dirigintă

Doamnă dirigintă,

Vă scriu pentru că vreau sa îmi  cer scuze... De când am plecat de la şedinţă mă tot gândesc la discuţia noastră, la atitudinea dumneavoastră, în încercarea de a înţelege ce anume determină un dascăl tânăr să fie atât de rigid şi pe alocuri despotic. Probabil că sunteţi depăşită de situaţie iar eu nu am fost mai inţeleaptă, am acţionat exact ca dumneavoastră atunci când v-am acuzat. Drept care îmi cer scuze. Mama mea e dascăl şi eu însămi am predat, e drept, într-o şcoală creativă şi liberă care din păcate s-a desfiinţat. Îmi place să cred că am fost un dascal iubit. Veţi spune că nu e nevoie să fiţi iubită ca să fiţi un dascăl bun, dar eu am să vă contrazic. Cei mai buni profesori sunt cei care şi-au cîştigat iubirea şi respectul elevilor lor. Autoritatea pe inima goală, pedeapsa, ameninţările cu scăzutul notei la purtare de şase ori pe zi nu dau rezultate, iar asta o simţiţi pe propria piele. Cînd v-am spus să încercaţi să vă apropiaţi de amărîţii ăştia de copii v-am cerut prea mult. Sunteţi prea prinsă în mecanism, în sistem, nu vedeţi dincolo de ochelarii de cal pe care vi-i pune sistemul [...]

De |2017-08-16T14:06:05+00:0017 ianuarie, 2014|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |67 Comentarii

şedinţe cu părinţii

Și doar am zis că nu mă mai duc la şedinţele cu părinţii. Dar când muţi copilul la liceu, te duci, cum nu te duci. Aşa că iar m-am dus. A venit cu mine şi tatăl bigudiului, că doar e şi el genitor. I-am zis, hai să o cunoşti pe diriga fie-tii, să înţelegi şi tu despre ce e vorba. Doamna dirigintă este tinerică, e prima ei clasă ca diriginte. O clasă complicată, formată din elevi veniţi de peste tot, transferaţi cei mai mulţi de la alte şcoli, de părinţi ca mine care au preferat ca odrasla să termine gimnaziul chiar în liceul unde vor merge mai departe. Asta, dacă nu rămân corigenţi la tehnologia materialelor. Cu diriga am interacţionat - prost - de două ori. Prima dată, la prima şedinţă cu părinţii, unde ne explica pe ton scrobit că trebuie să vină toţi copiii în pantaloni de stofă negri. Eu m-am găsit mai deşteaptă între toate mamele să o întreb dacă ea ştie cum e un adolescent la 12-13 ani. Că e suficient dacă poartă veste sau sacouri şi cămăşi în partea de sus, să îi lase cu jeanşi, că altfel nu o să iasă din casă. Şi că [...]

dezorganizată fiind, şedinţe cu părinţi cutreieram

De când m-am trezit mamă, mă dau în vânt după şedinţele cu părinţii. La început, la grădi, la aia mare nu mă lua nimeni în seamă. Tu… a cui soră eşti?!, mă întreba educatoarea, cu o sprânceană ridicată a dispreţ, când mă afirmam şi eu. Mă enervam, mă băteam cu pumnul în piept că şi eu sunt părinte, am şi eu ceva de zis, că deşi par sora fie-mii, am făcut-o la câţiva ani după majorat şi sunt o mamă, tratează-mă ca pe o mamă. Eram minoritate, însă, între toate doamnele acelea, cu prestanţă  şi sacou. Deunăzi am avut şedinţa obligatorie de început de an şcolar. Cum ăleia mici i-au schimbat învăţătoarea, şedinţa era cu atât mai importantă, că trebuia să ne cunoaştem. Deşi mi-era aproape imposibil, am fugit de la serviciu, cu gândul că nu voi putea sta până la capăt. Am ajuns, alergată. Mereu mi-am zis că ar trebui să ţin seamă de evenimentele de genul să mă îmbrac şi eu ca o doamnă, dar nu ştiu cum nu îmi iese niciodată. Aşa că tot în shoes-i, vestă, tricou am descins, printre stimabilele şi elegantele doamne. Pentru început ne împarte nişte chestionare. pesemne să cunoască mai bine copilul, [...]