iubire

greul și ușorul

Prima oară am plecat singură undeva acum 11 ani. Împinsă de terapeuta mea de atunci (ce bine ar fi fost dacă aș fi știut să și rămîn în terapie...). Aproape obligată. Trebuie să petreci timp cu tine, îmi zicea, să fii bine tu cu tine, să înveți să te bucuri de singurătate. Îmi părea odios ce îmi zicea, singurătatea avea conotații exclusiv negative pentru mine pe vremea aia. Deși nu știam, eram o personalitate dependentă, cu răni pronunțate de respingere și abandon, complet nelucrate. Mă agățam de oameni ca un dordezid, plantă care nu întîmplător a devenit și numele primului meu blog anonim, ceva ani mai tîrziu. Mi se părea de neînchipuit să petrec o săptămînă de una singură. Am ales Grecia, o țară pe care o descoperisem fortuit. Am scris despre experiența aia aici, de fapt am publicat notițele de atunci, păstrate într-un folder. A fost neașteptat. Cu frici și anxietăți, cu greșeli, însă neașteptat de frumos. Pas cu pas, am învățat să fac asta mai des. Să rămîn cu mine mai mult, să plec singură din cînd în cînd, să mă bucur de timpul cu mine. Am adunat, în cele din urmă, în anii trecuți de la plecarea [...]

De |2018-02-09T21:36:14+00:0030 septembrie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |10 Comentarii

one year later. forty years later.

Anul trecut am decis să-mi împart ziua cu tine. Nu mi-a fost ușor, știi doar, oropsita de mine, neiubita de mine, lipsita de respect de sine​ de mine credea că doar atunci are dreptul de a se simți importantă: de ziua ei. Mi-am dat seama de curînd de lucrul ăsta, de ce țineam eu cu dinții de ziua mia, de ce mi se părea așa de importantă, de ce eram așa de oribil de tristă în fiecare an, de ce aveam așteptările alea rupte grav de realitate. Fiindcă era singura zi în care îmi permiteam să simt că aș merita și eu ceva: flori, cadouri, atenție, iubire. Și fiind singura, proiectam pe ea tot ce mi-aș fi dorit, dar simțeam că nu merit, restul de 364 de zile din an. Anul ăsta nu mai simt asta. În mare parte, și datorită ție. Nu mi-a fost ușor, însă sunt fericită că am făcut-o. Azi nu împlinesc doar 40 de ani, ci și un an de căsnicie cu tine. Cel mai greu și revelator și, pînă la urmă, frumos an din viața mea. Ziceam că știu, în ziua aia, cînd am spus da-ul ăla emoționat, că nu are cum fi ușor. Am [...]

De |2017-08-14T12:51:12+00:0021 mai, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |25 Comentarii

ce se întîmplă în iubire

Pe Alain de Botton îl iubesc de la Eseuri de îndrăgostit, pe care am recitit-o de curînd, că nu mi-a ajuns citirea. Și de cînd am purtat o conversație extra amabilă pe email, mi s-a părut un om tare fain. Duminică am stat în pat și am citit încontinuu, cu scurte intermezzo-uri de reflecție și îndoire a paginilor, să pot reveni mai ușor la anumite pasaje. În cap am avut, pe toată perioada lecturii, diverse exclamații: cartea asta trebuie citită de toată lumea! Cartea asta e un must-read pentru toți iubiții, soții, amanții, divorțații! Trebuie să scriu despre cartea asta! Cred că e singura poveste reală de și despre iubire din literatura contemporană. Singura poveste dezvrăjită de romantism și tragedii, altfel superbe și foarte livrești. Cel puțin eu nu am mai citit nimic asemănător. Dacă mai știți vreuna, ziceți-mi și mie. Fiindcă este povestea adevărată care se află dincolo de clișeul pe care îl auzim de mici: și au trăit fericiți pînă la adînci bătrîneți. Pe care îl putem colora cum vrei noi, ni-l putem imagina în diverse și foarte romantice moduri, la care ne raportăm, pe care îl proiectăm asupra vieților noastre pentru a sfîrși dezamăgiți crunt, cu care [...]

alegerea de a fi (ne)fericit

Pasămite azi e ziua fericirii și toți ar trebui să sărbătorim fiind sau prefăcîndu-ne că suntem fericiți. Dar nu asta facem zi de zi, cumva? Nu mimăm lipsa problemelor și fericirea față de ceilalți, dar mai ales față de noi înșine? Nu disimulăm cu fiecare fotografie postată de pe facebook și instagram, cu fiecare haștag ilăvmailaif, ilăvmaifemili, cu fiecare stare - simțindu-se binecuvîntat/ă, simțindu-se fericit/ă, simțindu-se în rai -, nu încercăm să (ne) convingem că totul e în regulă, că dacă punem poză de profil cu soțul și toți copiii (ne) vom păcăli că chiar suntem familia perfectă, vom strînge zeci de likeuri lucitoare, comentarii admirative, cît de frumoși sunteți împreună!, ce familie frumoasă!, familia perfectă! etc., iar asta ne va dezmierda orgoliul, ne va face să uităm pentru o secundă că bărbatul nu ne-a mai atins de patru luni sau ani, că pe soție o doare mereu capul, că toate discuțiile dintre noi se reduc la chestiuni administrative, că nu l-am uitat pe ex-ul, că o urîm încă pe fosta, că unul dintre noi țipă mereu, că altul bea, că unul deține controlul, că celălalt se lasă controlat, că el are amantă, că ea se iubește în secret pe Facebook [...]

De |2017-08-14T13:17:41+00:0020 martie, 2017|Categorii: opinii și adevăruri subiective, Slider|Etichete: , , , |22 Comentarii