din oamenar: prietenul meu

21

De cîte ori vine din țara arabă de unde lucrează, se oprește pe la mine prin oraș, în drumul spre casă, să bem un ceai care, de obicei, se tranformă în fresh. Este, de departe, omul cel mai interesant pe care l-am întîlnit vreodată. Cu limitele personale cele mai laxe, cel mai ușor de împins la maximum. Omul care poate sta treaz zile în șir, fără pic de somn. Omul care s-a lăsat otrăvit, în jungla columbiană, pentru a demonta un mit al locului care spune că cel care ingerează veninul unei broaște foarte otrăvitoare devine mașină de ucis. Omul care a mers încontinuu, pe jos, vreme de trei zile, pe ghețurile de la Polul Nord, ca să nu adoarmă și să moară din cauza hipotermiei. Omul care a fost luat ostatic de triburile din deșert, ținut captiv cu mitraliera ațintită asupra lui. Omul care mi-a fost sursă de inspirație de multe ori, cel care se trezește la 50 de grade, fără apă, și spune, fără urmă de ironie: încă o zi mișto de petrecut în Paradis!

De fiecare dată cînd ne vedem timpul e scurt de povești și el își propune să asculte mai mult și să vorbească mai puțin. Dar eu îl trag de limbă mereu; istorisirile lui sunt grozave. Într-o zi aș putea scrie o carte în jurul lui, într-atît mă fascinează felul în care e construit și funcționează, felul în care își împinge neîncetat limitele personale și așa întinse la un nivel insuportabil pentru un om normal. Îl suspectez că e un urmaș al Ubermensch-ului lui Nietzsche.

Are fața arsă de soare: abia a scăpat din deșert dintr-un conflict armat în care era cît pe aci să o mierlească. Nu are de ales: ăsta e jobul lui. „M-am surprins că mă gîndesc, vreme de două zile, cum ar fi mai bine să fiu omorît: prin înjunghiere sau împușcare? Sunt riscuri mari, în ambele cazuri, să nu te omoare, doar să te schilodească. Apoi mi-am zis, la dracu’ cu gîndurile astea.”

Îmi povestește despre lumea de acolo, iar eu ascult fascinată, ca și cum ar vorbi despre o lume extraterestră. „Le vezi parcate: Toyota, cămila, tancul, una lîngă alta”. Povestea curge despre copii kamikaze, pregătiți de foarte mici să ucidă și să se sinucidă în numele lui Allah. Despre femei, așijderea, folosite ca arme în războiul religios, sau arse pe față cu acid pentru că au îndrăznit să nu și-o acopere, despre femei ucise în piețe publice și pe treceri de pietoni. „Nu te mira sau îngrozi: și tu dacă ai fi trăit în timpul Inchiziției ai fi fost luată de pe stradă că ești prea slabă, îl ai pe dracul în tine și te ardeau pe rug. Dacă nu aș fi fost agnostic, ci creștin practicant, mi-ar fi fost imposibil să rezist în lumea asta, m-ar fi dărîmat pe interior tot ce văd. Așa, privesc cu luciditate și încerc să înțeleg. Așa sunt ei. Pe primul loc Allah, Mahomed, religia, pe locul doi cămila, pe trei familia, pe patru Kalashnikov-ul. Femeia undeva pe locul 7-8”.

Pe mine mă doare carnea doar ascultînd. Apoi îmi povestește ceva care îmi răstoarnă complet percepția asupra lucrurilor pe care și le doresc copiii mei. „Îmi zice șoferul meu: am dat 2000 de dolari pe o mitralieră mai ușoară, pentru fiu-meu. Că eu am trei Kalashnikoave dar nu le vrea pe alea. Păi cîți ani are fiu-tu, am întrebat. 10 ani și nu mai puteam amîna să îi iau, era foarte supărat că e singurul copil de pe stradă care nu are mitralieră!”

El pleacă în drumul lui iar eu rămîn, ca de fiecare dată, cu o mulțime de întrebări despre mine și lumea în care trăiesc.

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

21 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Raj
Raj
26 februarie 2015 17:06

Adica ca cum ar fi la noi cand eram io mititel si toti aveau bicicleta de pe strada mea mai putin io ? Visam o bicla decand eram pioner si nici acuma nam in schimb am role cu care ma dau la vale cu fimea care are 18 ani ca am facuto tarziu so fi rupt naibii prezervativu. Lumea zice cand ne vede ia uitei si pe astia 2. Ala batrana (adica io) nare minte. Un amic din Moinesti care din 1978 a fost repartizat la Brasov abea acu sia luat bicla. Constantin Balteanu asa-l cheama. Nam pus virgulele de… Citește mai mult

CC
CC
26 februarie 2015 20:17
Reply to  Petronela

Pai asa da viata la maxim! Prietenul traieste intens. Apropo de cafea care se transforma in fresh si/sau savarina, tare m-ar bucura sa ne vedem si noi..a ramas sa te anunt din timp. Asadar, de joi, 5 martie pana pe 28 suntem acasa, in Brasovul meu. Dupa un an.De abia astept.:)

