dragoste

sfîrșitul nopții (fantezia pentru tastatură în alt minor, la patru mîini)

  - Nu îmi ajunge nimic din ce am ca să te simt, să îți simt căldura, textura, mirosul pielii, să te iau cu mine, să mi te impregnez, iubito... Ei îi scapă un suspin. El continuă să o mîngîie, încet, minuțios. Zace moale, cu chipul destins, de după sex. Ochii închiși, cu genele ca niște umbre viorii. Niciodată nu e atît de liniștită ca atunci cînd termină de făcut dragoste. De copilăroasă. De inocentă. De îndrăgostită. Cînd se uită la mine, simt atîta căldură încît mă lichefiează pe interior, gîndește. Mă calcinează. De parcă fierbințeala din pîntece, după furtuna de orgasme, îi urcă în ochi. O singură privire languroasă și sunt pachețel de primăvară, rulat, la picioarele ei desfăcute, gîndește. Se uită adînc în ochii lui, închide din nou ploapele, surîzînd, iar el simte că se poate întinde fix atunci pe podea, gol, și să moară de dragul ei. Iar ea știe asta. Cît de arbitrară e dragostea, dragostea mea, gîndește. Arbitrar o și cunoscuse, nu cu mult timp în urmă, într-o miercuri. O zi ca oricare alta, pe terminate - credea el. Fusese abia începutul. Un început vijelios ce făgăduia multe, el făgăduia multe, ea ținea pasul și [...]

De | 2017-08-14T14:48:50+00:00 8 februarie, 2016|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , , , |18 Comentarii

fluturii

Chestia e că la aproape patruj de ani nu mai ai fluturi în stomac. Fluturii, eh, fluturii sunt în adolescenţă. Delicaţi, cu aripi moi şi transparente ca pînza de păianjen. Fiecare zbatere e fior. În prima tinereţe se transformă în lilieci, exasperant de mari şi neîmblînziţi. Ca nişte cai sălbatici înaripați cărora nu le poți pune căpăstru. Au aripi rugoase cu care îţi rănesc pîntecele. Fiecare zbatere e chin. Apoi, în a doua tinereţe devin păsări de pradă, cu aripi ascuţite, de parcă ar avea suliţe în vîrf. Fiecare zbatere e sfîşiere. Te trezeşti ferfeniță, sîngerînd. Mă aştept ca mai încolo să se schimbe în dragoni cu aripi de foc. Zbaterile să fie arderi. Să mă mistuie pînă la cenuşă. Mă las calcinată de bună voie. Uite. Vulturul ăsta din mine mă hărtănește toată.

De | 2017-08-14T16:07:17+00:00 18 iunie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |8 Comentarii

salată de vinete

De cîte ori fac salată de vinete, după ce termin învîrtitul compoziției cu lingura de lemn cum am învățat de cînd eram doar o copilă, îmi pun un strat gros, cu roșii, pe o bucată de pîine neagră și mușc pofticios. Vinetele sunt calde, mi se topesc pe limbă, palatinul se topește și el de plăcere. Întotdeauna cînd fac asta, în minte îmi răsar vorbele răposatului, înregistrate pe o casetă BASF, demult, într-o seară de vară fierbinte cum e asta, că acum mănîncă salată caldă de vinete făcută de maică-sa, cu roșii. Era mîncarea lui preferată. Imediat după ce spune asta, întoarce mecanismul ceasului muzical din alte vremuri și se apucă să-mi spună o poveste inventată de el, cu o prințesă și un lac de cleștar. Sunetul ceasului muzical nu seamănă cu nimic din ce am auzit vreodată. Am 16 ani jumătate, îl iubesc de mă doare fiecare respirație în absența lui și nu mai am voie să-l văd. E la cîteva zile după ce am fugit în lume și am fost capturați; suferim violent, apoteotic. Stăm închiși. Eu, în casa din satul meu prăfos și înfiebîntat de vipia lui august, el, în casa din satul la nici șapte kilometri [...]

De | 2017-08-14T16:07:41+00:00 15 iunie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |10 Comentarii

I’m just exactly where I want to be

Iaşi, 31 mai 2015 Oraşul ăsta are o vibraţie pe care nu am perceput-o înainte. M-am scufundat în el ca într-o apă caldă, parfumată. Mi-am dat timp, aşa cum uitasem să fac de prea multă vreme. Mi-am pierdut ameţeala pe străzile lui vechi. Am cunoscut sau reîntîlnit oameni numai buni de prins în oamenarul meu. Nu, nu erau înfloriţi teii. Am rîs şi le-am spus că şi-au bătut joc, cît era să fi dat şi ei în floare într-o după amiază aurie? Trebuie că am şoptit de nenumărate ori: sunt fericită. Sub nucul umbros din curtea pensiunii unde ne-am băut cafeaua. Între trandafirii din Grădina botanică, în vreme ce Ana şi Ofelia făceau fotografii. Pe terasa Ofeliei cea bună şi blîndă şi inimoasă. În Copou, în timp ce mergeam dansînd, lipiţi unul de celălalt. Fericită. Nu văzusem nimic din Iaşi înainte. Nu simţisem nimic. Am intrat, cu smerenie, în bojdeuca lui Creangă, cu pielea găinii. M-am gîndit fără încetare la destin. La destinele lui şi a lui Eminescu. La greul din timpul vieţii şi faima de după moarte. Nu întîmplător, în aceeaşi seară, am prins finalul din Amadeus, la care se uita Ofelia. Luni, în ultima seară, aluncam pe străzi [...]

De | 2017-08-14T16:08:34+00:00 3 iunie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |18 Comentarii