gînduri

miscellanoase

M-au luat aşa, toate, pe dinainte şi dinapoi, că nu mai ştiu pe ce lume trăiesc, ce zi e azi şi de ce. Vineri m-am trezit la Bucureşti că ţineam cartea mea în mînă, că tremuram cu microfonul în mînă şi că o mulţime de oameni veniseră să mă vadă, asculte şi să ţină cartea în mînă. Încă îmi e indigest sentimentul ăsta, sistemul meu nu ştie cum să îl mistuiască. Cred că mă voi obişnui, că urmează imediat lansările de la Braşov, duminică şi luni, iar dacă nu mă voi obişnui mă vor prinde neobişnuită. Oricum sunt o muiere neobişnuită, cumva, nu? Deja primesc primele feedbackuri de la oamenii care au citit-o. Bune, calde, emoţionante. Minunat a scris Ana despre ea.  Despre mine.  „O femeie goală este aceea care umblă cu inima la vedere. Şi tot goliciune trupească se cheamă şi asta. Numai că sunt două feluri de trup: ăla de din afară şi necunoscutul, lăuntricul, cu viscerele lui ştiute şi nevăzute.” Continuarea cronicii, aici.  A apărut şi ebookul, că am tot fost întrebată, iar cartea ajunge în librării săptămîna asta. Libris, Cărtureşti, Librarium, în toată ţara. Ebookul poate fi comandat de aici, cartea imprimată de aici. Între timp, [...]

De |2018-10-16T13:17:53+00:009 aprilie, 2014|Categorii: lansări și alte evenimente|Etichete: , , |22 Comentarii

Unde faci Revelionul?

Nicăieri. Păi, şi cum petreci de Anul Nou? Nicicum. Eu sunt hipsteriţă, prefer să sărbătoresc solstiţiul. Pentru că de cînd mă ştiu, pentru mine, noaptea de Revelion e doar o noapte ca oricare alta. Niciodată nu mi-am făcut planuri, nu m-am strofocat să găsesc cabane,  să-mi cumpăr toalete, să umplu frigidere, la doar trei-patru zile de la marea îmbuibare de Crăciun, să rezerv mese la restaurante sau ce mai fac oamenii de lume când se apropie Anul Nou. Pe mine nu mă interesează, mi se pare o presiune socială pe care pur şi simplu refuz să o resimt.  Parcă nu am de-a face cu atîtea altele, unde nu am de ales, să mă bulucesc singură şi la asta? Cu ce e deosebită noaptea asta de echinocţiu, de exemplu? Tot o măsură de timp e. Sigur, începe un nou an, dar nu văd în asta neapărat motiv să mă veselesc. Ne bucurăm ca proştii că trece timpul, de parcă nu din timpul nostru trece ci din al vecinului, ăla cu capra. Şi sperăm că anul care vine o să fie mai bun, fără să ne prindem că nu unitatea de timp trebuie să fie cea care se schimbă ca să ne [...]

De |2017-08-16T15:53:03+00:0026 decembrie, 2013|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |32 Comentarii

eu nu cred în Moş Crăciun

şi nici Crăciunul nu mă dă prea tare pe spate. Am tot zis, eu sunt agorafobă. Aglomerările îmi dau ameţeli şi începuturi de atac de panică. Ocolesc supermarketurile şi în restul anului, dar acum nici în minimarketuri nu mai pot intra, că am senzaţia că se sfîrşeşte pământul şi toţi ceilalţi au fost anunţaţi, numai eu nu. Alfel, de ce cumpără toţi, tot, dacă nu au o informaţie beton şi îşi fac provizii pentru întreg 2014? Rafturile sunt goale şi devastate, coşurile gem cu năduf, vînzătorii la fel, iar oamenii cumpără, cumpără, cumpără, nu se mai opresc din cumpărat.  Pe stradă, orice drum durează dublu, că toate maşinile sunt pe şosea, tot la cumpărături, evident. Magazinele vor fi închise o singură zi şi uite ce face din om o zi fără locuri unde să-şi cheltuiască banii. Mă tot întreb dacă stomacurile tuturor oamenilor, mai puţin al meu, se triplează în perioada asta. Poate se fac maaaari şi încăpătoare, să poată arunca tot omul înăuntru ce vrea, ca într-o genune. Ciosvîrte, caltaboşi, cozonaci, farfurii întregi de salată beuf, piftie şi neapărat friptură, tone de friptură. Mie nu îmi iese. Eu de sărbători mănânc mai puţin decât într-o zi obişnuită, fiindcă mi [...]

aşa. şi?

sălbăticirea e o formă de supravieţuire, îţi spui. sălbăticirea e bună, deci. metamorfoza aceasta te avantajează, nu-i aşa, ai fi putut să te trezeşti gîndac într-o dimineaţă, ce scîrbos şi să te ucidă cu un singur puf de baygon, nu din răutate ci din neglijenţă, dar tu te-ai trezit panteră neagră cu fiecare fibră încordată, pîndind să nu fii pîndită, atacînd să nu fii atacată, serios acum, pe cine a omorît un pic de self-defense, e ca la tai-chi. (sau era tae-bo?) şi apoi felino-fobia nu s-a inventat, sunt precisă, nimeni, auzi, nimeni nu are fobie de pantere. nici măcar hrana lor. e o dialectică şi în asta. în sălbăticire, vreau să zic. mai întîi am avut unghiile tăiate scurt. în carne. pe vremea aceea nu cunoşteam vreo mişcare abilă, agilă, trebuie că aveam  tot atîtea vînătăi cîţi ani, tata semăna doar uneori cu mine cea de-acum, deşi am încercat cu disperare să evit asta, dar au zis-o şi şamanii, ne naştem fix pe aceeaşi treaptă de evoluţie cu părinţii noştri. desigur, chestia asta te înnebuneşte puţin, mai ales că te-ai străduit atît s-o eviţi şi ascunzi, nu, eu nu sunt părinţii mei şi în final poţi ajunge chiar mai [...]