amintiri

o călărire în după-amiaza de Paște

Azi s-a întors mînuța care scrie în capul meu. Credeam că am pierdut-o. Poate că nu i-am mai lăsat loc, cu mintea mea plină-plină, în care nu mai încape nimic. Apoi am pus mîna pe bicicleta aia din curtea alor mei și cînd am încălecat-o și am ieșit în aerul reavăn, era acolo: înregistra și reda. Mi-ai lipsit, i-am șoptit. Îmi lipsise, nesuferita. Mai întîi m-am dus în Șoșpătak. Mereu uit că livada nu mai există, mereu mă minunez cînd ajung că toți pomii au dispărut. Așa că am crezut pentru cîteva minute că merg spre livadă. Pe stînga, cimitirul unguresc cu zidurile lui pline de toporași, pe care nu m-am oprit să-i culeg. Am strîns destui cînd eram mică. Sau poate eram pur și simplu prea tristă pentru asta. Toată tristețea pe care am reprimat-o o viață o las acum să iasă, iar ea iese, nu se încurcă. Liliacul nu era înflorit, abia înfrunzise. Iarba da, era verde și grasă, de la atîta ploaie, dar pomii doar înmuguriți, cu muguri plini și grei, gata să plesnească. Ce aventură era cîndva să mă duc singură în Șoșpătak, ce mici îmi par toate acum. Canalul din spatele curții, care ne adăpostea [...]

De | 2018-04-10T13:22:47+00:00 10 aprilie, 2018|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |1 comentariu

Bătrîna

Am văzut ghiveciul în raftul cu flori și parcă m-a electrocutat. M-am apropiat să mă uit mai bine. Da, avea florile alea roșii, ca niște cerceluși gingași, doar că era mult mai mică. Și mi-a apărut în minte cu o claritate uimitoare, cu ghiveciul ei maro, crăciunica bătrînei, în fereastra mică a camerei ei, cu zecile ei de flori bătute, atîrnînd cuminte, tovarășă tăcută a poveștilor noastre. Am luat ghiveciul cu grijă și l-am pus în coș, ca pe madlena delicată ce era. O chema Reveica, dar toată lumea o știa de vecina ha bătrînă sau, mai simplu, Bătrîna. Era cea mai în vîrstă femeie de pe stradă. Bine, mai era țața Sabina, dar ea stătea „în jos”, arareori o vedeai. Cît era vara de lungă, Bătrîna stătea la umbra mărului de iarnă din fața casei ei, pe banca verde de lemn, cu piciorul bolnav întins, căci o durea tare. Avea o rană cangrenată care i se întindea de la gleznă pînă sub genunchi și care îi înroșea și înnegrea pe alocuri carnea piciorului. Nu o puteai vedea, în mod obișnuit, căci își ținea piciorul învelit în niște feșe late, peste care trăgea un ciorap lung, croșetat, indiferent cît de cald [...]

De | 2017-10-11T23:47:23+00:00 12 decembrie, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |12 Comentarii

hoinăreli (dupa 25 de ani)

Nu e ca şi cum nu mai merg deloc acolo. Merg. Mă sui în maşină, parchez în faţa porţii, intru în curte. Nu mă plimb pe jos decît foarte rar, pînă în Sospatak, spre livadă. Habar nu am cum mai arată satul în care am crescut. După 25 de ani, încalec bicicleta sor-mii şi-l văd. Străzile mi-au rămas mici. Mi le aminteam uliţe largi, cu case şi curţi uriaşe. Totul e şi nu e la locul lui. După un sfert de secol. Cîte o casă nerenovată. Gîrla, care îngheţa iarna şi unde patinam cu copiii din sat, cu podeţul de lemn pe care mi-era frică să calc, să nu scap între stinghii. Case renovate. Roz, cu orhidee la ferestre. Verzi, cu porţi mari pe care scrie atenţie cîine rău. Casa de pe strada laterală, aproape de gîrlă, cu castan la poartă  şi bancă, atît de ferite în colţul lor pitoresc şi linistit, unde un bătrîn doarme şi acum. Acelaşi bătrîn, pesemne. Strada morii, aia cu valea, acum plină de liliac, şi un ponei care paşte priponit în luncă. Două case noi în capăt, ferma cu cîine alb şi lenes, care nu mă latră nici cînd fur liliac alb şi lila [...]

De | 2017-08-16T15:58:48+00:00 6 mai, 2013|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , , |6 Comentarii

biciclete

Îl vedeam pe tata-mare cum înainta spre casă cu ceva mare şi portocaliu sub braţ. Eram mică şi negricioasă, cu colţurile gurii atîrnînd în jos şi îl iubeam tare pe tata mare. Şi el mă iubea. Omul ăla imens şi bun ca un colţ de pîine caldă, cu nasul lui roşu şi borcănat, tare mă mai iubea. Ştia că vreau bicicletă şi strînsese el din ciubucurile lui de zidar bănuţ peste bănuţ iar acum înainta pe stradă mîndru şi bucuros de bucuria ce avea să îmi pricinuiască. Am sărit jumătate de oră în sus,ţipînd. Tata mare îmi luase pegas, pegas portocaliu, al meu şi numai al meu, să îl călăresc prin păduri şi printre lacurile care se întindeau la marginea satului unde am crescut. Şi ce l-am mai călărit. Cîte fire de iarbă mirositor verde am strivit sub pneuri. Cîte bălţi am împroşcat, cîte noroaie am încălecat, cîţi năsturei am zdrobit în zburda mea copilăroasă din verile prăfoase şi lungi, cînd timpul avea răbdare cu noi. Şi mai tîrziu, drumurile largi şi uscate, cu plopi foşnitori şi sumbri, sub care am pedalat cu neagră deznădejde, de două ori pe zi, 7 kilometri dus şi 7 kilometri întors pînă la mormîntul [...]

De | 2017-08-16T15:59:00+00:00 29 aprilie, 2013|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |4 Comentarii