mare

încă o zi

  Mi-am ogoit din dorul grecesc, căci, deși asta nu e insulă grecească are toate năravurile dar și calitățile grecești. Și dorul meu neostoit de mare s-a mai îmblînzit, una dintre obsesiile certe ale existenței mele. Am o relație ondinică cu marea, mă doare cum mă îndepărtez. M-am scufundat în apele limpezi, smaraldii, sărate ale Mediteranei și m-am încărcat pentru toată iarna rece și goală care urmează. Cînd fac pluta și mă las purtată de apă mă simt cel mai acasă. Soarele îmi arde fața și retina ascunsă sub ploape și sunt nemjlocit fericită. Atunci aș putea muri, m-aș putea dezintegra de preaplin. Nicio îmbrățișare nu e îmi e ca îmbrățișarea lichidă a mării. Cînd mă gîndesc că nu am vrut să plec, nici după ce aveam biletul de avion luat. Că m-am temut de orele de singurătate, așa cum mă tem mereu, de orice. De zbor, de locuri necunoscute, de o limbă pe care nu o vorbesc, să nu mă pierd, să nu fac vreo nefăcută, vreun atac de panică, ceva. Acum două seri, în Agia Napa, începuse un festival cu o procesiune care m-a umplut de o bucurie violentă. Toboșari care băteau dement în niște tobe ritualice și [...]

De |2017-08-14T15:56:08+00:0012 octombrie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |17 Comentarii

alive: o aventură la mare

Ne-am trezit cu cerul greu deasupra noastră; peste noapte plouase ușor. Îmi place să dorm pe plajă cînd plouă, să aud bătăile stropilor pe foaia de cort, îmi face bine, mă liniștește. Ascultasem, singură în cortul meu, urletul cîinilor enoți - șacali, cum le spun lipovenii -, mugetul mării și hăulitul vîntului, întrecîndu-se. Apoi se pornise ploaia, acoperind cu zgomotul ei monoton și egal totul, chiar și vuietul înciudat al valurilor. Adormisem profund. Eram la mare de ceva vreme și încă nu văzuserăm soarele-n ochi. Pe plaja vîntuită și goală, doar cîinii aciuați la cherhana se încumetau să plece la plimbare, zgribuliți și cu cozile lăsate. Prietenii mei - două cupluri diametral opuse, ca stare și direcție- se cam plictisiseră de zilele întunecoase și lungi, fără sens pe o plajă unde nu puteai face decît plajă, dar de unde lipsea soarele. Și eu mă sastisisem, nu încape vorbă.  Niciunul nu ne-am mirat că R avea chef de aventură. Așa e R, un tip atît de aventuros încît nu-și pune înadins motorină ca să își crească nivelul de adrenalină cînd e plictisit, mai ales dacă distanța pînă la următoarea stație e mai mare decît cea pe care o indică computerul de [...]

De |2017-08-14T16:00:54+00:0025 august, 2015|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , , , |9 Comentarii

insula eternei primăveri

Am dat escape revelionului. Nebuniei. În loc de asta, am decolat, am aterizat, am decolat, am aterizat. Mi-am încurcat puțin gîndurile într-un ghem de atac de panică, între două turbulențe și un pui de somn amețit, la zece mii de metri în aer, într-un cilindru de metal. Ora douăsprezece din trecutul românesc m-a prins pe malul oceanului, pe o bancă, lîngă două femei extraordinare în cel mai acurat sens. Am ascultat mugetul valurilor și am privit cerul întunecat și mi-am zis că ăsta a fost cel mai mișto revelion din viața mea. Apoi am dormit multe ore. Diminețile astea mă prind toate cu gura căscată. La vegetația luxuriantă, la casele cu balcoane și pridvoare de lemn sculptat, la freamătul albastru al Atlanticului. La oamenii destinși, bronzați, zîmbitori. La limba cîntată, repezită, plină de tonalități pe care mi le reamintesc, la femeile care rostogololesc noiane de cuvinte și interjecții ce mă fac să zîmbesc. La surferii cu trupuri bronzate și nervoase călărind o creastă de val, la mozaicul kiteurilor fluturînd în aerul vîntos pe o plajă de surf din El Medano, la peisajul lunar de la peste 2500 de metri, în drum spre vulcanul Teide, cu nisipurile lui selenare și norii așezați [...]

De |2017-08-14T17:10:15+00:005 ianuarie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |10 Comentarii

sfîrşitul vacanţei

Dis-de-dimineaţă, cînd a sunat alarma, mi-a luat nişte secunde lungi să înţeleg unde sunt, de ce se aude ciripit de păsări şi nu foşnet de valuri, de ce trebuie să mă trezesc şi mai ales că trebuie – ah, cît urăsc acest trebuie!- să mă duc la muncă. (cînd pe strada mea în fiecare zi e sîmbătă) Două săptămîni, deşi păreau multă vreme, au alergat 200 de metri garduri şi m-am trezit pe drum înapoi, cu ciudă şi obidă. Acum sunt depresivă şi nu mă pot readapta nicicum, nu mă gîndesc decît cum să mă fofilez şi să mai plec iar pe undeva. A fost şi linişte şi foială, şi soare şi nori, şi plajă şi citit, şi plimbare şi zacere. Au venit la mine oameni încontinuu, care au vrut să mă vadă şi cu care am băut cîte o limonadă, măcar. Am înregistrat chiar şi o emisiune pentru Neptun Tv cărora le promisesem şi care mă aşteptau de două luni să ajung la mare. Echipa a venit pînă în 2 mai în prima săptămînă, într-o zi cu nori şi ploaie, iar emisiunea a fost difuzată săptămâna trecută şi poate fi vizionată aici. Nu am scris prea mult, mi-am permis [...]

De |2017-08-14T18:22:56+00:0028 iulie, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |15 Comentarii