Raj
Raj
26 februarie 2015 20:10

As vrea sa-mi revad banca din clasa de la Liceul George Bacovia, dna Petronela, unde-mi lipeam bilutele de muci de coltul acesteia pe dedesupt (al bancii, nu al liceului) Credeti ca voipati ceva in viitorul apropiat, de ma duce gandul in copilarie, in adolescenta. Ce-o face bunul meu prieten din Brasovul dv., Balteanu ? Era un securist cu staif, iar in zilele revolutiei vecinii i-au batut obrazul. El era cu partea administrativa, cu mentenanta. Unde faceti Revelionul, ca pe dna Ana am intrebat-o si m-a invitat la Bucuresci, dar mi-e teama de lume…

Raj
Raj
26 februarie 2015 20:15

Siameza mea se aseaza in fatza monitorului ca sa-i dau atentie. I-am zis sa se dea doparte si nu vrea. O voi ucide si hotararea mea e irefutabila, scuzati expresia…

Raj
Raj
26 februarie 2015 21:10

Da si ce daca, io imi iubi matza si decedata. Ce,natz auzit de necromatzaceala ?

alex
alex
26 februarie 2015 22:31
Reply to  Raj

Necromatzaceala s. f. (Med.) Atracție sexuală morbidă (dupa ce dai ortul popii de ras) pentru matza moarta a lui Raj :)) . Din moldovenescul: futa-i matza-n cur sa-i fut 🙂

Raminagrobis
Raminagrobis
26 februarie 2015 21:59

Petronela, te invidiez pentru asemenea prieteni. Orice contact cu alte lumi din lumea asta iti da o perspectiva noua asupra vietii si valorilor „traditionale”.

Raj, amice… esti dus rau cu capul. Ma doare burta de ras…

IONELA
IONELA
27 februarie 2015 08:44

WOW…intr-adevar un om puternic, incercat si incarcat de multe intamplari, pe care il poti asculta zile si nopti fara sa te plictisesti langa el.
Sa-i dea Bunutul multa sanatate sa poata sa mai vada si sa ne mai povesteasca prin tine si alte lucruri WOW din lumea asta.
La noi copiii de 10 ani se simt inferiori celorlalti colegi daca nu au iphone sau tableta…Nu pot compara „jucariile”, poate numai sentimentul pe care-l simt cei mici printre cei cu „jucarii” este acelasi… 🙁

Raj
Raj
27 februarie 2015 08:44

Iote na, dnule Alex si dra Ramina Grobiss, cu matza mea fac ce vrea muschii mei, respectiv pula mea. O babardesc cand voiu io, ca n-are boli venerice, are carte de sanatate, vaccine la seara (nu vaccine la zi, penca la cabenetu dr.vet. dnu dr.vet. Deci cu pisica mea fac ce voiu io, Coae Lungi e deschis numa seara, penca dimi si la pranz se ocupa de carciuma cu acelasi nume, in spetza Restaurant Coae Lungi) In + susnumita siameza e stramta in gaoz, ochi de curca cums-ar zice, nu ca tanti Lucretia care are pzda cat o scorbura, caci… Citește mai mult

Raj
Raj
27 februarie 2015 09:00

In + daca vreti sa stiti, sacii de sare actionau asupra capului (tot inferior ca si membrele acestuia !) a dnului plotoner Calcic, ca un tratament personalizat, caci susnumitu subofiter se confrunta de mult timp cu diverse probleme ale aparatului respirator, ceea ce-i dadeau acestuia o stare de ameteala permanenta, din cauza ca boala zice gurile rele, ar fi aparut pe fondu tinerii respiratiei, cand il chema la ordin domnu colonel Futacu, ca sa nu trasneasca a bautura. Nu stiu numele adevarat al dnului colonel, caci Futacu ii era porecla caci se babardea cu dactilografa, spalatoreasa, bucatareasa, croitoreasa si negustoreasa,… Citește mai mult

Raj
Raj
27 februarie 2015 09:25

Aaa, dnu colonel o babardea si pe carturareasa unitatii, adica bibliotecara. De fapt babardea totul cu terminatia „easa”, mai putin Vintileasa, penca aceasta e o comuna in judetu Focsani. Chiar dnu Ion Cristoiu a scris in 90 o carte care se cheama „”Revolutie la Vintileasa””. Pe 22 dec. 89 era Ignatu si taranii taiau porcu. Ii durea drept in pula de revolutie, ei aveau treaba cu taiatu porcilor… Deci e treaba mea ce fac cu pisica, dnu Alex !!! Iar punt.

alex
alex
27 februarie 2015 09:57

aoleu…decat sa intre cineva in gura ta raj, mai bine isi pune latul de gat. asta daca nu moare de ras inainte :))

alex
alex
27 februarie 2015 09:58

de fapt era sa ma omori deja, ca mi-a intrat covrigul stramb pe gat, de atata ras 🙂

Magda
28 februarie 2015 01:27

Citești un om, sau asculți o carte, amândouă-ți inundă sufletul cu noi și noi aripi de înger.
Ai simțit vreodată că sufletele din jur, dintre cele ce ți s-au strecutat în odaia sufletului tău, devin atât de multe și de vorbărețe deodată, încât nu-ți mai găsești sufletul într-o așa aglomerație?
Mie, da. Și-i atât de bine!
Frumoasă poveste, tare-aș vrea să-l cunosc și eu pe omul ăsta.

O admiratoare
O admiratoare
29 martie 2018 00:12

uaaau, izbitor tare. asa de adevarat si ireal!

sper ca lucrezi deja la o carte despre el. si la una despre Raj, neaparat! 😀

– din ce iti dai doctoratul?
– din Raj.
:)))

si despre bigudiuri, si despre bigudiuri! :X