De ce sunt așa de rele femeile unele cu altele?, am fost întrebată de curînd de față cu o mare de femei. Nu cred că le-a plăcut răspunsul meu. Am răspuns că eu cred că rivalitatea între femei are, din punct de vedere antropologic, obîrșia în faptul că suntem programate genetic să ne găsim parteneri cu care să copulăm și să facem copii, care să ne ducă specia mai departe. Sub specie aeternitatis, vorba lui Spinoza, adică din punct de vedere al eternității, scopul nostru primar, esențial, prin excelență, nu este ăla de a ne farda și a merge la mall, nici măcar ăla de a scrie cărți sau găti bărbatului de acasă, e ăla de a procrea. Iar ca să ne îndeplinim cu succes scopul și să nu lăsăm omenirea să ajungă la extincție, trebuie să ne găsim parteneri cu care să facem asta. Și să-i ținem lîngă noi, ca să mai facem alți copii și să-i creștem, căci puiul de om e puiul care are nevoia cea mai lungă de a fi dădăcit, e animalul cu cea mai lungă copilărie: 18 ani, în genere. Toate astea ne sunt înscrise în cromozomii ăia xx cu care ne naștem, nu ne-a scăpat de funcția asta primordială nici feminismul, nici emanciparea, dacă dăm poleiala la o parte, femeia obișnuită cu asta se ocupă: cu născutul de pui vii. No, acestea fiind datele, este normal ca femeile să se afle într-o continuă rivalitate, trebuie că e săpată în creierul reptilian, precum frica de șerpi și păianjeni.
Bine, bine, dar după ce se mărită și procreează, de ce sunt tot rele?, am fost întrebată. Păi, am zis, în zilele noastre, cu atîta acces la educație, la autocunoaștere și psihanaliză, răutatea, ura, invidia – toate astea vin dintr-o lipsă de igienă psihologică. Și mentală, firește.
Cert e că, imediat după, am primit mesajul ăsta.
Lîngă mine era o prietenă/colegă, mult mai tînără decît mine, a văzut mesajul și ea și a zis: da, da, și eu am simțit la fel, te-am urît cînd te-am cunoscut, mă gîndeam că ești mult mai în vîrstă și ești mult mai mișto. Am rîs, dar strîmb. Da, da, psihologii tot explică (Anais Nin zicea, în secolul trecut, că nu vedem oamenii așa cum sunt ei, ci așa cum suntem noi) că ceea ce spunem/gîndim despre alții vorbește mult mai mult despre noi înșine decît ne dăm seama, dar tot e greu de înghițit gălușca. Pentru mine e, în continuare, deopotrivă fascinant și îngrozitor cînd îmi dau seama ce pot stîrni în oameni complet străini, cărora nu le-am făcut nimic, niciodată, ce lucruri pot declanșa în ei, lucruri care cu siguranță nu au legătură cu mine, o outsideriță, un om cu care nu au interacționat niciodată, nu le-a pricinuit nici vreo bucurie, nici vreun necaz. Carevasăzică, o femeie de vîrsta mea vede prima oară o poză cu mine, află cîți ani am și instantaneu gîndește: ce bine se ține curva asta!
Este o sumă mare de stereotipuri și preconcepții, de frici și complexe în propoziția asta. Am stat să mă gîndesc ce se ascunde în spatele ei. Iată ce mi-a rezultat. Femeile slabe sunt curve. (Pentru că o femeie care e de casă, necurvă, nu are timp să fie slabă, ea gătește, are copii, face curat, mai are și vreun job, musai e grasă.) Femeile care arată bine sunt curve. (O femeie care are timp să se îngrijească nu are cum fi și o femeie serioasă, femeile serioase, alea de casă, vezi mai sus cu ce se ocupă, nu au timp de ojă, sport, asortare haine, freză etc.) Femeile trecute de o anumită vîrstă care nu sunt degradate fizic sunt curve. (Dacă ai 40 de ani și arăți mult mai tînără e evident că nu ai avut o viață grea, probabil ești vreo întreținută plină de banii ăluia care te întreține, femeile serioase, de casă, își arată vîrsta pe deplin și cu asupra de măsură.) Și, mai ales: eu nu arăt așa de bine, deși sunt mai mică cu un an, eu sunt o femeie serioasă, ergo ea e o curvă. Eu am nevoie ca ea să fie o curvă pentru ca eu să pot trăi cu mine liniștită, căci dacă ea ar fi o femeie ca mine, asta m-ar obliga și pe mine să „mă țin” așa de bine, adică să fac niște eforturi pe care eu nu am chef să le fac, așa că aleg calea cea mai simplă, aceea să cred că ea e o excepție, o curvă. Acum, că am stabilit că ea o curvă, îmi pot vedea liniștită de viață la fel cum am făcut-o pînă acum.
