detest:

24

minciunile, mai ales pe cele spuse fără motiv, invenții odioase care dau în patologic. aroganța. să mi se vorbească plonjat. suferința și negrul, care în capul meu a rămas asociat cu doliul.

prostia, în toate formele ei. care merge de multe ori mînă în mînă cu infatuarea și autosuficiența. să fiu lăsată să aștept. parfumurile dulci și tari.

să mi se dea sfaturi în privința creșterii copiilor. să mi se dea sfaturi, în general. să fiu privită cu compătimire. frigul, umezeala și mizeria. fizică sau morală.

să descopăr continuu că eu sunt cea care a avut dreptate. e foarte greu să trăiești cu dreptatea de partea ta.

părul pe mîini si mustața la femei. orice alcool prea tare. senzația că mi se face o favoare. gustul apei de băut după ce mă spăl pe dinți.

situațiile în care te pun oamenii extrem de insipizi care sunt convinși că tot ce zic e amuzant și îți povestesc rîzînd ceva în timp ce tu aștepți sa vina partea amuzanta si apoi te prinzi ca aia a fost tot și nu știi cum sa reacționezi

extremele. mila, că nu e un sentiment nobil deloc.

lipsa simțului ridicolului, pe care o văd mereu în jur.

să mi se vorbească pisicit, lingușit, diminutivat. ipocrizia, care deseori se asociază cu pisiceala.

chelnerii care răspund, de fiecare dată, fara dubiu, cand cineva care cere ice tea că au decît nestea.

îmbuibarea. banii și ce fac din oameni.

politica și politicienii.

să mă trezesc în creierii nopții și să nu mai reușesc să adorm la loc decît imediat înainte de a suna ceasul.

zilele fără poveste, diminețile purtate și nopțile goale de tine. misoginismul.

să nu-i fie omului vorba, vorbă.

replicile futile. să fiu agățată pe facebook. să fiu agățată, în general.

violența de orice fel, dar mai ales cea asupra copiilor.

fructele de mare. oboseala, aș suprima-o. teveul. presa tabloidă.

lăcomia și mercantilismul. invidia. băgatul nasului în treaba altuia.

să nu pot sau să trebuie, căci eu nu cred în trebuie și nu pot.

pe mine, uneori.

 

LE: să dau explicații despre ce îmi place sau nu și de ce.

Articolul anteriorla o masă din bistro
Articolul următorMoldova, păzea că vin!
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

24 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Mugur
Mugur
24 iunie 2014 10:22

..si faptul ca, la Mega Image, n-au niciodata marunt.

Laura
Laura
24 iunie 2014 11:53

Ce-mi place cand scrii despre tine…

Radu
Radu
24 iunie 2014 12:58
Reply to  Laura

E vreo zi in care Petronela sa NU scrie despre ea ?

Diana
24 iunie 2014 20:55
Reply to  Petronela

Intră și cei cărora nu le place pentru că se simt ei mai bine când au o părere, mai ales când e total opusă de a altora. Li se umflă plămânii de mândrie și li se prelinge orgoliul pe gât. De șmecheri ce sunt.

Valentin Dedu
Valentin Dedu
1 iulie 2014 12:32
Reply to  Petronela

Asa, cu furie…
Multe din reply-uri par tablouri cu batalii.
Printre randuri, insa, simt altceva.
O sa citesc zilnic.
O zi frumoasa!

gabriela
gabriela
14 august 2014 11:42
Reply to  Petronela

esti prea tare! punct.

gabriela
gabriela
14 august 2014 11:44
Reply to  gabriela

Petronela, tu!

radu
radu
24 iunie 2014 12:45

Io mai neavizat: ce inseamna sa ti se vorbeasca plonjat?

Felicia
Felicia
24 iunie 2014 13:04

Sunt sigură că „iubesc” va fi mult mai lunggg 🙂
… eu detest :
*tusea iritativo-asmatică a copilului meu 🙁
*vremea apăsătoare şi întunecată. nu, şi ploaia.
*şi cel mai des, pe mine.

