boală

poezia trecînd

  Angela Marinescu trece pe trotuar (știu sigur că e ea deși n-am întîlnit-o niciodată) se oprește în fața unei simigerii.  Privește vitrina, nu cumpără nimic, trece mai departe. Pe cap are o șapcă neagră, iar dedesubt, un șal mov care-i atîrnă fermecător pe sub șapcă, pe umeri și pe spate eu stau în mașină și o privesc. Îi privesc cearcănele de sub ochi, căutătura pierdută, tristă, fusta dantelată ce se ițește pe sub palton atunci cînd pășește. Angela Marinescu trece pe trotuar își face loc printre oameni, bolnavă și tristă nimeni nu o privește, nimeni nu știe cine e. Nu îi zîmbește nimeni, nu îi cere nimeni vreun autograf. Ea trece, tot trece, eu o privesc îndelung aerul din jurul ei se face galben iar mersul ei abătut și solitar printre oameni indiferenți la poezie e  poezie        

De | 2017-08-14T14:46:57+00:00 8 martie, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |0 Comentarii

aer

Sunt un pește balon. Burta mea e mare și rotundă. Am pîntecele umflat precum al unei gravide, dar înăuntru nu e nimic, în afară de aer. Sunt însărcinată cu trei kilograme șapte sute de aer. Noaptea nu dorm, fiindcă fetusul de aer se mișcă încoace și încolo, îmi dă picioare în ficatul umflat. Arsurile mă fac să mă încovoi de durere: are părul mare cel mic, zice bunica. Părul lui de aer buclat. Vine sorocul. Găsește-i tu nume. O să plutesc apoi, cu burta în sus, ca un pește mort, pe rîul deznădejdilor noastre.         ("Henry Ford Hospital," Frida Kahlo, 1932)      

De | 2017-08-14T14:48:09+00:00 17 februarie, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |5 Comentarii

claustrofobie și vertij

Mama-mare ar spune că am bîzdîc. Sau vorba aia a ei, cîte bube rele, toate-n curul babii mele. Altfel nu-mi explic cum, după boala inflamatorie pelvină și gripă, am agățat (iar) un sindrom vertiginos. Că numai cu boale din-astea pricopsite mă aleg: sindrom Gilbert, sindrom labirintic etc. O rîie țărănească, o căpușă ceva nu aș păți. Nu, eu am sindrom de vertij. Sovaj. Care nu e așa de fain cum sună. Că îți înțepenește așa ceafa de durere năprasnică și îți simți cutia craniană ca pe-o cască de fier care se tot strînge și îți înghesuie creierașul. Și ai urla, mai ales cînd e noapte și toți demonii se adună. Și mai e amețeala aia terbilă, care-ți învîrte camera în jurul capului care te strînge, apoi îți învîrte toată casa, ce zic, clădirea cu 12 etaje ți-o învîrte, apoi încet și cartierul, orașul și hăăăt, țara, planeta și chiar galaxia de parcă tu ai fi soarele, nu alta. Chiar, sărmanul soare, ce sindrom vertiginos ultra-acut trebuie să aibă, cu totul învîrtindu-se în jurul lui, ce amețeală, ce vertij. Și m-am trezit iar pe pat alb de spital cu lichidul rece împingîndu-mi-se pe vene, cu norii rotindu-se tot mai încetișor pe [...]

De | 2017-08-14T16:09:10+00:00 26 mai, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |24 Comentarii

boleșnița

Mi-a dat-o. Așa e ea, generoasă. Dacă tot am împărțit același pat cît a bolit ea, acum împărțim aceiași viruși. E drept că m-am rugat să fiu eu bolnavă și ea sănătoasă, dar ea abia după 7 zile încheiate s-a făcut bine. Acum zac eu cu febră mare și dureri de oase și cap și mușchi. Aseară și-a făcut milă de mine și mi-a făcut o semifrecție, după ce cu o seară înainte a zis poate și s-a culcat. Parcă am înghițit un dragon care scuipă foc. Zac în pat amețită și  îmi detest neputințele. Obosesc și dacă citesc. Azi e mai rău ca ieri. Ieri am fost în stare să ies și afară, să mă duc la spital unde prietena mea fusese adusă cu ambulanța de pe pîrtie cu curul rupt la propriu. Și-a fisurat coccisul și are dureri cumplite. Am rîs noi că acum poate să spună oricui o întreabă ce face că o doare în cur, dar durerile sunt oribile și nu există leac, trebuie să stea și să aștepte să îi treacă de la sine. Azi nu m-am putut da jos din pat decît să iau un antitermic. Nu, nu are cine să mi-l aducă la [...]

De | 2017-08-14T16:42:58+00:00 1 februarie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |10 Comentarii