Andres Behring Breivik

Utøya – 22 iulie, vînătoarea de oameni

Am fost aseară să vedem Utøya. Am înghețat vreme de 72 de minute în scaun (primele 18 sunt ușor digerabile, de asta nu spun 90), cu unghiile înfipte în mîna lui bărbatu-meu, cu pulsul mărit, cu tîmplele zvîcnind, cu o furie și o revoltă greu de descris în cuvinte în creier, cu o senzație continuă de rău. Aproape nu m-am putut ridica la final. Dar cînd am ieșit din cinema, mi-am mulțumit că am ales să văd filmul ăsta. Că am putut trăi așa ceva, cu senzații atît de reale, dar din siguranța fotoliului de cinematograf, ca să înțeleg și să apreciez liniștea mea. Norocul meu. Dar și lumea în care trăiesc. 77 de morți, 99 de răniți, 300 traumatizați psihic pe viață. Știam statisticile astea. Le-am auzit la televizor, m-au cutremurat la vremea respectivă atît cît te mai pot cutremura niște cifre după 18 ani de teve în care ai văzut și filmat tot felul de morți din toate pozițiile. Dar nu aveam nici idee cum s-a simțit să fii acolo, un puști, o puștoaică, cîteva sute de copiii, și să participi la o vînătoare de oameni în care tu ești vînatul, captiv pe o insulă de 0.12 km [...]

De |2018-08-21T19:53:24+00:0021 august, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , |2 Comentarii