mama mare

mama-mare și ziua de naștere

Cînd am intrat pe poartă, am văzut-o în curte, în spate, punea la uscat o pereche de papuci de casă pe capota vechii Lada a mătușă-mii, un vestigiu din tinerețile mele, ruginită și coaptă ca ea. Tocmai o întrebase pe fie-sa a mare, pe mătușă-mea, cine i-a murdărit papucii de au trebuie spălați și nu reușiseră deloc să se pună de acord că ea îi purtase și numai ea, nu își amintea una ca asta și pace, ei să i se spună cine i-a murdărit papucii și nu altceva. O strig: mamă-mare! Nu aude. O strig din nou. Aș. Zăbovesc la ușă pînă se întoarce, îi flutur mîna, mă agit, se uită prin mine ca printr-un geam, habar nu are că sunt, darămite cine sunt. Are ochii slăbiți, decolorați, zărește tot mai vag de la o zi la alta. Mai tîrziu, o găsesc la poartă, pe bancă, după vechi obiceiul tuturor oamenilor din sat. No, știam că ești aici, că am văzut mașina albă și am zis, asta-i mașina lu Petruța, sigur e mașina ei. Păi te-am strigat și ți-am făcut cu mîna mai devreme, nu m-ai văzut, eram prea departe. Dapoi nu mai văz și nu mai auz, tu [...]

De |2018-07-31T11:58:19+00:0031 iulie, 2018|Categorii: bucăți din mine|Etichete: |3 Comentarii

vînătoarea de oameni

Luna mai e o lună aglomerată în familia noastră. Iar anul ăsta e an special. Pe 2, tata face 69 de  ani. Pe 7, mama-mare face 90. Apoi, eu - 40. Juma de secol între noi, un flintic, vorba ei. Tot pe 7 e și ziua soacrei. Plus, tot de ziua mea, un an de căsătorie. Numai aniversări importante, cum ar veni. Cel mai tare mă bucur că sunt, că se întîmplă. Că avem ce sărbători. A fost un an greu pentru mama-mare și tata. Eu una, cel puțin, am fost sigură că-i pierdem. An cu operații, intervenții, cu spitalizări care nu se mai terminau. Mama-mare nu se mai putea ridica din pat, tata nu se mai putea ridica din pat. Cînd a trecut pe dializă, cateterele nu funcționau, ne-au zis să-l luăm acasă, că nu mai au ce-i face. Iar apoi a început să funcționeze unul, apoi și celălalt. Acum, amîndoi ies la soare, sunt mobili, mănîncă bine și trăiesc cît de bine se poate în situația lor. Știu că nu va dura la infinit asta, însă deocamdată sunt fericită cu ce am primit și mă bucur de ei. Am un mare regret, o să trăiesc cu el toată [...]

De |2017-08-14T12:52:12+00:0028 aprilie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |5 Comentarii

pantofii roșii de lac

La noi în sat, Paștile erau tratate cu foarte multă seriozitate, iar treaba asta se putea observa pe viu în familia mea. Sau ar fi mai corect familiile mele? Căci în curtea casei (cu etaj și baie în casă) în care am crescut, casă ridicată de tata și de tata-mare pe locul fostei case bătrînești, cînd eu aveam vreo doi ani și ștrampi croșetați, locuiam nu mai puțin de trei familii. Bunicii, care dețineau cîte o cameră pe fiecare nivel, ai mei cu mine și soru-mea la parter și mătușă-mea, sora mamei, cu unchiu-meu și vară-mea la etaj. Sigur, au regretat toată viața că și-au amestecat bucătăriile și băile așa, însă asta e complet altă poveste, în cu totul alt registru, nu se cade să facem vorbire în ajun de Paști, cînd, vorba bunică-mii, „domnul nost' Isus Hristos s-a răstignit pe cruce”. Zdroaba de Paști începea din Săptămîna Mare, căci nu e puțin lucru să cureți atîta loc și să „hărănești” atîtea guri flămînde. La șleahta permanentă se adăugau, cum începea vacanța, și cele două verișoare mai mici, de la oraș, de la fata lui tata-mare pe care o crescuse tot mama-mare. Și să vezi tămbălău, cu cinci copchii mici, toate fete [...]

De |2017-10-11T23:31:26+00:0015 aprilie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , , |15 Comentarii

mama-mare și feșănu’

Mama-mare nu mai vede tot așa cum nu auzea nici tata-mare. Numai ce vrea ea. Așa era și Bunu'. Fudul de urechi, dar te auzea cînd șopteai ceva.  Tată-mare, dar parcă ziceai că nu auzi, să țipăm mai tare. Ei, tu-vă grijania și anafura și cristelnița voastră de copchii, că acu' vă lipchiesc una...!, zicea hîtru tata-mare și ne alunga ca pe muște. A murit și a îngropat misterul auzului lui selectiv. Tot așa și mama-mare. Nu vede, nu vede, dar dacă ți-aprinzi o țigară la depărtare bunicică, numa' sare: ce faci acolo, fumezi? Păi nu ziceai că nu vezi, cum ai detectat țigara? Eeei, uite c-am văzt! Azi m-am dus să-l iau pe tata și să-l duc la spital. Fugită de-acasă pe grabă, că mă-ncurc în treabă zilele astea, am trîntit pe mine o rochie-salopetă denim, cam lălîie, așa, comodă și plăcută mie, ba chiar mult. Cum m-a zărit, m-a luat la hop, vorba ei.  Auzi, tu, băiată, ia să te îmbraci frumos cînd vii la noi! Mă uit la mine, decid că sunt destul de semisuperb îmbrăcată, rochia pînă la genunchi, cuminte, de femeie măritată, încheiată corespunzător. Adică, pardon, acum sunt îmbrăcată urît? Tu, băiată, (și rîde) asta zici că-i [...]

De |2017-08-14T13:55:44+00:0022 august, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |8 Comentarii