ironii

ironiile bigudiului mic: boala genetică

Ea se pregătește în baie, bodogănind codul care nu a ținut decît două zile cu pinguinii brașoveni. Eu, buimacă, o bodogănesc că iar s-a trezit tîrziu și o să întîrzie, ca în multe alte dimineți. - Tu nu înțelegi că ce am eu este o boală genetică, degeaba te tot fandosești, e o boală, Petronela! O boală gravă, crezi că e simplu să nu ai capacitatea de a te trezi dimineața? Și nu faci decît să o agravezi dacă te aștepți de la mine să o tratez cu soneriile astea oribile de la telefon, care sperie copiii care suferă de boala asta. Am citit undeva că trece doar cu pupicuri și îmbrățișări și multă dragoste... - Păi tu primești pupicuri și îmbrățișări și multă dragoste! Since 2001. Și văd că în loc să treacă, se agravează. - Ai observat și tu? Vezi ce crudă ești, Pwetro, iar eu trebuie să trăiesc cu boala asta în fiecare zi a vieții mele. În plus, e vorba de pupicuri, îmbrățișări și dragoste dimineața, nu random. Știi ce ar face o mamă bună, care știe că are un copil suferind de această cruntă boală genetică? Îți spun eu: și-ar pune ea alarma aia oribilă [...]

De | 2017-08-14T13:29:37+00:00 13 ianuarie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |9 Comentarii