frică

poem cu pisică

În zile ca asta, mi-e limpede că nu voi mai putea scrie nimic bun, niciodată   Spune-mi minte netedă, spune-mi proastă. În zile ca asta, rămîne doar frica umorală, stătută, pestilentă, ca niște mațe de mîță zdrobită de-un zid.   Mi-e atît de frică tot timpul încît mi se topește carnea pe oase Iar oasele devin moi, gelatinoase. Spune-mi păpușă de cîrpă. Mi-e atît de frică tot timpul încît devin ghemul de blană pe care o pisică uriașă îl vomită convulsiv (așa cum vomita mîța profesoarei mele de dicție gogoloaie chiar acolo în sala cu pian în care, cu o agrafă între dinți, învățam să-l rostesc bine pe s) Frica mea e o pisică uriașă, înspăimântătoare în burta ei scurm cu gheare boante, tocite în burta ei mă ghemuiesc și tremur din burta ei mă scuipă afară cînd nici măcar ea nu mă mai poate îngădui. Spune-mi nimeni, spune-mi nimic. Frica mea e mîța moartă chiar de la popa la poartă, de pe zidul popii, acolo unde a aruncat-o tata în ziua aia cînd încă putea fi luată în căușul palmelor și încălzită. Nu trebuia să omori pisica, tata. Acum mi-e tot timpul frică. Pisica aia moartă nu s-a mai [...]

De |2018-10-13T12:04:21+00:003 iunie, 2018|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |3 Comentarii

frumosul și greul, ediția UK

Zile lungi, grele și frumoase (uneori trebuie să fie mai întîi greu ca să fie frumos sau poate asta e doar una dintre credințele mele limitative) am trăit în săptămîna ce a trecut. De ieri sunt acasă și încă nu reușesc să mă dezmeticesc, sunt aproape catatonică, nu vreau să fiu acasă, vreau înapoi. Scriu aici în primul rînd ca să nu uit. Să nu uit emoțiile, bucuria, strîngerile de inimă bune, dar și alea mai puțin bune, să nu uit verdele ierbii irlandeze, îmbrățișările și tremurul ușor al oamenilor care m-au strîns tare, diminețile în care mă trezeam prea devreme pentru fusul orar englezesc (cît de mult contează două ore diferență!) narcisele și ghioceii înfloriți în parcurile londoneze, rîsul și ironiile copiilor mei, mergînd la pas pe străzile din Dublin noaptea, pe malul rîului Liffy, felul în care cea mică ne ținea pe mine și pe bărbatu-meu să nu cumva să traversăm pe roșu, după ce era să ne calce o mașină care venea din altă direcție decît ne așteptam, zorul pe care li-l dădeam în diminețile cu zboruri mult prea matinale, agitată că pierdem avionul, senzația stranie de anxietate ce mi se activa de fiecare dată (și au [...]

De |2018-10-13T17:12:45+00:009 februarie, 2018|Categorii: bucăți din mine, lansări și alte evenimente|Etichete: , , , |11 Comentarii