durere

durere, bibelou de porțelan

Tulburător articol, mi-a scris un domn care a citit ce scrisesem pe marginea discuției pro-anti-avort, dar nu ar fi mai bine să nu răscolim lucrurile și să încercăm să uităm lucrurile dificile? Pluralul m-a făcut să zîmbesc. Exprimarea lui, scrisese să încercăm, era o încercare eșuată și abuzivă de complicitate, care mă obliga cumva pe mine să ader la nevoia lui de a îngropa lucrurile care îl dor. Omul voia să uite, iar eu, cu nevoia mea de vindecare, îi încurcam planurile, de parcă i-aș fi ținut un pistol la tîmplă și l-aș fi obligat să citească ce am scris. De parcă libertatea mea de a scrie ce vreau interfera cu libertatea și alegerea lui de a citi doar ceea ce îi place și, mai ales, de a nu citi ceea ce nu. I-am spus că sigur, din partea mea e liber să uite ce vrea, iar eu sunt liberă, de asemenea, să răscolesc ce am nevoie să răscolesc. Aveam încă în minte nevoia asta de negare a unui trecut pe care ne mințim că l-am uitat, dar care ne însoțește în comportamentele zilnice, cînd am intrat la ședința săptămînală de terapie de grup. Tema pe care lucrăm în perioada [...]

De |2018-04-04T17:32:22+00:004 aprilie, 2018|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |12 Comentarii

tatuaje

M-a izbit un chef nebun să-mi mai fac un tatuaj. Îmi plac tare tatuajele mișto, cu poveste. Îmi plac femeile tatuate, mi se par sexy. Și știu de ce m-a luat de cap așa tare acum. M-am tatuat mereu în momente importante ale vieții mele: cînd a murit tatăl fie-mii mari, aveam prefixul doi (și foarte un pic mai mult, vorba bigudiului mic). Apoi, în urmă cu trei ani, cînd am intrat într-o altă etapă a vieții mele și am simțit că spinul ăla din omoplat mă cam înțeapă, mi l-am transformat în copac înflorit și mi-am tatuat și încheietura mîinii drepte. Aș fi zis atunci că o să fiu singura moartă pe a cărei mînă va scrie alive, însă între timp am tot primit poze de la cititori care și l-au făcut și ei întocmai, așa că vom fi o mică mulțime de morți pe ale căror mîini va scrie: viu. Nu am făcut legătura între tatuaje și felul în care a cotit viața mea atunci. Era perioada în care am început să scriu asumat, perioada în care viața mi s-a schimbat definitiv, în care am intrat, finalmente, pe drumul pe care mi-l dorisem și la care visasem trei [...]

De |2017-08-14T13:19:10+00:003 martie, 2017|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , |10 Comentarii

Ou sont les nerfs d’antan?

M-am dus la ședința cu părinții a fie-mii aproape bacalaureate și mi-am amintit rîzînd de un text scris acum mulți ani, prin 2010 cred, fie-mea era încă în gimnaziu. (Ăsta.) L-am recitit și iar m-a izbit ce discutam azi la masă cu o femeie foarte mișto și unul dintre cei mai rezolvați psihic oameni pe care i-am întîlnit: mi-a pierit furia și impetuozitatea de la atîta lucru cu sinele. Am ajuns să empatizez și să privesc cu compasiune și înțelegere toate hoaștele de altă dată, toți nenorociții și nasoii de cîndva, răii, ipocriții, pe toți, frate. Mă uit prin ei ca Neo prin Matrix, văd coduri psihologice extrem de ușor de descifrat, fac clickuri instant și îmi zic: of, sărmanul/sărmana, cîtă durere reprimată e acolo, ce umbre neacceptate dincolo, ce traumă nasoală nerezolvată etc. Și nu mă mai pot supăra pe ei, nu mă mai pot nici enerva ca altădată. Uneori mi se face dor de inconștiența cu care mă puteam face foc și pară, sufla flăcări pe nări și elibera presiune. Sigur, acum nu mai resimt presiunea de altădată, dar tot mi se face dor. Ou sont les nerfs d’antan? Poate ar trebui să schimb și numele blogului, deși [...]

De |2017-08-14T13:19:25+00:0026 februarie, 2017|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |15 Comentarii

despre cea mai dureroasă rană

„Cînd eram mică, eram foarte credincioasă. Mă rugam la Dumnezeu mult. Mă întorceam de la școală și mă rugam la el să o facă pe mama să nu mă mai bată. Să fie bine. Să îmi arate puțină iubire. În ziua în care m-am rugat cel mai tare, a ajuns acasă și m-a bătut cel mai tare. Pe fiecare exercițiu greșit. Fiecare greșeluță. Mă lua la bătaie dintr-o cameră în alta, eu fugeam și ea venea după mine. După bătaie, m-am dus în baie să plîng. Era așa de furioasă că fata ei nu e perfectă și nu a luat numai 10 că a uitat și să îmi dea să mănînc. Cu picioarele roșii stăteam și plîngeam de foame și de durere. Și mă rugam, dar mai întîi îl certasem pe Dumnezeu, dar după mă rugam iar, ca a doua zi să fie altfel.” Cunosc două femei, mamă și fiică, mama cu cîțiva ani mai în vîrstă decît mine, fiica de-o seamă cu fie-mea mică. Copila a primit de curînd diagnostic de depresie gravă și anxietate generalizată, după mai multe tentative de suicid. Un copil frumos, bun, sensibil, genul ăla de fată pe care o iubești de cum o vezi. [...]

De |2017-10-11T23:52:30+00:0024 noiembrie, 2016|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |27 Comentarii