Cam ăștia sunt pașii (rapizi și inconștienți) prin care devin în cîteva secunde o curvă pentru cineva care a văzut doar o poză care a enervat-o, iar poza aia a enervat-o cu un motiv: pentru că s-a comparat cu mine și nu i-a plăcut ce a simțit. Iar felul în care a făcut-o, cum a proiectat și s-a poziționat față de mine (poate că e de zece ori mai mișto în realitate decît mine, dar ea nu știe asta) nu are legătură nici cu cine sunt eu, nici cu adevărul obiectiv. Și aici apare, de obicei, nu vorbesc de cazul ăsta particular, lipsa de igienă psihologică de care vorbeam mai sus.
Este unul dintre motivele principale pentru care noi, femeile (dar nu numai noi) ne urîm, invidiem, insultăm șamd. Există o teorie în psihologie care zice că atunci cînd întîlnim (fie și virtual, pe FB, la TV etc.) un om cu care ne comparăm inconștient și ne simțim inferiori (din motive care țin de felul în care e alcătuită mintea noastră) simțim nevoia să îl coborîm pe acela la nivelul nostru, iar de aici insultele, invidia, ura, gîndirea negativă.
Un om care e sigur pe sine, știe cine e, sau măcar se plivește din cînd în cînd, nu simte ură sau invidie. E conștient de sine, se analizează, își dă seama de ce dau peste el năvală hîdele astea de sentimente, internalizează concluziile și a doua oară știe batăr cum stă, din ce firidă a cutiei Pandorei ies.
După ce am citit (și experimentat ulterior la grupul de terapie) teoria Umbrei lui Jung (Carl Jung era de părere că ceea ce ne deranjează la ceilalți spune ceva despre noi înșine, „îl învinuim pe celălalt de propriile noastre greșeli pe care nu ni le putem recunoaște”, adică ne proiectăm inconștient defectele în ceilalți pentru că este mult mai facil și digerabil să învinuim decît să ni le însușim) am devenit foarte atentă la ce anume stîrnesc ceilalți în mine. Și conștientă că lumea e o oglindă care îmi reflectă încontinuu nu doar calitățile, ci mai ales defectele. Și cu obstinație pe alea pe care nu vreau să le văd și accept. Așa că în ochii oamenilor de tot felul, cu probleme de tot felul, vom fi mereu altceva.
De cele mai multe ori, oglinzi pentru propriile lor euri.
Cele mai grozave, destabilizatoare, judecăți și insulte le-am primit de la oameni care nu mă cunoșteau deloc sau aproape deloc personal. De la „urări” de herpes genital în ziua nunții pînă la bolnavă psihic, prostituată etc. Atunci m-au durut, firește. Între timp, am înțeles cîtă durere, neacceptare de sine, cît gunoi nesortat în subconștient e acolo. Și am zîmbit.