Laura Muresanu
Laura Muresanu
24 iunie 2014 14:35

Da.
Da.
Da.
…si, in general, DA!

Am zis eu ca esti mai misto decat Xanaxul!

O Nimeni
O Nimeni
24 iunie 2014 14:38

urasc rautatea gratuita….azi imi voi da demisia .Tocmai am fost umilita la locul de munca . Imi tremura mainile,ametesc, am hemoragie nazala, ma doare cumplit capul si mi-a crescut tensiunea. Nu stiu de ce iti scriu aceste randuri. Poate pentru ca te admir si simt nevoia sa ma descarc. Am fost jignita in ultimul hal de o nemernica, sefa de personal cu 8 clase, prietena buna cu patronul meu. Culmea, ranita gratuit. Am 27 de ani.Ea 64…….mi s-a spus ca sunt urata, grasa, proasta,batuta-n cap. M-a terminat psihologic… nu mi-e bine…te las….iarta-ma ca te-am deranjat cu mesajul meu

Nimeni
Nimeni
24 iunie 2014 14:40
Reply to  O Nimeni

Imi cer scuze pt greselile gramaticale. Voiam sa scriu „Nimeni”. Nu vad prea bine printre lacrimi

Mihaela Suciu
Mihaela Suciu
25 iunie 2014 17:28
Reply to  Nimeni

O ”nimeni”… cam așa te prezinti singură. Tu ar trebui să ai încredere în tine, stimă, nu ești o nimeni. Nu poți să te simți jignită cât timp nu-ți lipești vorbele pe inimă. La masa tratativelor cel care se ridică și pleacă, pierde. Nu acționa la primul impuls, dacă îți place munca ce-o faci, ai răbdare, ești tânără și înveți să depășești momentul, uneori chiar cu lacrimi, dar viitorul îți aparține. Capul sus! Și mâine este o zi! Și mâine vei zâmbi!

curly
curly
25 iunie 2014 20:54
Reply to  Mihaela Suciu

e o prostie sfatul ce ti se da mai sus, draga mea „Nimeni”!
sunt total de acord cu tine, indiferent cat de mult iti place jobul, e inacceptabil sa te amesteci cu oameni nepoliticosi. nu mi s-a intamplat nimic de genul asta, sper sa-mi reprim pornirea de a-i trage o bataie respectivului daca/cand va fi cazul. tu ai dat o palma cu manusa alba dandu-ti demisia, eu nu stiu daca as fi in stare de asa eleganta. jos cu palaria!

Mihai
Mihai
24 iunie 2014 23:53
Reply to  O Nimeni

daca iti dai demisia ii dai satisfactie.
intoarce-te acolo si dovedeste-i ca se inseala .
e cea mai eficienta razbunare.
Eu detest doar un lucru: ca desi stiu aproape mereu ce lucru trebuie facut, rareori am taria sa-l si fac. Ma complac in tot felul de situatii comode.

Structor
Structor
1 iulie 2014 22:13
Reply to  O Nimeni

Demisia e una din cele mai placute experiente. Eu am experimentat-o acum vreo 8 ani (pe la 27) si mi-a placut mult mutra patronului. Chiar m-a pufnit rasul, involuntar. Am iesit razand din birou, auzind in timp ce inchideam usa o marire de salariu 🙂
De atunci nu am mai avut sef, dar de fiecare data cand mi-e greu ma gandesc la disperarea aluia. Si-mi revin instantaneu.

bogdan
bogdan
25 iunie 2014 15:01

io detest gagicile misto din lista de prieteni aaaa…. altora

Mihaela Suciu
Mihaela Suciu
25 iunie 2014 17:32

”zilele fără poveste, dimineţile purtate şi nopţile goale de tine” Sună fain, fain!

bogdan
bogdan
27 iunie 2014 16:31

detest sa …detest

Angela
Angela
22 iunie 2015 15:47

ultima pagina a unei carti buuune

O admiratoare
O admiratoare
15 martie 2018 22:08

s-a notat 🙂