bigudiuri

sunt fericită

Mă desprind ușor din îmbrățișarea adormită a omului meu și pășesc și mai ușor din cameră, să nu-l trezesc cumva. Nu sunt funcțională de-a binelea, am ochii întredeschiși. Bîjbîi pe holul pe care nu-l cunosc către una dintre terase, de unde se aud țipetele sfîșietoare de pescăruș care m-au trezit. Deschid  ușa și-i văd, păsări mari, neliniștite. ȘȘș, le zic, ce aveți cu mine, de ce plîngeți la geamul meu? Peste blocuri, spre mare, se mijește o geană de lumină. Socotesc în cap că se crapă curînd de ziuă, să fie șase aproape ceasul. Mă duc la baie, apoi intru în camerele fetelor, pe rînd, cu grijă, să nu cumva să le tulbur somnul. Una a adormit cu caietele din care învățase în pat. Doarme liniștită, cu băluțe, cum le place lor să zică. Cealaltă e răsfirată pe tot patul, doarme atît de profund încît aș putea aduce o fanfară și nu aș reuși să o trezesc. Sunt atît de frumoase și cuminți, iar sub chipul transformat, de adolescente, încă pot vedea chipul copiilor mei mici atunci cînd dorm. Simt cum sufletul mi se umflă ca un balon care stă gata să explodeze. Mă întorc, tiptil, în camera noastră, mă [...]

De | 2017-10-11T23:30:17+00:00 11 aprilie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |34 Comentarii

șaișpe

Mama, dimineață să mă trezești cu pupicuri și îmbrățișări, a zis aseară sărbătorita, plină de confetti în păr, după ce-i trăsesem un tun întreg în capul încoronat a la gilmore girls. Am zîmbit și mi-am dat seama că, oricît de mare și adolescentă ar fi, rămîne un copil, cu suflet de copil, copilul meu. Azi împlinește șaișpe ani. În fiecare dimineață a zilelor lor, mă trezesc cu noaptea în cap să le scriu. Vreau să știe neapărat cît le admir și iubesc. Că sunt cei mai buni dintre copiii posibili (oare Leibniz o fi avut copii?). Și că le mulțumesc că, de cele mai multe ori, îmi sunt și cele mai bune prietene. Nu, relațiile dintre noi nu sunt perfecte, vă fac cunoștință cu ușa de la baie care stă mărturie - cît mai stă, mai are puțin și cade - crizelor celor două adolescente. În caz că nu știați, baia e locul unde se refugiază, trîntesc și, după caz, lovesc ușa, atunci cînd sunt nervoși adolescenții. Și ei sunt foarte des nervoși. Uneori pleacă la tata sau la bunici, ca să nu te mai vadă, de mamă rea ce ești. Și tot ei se întorc, cu toată liota de [...]

De | 2017-10-11T23:40:51+00:00 26 ianuarie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |21 Comentarii

cuptor

Stăm toate trei, în liniște, de vorbă. Vorba vine în liniște, bigudiul mare, la cei 19 ani, e impetuoasă și își exprimă zgomotos convingerile. La un moment dat, îmi dau seama cu un wow! mental că discutăm despre pointilism și expresionism, dadaism, despre Duchamp și pisoarul lui și de data asta nu le explic eu și ele ascultă, ci ele îmi povestesc mie – mama, dadaismul a ucis arta vizuală adevărată, de la Duchamp oricine își imaginează că poate face artă oricum, uite, proful nostru de pictură crede că artă e doar aia în care faci colaj cu păr pubian, e hilar și grotesc, oricum generația ta (și din ea doar cîțiva reprezentanți în fiecare domeniu artistic) a mai putut spune ceva cu gingășie, tot ce urmează e urît, sigur, e o succesiune firească asta în istoria artei, dar e urît, mama, e urît! Vine apoi și se așază lîngă mine. Mă uit la ea, cît e de mare și de deșteaptă și de frumoasă și specială, curînd va pleca în alt oraș la facultatea de artă, apoi probabil din țară, un ochi îmi rîde și unul îmi plînge, inima mi se umflă de mîndrie și dragoste, apoi se strînge [...]

De | 2017-08-14T13:23:24+00:00 19 ianuarie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |14 Comentarii

crescînd oameni

Dacă mi-ar fi zis cineva, atunci cînd erau mici și lipite toate de mine, că într-o zi se vor transforma ca în Exorcistul, aș fi rîs cu muci, m-aș fi bătut cu pumnii în piept și aș fi împărțit și vreo doi, să fie, cui ar fi îndrăznit să spuie așa o grozăvie. Cine, vietățile astea minunate, dulci și roz cu sclipici, înduioșătoare, mici, haioase și teribile? N i c i o d a t ă! Păi cum, domnule, nu aveam eu cei mai cuminți copii? Cei mai bine educați? Cei mai atașmentparenting-izați? Nu dormeam eu cu ele în pat, cu piciorul uneia în ficat și capul celeilalte în rinichi? Nu ne juraserăm iubire eternă, nu semnaserăm pact că ne vom pupici cu băluțe tuată viața? Nu auzeam eu de dimineață pînă-n asfințit și încă o bucată după, înlănțuită de brațele grăsane, mămucă te iubesc la infinit și-napoi? Nu ne ghinghineam noi, nu ne căcăleam, nu ne iubileam pe vecie? Nu eram eu, citez, cea mai bună mamă din partea asta de galaxie? Nimic, dar absolut nimic din copilăria lor, nu m-a pregătit pentru adolescență. Nu a fost o trecere lină, pe nesimțitelea. Cînd vine, te lovește cu leuca, ți-o [...]

De | 2017-08-14T14:38:46+00:00 6 iulie, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |48 Comentarii