Nu stiu, Doamna. Nu stiu sa-ti scriu altceva decat: te ador, pur si simplu.
haha, tre să psihanalizez ce ai zis :)))
(era glumă, serios zic doar sărumîna, e nemeritat, parol)
inocentul sa arunce primul cu piatra! zi-ne si noua, Petronela, te consideri inocenta de ganduri de ura si/sau defaimare?
dacă citeai cu atenție textul, vedeai că nu mă consider „inocentă de” nimic, whatever that means în românește. sunt om și nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin. sunt doar mai conștientă de mine decît alții, asta e tot.
oricum, interesant că tot ce ai găsit de zis la un text unde îmi asum de la început aceste lucruri a fost să-mi sari la beregată. 🙂
una e sa ai ganduri, ca la toti ne trec prin cap unele de care nu suntem mandri, si alta e sa le lasi sa-ti iasa din gura. iar ce le iese unora, vai si-amar!
eu, cand te-am vazut prima data (pe blogul tau) , am zis „ce tipa misto”!!!
no, asta zice ceva despre mine 🙂 yeeeeeei :-)))
am avut acelasi gand, dar nu am vrut sa il als aici ca nu ma prea avantajeaza daca as fi o tipa misto :))
Draga Petronela, Iti ador blog-ul, il citesc de ceva timp, dar e prima oara cand comentez. Dupa cum intuiesti probabil deja, o sa iti contest nitel explicatia motivului pt. care femeile sunt „rele” unele cu celelalte. Dupa mine, sunt rele mai intai pt. ca sunt oameni. Si barbatii sunt rai intre ei, dar mai direct, nu pe la spate. Iar felul diferit de a manifesta animozitati, asta tine (dupa mine) de educatie, nu de genetica. Femeile sunt crescute sa fie : blande, dulci (oribil cuvant dupa mine), docile, sa nu caute cearta. Cand una e mai hotarata, imediat e numita… Citește mai mult
Consider ca invidia, ura, gandurile negative la adresa unui individ care nu ti-a gresit cu nimic sunt doar semn de prostie. Crasa.
Si in secundar, de neacceptare a propriului eu.
Adevărat vă spune!
Și nu, aici nu este o situație de cameră ecou. Vă spune cineva cu cromozomi XY.
Hmmm, cred ca am o problema. Eu, cand am inceput sa te citesc, m-am gandit: „bai! si frumoasa si desteapta si a crescut si 2 copii. ce misto!!”, ba chiar i-am spus sotului meu si am cumparat si niste carti…
Acuma, mesajul ala m-a bagat in ceata…ca zice lumea ca esti curva☺????????.
Acuma, lasand gluma la o parte, imi mentin parerea. Esti misto si nu sunt invidioasa!
E prima data cand ma decid sa comentez desi citesc mereu. Sunt intru totul de acord si chiar astazi postasem si eu ceva in genul… ne inaltam si zburam nu atunci cand am pasit pe capetele altora si i-am depasit, ci cand ne-am depasit pe noi insine… Rautatile aruncate asupra altcuiva nu sunt decat proiectia rautatii si frustrarii care exista in noi. Eu sunt critica si rea cu mine insami, insa in alte femei imi gasesc repere… sunt o femeie puternica dar constienta ca sunt altele mai puternice decat mine si vreau sa-mi depasesc conditia.. imi place sa iau lucrurile… Citește mai mult
Imi aduc aminte un episod din facultate. Urma un examen f greu, cu un profesor extrem de dur, genul care te ironiza mereu.
Am invatat de frica.
Am luat 10.
Reactia asistentei de la grupa mea:”Te-ai culcat cu el, nu-i asa?”.A fost un moment care mi-a ramas in cap, m-a umilit pe moment, dar mi-am dat seama ca problema nu era a mea. Ma etichetase deja. Pentru ea eram o curva. ????
