delirice

je suis printemps

E primăvară. Calendaristic, că afară ninge. În Bruxelles niște băieți cu centuri explozibile se autodetonează și omoară/rănesc zeci de oameni. E primăvară. Gastritele se inflamează, depresivii recad, cîte un mugur plesnește cu zgomot sec. Așa, griul devine verde. Fotosinteză, deh. Toți, absolut toți, suferim de astenie; ne salvează Snoop cu un check-in la Bogata. Je suis Paris, Je suis Bruxelles, Je ne suis pas humain. E primăvară. Putem fuma afară, de-acum. Putem semna petiții online. Putem schimba legi și guverne, dacă ne punem în minte. Pe noi nu ne putem schimba. Putem zbiera la luna nouă, putem urla la echinocțiu. Cînd ziua crește, inima se micșorează. Je suis Ankara, Je suis Istanbul. Astenia trece cu sucuri de legume proaspăt stoarse, cu spirulină, cu echinaceea și alte alimente minune, la fel ca și cancerul, nu e nevoie să cercetați, puteți să mă credeți pe cuvînt. Inima trece cu timpul. Timpul trece, oricum. Je suis printemps.     (foto: Dan Cristian Mihăilescu)

De | 2017-08-14T14:46:12+00:00 23 martie, 2016|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , |8 Comentarii

vara

nu mai fi egoistă, mi-ai spus, frumusețea asta a ta trebuie împărtășită nu o poți ține doar pentru tine, nu simți? și cu un singur gest mi-ai dat foc hainelor ele ardeau sfîrîit, sutienul de dantelă neagră mi se răsucea în foc am întins mîna să-l salvez dintre limbile ascuțile ale flăcărilor m-ai oprit let it go, sînii tăi sunt mai frumoși liberi, mi-ai spus și m-ai trimis să deschid goală băiatului care livrează pizza și tot goală să mă plimb pe Aviatorilor pînă în piața Victoriei și tot goală apoi, mai departe, înspre Drumul Taberei goală la metrou, goală pe bicicletă, goală pe jos goală, goală, goală expusă, atît de vulnerabilă la metrou oamenii și-au frecat hainele jegoase de pielea mea nudă pe scările rulante și-au frecat privirile, lubric, de trupul meu dezgolit în parc un bătrînel s-a ridicat de pe o bancă de la soare și mi-a făcut loc să mă încălzesc aveam tălpile zdrelite de atîta umblet și murdare cît o să mă mai lași așa dezbrăcată, ți-am strigat nu am unde îmi ține banii și cheile, o să rătăcesc flămîndă, neadăpostită și nici nu cunosc prea bine orașul acesta imund mă vor hăitui cîinii lui toți [...]

De | 2017-08-14T16:16:30+00:00 20 aprilie, 2015|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , |6 Comentarii