adolescenţa

blugii rupți. like mother, like daughter(s)

Tonul vocii profesoarei e tot mai răstit, tot mai certăreț. A confiscat ședința din gura și mîinile dirigintei și repetă aceleași lucruri de aproape 35 de minute, de cînd am intrat eu, care am întîrziat. Like mother, like daughter. Ea vrea și încearcă, dar copiii sunt rău crescuți, indisciplinați, lipsiți complet de bun simț, nu ascultă, vin la școală îmbrăcați în blugi rupți (ăsta e momentul în care îmi pare tare rău că nu am pe mine blugii rupți), instituția e instituție, nu sunt de capul lor, nu învață, nu îi interesează materia, unii stau pe telefoane și refuză să le lase în cutia special amenajată. Cînd reia poveștile, pe același ton obositor și răstit, deschid telefonul și răspund la niște whatsapp-uri, deja nu mai duc. Îi înțeleg perfect pe copiii ăia. Like mother, like daughter. Bine, fie-mea e sancționată și pentru că are tupeul să citească literatură în ore, or așa ceva nu se face, nu ai unde ajunge cu halul ăsta de indisciplină. Confirm: tot liceul am avut o carte pe genunchi și n-am ajuns nicăieri. Tot aici sunt. Like mother, like daughter. Că ea a văzut un băiat căruia i se vedeau genunchii prin blugi și l-a [...]

De | 2018-05-10T09:11:33+00:00 10 mai, 2018|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: |49 Comentarii

serendipity

A urcat în ultimul autobuz din seara aia cu căștile în urechi, neatentă, și s-a trîntit pe primul loc, fără să îl observe pe rockerul blond de pe celălalt scaun. Și-a scuturat părul lung, vopsit ombre, la fel de neglijent precum urcase. - Mulțumesc, a auzit înșurubîndu-se reproșul de pe scaunul învecinat. Abia atunci a catadicsit să-l privească pe tînărul de lîngă ea. Avea părul lung și niște ochi foarte frumoși. La naiba, era drăguț cu totul, iar lîngă geam ținea un skate cu o mînă. Ah, ce mișto e, și-a zis în gînd, cum de nu l-am observat? - Scuze?!, a bîiguit, cu voce tare. - Părul, a șoptit el, zîmbind, fixînd-o cu privirea. - Nu mi-am dat seama, pardon, i-a răspuns ea cu cel mai seducător zîmbet exersat îndelung în selfie-uri și oglindă. Era frumoasă și știa exact cît e de frumoasă. Genul ăla de frumusețe care ți se înfige-n cap, care te uluiește, de la care nu-ți mai poți lua ochii. Care te face să te-ntrebi cum a nimerit Dumnezeu (sau, mă rog, mă-sa) combinația perfectă de trăsături, culori, linii și forme. El continua să se holbeze indiscret la ea, ea se prefăcea indiferentă, cu ochii în geam [...]

De | 2017-08-14T13:56:10+00:00 15 august, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |17 Comentarii

crescînd oameni

Dacă mi-ar fi zis cineva, atunci cînd erau mici și lipite toate de mine, că într-o zi se vor transforma ca în Exorcistul, aș fi rîs cu muci, m-aș fi bătut cu pumnii în piept și aș fi împărțit și vreo doi, să fie, cui ar fi îndrăznit să spuie așa o grozăvie. Cine, vietățile astea minunate, dulci și roz cu sclipici, înduioșătoare, mici, haioase și teribile? N i c i o d a t ă! Păi cum, domnule, nu aveam eu cei mai cuminți copii? Cei mai bine educați? Cei mai atașmentparenting-izați? Nu dormeam eu cu ele în pat, cu piciorul uneia în ficat și capul celeilalte în rinichi? Nu ne juraserăm iubire eternă, nu semnaserăm pact că ne vom pupici cu băluțe tuată viața? Nu auzeam eu de dimineață pînă-n asfințit și încă o bucată după, înlănțuită de brațele grăsane, mămucă te iubesc la infinit și-napoi? Nu ne ghinghineam noi, nu ne căcăleam, nu ne iubileam pe vecie? Nu eram eu, citez, cea mai bună mamă din partea asta de galaxie? Nimic, dar absolut nimic din copilăria lor, nu m-a pregătit pentru adolescență. Nu a fost o trecere lină, pe nesimțitelea. Cînd vine, te lovește cu leuca, ți-o [...]

De | 2017-08-14T14:38:46+00:00 6 iulie, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |48 Comentarii

cînd din mic se face mare

  E un an semnificant și complicat pentru mama din mine. Azi bigudiul mic se buletinează, iar la vară ăl mare se majorează. 14 și 18 ani, carevasăzică. Habar nu am cînd au crescut atît. Și asta nu e doar o vorbă spusă așa. Erau mici și mi se încurcau în picioare și stîlceau cuvinte și acum îmi dau replici acide și sunt amorezate. Tot timpul ăsta a trecut într-o respirație. Și tot greul și opinteala de Fefeleagă postmodernă. Tot ca o respirație. Una adîncă, cu aer ținut în piept pînă la durere. Din greu și urît mai am doar amintiri vagi, blurate. Un miros de medicamente și altul de  spitale, cîte o sirenă ascuțită de ambulanță, niște diagnostice scrijelitoare de cortex. Eticheta de single mother. Singurătatea. Îmi rămîn vii și colorate toate celelalte. Mi-o amintesc pe sărbătorita superbă de azi cum alerga cu părul ei scurt și sculat în cap prin casă, îmi ajungea pînă la genunchi, și striga: Iec Shakila! Iec bondă! Îi intrase în cap că ea e Shakira și e blondă și dacă cumva îndrăzneai să o contrazici cum că ar fi doar fie-mea și brunetă, cu freză tip mop, se supăra grav și repeta tare, [...]

De | 2017-08-14T16:50:04+00:00 26 ianuarie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |36 Comentarii