frumuseţe

iepurele și tigaia ducesei de Cambridge

Fotografiile cu ducesa de Cambridge și cel de-al treilea copil, la șapte ore după naștere, deși nu difereau deloc de cele făcute la primii doi, au scos iar vulpile demonii, pardon, iepurii din femeile românce și nu numai. Mi-au trecut pe sub ochi sute de postări și comentarii, care de care mai răutăcioase și mai ironice sau pline de o falsă compasiune (săraca, e obligată să facă asta, iar ea pe interior e leșinată și își dorește altceva. Or, e suficient să te uiți la cum zîmbește și să știi că astfel de zîmbete nu pot fi forțate. Am scris aici despre zîmbetul Duchenne). Foarte puține admirative simplu, fără invidie la pachet. Nu suntem două la fel și există femei cu experiențe complet diferite de ale noastre, ar fi de bun simț să le lăsăm să și le trăiască: eu am născut în două ore, fără epiziotomie, ambii copii, am fost în picioare după încă o oră, duș, aranjat, îmbrăcat frumos, coborît la vizită. Asta nu înseamnă că mă aștept ca toate femeile să fi născut la fel. O viață sănătoasă, cu sport, așa cum duce Kate, poate duce la astfel de nașteri. Sau nu. Repet, suntem diferite. Suportăm diferit [...]

De | 2018-04-24T21:53:05+00:00 24 aprilie, 2018|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |15 Comentarii

no tips & tricks

În ultima vreme primesc mulțime de întrebări de la femei care vor să știe ce mănînc, cu ce mă îmbrac, tips & tricks pentru cum să le faci pe toate bine (citez: …cum frate sa le faci pe toate bine sau macar cat de cat…copii, sot, job, casa, femeia din tine, nitica socializare….) și altele asemenea. Nu spun că, orice poză aș pune pe net, primesc cîteva întrebări legate de hainele pe care le port, zău dacă mă simțeam pregătită sau capabilă să devin vreo feșăn aicăn, așa, de la țară cum sunt. Așa că am zis să spulber mitul cum că eu le-aș face pe toate așa și pe dincolo. Sssau că aș avea cine știe ce secrete uluitoare de tinerețe fără bătrînețe și frumusețe fără defecte. Nu am niciun secret. Am gene bune, în mod cert. Și încerc să păstrez echilibru în tot ce fac, altfel m-aș dezechilibra eu de tot. Doar chestii de bun-simț. Nu mănînc nimic special. Nu ingrediente sau alimente minune. Am fost vegetariană vreo cinci ani și m-am simțit foarte bine, pînă ce, luată cu multă agitație, drumuri prin țară, lansări, am uitat să compensez ce nu primeam din carne și am făcut o [...]

Calvin Klein m-a făcut grasă

Ieri, cînd am văzut poza asta pe net, mi-a urcat brusc tensiunea. Am mai făcut un pic de research, am aflat că ok, nu Calvin Klein a zis că Myla Dalbesio e grasă, dar că în toate shootingurile pe care le face e aleasă ca plus-sized model. Femeia poartă M, 38 adică. Și eu port 38  (că nu suport hainele strîmte) și nu mă gîndesc deloc la mine ca la o grasă, nici măcar acum, după sărbători, cînd am luat un kil-două în plus. Dar nu m-am enervat din cauză că eu port 38 și ăia m-au făcut grasă, ci m-am enervat pentru că fetele mele cresc într-o lume în care li se inoculează de foarte mici ideea că o femeie normală e grasă și că trebuie să fie moarte de slabe ca să fie frumoase. M-am gîndit mereu că m-am născut în cea mai bună dintre lumile posibile în care să fiu femeie. Nicicînd femeia nu a avut mai multe drepturi, nu-i așa? Poate în paleolitic, în vremea matriarhatului. Și totuși, nu scăpăm nicicum de obsesia machistă de a fi privite drept hălci de carne. De stereotipuri, de modele nerealiste care ne fac să ne simțim întotdeauna insuficient de [...]

De | 2017-08-14T14:49:30+00:00 25 ianuarie, 2016|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |9 Comentarii

ziua aceea

Și a trecut și acum sunt o doamnă în etate de 38 de ani. Purie și bolnavă, ca toate doamnele în etate. La naiba, îmi propusesem să mă sărbătoresc prima dată în viața mea, doar așa, fiindcă sunt fericită. Și începuse bine: miercuri, fetele de la grupul de terapie m-au făcut să plîng de bucurie și emoție, m-au copleșit cu flori și cadouri și gînduri frumoase, mi-au cîntat la mulți ani; m-am simțit cum nu îmi amintesc să mă mai fi simțit vreodată. Înconjurată cu iubire, așa. Apoi a venit dimineața și iar a fost fain, probabil cea mai frumoasă dimineață de zi de naștere din viața mea, m-am trezit dezmierdată și iubită și am zis, wow, nu am nod în gît de plîns, nu mai simt singurătatea aia apăsătoare din fiecare zi a mea de cînd mă știu. Și m-am îmbrăcat să plec la muncă și mi-am făcut o poză pe terasă, să o pun lîngă o altă poză pe care o găsisem prin laptop, de la ziua mea din 2003, să văd cum am îmbătrînit eu 12 ani. Și mi-a plăcut că nu erau mari diferențe, am îmbătrînit frumos. Fiindcă, am mai spus aici cînd am vorbit despre [...]

De | 2017-08-14T16:09:20+00:00 22 mai, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |30 Comentarii