miei

plînsetul şi tăcerea mieilor

  Acum cîţiva ani, pe vremea cînd lucram la Pro, cam pe timpul ăsta, m-au trimis la o stînă în Covasna, unde un cioban se pregătea să sacrifice mieii pentru Paşte. Am ajuns acolo fără să ştiu ce mă aşteaptă. Deşi am copilărit la ţară, la noi în sat nu erau oi, nu prea văzusem miei şi singurele  masacre din bătătură care îmi ridicau părul pe spate erau cele ale porcului gras din coteţ sau ale găinilor cu gîturi sucite, ale căror corpuri continuau să se zbată multă vreme după ce mama-mare le reteza capul cu toporul pe tăietorul plin de sînge din curtea din spate. Aşadar m-am apropiat de mieii blînzi şi albi, cu ochi şi boturi umede. I-am mîngîiat. I-am privit cum sug de la ugerul mamei lor, cum zburdă apoi, sătui, pe iarba grasă. Ciobanul îşi pregătise, în timpul ăsta, cuţitul de înjunghiere. Ce a urmat m-a luat complet pe nepregătite. Ciobanul a înşfăcat un mieluţ alb şi cîrlionţat, i-a apropiat jungherul de gît. Mielul a început să plîngă cu glas subţire, de copil. Da, să plîngă. Behăitul s-a transformat într-un plîns de bebeluş îngrozit. Era cumplit. Aveam doi copii mici acasă care, atunci cînd plîngeau, cînd [...]

De |2018-04-05T11:28:15+00:0016 aprilie, 2014|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |103 Comentarii