despre terapie și ajutor specializat

9

Am urmărit emisiunea de la Neptun Tv și, am simțit nevoia să-ți scriu.

Cumva, finalul acelei emisiuni ducea către nevoia victimelor de a avea parte de sprijin de specialitate, dar, un procent important dintre ele nu-și permit costurile financiare.

Așa este, ai dreptate. Însă, în acest context, există și oameni altruiști, empatici, (cam ca tine, așa…) care își răpesc din timpul lor prețios pentru alții. Din această categorie facem și noi parte, specialiștii care oferim un sprijin total dezinteresat. Pe site-ul www.psihoterapie.net orice vizitator poate vorbi despre problema sa și, primește un răspuns. Mai mult, în fiecare seară, un specialist moderează discuțiile de pe chat-ul nostru.

Ce-i drept, acum o parte dintre ei sunt în vacanță.

Te felicit pentru curajul tău, și îți doresc o viață împlinită!

Este unul dintre mesajele pe care le-am primit zilele acestea, care m-a bucurat nespus și pe care am vrut să îl împărtășesc cu voi, în speranța că veți căuta ajutor, atunci cînd vor simți nevoia. Știu sigur că între cititoarele mele sunt multe victime ale unei agresiuni sexuale, am stat de vorbă de nenumărate ori cu ele și le-am povestit și eu despre experiența mea și cum am reușit să ajung în punctul ăsta. De fiecare dată am recomandat terapia. De altfel, aș recomanda terapie, în orice formă, aproape tuturor oamenilor pe care îi știu. Cred cu tărie că doar lucrul cu sinele și privirea spre interior sunt calea către împăcare și o viață mai bună, mai fericită. Suntem o lume plină de oameni furioși și agresivi, ca o bubă care se sparge și împrăștie puroi în jur la orice mică zgîndărire, se vede asta din plin. Puroiul acela poate fi vindecat și vindecarea se poate produce prin terapie. Este minunat să ajungi să te înțelegi și cunoști pe tine însuți/însăți, să fii atent mai mult la tine decît la ceilalți, să te schimbi, să fii bine cu tine. Totul se schimbă și în jur și viața devine infinit mai frumoasă. Ești prezent, te bucuri, ești recunoscător, ești alive. Și înțelegi că lucrurile sunt, pur și simplu.

Rezistența la terapie sau la ideea de terapie sunt aproape un dat la noi. Dacă mergi la psiholog (sau la coach) înseamnă musai că ești nebun, nu te duci fiindcă tu ești mai deștept decît ăla, ce poate să îți spună ție un străin, de ce să mergi la psiholog, ești bine-mersi, lasă că și alții au avut probleme și nu s-au mai dus la psiholog. Sau, atunci cînd admiți că ai o problemă, o traumă sau mai multe care nu te lasă să fii bine, decizi că nu te duci fiindcă dacă ai face-o, ai dezgropa durerile alea și pur și simplu preferi să le lași ascunse decît să le retrăiești. Am auzit asta de prea multe ori de la oameni cărora le era rău, ale căror vieți erau praf, de la femei violate care nu au reușit niciodată să își revină. Nu mă duc că mă va durea, spuneau, nu sunt în stare să suport asta. Da, doare la început, dar apoi se vindecă. În terapie, ca să-ți fie bine pe termen lung, trebuie să îți fie greu pe termen scurt. Mie mi se pare un pariu bun ăsta. Oricum, nu e ca și cum, dacă nu te duci și nu scormonești acolo, ești bine-mersi. Nu ești, ți-e rău (e drept că un rău mediu, cu care te-ai obișnuit) tot timpul.

Știu femei care au devenit psihologi tocmai pentru că au fost violate sau abuzate în copilărie-adolescență. Au ales să se vindece astfel. A mers, sunt bine acum.

Recomand din suflet cărțile lui Irvin D. Yalom, atît romanele cît și cele de specialitate. Vă veți îndrăgosti de terapie. Eu am citit tot ce a apărut la noi și, printre altele, am devenit atît de curioasă despre terapia de grup și beneficiile ei încît am căutat pînă am găsit un grup condus de un terapeut bun și am intrat în el și pot spune cu mîna pe inimă că este o experiență minunată și transformatoare. Abia acolo vezi cum oamenii se deschid cu adevărat, cum renunță la văluri, la folii protectoare, cum admit că au probleme și încep să lucreze cu ele și ajung să le depășească. Iar susținerea grupului este admirabilă, pur și simplu.

Fiindcă da, terapia, în funcție de cît de ample sunt defecțiunile, poate fi o treabă care durează ani în șir. La mine ține de ani buni, cu intermitențe, desigur. E drept, eu sunt un caz special, a fost de lucrat la mine cît la zece alți pacienți fiindcă am avut norocul, spun eu acum, de a avea viața asta SF, neverosimilă, nici nu e de mirare că mai apare cîte un Toma necredinciosul ca să pună la îndoială ce spun. Nici nu mă pot supăra. Deși mereu am spus: ce am scris pînă acum este doar o parte destul de neînsemnată din ceea ce sunt și mi s-a întîmplat. Sigur, pentru un ochi avizat, lucrul ăsta transpare încă din prima mea carte. De altfel, prima referință la viol am făcut-o în O să mă știi de undeva (într-un alt decembrie, sinistru, nu am mai fost, brutal, floare. fusesem o floare micuță de tot)

Celor cărora le-am cîștigat încrederea cu tot ce am făcut pînă acum, n-o să obosesc să le spun, cu toate dragostea: terapie, terapie, terapie. Lucrați cu voi. Nu spune nimeni că o să fiți nou-nouți după cîteva sau multe ședințe la psiholog. Asta nu se mai poate. Acolo unde a fost rupt și tăiat în carne vie, oricît s-ar vindeca, rămîne cicatricea. Sunt plină de cicatrici. Sunt mîndră de ele, sunt biruințele mele. Atunci cînd vorbesc despre ele, cînd le exhib, o fac dorindu-mi să fiu exemplu și să ajut alți oameni care trec prin aceleași munci. Și uneori îmi și iese. Iată mai jos două exemple în care am reușit să ajut niște oameni, fără să știu măcar. Yalom ar spune că nu e decît teama mea de a muri, dorința asta de a ajuta. De a dispărea de tot. Trecînd în alții, prin reverberație, nu murim de tot. Fie și așa, tot sunt recunoscătoare că pot face asta. Sunt onorată.

