copii

oameni întregi

Azi a împlinit 17 ani. Cam pe la ora asta, în urmă cu 17 ani, scotea țipînd capul în lume. Nu e vorbă, că a continuat să țipe pînă tîrziu, zicea că așa e ea, are un țipar în gît. Azi-noapte, am luat-o în brațe și m-am uitat la ea, femeie de-acum, și nu mi-a venit a crede că gata, nici ea nu mai e copil, ambele fete îmi sunt oameni întregi. Cel mai greu de gestionat e neputința. Cînd încep a se face oameni mari, nu mai ajunge să pupi și să treacă. Iar să le vezi suferind e aproape insuportabil. Te duci, te așezi, întrebi, dar de cele mai multe ori ești concediat cu o singură fluturare de mînă: nu am chef, îți zic eu cînd pot. Și atunci te duci la tine în cameră și stai și te frămînți, te întrebi ce ai putea face, dar știi că realmente nu poți face nimic decît să fii acolo, să le iubești și accepți cu toate ale lor. Cel mai greu de gestionat e nevoia de a le fi, în continuare, salvator. Fiindcă nu mai e treaba ta, au nevoie să se descurce singure, să te anuleze pe tine [...]

De |2018-01-26T09:12:27+00:0026 ianuarie, 2018|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |16 Comentarii

o ecografie a avortului

Citesc cu interes dezbaterile aprinse pe tema pro/contra avort. Pro-life și pro-choice, pare-mi-se. Se dau shareuri unor statistici, se invocă dreptul (divin!) la viață al copiilor nenăscuți și dreptul la decizia asupra propriului corp, bărbații iau poziții radicale de parcă o femeie ar rămîne gravidă de una singură și ei nici usturoi nu au mîncat, nici ejaculare neprotejată nu au produs, se aruncă în joc cifre uluitoare: 30 de milioane de avorturi de la revoluție încoace, 10.000 de femei ucise în comunism de practica avortului ilegal. Se spun enorm de multe lucruri pe temă, însă absolut nicăieri, în afară de cartea Șoseaua Cățelu a Alinei Nedelea, nu am văzut o singură femeie să apere acest drept admițînd public că e „vinovată” de unul din cele 30 de milioane de avorturi care sunt trîmbițate atît de strident. Una singură nu s-a ridicat să spună o poveste umană, dincolo de statistici și judecăți de valoare. Toate avorturile au fost făcute de alte femei, nu de noi. O să vă spun povestea avorturilor mele. Fiindcă eu (și Nedelea) am făcut două avorturi, imediat după revoluție, într-o perioadă atît de tulbure și lipsită de repere, educație, mijloace, încît nu știu aproape nicio colegă sau prietenă [...]

De |2018-10-13T18:23:40+00:0024 martie, 2017|Categorii: bucăți din mine, de prin cărțile mele|Etichete: , , , |100 Comentarii

cu copiii în stradă

Aseară am mărșăluit pe străzi alături de o familie cu doi copii mici, pe care părinții îi purtau în mănduci. Unul, bebeluș, celelălat suficient de mare încît să strige: hoții, hoții! Mai devreme, la prefectură, alți doi părinți de copii îi țineau pe umeri, iar cei mici scandau entuziasmați. Un prieten, poet, era și el cu copilul micuț tare, tot în port-bebe. Mai încolo, un grup de adolescenți cu skate-uri, iar pe unul scria: eu nu sunt golan, dar voi sunteți hoți! Copiii mei au participat, nu o dată, la proteste. Ieri, fie-mea m-a sunat de la Londra să o țin la curent cu ce se întîmplă în țară, cum merg protestele. În paralel, văd și aud peste tot opinii despre descreierații de părinți care își scot copiii în ger și îi pun în pericol la proteste, cum să scoți copilul în frig, cum să-l duci în stradă, păi ce, copilul ăla care strigă ce strigă părinții are minte să judece, nu cumva copiază doar ce fac părinții? Breaking news, people, copiii oricum cu asta se ocupă: copiază ce văd la părinți. Totul. Copilul vine pe lume tabula rasa, fără să știe nimic despre lume, fără convingeri proprii, fără preconcepții. [...]

