crăciun

crăciun fericit?

Crăciunul este, poate, cea mai grea dintre perioadele anului. Bate și Valentine’s day. Fiindcă nicicînd presiunea socială, familială, emoțională nu este atît de mare ca de Crăciun. Fericirea celorlalți, mai zgomotoasă și stridentă. Perfecțiunea lor, mai vie. Bunăstarea lor – mai evidentă.  Toți par să se descurce cu toate cele trebuincioase mai bine decît tine. Au bradul mai mare și mai strălucitor, cadouri mai frumoase și mai scumpe, treaba mai degrabă făcută, cozonacii mai pufoși și mai dulci, sarmalele mai bine învelite. Coafura, țoalele, bijuteriile potrivite. Pozele mai reușite. Pe Facebook apar tradiționalele fotografii de familie de Crăciun, cu ei trei sau patru îmbrăcați în haine roșii, pupîndu-se și pozînd în familia perfectă și obstinant fericită. Numai zilele astea am numărat eu vreo patru, despre care știam adevărul din spatele pozei: amantlîcuri descoperite recent, abuz, alcoolism, nefericire și control, în ordinea de pe tricouri. Nu am putut da un amărît de like minciunii frumos ambalate. Pot crede unei poze făcute instant, într-un moment în care și o relație altminteri nefericită are un moment de bine, însă nu pot valida o minciună cu premeditare. Am și întrebat pe cineva: de ce, dacă voi sunteți așa de rău, faceți pozele astea? Pentru [...]

De | 2017-12-22T11:55:27+00:00 22 decembrie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |14 Comentarii

deșănțate de crăciun

În goana nebună după cadouri care de care mai (in)utile, vin și eu cu o propunere deșănțată, sub formă de reclamă deșănțată. Văzusem odată o selfpromovare marca Andrei Crăciun, m-am îngălbenit de rîs și invidie, suna așa: "Dacă această carte n-ajunge best-seller, apoi o să râdă toată posteritatea de domniile voastre, să nu spuneți că n-ați știut. Și cu posterioritatea o să râdă! Haideți să evităm o asemenea catastrofă, comandați câte trei, dați la rude, la nepoții obezi, la dușmani, la colegii de birou, la amante, la cine vreți voi, numai cumpărați, cumpărați, cumpărați. Așa și numai așa, volumele secund și terț, gata deja, vor vedea - o, zei! - blânda lumină a tiparului. Să facem din "Baricadele" o trilogie, să plângă Orbitorul în rafturi. Fiți, mă, oameni. " Noi suntem deja bestseller, (am zis noi, din respect pentru mine) ce va să zică asta în România, am vîndut mai mult decît cîteva sute de cărți (un calcul simplu arată că în România sunt 250.000 de cumpărători de carte, adică oameni care cumpără măcar o carte pe an, dar aici se numără și cei care cumpără manuale, fluturi, cărți tehnice, cărțile obligatorii la școală pentru copii, cînd nu le xeroxează, [...]

De | 2018-02-09T21:16:54+00:00 19 decembrie, 2017|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , |9 Comentarii

Grinch, please

Mă trezesc la 7, în sunet damblagit de tobe și urături de capră și urs sub geamul meu. Tataratatatata, tataratatatata. Ceva suflătoare acompaniază. Mă uit, o capră prematură și preacolorată și un urs jigărit dansează sub fereastră, alungînd somnul tuturor. Se aud niște înjurături de la geamurile de vizavi. Încerc să mă culc la loc, dar somnul nu mai vine. Stau în pat și număr motivele pentru care detest Crăciunul. Traficul. Oh, traficul. În orașul meu mic, de munte, aerisit, cu circulație perfectă în orice altă perioadă a anului. Provincie, nene! Se umple de turiști care, citez, „iau cu asalt pensiunile și hotelurile, dar și pîrtiile”. Pas de a mai circula, parca sau schia în perioada asta, dacă nu vrei să faci AVC prematur precum capra din imaginea alăturată. Sau cumpăra orice. Sau ieși la vreun restaurant, for that matter. Taxiurile dispar și ele, în caz că îți vine vreo idee. Doamne, ce rău mă pot enerva aceste hoarde de „turiști” care fac ca propriul oraș, propriile pîrtii, propriile străzi, restaurante, parcări etc., să devină complet nefrecventabile. Stați acasă, băi, nu ați auzit că sărbătoarea Crăciunului se face în familie?! Magazinele. Oh, magazinele. Aflate sub asediul continuu al trupelor furibunde [...]

De | 2017-08-14T13:31:00+00:00 21 decembrie, 2016|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , |13 Comentarii

mama-mare și feisburgul

Vede tot mai rău, abia dacă ne mai zărește. Ne întîmpină în picioare, deși picioarele ei betege îi dau cele mai mari bătăi de cap. Prima îi sare de gît aia mică: ce frumoasă și tînără ești, maică!, îi zice, măsurînd-o cu ochii ei bolnavi de sus pînă jos. Urmez eu. De mine rîde, hîtru: tu ești numa’ frumoasă! Da ha mare unde e? Are teză, nu a putut veni, că învață, dar uite, te pup eu din partea ei... Lasă, să îi ajute Mniezo. Auzi, da’ la ce școală umblă, mamă? La Arte, ai uitat? Am uitat, că-s babă. Tu, maică, da explică-mi, ce sunt artele astea, că eu nu pricep bine. Ce să fie, mamă-mare, pictează, sculptează, modelează în lut, asta face ea la școală, exersează să fie artistă. Ohoo, păi asta e meserie bănoasă, de domn, de om învățat!, face cu ochii mari femeia care nu a apucat să facă școală, că a început războiul și a rămas neînvățată. Nu e așa bănoasă, mamă-mare, dar e frumoasă, și ea e talentată. Se uită la mine că butonez pe telefon, îi transmit fie-mii ce zice străbunică-sa. Îi trimite o poză. I-o arăt. Calcă-vă nevoia, toate helea le vedeți [...]

De | 2017-08-14T14:53:26+00:00 14 decembrie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |23 Comentarii