efectul pervers

ceva de Moș Nic

În seara asta, la copiii cuminți vine Moș Nicolae. Toată viața mi-a plăcut să primesc și să dăruiesc cărți. În ultima vreme primesc multe mesaje de la oameni care vor ultima carte (și nu numai) cu autograf, vor să (și-)o facă cadou. Inițial nu am vrut să mă mai leg la cap cu colete și poșta română (poșta are un serviciu mult mai ieftin decît curieratul, care duce cartea în poșta omului, doar că scriu muuuulte hîrtii pentru un singur colet și stau la cozi etc.), însă știu că pot aduce bucurie, așa că am decis să ignor efortul și să fac la fel ca în fiecare an. Așadar, dacă vreți să primiți cartea direct de la mine, cu autograf personalizat și tot tacîmul, dați-mi un mail pe petronela@sixeleven.ro. Am toate 4 cărțile, nu excesiv de multe exemplare, mai comand dacă nu fac față, dar nu îmi fac grija asta, oamenii preferă să citească moca, nu să dea bani pe munca unui om de care altfel, profită, tot anul. Iar asta e o mare dezamăgire pe care o am de cînd public, deși eu sunt printre ultimii oameni care se pot plînge că nu vînd cărți. Am scris cîndva și [...]

turism

sunt o vilegiaturistă dependentă de vacanțe și mări de zece ani mă duc singură acolo unde alții își fac luna de miere   în suduri nu mă știe niciun suflet niciun ochi sunt o vilegiaturistă singură, necunoscută și bronzată mănînc halloumi și beau vin și fumez și uneori reușesc să trec neobservată   mă pricep de minune să fiu vilegiaturistă: cînd e soare, stau întinsă pe șezlonguri și citesc cînd plouă, mă plimb pe străzi șiroind dar e bine, înot în apa caldă și nimeni nu-și dă seama că plîng   * poemul face parte din volumul efectul pervers, apărut în noiembrie 2015 la editura Herg Benet. (cartea, cu reducere, aici)

De |2018-10-13T19:20:20+00:0030 iulie, 2016|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , , |0 Comentarii

sindromul Stockholm (II) sau un doliu de aproape patruj de ani

Azi se împlinesc 18 ani de cînd a murit. L-am uitat. În sensul că sunt ani buni de cînd nu mă mai gîndesc acolo. Uneori mi se pare că totul s-a întîmplat într-o altă viață, complet, din care mai răzbat amintiri estompate, blurate. Dar moartea lui violentă, șocul, au rămas adînc înfipte în subconștient. Nu pierzi pe cineva în felul ăsta și apoi trăiești ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic. Te căptușești cu spaime, cu anxietăți, cu dureri care nu trec niciodată. Se ascund, dar nu dispar. Răbufnesc cînd te aștepți mai puțin, îți fac viața și mintea varză. Doliul e ceva atît de cumplit, mai ales la o asemenea vîrstă (aveam 22 de ani, el nu împlinise 24), mai ales în asemenea împrejurări (moarte violentă și fulgerătoare), încît e aproape imposibil de dus. Și totuși, se duce. Cum poate, fiecare. Și așa ajungi, 18 ani mai tîrziu, să ai senzația că nu ai trăit, ci ai visat toată întîmplarea aia oribilă care ți-a modificat esențial și definitiv ființa și existența. Dar trece. Chiar dacă e o durere ce pare a fi unică, pe care nu a mai trăit-o nicio ființă din lume înaintea ta și nu o [...]

prima întîlnire cu marea

A plouat, a fost frig, ea neprietenoasă, noi zgribuliți, dar nimic din toate astea nu a știrbit prima întîlnire cu marea. Și alte prime întîlniri, despre care nu voi scrie acum. Sau reîntîlnirile cu oameni dragi de aici.   A(m) fost (la) Constanța. În caz că nu mai puteați de dorul meu, iaca și o știre TV, cu interviu și oameni și carte și tot tacîmul. http://www.reporterntv.ro/stire/efectul-pervers-ultima-carte-a-scriitoarei-petronela-rotar-lansata-la-constanta-este-despre-singuratatea-pe-care-o-traim-cu-totii

De |2018-10-13T20:15:27+00:0025 aprilie, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: |2 Comentarii

mă-ntorc în Banat

Trăiesc o perioadă ciudățică – deși familiară, am trecut de multe ori prin asta în viața mea – din punct de vedere al sănătății. Dau din una în alta, mă tratez pentru ceva și fac reacție la tratament și mă tratez pentru reacție, apoi peste, jap, o viroză de abia pot respira și așa mai departe. Da, știu, am imunitatea slăbită, muncesc mult, mănînc prost, mă stresez mult, voi lua măsuri, zău că voi lua că nu se mai poate așa, dau colțul. Pînă una alta, virozat-virusată cum sunt, mă duc să plimb nu ursul ci perversul, efectul pervers adicătelea, la Timișoara, la invitația unei prietene dragi. Ioana e vinovata pentru colierele mele cu pandantive din mecanisme de ceas pe care le port cu obstinație la aproape orice – fiindcă ei îi plac ceasurile care stau, iar mie și mai abitir. Sunt niște bijuterii superbe, sunt îndrăgostită de ele și întotdeauna cînd le port se mai îndrăgostesc și alții de ele. (Pe Ioana și ale ei kronikbijoux o găsiți aici.) Ei bine, între bijuterii și alte lucruri de designer mă voi afla sîmbătă și eu, cu poezia mea de designer, firește, la Timișoara, în atelierul Elenei Mazăre și Kronik Bijoux [...]

De |2018-10-13T20:26:13+00:0024 februarie, 2016|Categorii: lansări și alte evenimente|Etichete: , , |1 Comentariu