ea s-o fi culcat cu el, dupa spusele lui Jung
Pfoai, ce postare. Îmi vine să-mi dau palme când aud de așa prejudecăți, fix ce-ți ziceam zilele trecute. Nu zic, cred că toți le avem într-o formă sau alta, dar de aici și pană la a ajunge să urăști un om și să-i dorești asemenea lucruri.. e clar că sunt ceva probleme grave acolo. Poate așa trec unii peste niște frustrări personale, găsind altele în ceilalți, de asta nici nu s-or face bine și nici noi, ca societate. Ah, și că tot ai zis de prima impresie, când te-am văzut eu prima dată în poze, mi s-a părut că ești… Citește mai mult
Cu invidia nu stiu cum e,ca n-am simtit-o niciodata, dar cu ura am experienta cat cuprinde. Cred ca sunt ceea ce se cheama un hater :). Ma apuca o furie crunta cand vad oameni care nu respecta regulile, parcheaza aiurea, arunca gunoi, etc. Sincer zic ca daca as avea o arma nu stiu de ce as fi in stare. Cred ca ura asta se trage din frustrarea de a face mereu ce trebuie si, in general, degeaba. Nu stiu ce zice asta despre mine sau cum m-ar ajuta igiena mentala…
Păi gîndește-te dacă nu cumva, așa cum spune Jung, există aceleași porniri în tine, însă nu le dai voie să se manifeste. O zice el, nu eu. 🙂
M-ai făcut să înțeleg niște lucruri destul de importante, prin articolul tău. Lucruri care se lipesc de noi și pe care le și lăsăm să ne decojească. Și ți-am dat dreptate la fiecare exemplu iscălit acolo, pentru că într-adevăr: femeile sunt rele. Femeia Lui Dumnezeu e al naibii de rea!
Pentru creștinul practicant lucrurile se rezumă la acest rău (a se citi păcat) imens de la care pornesc toate relele pământului: IUBIREA DE SINE.
Lucrurile explicate atît de bine mai sus de autoare sînt cunoscute de cînd lumea și extrem de bine prezentate în cărțile religioase.
Ce păcat că lumea nu mai citește nici o carte de religie, dar se dă în vînt după comentarii pe bloguri!
Citisem undeva, mai demult, că și bărbații au invidii, concurează între ei, însă numai când vine vorba de aceleași mize (o mașină, un gadget, o femeie, etc) și că de obicei concurența se duce pe același palier – un bărbat concurează odată cu un singur alt bărbat. Ceea ce mi s-a părut amuzant, dar și destul de trist, a fost corespondența la femei. Adică, o femeie, când e de concurat la ceva, ea o face cu TOATE celelalte femei DIN LUME. În prima fază, m-am amuzat, apoi am gândit că e trist, de aici pleacă invidia și răutatea gratuită. În… Citește mai mult
Petronela draga, daca tot esti atat de impacata cu faptul ca scopul tau in viata este sa nasti pui vii, nu vrei sa nasti cativa si pt mine, nu de alta, dar sa nu piara specia din cauza mea. 😉
In rest..ce sa zic..se cunoaste ca textul e scris de o femeie care si-a asumat ca menire in viata nasterea de pui vii. 🙂 Recunosc, l-am citit doar pana in momentul in care citezi „psihologii” care „tot explica” si in paranteza o pui pe Anais Nin…..;)
qed.
Ce e mai trist e ca nici macar astfel de texte de bun-simț, care ar trebui sa va puna putin pe ganduri, nu reusesc sa va trezeasca din amorteala, sa va determine sa faceti un pic de introspectie și, mai ales, sa faca sa va dati doua palme (macar de control) 😉
Pentru fiecare astfel de exemplu (Oana) exista cel putin 20 de persoane (e total la ghici, dar in mintea mea pare un raport multumitor:P) pe care le-ai inspirat, care si-au schimbat viata in bine (si) datorita tie. Sarcasmul (n-am vrut sa-i zic „rautate”) Oanei nu poate decat sa te faca sa afirmi „you poor thing”.
Nu afirm nimic, comentariul ei vorbește pentru ea. Eu respect alegerea femeilor de a nu face copii, ba mi-aș dori să fie mai multe ca ea, în zilele noastre suntem și așa prea mulți pe lume. Ce spun eu acolo sunt niște date științifice pe care le știe oricine a citit o carte în plus sau a văzut un documentar pe discavări cianel.
Cand te am descoperit eu, am luat o gura mare, mare de aer si mi am spus, pur si simplu: „bai, deci se poate! it’s not just my imagination”. Se poate sa fii misto, talentata, tanara, cu copii si cu o minte sclipitoare, sa scrii si sa ai grija de familion, se poate! Se poate! Apoi am dat o tura pe pagina ta de FB si m-am gandit ca porti niste haine cum mi-as cam lua si eu. Deci a fost dragoste la prima vedere. Si a ramas si la urmatoarele.