1: Atât de rău îmi pare că nu pot veni la Timișoara, la evenimentul tău și al Anei. Am vrut să vin cu două prietene. Una dintre ele e în depresie de ceva vreme și i-am dat Alive săptămâna trecută. Io nu prea cred în medicamente când vine vorba de depresii. Cartea ta parcă i-a fost panaceu. Ai idee cât de mult ajută cărțile tale? E cam greu de cuprins cu mintea, că sunt foarte mulți oameni ajutați.
Asta-i a cincea zi în care port alive pe încheietură. Îți trimit poză.
Mi-ar fi plăcut să-ți pot da Micul Prinț, cartea pe care ți-ai ales-o, dar mai ales să te întâlnesc. Bine, aș încremenit de emoții în fața ta și nu prea ai fi avut ce vorbi cu o piatră paralizată.
2: Pe mine mă cheamă X. Și sunt din Arad, dar locuiesc în Germania (din proprie voința). Acum ce să zic, că nu e nimic nou sub soare și că mai sunt o gramada ca mine… dar am descoperit ca tu ești Diazepamul meu. Mă simt fără rădăcini și cred că mă lovește depresia sau cel puțin vreun atac de panica. În capul meu se amesteca toate limbile pe care le știu și nu mai iese nici una cum trebuie. Am simțit nevoia să îți scriu pentru ca, intr-un fel, ne asemănam…
Te-am descoperit întâmplător și de-atunci te citesc și recitesc regulat – am spus: ești Diazepamul meu.
(foto: Mihai Surdea)
Articolul anteriordespre viol(uri)
Articolul următoro inițiativă
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

9 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
gogu'pedagogu'
gogu'pedagogu'
5 august 2015 12:17

Daca ai lansa o carte in fiecare saptamana ar fi ca si cum as face terapie. Intr-adevar, nu ai idee cat de bine (le) faci. Iti astept fiecare postare, e ca si cum mi-ai livra pastila de zi cu zi ! Nu te opri !

Laura
Laura
5 august 2015 14:46

Si eu te citesc cu atentie si placere si, citindu-te, am facut primul mic pas. Maine am programarea la pshiholog. Intr-o viata care privita din exterior e aproape perfecta eu nu gasesc motivul pentru care m-as ridica din pat in dimineata ce vine. Am pierdut pe undeva sensul… Esti singura care stii chestia aceasta tocmai pentru ca cei din jurul meu au mentalitateade care vorbesti in articol, citez „ce poate să îți spună ție un străin, de ce să mergi la psiholog, ești bine-mersi, lasă că și alții au avut probleme și nu s-au mai dus la psiholog”. Multumesc Petronela

Mihaela
Mihaela
5 august 2015 21:29

Eu am doua terapii. Una la psiholog si una aici. Se imbina perfect.

Daniel Mois
5 august 2015 21:41

Ofer si eu sprijin dezinteresat celor care il solicita, indiferent de mijloacele materiale. Inca nu am vazut life coach sau psihoterapeut care sa refuze sa ofere ajutor din motive strict financiare!

Mona
6 august 2015 13:36

O idee zapacita, daca e complet nepotrivita uit-o si sterge comentariul meu! Dar daca toate …si stau pe ganduri pt ca nu stiu cum sa aleg cuvantul potrivit, ca sa nu doara, suferintele acestea (si ma gandesc cate or mai fi nedeclarate…) ti s-au intamplat tie, pt ca pe tine Dumnezeu de la inceput te-a plamadit asa, un suflet care renaste stralucitor, luminandu-i si pe altii? Exemplul de viata, pe care il dai, lupta pe care poti sa o duci intr-un mod atat de ferm, dar atat de dureros de sensibil in fiecare zi, lumineaza si desteapta suflete mai bine… Citește mai mult

Marius S.
Marius S.
6 august 2015 13:50

nu te cunosc..nu ma cunosti..si nici ne cred ca ne vom cunoaste..ca de la un strain la altul : esti de admirat. Nu ai gresit cu nimic. Reactia asta de lasitate si de lauda desartă, de micime in fata unui intelectual rasat intradevar, dar tot un om in esenta, este absurda si specifica neamului asta. Nu te lasa nici macar întristată.Nu merita.

Raj
Raj
6 august 2015 15:15

Ma bucur adracu de mult catz revenit, dna Petronela. Matz speriat. Am vazut emisiunea dela Neptun. Amfitrionu emisiunii ma cunoaste sil cunosc. A zis odata ca nam toti boii acasa. Il anunt si pe aceasta cale ca io nam boi, ci galinacee si 1 purcel vietnamez pe care nu ma indur sal tai, ci il las sa moara de adanci batraneti. Il cheama Hosimin, da` noi il strigam simplu Ho. Adora merele, bananele si Xce fructe. Tre sai gasesc o fata din rasa lui

Marius Florin Tanase
Marius Florin Tanase
21 august 2015 20:31

The Cranberries / When you’re gone. Ma doare.