homosexualitate

cîteva considerații despre ură

Observ, cu din ce în ce mai mare lipsă de interes și uimire, cum o dată la cîteva zile internetul e zguduit de cîte o problemă gravă, planetară – ursul ucis la Sibiu, arderea pe rug a homosexualilor, pupătorii de moaște sunt doar ultimele -  care descătușează tsunami-uri de opinii violent formulate, de ură, de dispreț scuipat printre dinți. Românul e specialist și în carnivore mari și, la o adică, și în Panthera Leo, știe cum e treaba cu fraierii ăia care pupă moaște, dar și cum ar trebui să facă sex oamenii normali, iar homosexualii interziși prin lege.  Nu există român cu acces la internet care să nu fi știut exact cum să acționeze dacă ar fi fost el în situația de a avea un urs speriat alergînd prin oraș, tot așa cum, dacă bietul animal ar fi atacat în groaza-i vreun copil, ura ar fi fost redirecționată în sens invers. Nu am auzit pe nimeni care să zică: băi, eu am o amărîtă de pisică acasă, nu îmi pot da cu părerea despre cît de periculos poate fi un animal sălbatic speriat, nu am văzut urs în viața mea și nu aș vrea să fi fost în locul [...]

De |2017-08-14T13:48:12+00:0022 octombrie, 2016|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , , |11 Comentarii

iubirea necondiționată, dar condiționată

În urmă cu un an am scris aici despre homofobie. Îmi mențin părerile. Ba chiar le întăresc, căci de atunci pînă astăzi am cunoscut o mulțime de gay, bărbați și femei, oameni extraordinari, inteligenți, culți, mai normali decît mulți dintre heterosexualii pe care îi știu. Dar nu despre homosexualitate vreau să vorbesc azi, ci despre felul în care noi, heterosexualii care facem copii – unii dintre ei homosexuali – știm să îi creștem și educăm. Mi se trage de la un comentariu scris de o doamnă cum că ea își iubește necondiționat copilul, dar să nu fie gay. Și stau așa, tîmpă, și mă întreb cum e necondiționatul ăsta condiționat. Și mă întreabă dacă eu îmi doresc pentru copiii mei să fie gay. Sau să fugă cu un terorist islamist. De parcă are vreo importanță ce îmi doresc eu pentru copiii mei. De parcă asta e treaba mea de mamă, să îmi doresc chestii pentru copiii mei. Cum să fie, pe cine să iubească, cum să se îmbrace. De parcă treaba mea de mamă nu e să îmi sprijin și ajut și iubesc copiii ORICE ar alege să facă sau fie. Există un singur răspuns la întrebarea de mai sus: eu [...]

o întrebare pe bune

Mă gândeam că a venit timpul să ne prindem că suntem diferiţi şi să ne acceptăm şi tolerăm diversitatea. Că normalitatea e un şablon cu margini foarte laxe, de fapt. Eu am fobie de fobii. De xenofobie. De homofobie. Bigoţi traditionalişti care ne explică cum familia cu F mare e formată din tată şi mamă. Ştim asta, mulţumim. Homosexualii nu procreează. Şi pe vremea vechilor greci şi pe vremea romanilor, familia era formată tot din femeie şi barbat, era datoria femeii să copuleze cu soţul ei şi să asigure perpetuarea speciei. Dar, de iubit, iubeau „băieţi frumoşi”, nu femei (ho pais kalos). Banchetul lui Platon nu e un dialog despre iubirea heterosexuală, ci dimpotrivă. Aristotel, Platon, Socrate, cu toţii au fost homosexuali. E plină istoria de homosexuali: Alexandru cel Mare, Cezar, posibil Bonaparte – dar şi cultura: Da Vinci, Goethe, Proust, Ceaikovski şi, da, până şi autorul basmelor pe care le-am citit în copilărie, Andersen, era pidosnic, ce oroare! Că homosexualitatea nu a apărut în modernitate ştiu până şi habotnicii care nu au citit decât Biblia – de la Sodoma şi Gomora. Homosexualii au existat dintotdeauna. E axiomă. Sânul extrem de generos al bisericii catolice (dar şi al celei ortodoxe, deopotrivă) e doldora [...]

De |2017-08-16T14:07:32+00:0013 ianuarie, 2014|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |2 Comentarii