medici

pacient în Brașov, România, 2016

Nu scrie despre asta, m-a avertizat toată lumea! O să ai nevoie de ei și nu o să se uite nimeni la tine, mi-au zis. Nu te poți pune cu sistemul, medicii sunt semizei. Ba pot scrie despre asta. Vreau să o fac. Să mă lase să mor, dacă le dă mîna. Cît a fost despre mine, am tăcut, desi am draftul ăsta de text de mai jos de cîteva luni, nepublicat. Dar acum e fie-mea la mijloc. Și m-am săturat de Maternitatea Brașov. De umilințele, de batjocura de acolo. Copilului meu de 19 ani i s-a refuzat dreptul la tratament pentru că “e antisocială”, adică și-a permis să întrebe un cadru medical care îi facea fișa înainte de o intervenție absolut necesară de ce se poartă urît cu ea, folosind cuvîntul scîrbos în loc de urît. Da, e o adolescentă sinceră, neobișnuită să fie tratată în felul ăsta. Cu cîteva luni în urmă, am scris aici, o madam doctoriță a urlat la mine și mi-a zis că sunt obraznică, pe aceeași secție, pentru că, după ce mă măsurase disprețuitor și mă întrebase scîrbită: și tu de ce te-ai internat?, eu i-am răspuns politicos că nu m-am internat, ci am [...]

De | 2017-08-14T13:48:26+00:00 6 octombrie, 2016|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |101 Comentarii

obraznică (the smell of hospitals in spring 2.0)

Martie. Anno Domini MMXVI Plouă. Am deschis geamul larg; e prea cald în salon, aerul e prea greu. Între mine și celelalte femei bolnave, unele operate, altele care așteaptă să fie operate, o ușă de plexiglas glisantă e trasă pînă la jumătate. Șapte paturi, dispuse în două camere doar aparent despărțite. Un sforăit răzbate de dincolo, de unde toate bolnavele, așa cum ni se spune, au adormit. E tîrziu, dar deasupra patului meu arde lumina. Citesc. Din cînd în cînd, las cartea jos și mă uit pe geam la ploaia de început de martie. La clădirea veche, cu toate ferestrele stinse și ornamentații din piatră. De afară, zgomotele nopții năvălesc pe geam, umede, mă zgribulesc. Din rondul din fața Maternității se aud zgomote de pneuri frînînd pe asfaltul ud. Ceasul din turnul unei biserici bate îndepărtat. Nu știu care biserică. Branula mă înțeapă în venă de cîte ori mișc brațul învinețit de acul nepriceput dar foarte insistent al unei asistente timorate. Mă duc la baie. Din oglindă mă privește un chip străin, palid, necopt parcă. Sting becul. Nu pot adormi, ascult sunetele înfundate ale orașului în ploaia nocturnă. Nu am reușit să adorm mai deloc peste noapte. Foarte devreme, au [...]

De | 2017-08-14T14:46:37+00:00 10 martie, 2016|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |11 Comentarii