iubire

greul și ușorul

Prima oară am plecat singură undeva acum 11 ani. Împinsă de terapeuta mea de atunci (ce bine ar fi fost dacă aș fi știut să și rămîn în terapie...). Aproape obligată. Trebuie să petreci timp cu tine, îmi zicea, să fii bine tu cu tine, să înveți să te bucuri de singurătate. Îmi părea odios ce îmi zicea, singurătatea avea conotații exclusiv negative pentru mine pe vremea aia. Deși nu știam, eram o personalitate dependentă, cu răni pronunțate de respingere și abandon, complet nelucrate. Mă agățam de oameni ca un dordezid, plantă care nu întîmplător a devenit și numele primului meu blog anonim, ceva ani mai tîrziu. Mi se părea de neînchipuit să petrec o săptămînă de una singură. Am ales Grecia, o țară pe care o descoperisem fortuit. Am scris despre experiența aia aici, de fapt am publicat notițele de atunci, păstrate într-un folder. A fost neașteptat. Cu frici și anxietăți, cu greșeli, însă neașteptat de frumos. Pas cu pas, am învățat să fac asta mai des. Să rămîn cu mine mai mult, să plec singură din cînd în cînd, să mă bucur de timpul cu mine. Am adunat, în cele din urmă, în anii trecuți de la plecarea [...]

De |2018-10-13T17:47:23+00:0030 septembrie, 2017|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , , |10 Comentarii

one year later. forty years later.

Anul trecut am decis să-mi împart ziua cu tine. Nu mi-a fost ușor, știi doar, oropsita de mine, neiubita de mine, lipsita de respect de sine​ de mine credea că doar atunci are dreptul de a se simți importantă: de ziua ei. Mi-am dat seama de curînd de lucrul ăsta, de ce țineam eu cu dinții de ziua mia, de ce mi se părea așa de importantă, de ce eram așa de oribil de tristă în fiecare an, de ce aveam așteptările alea rupte grav de realitate. Fiindcă era singura zi în care îmi permiteam să simt că aș merita și eu ceva: flori, cadouri, atenție, iubire. Și fiind singura, proiectam pe ea tot ce mi-aș fi dorit, dar simțeam că nu merit, restul de 364 de zile din an. Anul ăsta nu mai simt asta. În mare parte, și datorită ție. Nu mi-a fost ușor, însă sunt fericită că am făcut-o. Azi nu împlinesc doar 40 de ani, ci și un an de căsnicie cu tine. Cel mai greu și revelator și, pînă la urmă, frumos an din viața mea. Ziceam că știu, în ziua aia, cînd am spus da-ul ăla emoționat, că nu are cum fi ușor. Am [...]

De |2018-10-13T18:06:17+00:0021 mai, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |25 Comentarii

ce se întîmplă în iubire

Pe Alain de Botton îl iubesc de la Eseuri de îndrăgostit, pe care am recitit-o de curînd, că nu mi-a ajuns citirea. Și de cînd am purtat o conversație extra amabilă pe email, mi s-a părut un om tare fain. Duminică am stat în pat și am citit încontinuu, cu scurte intermezzo-uri de reflecție și îndoire a paginilor, să pot reveni mai ușor la anumite pasaje. În cap am avut, pe toată perioada lecturii, diverse exclamații: cartea asta trebuie citită de toată lumea! Cartea asta e un must-read pentru toți iubiții, soții, amanții, divorțații! Trebuie să scriu despre cartea asta! Cred că e singura poveste reală de și despre iubire din literatura contemporană. Singura poveste dezvrăjită de romantism și tragedii, altfel superbe și foarte livrești. Cel puțin eu nu am mai citit nimic asemănător. Dacă mai știți vreuna, ziceți-mi și mie. Fiindcă este povestea adevărată care se află dincolo de clișeul pe care îl auzim de mici: și au trăit fericiți pînă la adînci bătrîneți. Pe care îl putem colora cum vrei noi, ni-l putem imagina în diverse și foarte romantice moduri, la care ne raportăm, pe care îl proiectăm asupra vieților noastre pentru a sfîrși dezamăgiți crunt, cu care [...]