Cand te-am vazut prima oara, am gandit: „cat de frumoasa e,ce bine ii sta tunsa scurt si cat de frumos poate sa scrie”.
haha, eu te stiu de la haznaua unei minti trudite, ti-ai sters blogul si nu te-am mai gasit. Apoi nu stiu cum te-am citit pe fb, mi s-a parut ca stiu stilul. Am un simt al stilurilor oamenilor de a se comporta in virtual si pe cei mai interesanti ii recunosc. Am mai cercetat si ti-am descoperit din nou povestea care nu putea fi decat a ta, si am fost bucuroasa ca pot sa te vad cum arati si sa-mi intregesc imaginea despre tine. Cred ca avem aceeasi varsta, si suntem amandoua niste curve. Sigur, tu arati mai curva, da… Citește mai mult
old times, ha. 🙂
Eu nu sunt curva. Pentru ca sunt grasa si asta ma scoate de la concurenta. In achimb sunt „a dracului”, „afurisita”, „rea” … – pentru ca am obiceiul sa spun omului verde-n fata ce am de spus. Elegant, civilizat, nu urat. Pentru cunoscatori: asertiv. Am trecut, insa, de mult de faza in care ma interesa doar parerea omului despre mine, fara sa cantaresc omul care o emitea. Au trebuit ani multi de viata, dezvoltare personala si multa carte ca sa ajung asa cum sunt azi. Daca tu nu stii cine esti, daca nu esti constient de valoarea ta, daca nu… Citește mai mult
Esti mai mult decat minunata, te-am admirat din clipa in care te-am cunoscut. Sa nu uitam, atunci cand aratam cu degetul o anumita persoana, celelalte trei degete sunt indreptate catre noi… Te iubesc C…
Recent citisem un alt articol la tema asta, foarte interesant. In urma unor studii s-a ajuns la concluzia ca femeile vor avea o atitudine negativă fata de alte femei atunci cand ele înseși au crescut într-un mediu in care au fost marginalizate. Cu cât mai marginalizate au fost, cu atit mai ostile vor fi fata de alte femei. Si invers. Dincolo de atitudinea fata de alte femei, ele singure pot sa se identifice ca avind trăsături psihologice masculine (ca ele gândesc ca bărbații) deși asta poate fi doar părerea lor subiectiva. Ideea e ca făcându-și drumul spre succes într-un mediu… Citește mai mult
Dacă eşti neîngrijită, „uite și la proasta asta”; dacă ai grijă de tine și arăți și bine, „a naibii curvă!”. Ooo, dar cunosc atât de bine povestea asta, mă uit prima dată cine vorbește și abia apoi, ce spune.
Când te-am descoperit i-am dat link și fiică-mii -” ce fain scrie, mami, și ce frumoasă-i!”
” Eeeeexact!”
Citind comentariile de aici, scrise în cvasitotalitate de femei, nu pot să nu zâmbesc. Doamnelor și domnișoarelor, căutați pe youtube Last Fuckable Day și o să vedeți despre ce vorbesc. Poate chiar asta stă la baza „competiției feminine”, care generează excese ca cele menționate. Eu m-am distrat copios. 🙂
Oare v-a scapat din vedere faptul ca omul nu e prin definitie monogam, pentru procreere e mai evolutiv ca mai multe femele sa imparta un mascul puternic? Astfel, cand e vorba de atac sau vanatoare, familia poligama (cu un grup de femele ce colaboreaza bine intre ele) e mai predispusa sa supravietuiasca si sa isi salveze puii decat familia monogama. Deci teoria Dvs. nu e chiar perfecta.
