ipocrizie

Umbra, scurt ghid exemplificat

În scrollul cel de toate zilele, dau peste un meme ultra rasist, cu niște copii mici, în mod evident rromi, pe care scria mare "Te-n p*la mea!" Mai avea niște căsuțe acest meme, cu ten uscat, ten gras etc, pasămite era o glumă. Îi scriu domnișoarei un comentariu:   "- Nu ți se pare că acest meme urlă cît casa discriminare și rasism? - Acum că m ai făcut atentă, probabil. Pentru ca nu sunt rasistă, am luat in calcul doar mesajul -  Ăia sunt niște copii rromi, iar mesajul insinuează că ori ei spun asta, adică sunt niște nenorociți, ori lor li se spune asta. E foarte rasist. - In acest caz, aceste comentarii rămân dovada că nu am avut nici cel mai mic gând să fac ură de rasă. Ar fi chiar culmea sa vină fix din partea mea :) -Din păcate, lucrurile nu funcționează așa. Devreme ce lași această poză, se cheamă că ești de acord cu ea, acum că înțelegi mesajul ei. Sunt sigură că există forme de a înjura oamenii (cît de ok o fi și asta) mai puțin rasiste și discriminatorii. Nu că a înjura oamenii nu ar fi discriminatoriu. Se cheamă asumare. -Sa [...]

De |2018-10-04T15:14:10+00:0015 martie, 2018|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , , |5 Comentarii

de ce sunt rele femeile

De ce sunt așa de rele femeile unele cu altele?, am fost întrebată de curînd de față cu o mare de femei. Nu cred că le-a plăcut răspunsul meu. Am răspuns că eu cred că rivalitatea între femei are, din punct de vedere antropologic, obîrșia în faptul că suntem programate genetic să ne găsim parteneri cu care să copulăm și să facem copii, care să ne ducă specia mai departe. Sub specie aeternitatis, vorba lui Spinoza, adică din punct de vedere al eternității, scopul nostru primar, esențial, prin excelență, nu este ăla de a ne farda și a merge la mall, nici măcar ăla de a scrie cărți sau găti bărbatului de acasă, e ăla de a procrea. Iar ca să ne îndeplinim cu succes scopul și să nu lăsăm omenirea să ajungă la extincție, trebuie să ne găsim parteneri cu care să facem asta. Și să-i ținem lîngă noi, ca să mai facem alți copii și să-i creștem, căci puiul de om e puiul care are nevoia cea mai lungă de a fi dădăcit, e animalul cu cea mai lungă copilărie: 18 ani, în genere. Toate astea ne sunt înscrise în cromozomii ăia xx cu care ne naștem, nu ne-a [...]

De |2018-10-13T18:44:34+00:007 decembrie, 2016|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , , |48 Comentarii

despre viol(uri)

În urmă cu 22 de ani, într-un decembrie, am fost violată. Eram virgină și încă nu împlinisem 17 ani. Fusesem atrasă într-un loc de un om în care aveam încredere. La scurt timp după ce am ajuns acolo, a apărut un grup de bărbați tineri - nouă, zece, poate? Am fost violată. Erau organizați, își făcuseră listă de așteptare. Celui de-al doilea i s-a făcut milă de mine, dar numai după ce m-a bătut și violat, și mi-a dat drumul, spre surpriza celorlalți. Am fugit. Am vrut să mă sinucid, atunci. Nu am făcut-o. Am continuat să trăiesc și să port în mine mutilarea aceea. Nu am spus nimănui, nu am reclamat la poliție. Am vorbit doar cu prietena mea. Dacă aș fi făcut-o, aș fi fost stigmatizată, batjocorită, arătată cu degetul. Ar fi fost vina mea. Nu am știu cum să îmi asum asta, atunci. Am tăcut și am strîns din dinți. Mi-a luat mulți ani ca să mă vindec, multe ore de terapie și de lucru cu sinele. 22 de ani mai tîrziu, mă simt din nou violată. Tot în grup. Un grup infinit mai mare. I-aș spune virtual, dar ce înseamnă virtual atunci cînd se simte atît [...]

