depresie

voia și nevoia

Mi-e tot mai greu să viețuiesc printre oameni inconștienți. Mi-e tot mai greu să mă abțin să încerc să le explic că au nevoie să se caute, să se cunoască, să se înțeleagă. Fiindcă nu e treaba mea. Și totuși. Dacă aș fi dictator, aș obliga pe toată lumea să meargă la terapie. La început s-ar duce de silă și nevoie, probabil, ar opune mii de rezistențe (eu, care m-am dus de nevoie și bunăvoie și ce ditai rezistențele am avut), dar într-un final ar simți beneficiile. Îmi spunea odată iubitul unei cititoare, argentinian de origine și personaj de-al lui Saramago, a cărui mamă era nu doar prietenă cu Saramago ci și psihiatru că, în Argentina, în orașele mari cel puțin, oamenii merg la terapeut ca la medicul de familie. Într-o astfel de lume aș vrea să trăiesc. E atîta agresivitate și neîmpăcare peste tot unde mă uit și mă tot trezesc explicînd și încercînd să trec de aparențe, de scuturi, de temeri, ca să ajung la vulnerabilități, să le arăt oamenilor că toți suntem la fel, pe toți ne doare, să nu mai arunce cu pietre, să se oprească puțin și să se gîndească. Însă cei mai mulți sunt [...]

De | 2017-08-14T13:11:10+00:00 19 aprilie, 2017|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , , |40 Comentarii

ikigai

- Ești bine? - Mă pregătesc să muncesc ceva. - Io nu mă pregătesc pentru nimic… Trebuie să fac ceva ca să nu mai aud vocile alea, cum îi zicea Ed Harris lu' Meryl Streep în The hours. - Mrs. Dalloway, always throwing parties to cover the silence. Așa e. - Știu. - Eu “throw” altele, vorbe, rînduri, cum ar veni, în același scop. Iar tu, cu totul și cu totul altele. Practic, te arunci în ele. - Nici măcar nu fac eu nimic, vin ele către mine. - Simțind liniștea. - Eu nu mai știu ce e liniștea. Oricum, nu mi-ar folosi la nimic… - Cumva, nici eu. Lasă, că să vezi ce ne liniștim cînd crăpăm. O să fie o liniște de o să ne țiuie fostele urechi! - Aș vrea ca moartea să fie o poartă închisă definitiv în spatele meu. Nici o camera fără uși nu poate fi mai rea decît locul ăsta fără afecțiune în care exist. - Tu poți să vrei, că de fapt, nu știi. Dacă totul e o țeapă cosmică, de fapt? Că mie așa mi se pare tot mai des. - Înclin să cred că e. E o metapoantă. Un vis [...]

De | 2017-08-15T11:50:58+00:00 7 septembrie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |5 Comentarii

un weekend lung

Parcă ești un titirez, mi-a zis Nekta în timpul interviului de la radio, de dimineață și am în cap imaginea unui titirez din cele cu care mă jucam cînd eram mică și îmi dau seama că are dreptate. Am fost la Galați, apoi la București, m-am întors la Brașov. Cu mașina. Foarte scump drum - am luat amenzi de peste 1000 de lei. Fiindcă nu există excepții de la lege pentru poeți cu capul în nori nimbus. Iar eu am plecat de acasă și cu ITP-ul și cu asigurarea expirate de cîteva zile. Fiindcă mie nu îmi stă mintea la așa ceva. Consider că ar trebui să existe cineva care să se ocupe special cu chestiile astea în viața mea. E drept că m-au oprit pentru viteză și așa au descoperit că sunt o ilegalistă sadea. Asigurarea mi-am făcut-o imediat, m-a lăsat primul polițist, om bun, să plec mai departe, dar la al doilea filtru nu am mai scăpat. Sunt foarte supărată pe mine și pe felul distras în care o ard pe planetă. Muncesc al dracu' de mult pentru banii ăia. Mi-a mai trecut supărarea cînd am văzut că la Galați venise primăvara: iarba înverzise, pe malul Dunării în [...]

De | 2017-08-14T16:20:23+00:00 17 martie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |22 Comentarii

vomit & urlu

nici azi nu m-am dus la muncă. am zăcut, catatonic, în patul din care ai plecat. nici azi nu am mîncat, nu am băut, nu am dormit. eşti în doliu, mi-ar spune terapeutul meu, dacă aş mai avea unul. sunt în doliu, aşa e. îmi vine bine negrul, l-am exersat atîţia amărîţi de ani. mi se asortează cu ochii. din cînd în cînd, dau o fugă la baie. vomit. aşa metabolizezi tu suferinţa şi şocul, mi-ar spune terapeutul meu, dacă aş mai avea unul. dar nu am. deşi nu am, ştiu exact ce mi-ar spune. aşa metabolizez eu suferinţa şi şocul. nu vomit mîncare. nu conţin mîncare. nici măcar fiere. vomit capete de gesturi, cocoloaşe de vorbe şi promisiuni neţinute. ghemuri de senzaţii, atingeri şi şoapte. bucăţi de nopţi şi dimineţi şi seri şi amieze. vomit planuri de viitor. vomit Crăciunuri şi zile la schi neîntîmplate. fotografii tăiate. selfieuri netrimise. vomit toate plecările din viaţa mea, intempestive, fără explicaţii, fără avertisment, fără înţeles. vomit spaime şi durere. în jeturi. îmi iau negrul, mi-l întind pe sub ochi. îmi rînjesc în oglindă. sunt hidoasă. mă simt hidoasă. te înţeleg perfect. şi eu aş fugi de mine în fiecare zi. dacă aş [...]

De | 2017-08-14T17:14:33+00:00 23 noiembrie, 2014|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , , |15 Comentarii