cărţi

patru cărți mișto

Sunt fan distopii. Am citit tot ce mi-a picat în mînă, însă ratasem Minunata lume nouă a lui Aldous Huxley, așa că am luat-o anul trecut de la un tîrg, căci a fost reeditată. (Bine, nu am citit încă nici Povestea slujitoarei, fiindcă mă uit la serial și nu pot să citesc cartea în timp ce, ori o citeam înainte, ori o voi citi după.) Nu m-am decis încă dacă e distopie sau utopie. Poate e o utopie distopică. Fiindcă uneori mi-ar plăcea să trăiesc sau să beneficiez de o parte dintre facilitățile minunatei lumi noi. O lume în care fericirea devine obligatorie, în care istoria s-a oprit fiindcă oamenii sunt mulțumiți și ținuți constant ocupați, condiționați în așa fel încît să le fie permanent bine. Sigur, e disonantă povestea asta cu condiționarea, mai ales atunci cînd ea se întîmplă atît de flagrant ca în lumea nouă a lui Huxley, prin hipnopedie, cu mesaje subliminale care le sunt inoculate permanent umanoizilor, în funcție de casta din care fac parte. Fiindcă acum, în perioada după Ford (da, producătorul de automobile), oamenii nu mai procreează, sunt creați și condiționați de la început din ce categorie să facă parte: Alpha, Beta, Gama, Epsilon [...]

De |2018-05-07T10:10:50+00:007 mai, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , |0 Comentarii

ce citesc și am mai citit

Mi-am propus să îmi fac un obicei de a scrie cîteva rînduri despre cărțile pe care le citesc și care îmi plac. Se mai întîmplă să citesc (nu întotdeauna să le și termin) și cărți pe care nu le-aș recomanda, așa că pe acelea le trec sub tăcere. Am fost extrem de plăcut impresionată să văd că oamenii iau de bune recomandările mele, primesc mesaje sau fotografii cu ele, le văd pe Facebook, mă bucur tare, cred că una dintre cele mai importante bucurii care trebuie împărtășite este bucuria cititului. Încep cu o carte care, vorba autorului, m-a terciuit și despre care îmi vine tare greu să scriu din două motive, de altfel foarte prezente în carte: sunt prea căzută în admirație pentru carte și scriitorul-om din spatele ei (unul dintre puținele cazuri în contemporaneitate în care cele două se suprapun & nu se află în disonanță), iar al doilea este acela că Jurnalul lui Radu Vancu, că despre această carte e vorba, mi-a accentuat infinit senzația de impostură. Fiindcă Radu Vancu, așa cum spune el însuși că l-ar fi numit Șerban Foarță, este un cărturar autentic, iar asta se poate observa din plin în obsesia livrescului care străbate întreg [...]

De |2017-10-03T11:31:13+00:003 octombrie, 2017|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , , |7 Comentarii

ce se întîmplă în iubire

Pe Alain de Botton îl iubesc de la Eseuri de îndrăgostit, pe care am recitit-o de curînd, că nu mi-a ajuns citirea. Și de cînd am purtat o conversație extra amabilă pe email, mi s-a părut un om tare fain. Duminică am stat în pat și am citit încontinuu, cu scurte intermezzo-uri de reflecție și îndoire a paginilor, să pot reveni mai ușor la anumite pasaje. În cap am avut, pe toată perioada lecturii, diverse exclamații: cartea asta trebuie citită de toată lumea! Cartea asta e un must-read pentru toți iubiții, soții, amanții, divorțații! Trebuie să scriu despre cartea asta! Cred că e singura poveste reală de și despre iubire din literatura contemporană. Singura poveste dezvrăjită de romantism și tragedii, altfel superbe și foarte livrești. Cel puțin eu nu am mai citit nimic asemănător. Dacă mai știți vreuna, ziceți-mi și mie. Fiindcă este povestea adevărată care se află dincolo de clișeul pe care îl auzim de mici: și au trăit fericiți pînă la adînci bătrîneți. Pe care îl putem colora cum vrei noi, ni-l putem imagina în diverse și foarte romantice moduri, la care ne raportăm, pe care îl proiectăm asupra vieților noastre pentru a sfîrși dezamăgiți crunt, cu care [...]

Bătrîna

Am văzut ghiveciul în raftul cu flori și parcă m-a electrocutat. M-am apropiat să mă uit mai bine. Da, avea florile alea roșii, ca niște cerceluși gingași, doar că era mult mai mică. Și mi-a apărut în minte cu o claritate uimitoare, cu ghiveciul ei maro, crăciunica bătrînei, în fereastra mică a camerei ei, cu zecile ei de flori bătute, atîrnînd cuminte, tovarășă tăcută a poveștilor noastre. Am luat ghiveciul cu grijă și l-am pus în coș, ca pe madlena delicată ce era. O chema Reveica, dar toată lumea o știa de vecina ha bătrînă sau, mai simplu, Bătrîna. Era cea mai în vîrstă femeie de pe stradă. Bine, mai era țața Sabina, dar ea stătea „în jos”, arareori o vedeai. Cît era vara de lungă, Bătrîna stătea la umbra mărului de iarnă din fața casei ei, pe banca verde de lemn, cu piciorul bolnav întins, căci o durea tare. Avea o rană cangrenată care i se întindea de la gleznă pînă sub genunchi și care îi înroșea și înnegrea pe alocuri carnea piciorului. Nu o puteai vedea, în mod obișnuit, căci își ținea piciorul învelit în niște feșe late, peste care trăgea un ciorap lung, croșetat, indiferent cît de cald [...]

De |2017-10-11T23:47:23+00:0012 decembrie, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |12 Comentarii