despre intoleranță și piele

Ieri am primit în dar două genți-plic de la o fată care le meșterește singură și tare bine îi iese. Sunt pur și simplu minunate, iar sîmbătă abia aștept să o port pe prima la teatru, merge la fix cu rochia pe care mi-am luat-o. Muiere frivolă, deh! M-am lăudat cu ele pe facebook din drag de ea și de munca ei, să le vadă și alte muieri frivole, să o ajut. Dacă vă plac, aici o găsiți. Nu de asta mi le-a dăruit, dar așa am simțit eu să fac. Și jap, a și sărit o demoazelă cu o poză cu un ied, că dacă e de piele ea nu poate umbla cu animăluțe la subraț. I-am zis că nu e de piele de animăluț ci de om rău, că pe ăștia îi prindem și jupuim și facem poșețele din ei. Nu a gustat gluma, ba a devenit agresivă la adresa ucigașilor de animale în scop de poșetă și papuci. Și m-a admonestat că eu sunt scriitor, deci ar trebui să educ oamenii și că ea se luptă cu mentalități… Că noi ne bulim karma purtînd papuci de piele și suntem săraci cu duhul.

În primul rînd, she got it all wrong. Scriitor vine de a scrie, nu de la a educa. De acolo se trage altul, educatorul.

În al doilea, eu una nu mănînc animale. Alții o fac, dar eu nu le sar în gît. Sunt vegetariană, o afirm cît de des pot, dar fără a mă erija în purtătoare de adevăruri absolute și în educator cu forța pentru alții. Abordarea asta mă lezează, la fel cum mă lezează orice abordare extremă care împarte lumea în buni și răi, ucigași mîncători de animale și sfinți vegani, mame bune alăptătoare și mame rele nealăptătoare, ființe bune părinți și ființe rele nepărinți și așa mai departe. Oamenii au propriile motive și neputințe, boli, defecte genetice poate, pentru a nu face parte dintr-o categorie sau alta. Iar noi nu le cunoaștem. Să fim fericiți cei ce putem alăpta și face copii, de exemplu, dar să lăsăm bolovanul din mînă jos, că poate ăla pe care îl lovim e steril, bolnav sau cine mai știe cum. Și dacă nu e decît o alegere, e ok să alegi să mănînci carne, să faci sau nu copii, să alăptezi, tot așa cum e ok și pentru mine să aleg ce cred eu că e mai bun pentru mine. Iar dacă greșesc, tot eu plătesc, nu vine domnișoara vegană la judecata de apoi să răspundă pentru mine.

Faptul că nu mănînc animale nu mă face mai bună decît nimeni. Nu sunt cu nimic mai presus decît un om care halește o bucată de vițel la masa de prînz. Ba s-ar putea ca ăla să fie om mai bun decît mine. Respect opțiunile altora, atîta vreme cît nu mi le impun și mie. Dacă pot explica de ce am făcut alegerea asta o fac, la fel cum am făcut-o aici, dacă aveți curiozități de ce mi-am modificat stilul de viață, click și citiți. Dacă nu, nicio pagubă. Iar karma…, of! Karma nu se bulește purtînd o geantă făcută cu dragoste de cineva pentru tine. S-ar putea însă să nu se simtă prea bine atunci cînd ești intolerant, cînd îi insulți pe ăia aflați într-o altă parte a opțiunilor personale decît tine sau cînd crezi că alegerile tale de viață sunt the shit, iar deh, rahatul tău miroase mai frumos.

Singurul fel în care îi putem influența pe alții nu e să le lătrăm că sunt niște tîmpiți și noi știm mai bine, ci fiind exemple noi înșine. Eu una prefer să port cizme și poșete de piele decît să le scuip oamenilor că sunt cretini, out of the blue. Nu mă strîmb cînd alții comandă carne, vorbesc despre alegerea mea dacă sunt întrebată și cu cine știu că pot face asta fără să pară că îmi impun poziția, că mă dau evoluată și sofisticată. Nu am aderat la un trend, am făcut-o din convingere personală, a fost alegerea corectă pentru sănătatea mea. Și atît.

E plin internetul și nu numai de tabere cu evoluați extremiști care au găsit răspunsul la toate întrebările și îl forțează pe gîtul fraierilor. Eu una știu doar că nu prea știu mare lucru și mă feresc ca de dracul de ăia care le știu pe toate, sunt convinși pînă în măduva spinării de adevărul lor și folosesc forcepsul ca să mi-l inoculeze și mie. Mulțumesc, dar nu, mulțumesc.

Eu, mai ca vechii greci așa, cu moderație și echilibru, cît se poate.

Băi, și ce faine sunt poșetele alea de piele!