De |2018-10-13T21:21:24+00:0030 iulie, 2015|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , , |Comentariile sunt închise pentru despre viol(uri)

Cu ce mă mai distrez eu

Cum fiecare pădure are uscăturile ei, tot așa am și eu așchiile mele în păduricea de cititori. Unele mă gîdilă de mă prăpădesc de rîs, altele mă înțeapă și se cer scoase de urgență afară, cu un obiect ascuțit, dacă s-ar putea. Și, ca să nu mă distrez singură dar și în scop profilactic, m-am gîndit să nu fiu egoistă și să împărtășesc cu voi. La categoria amor, pasion, no lo se! bifează diverși domni care nu au înțeles nimic din îndemnul din cuvînt înapoi. Redau cîteva dintre mesajele primite recent. Caut muiere din Brașov. Singură/văduvă/bogată. Amatoare de literatură, literați. Știi ceva ? Și în Roma antică vînarea văduvelor era o modalitate disprețuită însă uzuală de a face avere, însă pe mine nu m-ai nimerit deloc, mițule, nu mă încadrez la nicio cerință. Știu însă o doamnă care corespunde exact descrierii, doar că e cam purie și trebuie manipulată cu grijă, că scapă venin și e penurie de ser antiviperin în spitale. Vrei să fi gagica mea? Cu acest Cro-Magnon mă aflu într-o evidentă incompatibilitate de evoluție. Pentru astfel de situații ar trebui inventată nepotrivirea de gramatică, incidența cazurilor e tot mai mare. Nu-i o crima sa-ti doresti o femeie [...]

De |2018-10-15T16:19:27+00:0014 august, 2014|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , , |22 Comentarii

viața pre și post facebook

Oare cum era viața înainte de Facebook? Își mai amintește cineva? Cum trăiam fără toate beneficiile lui? De la descoperirea focului și a roții, omenirea nu a mai făcut un pas așa de mare în evoluția sa. Cum existam în lipsa lui? Fără să fi putut etala acareturile, vacanțele, trupurile, chipurile, țoalele, înțelepciunea, pisicile și cățeii, statusul marital, pupicurile cu iuby, copiii, diplomele, cafelele, mașinile, telefoanele, iubirile, vorbele de duh, citatele, cina? E de neînțeles ce viață searbădă aveam... Să nu poți spiona fostul iubit sau pe fosta actualului sau pe actuala fostului... Să nu poți băli ziulica întreagă la tipa aia care îți place, să nu poți tu scrie unui străin absolut, dacă așa îți cășună, să nu îi poți da block mamei că și-a băgat nasul în pozele tale?! Ce viață de cîine purecos era aia? Aud? Într-o zi, în viitor, perioadele istorice vor ține cont și de apariția Facebook pe lume. Va fi epoca pre Facebook sau înaintea Facebook-ului nostru. Inteligentă unealtă. Locul unde poți deveni star mai abitir decît la televizor. Nu trebuie decît să spui orice îți trece prin minte. Cu cît mai banal, cu cît mai truism, cu cît mai însiropat, clătită-style, cu atît [...]

De |2018-10-15T19:55:52+00:0031 iulie, 2014|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |18 Comentarii

procleţii

Dintre lucrurile pe care nu le pot cuprinde cu mintea din capul meu, ipocrizia este pe podium. Nu pot înţelege, în ruptul capului, prefăcătoria, perfidia şi făţărnicia sub care unii oameni, cel mai adesea femei, ascund pornirile adevărate pe care le au. Adică pot  pricepe că, ştiindu-se răi, veninoşi, invidioşi vor să se disimuleze pe ei înşişi, dar nu e nevoie de atîta fariseism, totuşi. Şi aici nu mă refer la limbile date cu scopuri clare, care aduc cîştiguri de orice fel. Ci la ipocrizia aia devenită a doua natură. De ce aleg între o atitudine neutră, care e preferabilă în mod indiscutabil, una de mieroşenie care mie una îmi întoarce fizic stomacul pe dos. Ştiut fie şi  că am alergie chiar şi la diminutive, cînd aud pe cineva că nu poate vorbi fără a diminutiva îmi iau tălpăşiţa.  Însă de omul proclet fug cel mai abitir. Dacă ar trebui să potrivesc o imagine ipocriziei, atunci imaginea ar fi asta, văzută mai demult: stau la birou şi mă uit vizavi, unde, după un geam transparent, o femeie vorbeşte la telefon. E ca un film mult, nu aud ce spune, însă limbajul semnelor e evident. Se scălîmbăie fericită, se vede pe [...]