mama mare

vînătoarea de oameni

Luna mai e o lună aglomerată în familia noastră. Iar anul ăsta e an special. Pe 2, tata face 69 de  ani. Pe 7, mama-mare face 90. Apoi, eu - 40. Juma de secol între noi, un flintic, vorba ei. Tot pe 7 e și ziua soacrei. Plus, tot de ziua mea, un an de căsătorie. Numai aniversări importante, cum ar veni. Cel mai tare mă bucur că sunt, că se întîmplă. Că avem ce sărbători. A fost un an greu pentru mama-mare și tata. Eu una, cel puțin, am fost sigură că-i pierdem. An cu operații, intervenții, cu spitalizări care nu se mai terminau. Mama-mare nu se mai putea ridica din pat, tata nu se mai putea ridica din pat. Cînd a trecut pe dializă, cateterele nu funcționau, ne-au zis să-l luăm acasă, că nu mai au ce-i face. Iar apoi a început să funcționeze unul, apoi și celălalt. Acum, amîndoi ies la soare, sunt mobili, mănîncă bine și trăiesc cît de bine se poate în situația lor. Știu că nu va dura la infinit asta, însă deocamdată sunt fericită cu ce am primit și mă bucur de ei. Am un mare regret, o să trăiesc cu el toată [...]

De | 2017-08-14T12:52:12+00:00 28 aprilie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |5 Comentarii

pantofii roșii de lac

La noi în sat, Paștile erau tratate cu foarte multă seriozitate, iar treaba asta se putea observa pe viu în familia mea. Sau ar fi mai corect familiile mele? Căci în curtea casei (cu etaj și baie în casă) în care am crescut, casă ridicată de tata și de tata-mare pe locul fostei case bătrînești, cînd eu aveam vreo doi ani și ștrampi croșetați, locuiam nu mai puțin de trei familii. Bunicii, care dețineau cîte o cameră pe fiecare nivel, ai mei cu mine și soru-mea la parter și mătușă-mea, sora mamei, cu unchiu-meu și vară-mea la etaj. Sigur, au regretat toată viața că și-au amestecat bucătăriile și băile așa, însă asta e complet altă poveste, în cu totul alt registru, nu se cade să facem vorbire în ajun de Paști, cînd, vorba bunică-mii, „domnul nost' Isus Hristos s-a răstignit pe cruce”. Zdroaba de Paști începea din Săptămîna Mare, căci nu e puțin lucru să cureți atîta loc și să „hărănești” atîtea guri flămînde. La șleahta permanentă se adăugau, cum începea vacanța, și cele două verișoare mai mici, de la oraș, de la fata lui tata-mare pe care o crescuse tot mama-mare. Și să vezi tămbălău, cu cinci copchii mici, toate fete [...]

De | 2017-10-11T23:31:26+00:00 15 aprilie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , , |15 Comentarii

mama-mare și feșănu’

Mama-mare nu mai vede tot așa cum nu auzea nici tata-mare. Numai ce vrea ea. Așa era și Bunu'. Fudul de urechi, dar te auzea cînd șopteai ceva.  Tată-mare, dar parcă ziceai că nu auzi, să țipăm mai tare. Ei, tu-vă grijania și anafura și cristelnița voastră de copchii, că acu' vă lipchiesc una...!, zicea hîtru tata-mare și ne alunga ca pe muște. A murit și a îngropat misterul auzului lui selectiv. Tot așa și mama-mare. Nu vede, nu vede, dar dacă ți-aprinzi o țigară la depărtare bunicică, numa' sare: ce faci acolo, fumezi? Păi nu ziceai că nu vezi, cum ai detectat țigara? Eeei, uite c-am văzt! Azi m-am dus să-l iau pe tata și să-l duc la spital. Fugită de-acasă pe grabă, că mă-ncurc în treabă zilele astea, am trîntit pe mine o rochie-salopetă denim, cam lălîie, așa, comodă și plăcută mie, ba chiar mult. Cum m-a zărit, m-a luat la hop, vorba ei.  Auzi, tu, băiată, ia să te îmbraci frumos cînd vii la noi! Mă uit la mine, decid că sunt destul de semisuperb îmbrăcată, rochia pînă la genunchi, cuminte, de femeie măritată, încheiată corespunzător. Adică, pardon, acum sunt îmbrăcată urît? Tu, băiată, (și rîde) asta zici că-i [...]

De | 2017-08-14T13:55:44+00:00 22 august, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |8 Comentarii

Vița. Victoria.

A fost beteagă rău mama mare. A avut dureri mari, au secat-o de puteri, a slăbit, nu a mai coborât din pat. A venit și preotul din sat, prietenul ei, să o împărtășească. Mi-a zis mama că e tare rău, e schimbată, nu mai poate ajunge nici la baie singură și m-am speriat. Am adormit rugîndu-mă să se facă bine și a doua zi am plecat să o văd. Nu aș fi suportat gîndul “să se ducă-n deal” fără ca eu să apuc să mai vorbesc cu ea. Copiii au zis că vin și ei, că vor să o vadă. Era în picioare, ținîndu-se de masă, cînd am găsit-o. În camera ei, care seamănă izbitor cu camera mea din copilărie, căci toată mobila în care am crescut eu se află acum la ea. Mama-mare doarme pe canapeaua pe care am dormit eu, cu biblioteca sub care am scris, eu și sor-mea, Adi te iubesc, ești viața mea, Cipri, nu pot trăi fără tine, de ce m-ai părăsit și alte inscripții de amor juvenil. Acum e mai bine, ne zice mama. O fost tare rău, dar după injecții, e mai bine. N-a vrut să ne lase să chemăm doctorul, că dacă [...]

De | 2017-10-12T00:21:31+00:00 19 mai, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |16 Comentarii