dimineaţă

ironiile bigudiului mic: boala genetică

Ea se pregătește în baie, bodogănind codul care nu a ținut decît două zile cu pinguinii brașoveni. Eu, buimacă, o bodogănesc că iar s-a trezit tîrziu și o să întîrzie, ca în multe alte dimineți. - Tu nu înțelegi că ce am eu este o boală genetică, degeaba te tot fandosești, e o boală, Petronela! O boală gravă, crezi că e simplu să nu ai capacitatea de a te trezi dimineața? Și nu faci decît să o agravezi dacă te aștepți de la mine să o tratez cu soneriile astea oribile de la telefon, care sperie copiii care suferă de boala asta. Am citit undeva că trece doar cu pupicuri și îmbrățișări și multă dragoste... - Păi tu primești pupicuri și îmbrățișări și multă dragoste! Since 2001. Și văd că în loc să treacă, se agravează. - Ai observat și tu? Vezi ce crudă ești, Pwetro, iar eu trebuie să trăiesc cu boala asta în fiecare zi a vieții mele. În plus, e vorba de pupicuri, îmbrățișări și dragoste dimineața, nu random. Știi ce ar face o mamă bună, care știe că are un copil suferind de această cruntă boală genetică? Îți spun eu: și-ar pune ea alarma aia oribilă [...]

De |2017-08-14T13:29:37+00:0013 ianuarie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |9 Comentarii

o iarnă frumoasă

A fost o iarnă frumoasă. O iarnă nouă. Aşa o să îmi amintesc întotdeauna de ea. Cea mai frumoasă iarnă din viaţa mea de pînă acum, plină de ierni amare şi rele pînă la ultima nuanţă de gri. Nu te las fără pastile pînă la primăvară, obişnuia să îmi spună medicul, va fi o iarnă grea, să nu ai vreo cădere. Ierni purtate, lăbărţate, ponosite, rupte în coate şi de atîtea ori ţesute, durere peste durere, rană nouă peste cicatrice veche. Cîndva ceream măcar o dimineaţă nouă şi lucioasă, pe care să o pot despacheta cu bucurie şi uimire aşa cum aş fi cerut unui cer mut să îmi trimită îngeri albi, necrezuţi. Şi apoi a fost. A fost o iarnă frumoasă şi complet nouă în oraşul şi sufletul meu. Atîta soare. Atîta senin şi albastru. Fără frig mare, care să îmi facă nufărul din pîntece să se iţească. Fără cer vînăt şi greu, care să îmi apese pe cortex ca o cortină grea. A nins, cît să se albească pîrtiile, dar portocala fierbinte s-a cocoţat sisific în aproape fiecare dimineaţă pe muntele de vizavi ca să mă încălzească la trezire, în aşternut. Mi-a aruncat lumini şi umbre pe peretele iatacului, [...]

De |2017-08-16T16:09:52+00:0010 februarie, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |8 Comentarii