Grecia

greul și ușorul

Prima oară am plecat singură undeva acum 11 ani. Împinsă de terapeuta mea de atunci (ce bine ar fi fost dacă aș fi știut să și rămîn în terapie...). Aproape obligată. Trebuie să petreci timp cu tine, îmi zicea, să fii bine tu cu tine, să înveți să te bucuri de singurătate. Îmi părea odios ce îmi zicea, singurătatea avea conotații exclusiv negative pentru mine pe vremea aia. Deși nu știam, eram o personalitate dependentă, cu răni pronunțate de respingere și abandon, complet nelucrate. Mă agățam de oameni ca un dordezid, plantă care nu întîmplător a devenit și numele primului meu blog anonim, ceva ani mai tîrziu. Mi se părea de neînchipuit să petrec o săptămînă de una singură. Am ales Grecia, o țară pe care o descoperisem fortuit. Am scris despre experiența aia aici, de fapt am publicat notițele de atunci, păstrate într-un folder. A fost neașteptat. Cu frici și anxietăți, cu greșeli, însă neașteptat de frumos. Pas cu pas, am învățat să fac asta mai des. Să rămîn cu mine mai mult, să plec singură din cînd în cînd, să mă bucur de timpul cu mine. Am adunat, în cele din urmă, în anii trecuți de la plecarea [...]

De |2018-02-09T21:36:14+00:0030 septembrie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |10 Comentarii

încă o zi

  Mi-am ogoit din dorul grecesc, căci, deși asta nu e insulă grecească are toate năravurile dar și calitățile grecești. Și dorul meu neostoit de mare s-a mai îmblînzit, una dintre obsesiile certe ale existenței mele. Am o relație ondinică cu marea, mă doare cum mă îndepărtez. M-am scufundat în apele limpezi, smaraldii, sărate ale Mediteranei și m-am încărcat pentru toată iarna rece și goală care urmează. Cînd fac pluta și mă las purtată de apă mă simt cel mai acasă. Soarele îmi arde fața și retina ascunsă sub ploape și sunt nemjlocit fericită. Atunci aș putea muri, m-aș putea dezintegra de preaplin. Nicio îmbrățișare nu e îmi e ca îmbrățișarea lichidă a mării. Cînd mă gîndesc că nu am vrut să plec, nici după ce aveam biletul de avion luat. Că m-am temut de orele de singurătate, așa cum mă tem mereu, de orice. De zbor, de locuri necunoscute, de o limbă pe care nu o vorbesc, să nu mă pierd, să nu fac vreo nefăcută, vreun atac de panică, ceva. Acum două seri, în Agia Napa, începuse un festival cu o procesiune care m-a umplut de o bucurie violentă. Toboșari care băteau dement în niște tobe ritualice și [...]

De |2017-08-14T15:56:08+00:0012 octombrie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |17 Comentarii

poveşti greceşti

Cele mai frumoase vacanţe ale mele au fost alea în care am fost singură. Singură. Am împachetat şi am plecat. Uneori aproape, alteori departe, pînă dincolo de ocean. În urmă cu 8 ani m-am înamorat de Grecia. Bine, mint. Cu 9, cînd un bărbat de care eram nespus de îndrăgostită a fugit cu mine până acolo, mi-a relevat-o scurt şi m-a lăsat cu ochii în soarele mediteranean. Un an mai tîrziu, am decis să plec singură, la îndemnul terapeutei mele, să o regăsesc şi să mă regăsesc. Mi-au reuşit impecabil ambele intenţii,  credeam, deşi acum cînd recitesc ce scriam atunci îmi vine să mă iau singură în braţe, într-atît de vulnerabilă îmi pare femeiuşca ce a scris cuvintele alea stîngace.  Din vacanţa aia am o amintire hazlie şi duioasă, în acelaşi timp, o poveste despre cum am pus eu umărul la desăvîrşirea unui tînăr macedonean din Skopje care o să mă ţină minte toată viaţa lui. Povestea o găsiţi aici, click. Nu am scris atunci despre asta, prea preocupată să mă sondez cum eram. Atît mi-a rămas negru pe alb, de acum 8 ani. (jurnal, aprilie 2006) Elada. Sithonia. Akti Elia. Kalimera, mă salută în fiecare dimineaţă chelnerii, în restaurantul [...]

De |2017-09-30T14:32:33+00:0027 februarie, 2014|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , , , |17 Comentarii