jurnal

ce citesc și am mai citit

Mi-am propus să îmi fac un obicei de a scrie cîteva rînduri despre cărțile pe care le citesc și care îmi plac. Se mai întîmplă să citesc (nu întotdeauna să le și termin) și cărți pe care nu le-aș recomanda, așa că pe acelea le trec sub tăcere. Am fost extrem de plăcut impresionată să văd că oamenii iau de bune recomandările mele, primesc mesaje sau fotografii cu ele, le văd pe Facebook, mă bucur tare, cred că una dintre cele mai importante bucurii care trebuie împărtășite este bucuria cititului. Încep cu o carte care, vorba autorului, m-a terciuit și despre care îmi vine tare greu să scriu din două motive, de altfel foarte prezente în carte: sunt prea căzută în admirație pentru carte și scriitorul-om din spatele ei (unul dintre puținele cazuri în contemporaneitate în care cele două se suprapun & nu se află în disonanță), iar al doilea este acela că Jurnalul lui Radu Vancu, că despre această carte e vorba, mi-a accentuat infinit senzația de impostură. Fiindcă Radu Vancu, așa cum spune el însuși că l-ar fi numit Șerban Foarță, este un cărturar autentic, iar asta se poate observa din plin în obsesia livrescului care străbate întreg [...]

De | 2017-10-03T11:31:13+00:00 3 octombrie, 2017|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , , |7 Comentarii

(5 august, Corbu)

Apusul coboară sub formă de ceață liliachie unde cerul se unește cu linia mării. O mare ca o baltă caldă și calmă. Suprafețe fluide de oțel topit. Oamenii se scaldă, un bebeluș rîde în hohote ori de cîte ori un val mititel îl stropește. O femeie grăsuță cu un colac de înot în jurul taliei înaintează în apa mică ținînd un telefon în mîini cu care filmează tot, de parcă și-ar documenta vacanța. Doi copii care au prins o meduză în găleată au uitat o doză de suc de țărm. Doza se hlizește colorat în nisip. Femeia aia a fost și ea copil cîndva. Tinerii de lîngă mine vor face și ei un copil. Oamenii din apă au fost toți copii și au făcut sau vor face copii. Specia nu e în pericol. Avem grijă de ea. Din țarcul pescarilor răsare luna.  

De | 2017-09-05T20:02:19+00:00 5 septembrie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |2 Comentarii

kafka, frate

Am zis că de luni mă reapuc să alerg. Azi e luni. Azi e mîine-le, luni-ul ăla pe care mi-l propun de un an și jumătate și nu ajung niciodată să-l trăiesc pentru că mereu am dureri, mereu mă doare. Îl aud în cap pe bărbatu-meu rîzînd că eu mă dau sportivă, dar de cînd mă cunoaște mai mult de masaj și scris alte sporturi nu m-a văzut făcînd. Iar azi e luni și nu mai doare, așa cum a promis doctorița. Uite că funcționează, totuși. Las că îi arăt eu lui. Ies și merg prin soare, pe lîngă clădire, către pădure. Urcușul e greuț, nu mai am respirație, de unde să mai și am? Mă opresc la bara care interzice urcatul pe Tîmpa cu mașina și fac cîteva mișcări de încălzire, mai mult ca să îmi trag sufletul. Cînd îmi mai vine inima la loc, încep să alerg. E înfrunzită tare pădurea, cărarea e moale de la ploi, însă nu noroită. Atîtea păsări. Și cuci, și mierle, și cintezoi, și pițigoi, și cucuvele. Și corbi sau poate ciori, cra, craaa. Un tip mă depășește; aleargă cu căști în urechi și eu mă mir, în capul meu, cum să nu [...]

De | 2017-08-14T12:51:03+00:00 29 mai, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |12 Comentarii

nimicul zilelor

Nu mă pot aduna decît ca să lucrez compulsiv. Am ieșit în stradă zile la rîndul, pînă s-a fîsîit, ca de fiecare dată, mișcarea de protest. Am răcit zdravăn cu ocazia asta, de trei zile sunt praf. Număr, ca și voi, morții. Îmi amintesc, din cînd în cînd, vorba mamii-mari, că Mniezo îi ia la el repede numai pe oamenii buni, de aia îi ia tineri. Am crescut auzind asta la bătrîni. Poate că mama mare are dreptate și viața pe pămîntul ăsta e purgatoriul și cei care pleacă așa de rapid sunt primii absolviți. Totul mi se pare inutil, zilele astea. Ar trebui să mă pregătesc pentru Gaudeamus, îmi iese cartea curînd, dar nu îmi vine. Îmi pare totul o impietate, în durerea și revolta astea generale. Nu pot scrie, nu pot dormi, nu știu să fac nimic în afară să învîrt în cap tot felul de gînduri, toate gri. Și totuși, viața merge mai departe pentru unii dintre noi. Mai norocoși sau mai ghinioniști, cine poate spune?  

De | 2017-08-14T15:51:49+00:00 10 noiembrie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |10 Comentarii