feminism

condiția mea de femeie

Ieri am fost toată ziua tristă și m-am gîndit la condiția mea de femeie. Cu cît primeam mai multe flori virtuale și la mulți ani, cu atît mă întristam mai tare. Mi-e tot mai greu să trăiesc între oameni, fie ei și virtuali. Mi se pare foarte obositor totul, fals, strident, mi se pare că oamenii depun eforturi inimaginabile să mintă și să se mintă. În Spania, 6 milioane de femei au ieșit în stradă să-și apere drepturile, la noi, 6 milioane au ieșit la restaurant. Iar pentru multe dintre ele, e singura dată cînd au voie să iasă singure undeva. Mergeam spre mama ieri, nu fusesem de ceva vreme, am luat fetele și niște flori, să-i facem o surpriză ei, dar și lui mama-mare, pe care mereu mă gîndesc că o voi pierde curînd. Fiindcă pentru ea, așa cum a fost educată, ziua asta rămîne ziua mamei. Cînd am intrat în sat, am avut parte de o imagine care m-a deprimat și mai tare. Un bărbat, mort de beat, abia se ținea pe picioare, se bălăngănea pe mijlocul drumului, gata-gata să cadă sub roțile mașinii (era doar ora 14), dar în mînă ținea, încleștate bine să nu le piardă, [...]

femei scriitoare

Vineri seară ne aflam la aceeași masă trei femei care scriu, din generații diferite: Anca Zaharia, o poetă tînără și foarte talentată, al cărei volum de debut va apărea în toamna acestui an și care mi-e extrem de dragă, Anca Vieru, o prozatoare trecută de prima tinerețe, al cărei volum de debut, proză scurtă - Felii de lămîie, a apărut de curînd la Polirom și subsemnata, aflată la un deceniu, un deceniu și ceva distanță de cele două, în ambele direcții, ca vîrstă. Întîlnirea avea loc la cenaclul Tiuk! ținut de Mihail Vakulovski, unde am vorbit împreună despre cărțile celor două Anca. Înainte să ajung la ce m-a mînat să mă așez sîmbătă dimineață la laptop în loc de cratiță, o să fac o scurtă digresiune ca să mă bucur de revirimentul pe care îl cunoaște proza scurtă în literatura de azi. Și de faptul că se scrie proză scurtă bună, așa cum este și cartea Ancăi Vieru, pe care v-o recomand cu toată responsabilitatea. Căci proza scurtă - nuvela, devenise fata vitregă, alături de poezie, a literaturii și era privită cam chiondorîș, tot așa cum scriitorul de proză scurtă era văzut ca un neputincios într-ale scrierilor de mari dimensiuni. [...]

De |2017-08-14T16:05:22+00:0029 iunie, 2015|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , |8 Comentarii

(a fi) femeie

"Acum îmi voi impune următoarea regulă. Să privesc compania femeilor ca pe un rău social inevitabil şi să mă feresc de ele pe cît posibil. Cine altcineva dacă nu femeia este cu adevărat cauza senzualităţii, a desfrînării şi a feluritelor alte vicii din noi? Cine este vinovat de pierderea calităţilor noastre naturale -curajul, fermitatea, raţiunea, corectitudinea etc., dacă nu femeile? (...) Femeia este în general proastă, însă Diavolul îi împrumută creier cînd lucrează pentru el. Atunci ea împlineşte miracole de gîndire, anticipare, constanţă, în scopul de a face ceva rău" scria Tolstoi la finalul secolului 19. (Intelectualii, Paul Johnson) Tolstoi, care a născocit-o pe Anna Karenina şi care era un obişnuit al bordelurilor şi ţigăncilor, care a sedus fete de iobagi şi nu şi-a recunoscut fiul nelegitim avut cu una dintre acestea, fiu care a ajuns grăjdar. Tolstoi, care descindea din ţarina Ecaterina cea Mare. Este efectul pe care Biserica l-a avut asupra gîndirii societăţii vreme de secole, ale cărei tare le simţim şi noi. Nu e de mirare că şi societatea noastră e încă destul de machistă, de închistată, de misogină. Purtăm totuşi, în spate, aproape 2000 de ani de opresiune, sub directa îndrumare a instituţiei Bisericii, a femeii. [...]

femeile sunt mai egale decît bărbaţii

Nu, nu avem voie să ne plângem de toate astea sau de problemele de la serviciu, să fim cicălitoare sau ofuscate. Nici măcar să ne doară capul. Dimpotrivă. Avem dreptul să fim zîmbitoare şi calme, răvăşitor de sexy şi apetisante. Tot timpul. Şi cît mai tăcute. Asta acasă. În oraş, la cinele cu prietenii sau şeful lui, e de preferat să fim extrem de spirituale, să cităm din Nietzsche şi Heidegger. Cum cine sunt ăştia, domnii ăia ale căror cărţi le citim noaptea, după ce ei au adormit satisfăcuţi, ce dacă dormim doar 4-5 ore pe noapte, doar nu o să trăim ca nişte vite inculte, numai serviciu, copii, bărbat şi cratiţă? restul textului, aici, click!

De |2017-08-16T16:09:44+00:0011 februarie, 2014|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |13 Comentarii