copilărie

pantofii roșii de lac

La noi în sat, Paștile erau tratate cu foarte multă seriozitate, iar treaba asta se putea observa pe viu în familia mea. Sau ar fi mai corect familiile mele? Căci în curtea casei (cu etaj și baie în casă) în care am crescut, casă ridicată de tata și de tata-mare pe locul fostei case bătrînești, cînd eu aveam vreo doi ani și ștrampi croșetați, locuiam nu mai puțin de trei familii. Bunicii, care dețineau cîte o cameră pe fiecare nivel, ai mei cu mine și soru-mea la parter și mătușă-mea, sora mamei, cu unchiu-meu și vară-mea la etaj. Sigur, au regretat toată viața că și-au amestecat bucătăriile și băile așa, însă asta e complet altă poveste, în cu totul alt registru, nu se cade să facem vorbire în ajun de Paști, cînd, vorba bunică-mii, „domnul nost' Isus Hristos s-a răstignit pe cruce”. Zdroaba de Paști începea din Săptămîna Mare, căci nu e puțin lucru să cureți atîta loc și să „hărănești” atîtea guri flămînde. La șleahta permanentă se adăugau, cum începea vacanța, și cele două verișoare mai mici, de la oraș, de la fata lui tata-mare pe care o crescuse tot mama-mare. Și să vezi tămbălău, cu cinci copchii mici, toate fete [...]

De |2017-10-11T23:31:26+00:0015 aprilie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , , |15 Comentarii

în care frumuseţea e oarbă ş-oloagă

Dar ce frumoasă e, are şi tatuaj..., a comentat o doamnă mai în vîrstă la fotografia mea, pusă de un critic literar pe pagina dînsului. Iar mie mi-a sunat aproape a insultă. Dacă aş fi fost o femeie urîţică, cu ochelari şi părul prins în coadă de cal cu elastic de borcan, poate aş fi trecut drept o intelectuală demnă de a fi luată în seamă. Dar cu faţa asta... şi pe deasupra am şi tatuaje, chestiune aproape inacceptabilă cultural  în anumite cercuri sofisticate şi elitiste. Zău, pe cine vreau să păcălesc că am ceva de spus cînd arăt aşa? Femeile ca mine stau în dreapta vreunei maşini negre sau conduc decapotabile în drum spre magazine de lux. Prejudecata asta nu vine din neant. Există un număr relativ mic de femei tulburător de frumoase şi de deştepte în acelaşi timp. În general, calităţile sunt bine împărţite, ca să ajungă la toată lumea. De fapt, lucrurile sunt extrem de simple. Ne naştem codaţi genetic să ne perpetuăm specia şi adeneul. Treaba noastră primară pe lume nu e să scriem cărţi, să călătorim, să cercetăm, să facem shopping şi să ne invidiem unii pe alţii, ci să ne ducem specia mai departe. Să procreăm. [...]

De |2017-11-19T14:53:46+00:0016 iunie, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |56 Comentarii

lacustră

Cît îmi plăceau ploile cînd eram puştoaică. Şi verile erau altfel atunci, calde, cu miros de zarzăre, cireşe coapte şi tei înflorit. Ploaia venea neaşteptat, peste cîte o zi fierbinte şi prăfoasă, mă dezbrăcam şi ieşeam afară să mă răpăie rafalele, aproape goală, cu braţele întinse şi pielea bătătorită de soare şiroind, şi părul, şi picioarele goale, pline de noroi, şfichiuită de stropii reci. Apoi ploaia se oprea la fel de brusc cum venise, şi mă întorceam răcorită şi netulburată, la joaca mea. Şi drumul era ud, iarba, copacii şi din toate ieşea încetinel un abur subţire, iar aerul se umplea de mirosuri care mi-au rămas întotdeauna în memoria olfactivă ca quintesenţă a tot ce e proaspăt şi verde şi ud, pe care le adulmecam cu nările deschise şi fremătînde. Apoi mă înamorasem de zilele tomnoase cu ploi lungi şi reci, de care te ascundeai la căldura, în casă, între cearşafuri, niciodată singură, leneveală şi agonie dulce, în timp ce afară se rupeau cerul şi lumea. Inspiram orizontul cenuşiu şi apăsator ca un crepuscul greu, şi îl expiram încărcat cu umori de lîncezeala şi dragoste. Acum, dimineţile astea îmi par purtate. Ponosite. De mine şi de alţii. Lăbărţate, cu coate [...]

De |2017-08-16T14:01:43+00:0028 februarie, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |6 Comentarii

coloana sonoră a filmului meu (part one)

Eu am fost rockeriţă. Am scuturat pleata pe formaţii de metale grele, trashuri şi deathuri. Dar dintre toate, pe una am iubit-o mai presus de toate. Metallica. Pe de rost i-am ştiut albumele. Am ascultat la inconştienţă. De prin a 8-a, aşa. Îl adulam pe Lars Ulrich şi credeam că o să mă mărit cu el. M-am dus la primul lor concert şi nu m-a remarcat. Era şi bătrîn, n-o mai fi avut nici ochiul aşa de ager, ce să mai zic. Aveam blugi scrişi cu pixul şi pe bancă scris Metallica cu M şi A lung. La parterul liceului meu era clasa a XI-a H, cu profil silvic. Singura clasă de băieţi, într-un liceu cu multe, multe fete. Eram îndrăgostită de un tip de acolo deşi nu vorbise niciodată cu mine şi nici nu cred că mă văzuse, măcar, ca Lars Ulrich ăsta. Şi ei ascultau Metallica în pauze. Şi cînd coboram pe scări, auzeam Unforgiven şi începeam să am palpitaţii. Nu am uitat nimic, deşi am fete adolescente. Acuma, înainte să fiu metalistă, prin generală eram mare fană a lui Maicăl. Dar mare, nu aşa. Din aia de ar fi leşinat pe la concerte, dacă ar fi ajuns. [...]

De |2017-08-16T16:12:06+00:0030 ianuarie, 2014|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , |15 Comentarii