aniversare

40

Și am ajuns și la un stuchit distanță de 40 de ani. Nu pare să se schimbe mare lucru. Ieri mi-am zărit chipul printre crengile de liliac pe care le-am îndesat pe măsuța de toaletă și i-am zîmbit. Mi-a plăcut de el. La 30 de ani nu îmi reușea trick-ul ăsta. La 30 abia reușeam să ghicesc care e drumul corect către mine. Mi-a mai luat cîțiva ani buni să mă așez pe el. Acum l-am încălecat bine, știu exact încotro mă îndrept. La 40, știu să-mi dau timp și să mă bucur de el. Nu mă mai grăbesc nicăieri, m-am așezat pe mine în mine. Scriam la 38 că sunt cea mai bună și fericită dintre posibilitățile mele, și de atunci am reușit să-mi rămîn. Grea întreprindere pentru o distimică, nu ai spune? La 40 de ani, am abandonat gîndul perfecțiunii. Nu mi-a ieșit în tot timpul ăsta tînăr, nu îmi va ieși nici la maturitate. Sunt perfectă pentru copiii mei, uneori. Rareori. Sunt perfectă pentru soțul meu, deseori. (Sau mă minte temeinic.) Sunt cea mai bună variantă a mea dintotdeauna și lucrez încontinuu la mine. Dar nu perfectă, niciodată perfectă. Însă merit cîteva rînduri de medalii pentru că [...]

De | 2017-08-14T12:51:22+00:00 17 mai, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |34 Comentarii

37

Timpul e o percepţie personală, am mai spus-o. Că mă simt la ambele capete ale vieţii, de asemenea am mai spus, iar dacă nu am zis, o repet. Demult, credeam că viaţa se sfîrşeşte la 35 de ani. Azi îmi pare că abia începe la 37. Mă simt foarte tînără, adolescentă mă simt. Mă şi port ca una, nimic de zis. Mă şi îmbrac şi tund precum una, spre disperarea mamei care a vrut mereu să mă vadă fată serioasă, la costumaş şi toc cui. Cînd colo, eu schimb hainele cu fetele mele de parcă am fi colege de cameră. În sensul că ele mi le iau pe ale mele şi eu ba mă enervez, ba cedez. Mai ales la replica, haide dragă, ce nevoie mai ai tu, eşti deja bătrînă! Nu sunt şi nu mă simt bătrînă. Mereu am avut forţa să o iau de la capăt, orice ar fi. Acum mă simt iar la un capăt, dar drumul care mi se aşterne în faţă e mult mai luminos decît toate căile pe care am umblat pînă acum. La 37 de ani sunt mai întreagă decît am fost la orice altă vîrstă. Sunt acolo unde mi-am dorit să fiu. [...]

De | 2017-08-15T13:47:39+00:00 21 mai, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |57 Comentarii

33 (treijtrei)

  curînd fac 37 de ani. încă nu am scris despre asta, mă mănîncă buricele degetelor, dar nu am avut cînd. am găsit bucata asta de text, de acum 4 ani şi mă uit la ea ca la un copil bolnav. cu compasiune şi drag, dar şi cu bucuria că între timp s-a făcut bine. fotografia e, şi ea, de atunci.   mai 19, 2010 anul ăsta nu voi primi buchete anonime sau nu la birou. fiindcă nu am birou. mi-am dat demisia. anul ăsta nu sunt o pizdă şmecheră, ci una proastă, cum am şi relevat. anul ăsta fac 33 de ani şi aş muri, că doar şi Iisus. dar nu pot. nu pot nimic. afară e frig ca în peşterile mezozoice, dar nu-i nimic, şi în mine e, ne asortăm. anul ăsta credeam că o să fie fain. credeam că mi-am reconfigurat creierul, că mi-am activat emisfera stângă. apoi m-am prins în propria plasă şi nu a mai fost nimic. cu jobul schimbat. cu telefonul schimbat. cu sufletul schimbat. nu am răspuns nimănui. am dormit. m-am trezit. juma de rivotril sub limbă. am adormit la loc. până la 33 de ani am primit un tir de flori şi [...]

De | 2017-08-15T13:49:13+00:00 13 mai, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |29 Comentarii