dragoste

despre trupuri și suflete

Am venit de la Cinematecă, unde era cît pe aci să nu pot intra la film, așa de plină era sala. Și am dat play la piesa asta, pe repeat, cu impulsul, cu nevoia iminentă (the urge, cum ar spune englezul) de a scrie despre ultimele două filme văzute. Care se pot strînge dimpreună sub același titlu: despre trup și suflet, deși doar unul se numește așa. (Dă play cît citești, o să intri în atmosfera filmului, care atmosferă mi-a amintit cumva de In the mood for love.) https://www.youtube.com/watch?v=HU2ts1IUByA Despre trup și suflet e un film tulburător și straniu. De o frumusețe tulburătoare și stranie. Premiat cu Ursul de aur la Berlin și nominalizat la cel mai bun film străin la Oscar. Regizat și scris de unguroaica Ildiko Enyedi. Cu Alexandra Borbely, care a luat premiul European Actress Award pentru rolul ăsta și Geza Morcsanyi în rolul lui Endre. Și alte premii și nominalizări, nu le-nșir pe toate. La marginea Budapestei (deși ar fi putut fi oriunde altundeva, la fel de bine) un abator de vite, condus de Endre, un director trecut de 50 de ani, cu o mînă paralizată, își duce viața crudă și sîngeroasă de abator. De ale [...]

oameni întregi

Azi a împlinit 17 ani. Cam pe la ora asta, în urmă cu 17 ani, scotea țipînd capul în lume. Nu e vorbă, că a continuat să țipe pînă tîrziu, zicea că așa e ea, are un țipar în gît. Azi-noapte, am luat-o în brațe și m-am uitat la ea, femeie de-acum, și nu mi-a venit a crede că gata, nici ea nu mai e copil, ambele fete îmi sunt oameni întregi. Cel mai greu de gestionat e neputința. Cînd încep a se face oameni mari, nu mai ajunge să pupi și să treacă. Iar să le vezi suferind e aproape insuportabil. Te duci, te așezi, întrebi, dar de cele mai multe ori ești concediat cu o singură fluturare de mînă: nu am chef, îți zic eu cînd pot. Și atunci te duci la tine în cameră și stai și te frămînți, te întrebi ce ai putea face, dar știi că realmente nu poți face nimic decît să fii acolo, să le iubești și accepți cu toate ale lor. Cel mai greu de gestionat e nevoia de a le fi, în continuare, salvator. Fiindcă nu mai e treaba ta, au nevoie să se descurce singure, să te anuleze pe tine [...]

De | 2018-01-26T09:12:27+00:00 26 ianuarie, 2018|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |16 Comentarii

the day before you came

trebuie că am plecat de acasă în jur de ora zece, întîrziată și grăbită, ca de obicei. sigur, am dat drumul la muzică și am ascultat ceva, poate placebo, tare, ca în fiecare dimineață. am același playlist de ani întregi – cîteva sute de piese pe care le știu pe de rost, pe un memory-stick. fără dubiu, ploua în ziua aia, iar eu musai că încă tușeam. tare tușeam. trebuie că m-am apucat de lucru, la agenție, după cel puțin o cafea și poate o felie de pîine prăjită cu unt destinată altcuiva. trebuie că și în ziua aia am stat în ședințe, discuții, flipcharturi. la prînz, am comandat ceva și am mîncat în fața laptopului, cu un ochi în facebook. am răspuns la mesaje. peste cîteva zile lansam la tîrg o carte despre singurătate, așa că i-am făcut eveniment. nu am observat nici atunci că afișul era greșit, abia a doua zi și fără să îmi treacă prin cap cum îmi va schimba asta viața. sigur am rîs cu dada, ca în toate celelalte zile. în ziua de dinainte să apari. trebuie că nu am mîncat nimic la cină, poate doar un măr, în timp ce am continuat să lucrăm. în nicio [...]

De | 2017-10-12T00:25:18+00:00 5 mai, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |5 Comentarii

sfîrșitul nopții (fantezia pentru tastatură în alt minor, la patru mîini)

  - Nu îmi ajunge nimic din ce am ca să te simt, să îți simt căldura, textura, mirosul pielii, să te iau cu mine, să mi te impregnez, iubito... Ei îi scapă un suspin. El continuă să o mîngîie, încet, minuțios. Zace moale, cu chipul destins, de după sex. Ochii închiși, cu genele ca niște umbre viorii. Niciodată nu e atît de liniștită ca atunci cînd termină de făcut dragoste. De copilăroasă. De inocentă. De îndrăgostită. Cînd se uită la mine, simt atîta căldură încît mă lichefiează pe interior, gîndește. Mă calcinează. De parcă fierbințeala din pîntece, după furtuna de orgasme, îi urcă în ochi. O singură privire languroasă și sunt pachețel de primăvară, rulat, la picioarele ei desfăcute, gîndește. Se uită adînc în ochii lui, închide din nou ploapele, surîzînd, iar el simte că se poate întinde fix atunci pe podea, gol, și să moară de dragul ei. Iar ea știe asta. Cît de arbitrară e dragostea, dragostea mea, gîndește. Arbitrar o și cunoscuse, nu cu mult timp în urmă, într-o miercuri. O zi ca oricare alta, pe terminate - credea el. Fusese abia începutul. Un început vijelios ce făgăduia multe, el făgăduia multe, ea ținea pasul și [...]

De | 2017-08-14T14:48:50+00:00 8 februarie, 2016|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , , , |18 Comentarii