moarte

muerte

Biserica geme de lume. Căldura de mijloc de iulie se răspîndește prin toate ungherele ei, îi scaldă în lac de sudoare pe cei care asistă cerniți la slujba de înmormîntare. În mijloc, mortul descoperit. Un băiat tînăr, pe care îl văzusem în fiecare zi alături de noi, la festival, entuziast. La ediția trecută, îmi arătase cîteva dintre poeziile lui. Acum, doar un corp neînsuflețit, înverzit de căldură, înconjurat de oameni încremeniți în necrezare. Exact în urmă cu 19 ani, în aceeași zi, la aceeași oră, într-o curte dintr-un sat învecinat, băiatul pe care îl iubeam și cu care aveam un copil se înverzea de căldură într-un sicriu cu capac deschis, în plin soare, în timpul unei slujbe interminabile. Mortul de azi a trăit cîțiva ani în plus față de mortul meu de acum 19 ani. Puțini. Tot un copil. Tot un accident care i-a retezat existența într-un punct în care ar fi putut devenit orice. Mama stă împietrită lîngă el, pe un scaun. Nu o pot privi. Amețesc și simt că o să mi se facă rău, ies afară, mă așez pe o bancă la umbra unui brad bătrîn. În zona asta, toate cimitirele și bisericile au cîte un brad [...]

De |2018-08-16T22:37:07+00:0020 iulie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |21 Comentarii

flamingi

Terapeuta mea zice:  mai importantă decît ziua în care ne naștem este ziua în care renaștem. Cea în care ne dăm seama de ce ne-am născut. 9 mai 2017. O fixez cu grijă în calendar, doar cu cîteva zile înainte de aniversarea de 40 de ani. La finalul modulului de psihodramă pe tema vulnerabilității, terapeuta mă felicită, am prelucrat admirabil moartea, zice. Am intrat în modul cu o spaimă teribilă de nonexistență. Am repetat (atunci) ca un disc zgîriat: vulnerabilitatea mea este teama de moarte, iar eu o să mor fiindcă sunt om și așa e normal să fie și nu pot controla asta, nici moartea mea și nici pe a celor din jur. Vulnerabilitatea mea este teama de moarte, iar eu o să mor fiindcă sunt om și așa e normal să fie și nu pot controla asta, nici moartea mea și nici pe a celor din jur. Sunt în timpul unui exercițiu psihodramatic: cineva a murit și cineva a rămas însărcinată, moartea și viața și-au făcut loc brutal în grupul nostru terapeutic. Din nouă muieri, trei au rămas însărcinate de cînd a început grupul. Zici că e molimă, așa se ia. Alte trei își doresc. Terapie cu burta [...]

De |2017-08-14T12:51:44+00:0011 mai, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |21 Comentarii

vînătoarea de oameni

Luna mai e o lună aglomerată în familia noastră. Iar anul ăsta e an special. Pe 2, tata face 69 de  ani. Pe 7, mama-mare face 90. Apoi, eu - 40. Juma de secol între noi, un flintic, vorba ei. Tot pe 7 e și ziua soacrei. Plus, tot de ziua mea, un an de căsătorie. Numai aniversări importante, cum ar veni. Cel mai tare mă bucur că sunt, că se întîmplă. Că avem ce sărbători. A fost un an greu pentru mama-mare și tata. Eu una, cel puțin, am fost sigură că-i pierdem. An cu operații, intervenții, cu spitalizări care nu se mai terminau. Mama-mare nu se mai putea ridica din pat, tata nu se mai putea ridica din pat. Cînd a trecut pe dializă, cateterele nu funcționau, ne-au zis să-l luăm acasă, că nu mai au ce-i face. Iar apoi a început să funcționeze unul, apoi și celălalt. Acum, amîndoi ies la soare, sunt mobili, mănîncă bine și trăiesc cît de bine se poate în situația lor. Știu că nu va dura la infinit asta, însă deocamdată sunt fericită cu ce am primit și mă bucur de ei. Am un mare regret, o să trăiesc cu el toată [...]

De |2017-08-14T12:52:12+00:0028 aprilie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |5 Comentarii

ba mi-e frică de moarte

  Peste exact o lună voi împlini frumoasa și rotunda vîrstă de 40 de ani. Nu am anticipat nicidecum să vină la pachet cu o frumoasă și rotundă criză a vîrstei mijlocii sau cum năibuța îi mai spune. Mereu m-am crezut deasupra acestor chestii frivole. Peste 30 am trecut ca lebăda prin lac, ba mi-a plăcut atît de tare că am avut vreo trei ani (unul înainte, unul în timpul și unul după) 30 de ani. Că am 40 zic de cînd am împlinit 39, parte ca să mă obișnuiesc cu groaznicul, parte fiindcă mi se pare că 39 e o vîrstă atît de ingrată, nici 38, nici 40, că nici nu merită rostită și luată în seamă.O păcăleală, 39. Capul meu se pare că nu s-a lăsat păcălit, însă, el știa că deși zic eu că am 40, nu am încă. Și a intrat în alertă abia cînd s-a apropiat cu adevărat. Mai întîi a început să mi se pară că am îmbătrînit brusc. Pielea mi-e mai uscată, parcă am și ceva riduri în plus, toate apărute peste noapte. Păr alb am de la 20, aș fi zis că nu se pune, dar acum am senzația că sunt albă [...]

De |2017-08-14T13:10:46+00:0022 aprilie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |19 Comentarii