iertare

despre puterea de a greși. și a îți cere iertare

Ieri, din senin, am primit un mesaj pe care nu îl mai aștept de doi ani. Un om pe care îl cunosc de cînd eram mică, cu care am legături de sînge chiar, mi-a scris să își ceară iertare pentru un șir de greșeli pe care le-a făcut față de mine și care mi-au cauzat mari neplăceri. (De fapt, încă plătesc pentru ele.) Sigur că am fost supărată, mîhnită, tristă, toata gama și că nu am avut așteptări să vină ziua în care îmi va cere iertare, fiindcă mi s-a întîmplat extrem de rar ca cineva să își ceară vreodată iertare. Așa că am fost extrem de bucuroasă să primesc mesajul ăsta. Mi-a umplut sufletul. Venea și însoțit de niște explicații care mie mi-au arătat că omul cu pricina e pe drumul căutării de sine, că a început să își pună întrebări și să caute răspunsuri, să facă pace cu sine și cu lumea din jur. Și nu e mai mare bucurie decît să văd astfel de oameni. Am iertat cu toată inima. În ultimii ani, să îmi cer iertare celor cărora le-am greșit, fie că a fost intenționat, fie că nu, pe măsură ce îmi ies în cale, a [...]

De |2018-08-15T15:09:14+00:0015 august, 2018|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |10 Comentarii

tata. tatăl meu

O mînă de pești se zbat în găleata vecinului care s-a trezit de dimineață să dea la pește, într-o baltă de lîngă casă: crapi, lini, niște carași mai mici, cu gurile deschise, agonizînd. Știu bine imaginea asta: tata pescuia și prindea mult pește, saci întregi. Îi aducea acasă și îi deșerta în crepul din curte, lăsa robinetul să curgă peste ei, mă învăța cum se numesc și cum să îi deosebesc: crapul are solzii mai mari. Și e mai gustos, firește. Mie nu îmi plăcea peștele; avea prea multe oase, mereu mă temeam că o să mă înec. Și nici nu știam să desprind carnea de pe ele, iar el nu pierdea niciun prilej să mă admonesteze și să îmi spună cît eram de proastă, nu eram în stare să mănînc un pește, așa de proastă eram. Nici acum, adult, la vîrsta lui tata de atunci aproape, nu mănînc pește decît dacă este file; oasele încă mă înspămîntă. Încă mă simt proastă. Mă uit la peștii ăia și mi-amintesc de mine fetiță. Azi a fost ziua lui tata: împlinește 67 de ani. Pun mîna și îl sun. Tata nu mai vorbește. Cu mare chin leagă cîte un cuvînt, pe care [...]

De |2018-05-02T14:31:51+00:004 mai, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |49 Comentarii

ceci n’est pas une leçon

cei care împroaşcă cu veninul cel mai letal au nevoie de îmbraţişarea cea mai caldă. de dragostea cea mai mare. de compasiunea şi înţelegerea celui scuipat. în spatele fiecărui gest urât e multă durere, frustrare, invidie, complexe, iar reacţia duce la şi mai mult venin, la şi mai multă răutate. un cerc vicios, nesfârşit, de energii rele. să întorci celălalt obraz  înseamnă să nu întorci răul făcut, să nu îl perpetuezi. să-l opreşti la tine. iubeşte-ţi duşmanul, asemenea. întoarce un zâmbet haterului tău. o să-l descumpăneşti, căci nu se aşteaptă. învaţă-l lecţia iertării şi a umilinţei. la un moment dat, conduceam un colectiv de oameni. eram şefă de o zi. mă apropiasem de nişte fete nervoase. nu m-au văzut. una mă înjura cu foc, deşi nu mă cunoştea, nu îi adresasem niciun cuvânt încă. când a ridicat ochii şi m-a văzut, s-a înroşit, dar a rămas băţoasă, nu s-a scuzat, a preferat să mă sfideze. am coborât în birou, am sunat-o că o aştept să stăm de vorbă. venise pregătită să fie sancţionată sau măcar săpunită. eu am întrebat-o sincer, cu blândeţe şi fără pic de ironie, cu ce am greşit deja să mă înjure, să-mi spună că nu vreau [...]

De |2017-08-21T11:31:28+00:0021 octombrie, 2013|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |35 Comentarii