De |2018-10-13T18:34:11+00:003 februarie, 2017|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , , |7 Comentarii

șaișpe

Mama, dimineață să mă trezești cu pupicuri și îmbrățișări, a zis aseară sărbătorita, plină de confetti în păr, după ce-i trăsesem un tun întreg în capul încoronat a la gilmore girls. Am zîmbit și mi-am dat seama că, oricît de mare și adolescentă ar fi, rămîne un copil, cu suflet de copil, copilul meu. Azi împlinește șaișpe ani. În fiecare dimineață a zilelor lor, mă trezesc cu noaptea în cap să le scriu. Vreau să știe neapărat cît le admir și iubesc. Că sunt cei mai buni dintre copiii posibili (oare Leibniz o fi avut copii?). Și că le mulțumesc că, de cele mai multe ori, îmi sunt și cele mai bune prietene. Nu, relațiile dintre noi nu sunt perfecte, vă fac cunoștință cu ușa de la baie care stă mărturie - cît mai stă, mai are puțin și cade - crizelor celor două adolescente. În caz că nu știați, baia e locul unde se refugiază, trîntesc și, după caz, lovesc ușa, atunci cînd sunt nervoși adolescenții. Și ei sunt foarte des nervoși. Uneori pleacă la tata sau la bunici, ca să nu te mai vadă, de mamă rea ce ești. Și tot ei se întorc, cu toată liota de [...]

De |2018-10-13T18:36:20+00:0026 ianuarie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |21 Comentarii

crescînd oameni

Dacă mi-ar fi zis cineva, atunci cînd erau mici și lipite toate de mine, că într-o zi se vor transforma ca în Exorcistul, aș fi rîs cu muci, m-aș fi bătut cu pumnii în piept și aș fi împărțit și vreo doi, să fie, cui ar fi îndrăznit să spuie așa o grozăvie. Cine, vietățile astea minunate, dulci și roz cu sclipici, înduioșătoare, mici, haioase și teribile? N i c i o d a t ă! Păi cum, domnule, nu aveam eu cei mai cuminți copii? Cei mai bine educați? Cei mai atașmentparenting-izați? Nu dormeam eu cu ele în pat, cu piciorul uneia în ficat și capul celeilalte în rinichi? Nu ne juraserăm iubire eternă, nu semnaserăm pact că ne vom pupici cu băluțe tuată viața? Nu auzeam eu de dimineață pînă-n asfințit și încă o bucată după, înlănțuită de brațele grăsane, mămucă te iubesc la infinit și-napoi? Nu ne ghinghineam noi, nu ne căcăleam, nu ne iubileam pe vecie? Nu eram eu, citez, cea mai bună mamă din partea asta de galaxie? Nimic, dar absolut nimic din copilăria lor, nu m-a pregătit pentru adolescență. Nu a fost o trecere lină, pe nesimțitelea. Cînd vine, te lovește cu leuca, ți-o [...]

De |2017-08-14T14:38:46+00:006 iulie, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |48 Comentarii

despre lipsa firescului

În ultima vreme am fost martora unor discuții, polemici sau certuri aprinse, atît offline cît și online, pe cîteva teme  extra-fierbinți apărute pe tapetul public, fumatul în spațiile publice și bătutul/crescutul copiilor la români și norvegieni fiind doar două dintre ele. Și la fiecare dintre aceste discuții, mi-a sărit mereu în ochi că ceea ce ne lipsește ca argument, aproape întotdeauna, este firescul. Acel firesc care vine cu echilibru și rațiune. Și nu mă pot opri să observ cît de sterile devin toate discuțiile, cît de inutil agresive, cînd singurul lucru pe care îl avem de făcut e să ne întoarcem la firesc, la natural. La ce a lăsat Dumnezeu, natura sau cum vreți să spuneți datului primordial. Fiindcă, dincolo de felul în care a evoluat umanitatea, de beneficiile și ororile civilizației și tehnologiei, nevoile de bază sunt aceleași, la fel și mecanismele de funcționare, oricît ne-am străduit noi să le alterăm sau rafinăm. Și în 2016 trebuie să ne hrănim, să ne odihnim, să avem adăpost, la fel ca cum avea nevoie omul de Cro-Magnon, diferența stă doar în cum facem asta, ce alternative ne-am creat ca să satisfacem aceste nevoi. Nu mai stăm în peșteri ci în zgîrie-nori, [...]

De |2018-10-13T20:33:03+00:0028 ianuarie, 2016|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |30 Comentarii