citesc si ma amuz la un articol scris de cineva.(pe langa amprenta feminina care conteaza) .insa ceea ce ma amuza la maxim este ca s-a descoperit” luminita de la capatul tunelului”!!:)) se desteapta lumea! Doamna/domnisoara care a scris articolul l-a descoperit pe Jung!!! ma face sa rad genul acesta de persoane care accidental au pus mana pe o carte si acum se dau formatoare de opinii. si nu spun asta din rautate(am reusit sa ma detasez de ego 🙂 ,nu vreau sa ma intind insa materialul/articolul trebuia abordat la alt nivel…sa se dea altfel de referinte,sa se foloseasca alt limbaj… Citește mai mult
Singura mînjită aici e limba română. Și e ceva peste care eu trec cu greu, mai ales cînd cititorii mei sunt catalogați drept prostime de cineva care nu știe regulile de bază ale scrierii în limba în care s-a născut.
daca la asta ne limitam…sa ne criticam una pe cealalta..daca te uiti mai sus si intelegi: eu te criticam pt „abordarea” extrem de saraca pentru domeniile mentionate de dvs si de mine (psihologie,psihanaliza ,antropologie..cuvinte” d’astea „grele”!iar dumneata ma critici pt limbajul mai sarac si mai prost decat „abordarea” ta!( Si o recunosc cu mana pe inima!!) Pacat..mare pacat ca eu as fii putut unul dintre oamenii care ti-ar fii cumparat cartile, te-as fii promovat asa cum o fac si cu ceilalti artisti care au nevoie de asta. Si spun asta pt ca inteleg si eu sunt un artist si „sufar”… Citește mai mult
Ghici ce am facut dupa ce am terminat de citit articolul? Te-am cautat pe Facebook ca sa vad cum arati :)). Mie imi pari frumoasa, calma, bine centrata, sigura pe tine si misterioasa. Cam asa ca mine, daca stau sa ma gandesc mai bine :-).
Minunat articol. Dar și noi bărbații sau băiețeii trebuie să ne facem această analiză. Avem ce învăța de aici.
Cat adevar!!! Te ador si te admir!!…
Am locuit puțină vreme într-o țară unde „norma” o reprezintă femeile suple, sportive, care se îngrijesc și arată excelent după doi trei copii și mai târziu, la 40-50-60. (Sigur, aranjarea lor nu constă în avea unghii cât mai lungi sclipicioase și machiaj hard core pe timpul zilei sau haine incomode.) M-am simțit relaxată acolo. Părinții se cațără pe munte, cu bebelușii dupa ei, copiii mici și mari fac sport la greu, atitudinea față de mâncare este și ea diferită. Cred că în codul lor genetic se regăsește cumva o obsesie pentru mișcare. Și cert le face bine. Au alt tonus,… Citește mai mult
Deci dacã eu mi-am zis din prima „ce tipã mișto!” înseamnă că suntem amândouă mișto! Și nu doar înseamnă, chiar suntem foarte mișto! Ha ha ha
:)) clar
Eu când te-am citit prima data am avut un sentiment de profundă admirație, apoi am simțit un strop de invidie asumată („as vrea și eu sa am asa talent”). Pentru mine esti oglinda în care se priveste femeia (din mine) aproape perfecta, care a trecut prin multe greutăți care nu au dărâmat-o, ci au impulsionat-o sa facă ceva excepțional cu viața ei. Sa aiba copii, iubire, un bărbat misto, capacitate de introspecție și talent pt a o exprima. O fericire muncită…
Draga mea, m – ai uns pe suflet cu articolul tau!! Eu intodeauna am invidiat felul in care pot face echipa barbatii… Mie greu uneori sa acept zimbetele fortate din jurul meu.!! Merci…
Laura Ramos
Jung are dreptate. Sunt o curva dupa copil, job, hobby-uri, normoponderala. Fara machiaj si cosmetice si tot arat a curva 😀 .
Ma simt bine in pielea mea de femeie, asta e ce conteaza. Ma iubesc si ma accept asa, curva in ochii unora, si de admirat in ochii altora.
Acu’ zi-mi, cum sa interpretez prietenele care imi zic ca ma admira? Ca eu ma simt o impostoare :D, ca doar imi stiu defectele.
Omul este cel mai periculos animal. Iti recomand filmul Malena cu Monica Bellucci.