dimineți cu Nora

Ne luăm micul dejun împreună, Nora Iuga și cu mine. Nu am mai văzut-o niciodată pînă acum și mă miră și fascinează vitalitatea și feminitatea ei. Îmi spune că are 86 de ani cu cochetăria cu care spun eu că am aproape 40, cu conștiența faptului că nu arată, că nu se vede, că nu se simte. Poartă niște haine negre care îi vin foarte bine, un pulover larg și colanți, e rujată, iar pe mîini are bijuteriile potrivite. Mă gîndesc la mama-mare, care are aceeași vîrstă, nu a fumat niciodată (Nora a fumat toată viața și fumează social, încă), dar care zace la pat. Și la femeile din Occident, aranjate, senine, puse pe călătorit, la fel ca Nora. Îmi strînge mîna. Ești o femeie tînără și frumoasă, ascultă ce îți spun: viața se termină cînd se termină erosul. Atunci cînd ai ajuns la vîrsta la care știi sigur că absolut niciodată nu va mai exista posibilitatea ca un bărbat să te dorească, să te țină în brațe, să te iubească, atunci nu mai ai pentru ce trăi. Moare în tine dorința de viață. Exiști, doar. Sau poate doar eu sunt așa, nu știu. Pe măsură ce trece timpul, te [...]

De |2018-10-13T19:15:59+00:0023 septembrie, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , , |24 Comentarii

serendipity

A urcat în ultimul autobuz din seara aia cu căștile în urechi, neatentă, și s-a trîntit pe primul loc, fără să îl observe pe rockerul blond de pe celălalt scaun. Și-a scuturat părul lung, vopsit ombre, la fel de neglijent precum urcase. - Mulțumesc, a auzit înșurubîndu-se reproșul de pe scaunul învecinat. Abia atunci a catadicsit să-l privească pe tînărul de lîngă ea. Avea părul lung și niște ochi foarte frumoși. La naiba, era drăguț cu totul, iar lîngă geam ținea un skate cu o mînă. Ah, ce mișto e, și-a zis în gînd, cum de nu l-am observat? - Scuze?!, a bîiguit, cu voce tare. - Părul, a șoptit el, zîmbind, fixînd-o cu privirea. - Nu mi-am dat seama, pardon, i-a răspuns ea cu cel mai seducător zîmbet exersat îndelung în selfie-uri și oglindă. Era frumoasă și știa exact cît e de frumoasă. Genul ăla de frumusețe care ți se înfige-n cap, care te uluiește, de la care nu-ți mai poți lua ochii. Care te face să te-ntrebi cum a nimerit Dumnezeu (sau, mă rog, mă-sa) combinația perfectă de trăsături, culori, linii și forme. El continua să se holbeze indiscret la ea, ea se prefăcea indiferentă, cu ochii în geam [...]

De |2018-08-16T17:30:40+00:0015 august, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |19 Comentarii

„aș vrea să scriu despre noi, dar suntem fericiți”

Nu a fost o lună, a fost doar o zi. De miere. La mare, acolo de unde aparțin eu cu adevărat. Între două nunți, una tradițională, a fratelui tău și a noastră, religioasă, departe, cu peripeții, divorțuri bisericești și dezlegări de la șapte mitropoliți, care te-au făcut să exclami: pe tine trebuie să te dezlege mitropolitul Parisului la propriu ca să te pot lua de nevastă! Seara, însă,  le-ai spus prietenilor tăi care ziceau că 99% dintre muieri se visează mirese în rochie albă că tu te-ai însurat cu aia 1%. Cred că te refereai la faptul că celelalte se mărită de maximum două ori. Cu dezlegările în dinți, la noapte plecăm să mă iei de nevastă de tot. Nu îmi mai e frică. Poate vag, de zborul cu avionul și că va ploua. Așa cum a plouat și la mare, de am plecat de la Cap Kaliakra înfășurați în pungi de gunoi, pe o ploaie care topea totul în jur, dar noi rîdeam și ne pozam. În ziua de miere. Înainte de asta, am stat pe plajă în golful ăla mic și tu ți-ai rupt mîinile ajutînd un pescar bulgar să scoată barca la mal. Și mi-ai făcut nenumărate poze, ca [...]

De |2018-10-13T19:42:24+00:009 iunie, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , , |9 Comentarii