cu mama, despre minciună și manipulare

237

Antena 3 nu a mințit niciodată, tot ce au zis, așa a fost, mi-a spus mama aseară. Mama, care este o femeie educată, cu asta s-a ocupat, a educat copii, a fost pînă anul trecut învățătoare. La ei în casă, televizorul merge mereu pe Antena 3. Îi spusesem că sunt bucuroasă că Johannis inițiază referendum, iar ea sărise supărată, ce președinte e ăla, un nenorocit, nepatriot, de ziua Unirii merge la Bruxelles. Mamă, tu înțelegi ce înseamnă legea grațierii? Uite, ia-o așa, lasă politicienii corupți care vor beneficia de ea, dar ce zici despre pedofilii, despre violatorii care vor ieși, fiindcă au 60 de ani? Nu vezi ce grabă suspectă de a da legea asta? Mai lasă-mă cu astea, voi nu înțelegeți nimic, PSD a guvernat țara asta mereu, ce ne-o dat Cioloș al tău, că Dragnea ne dă bani în plus la pensie… Și Cioloș ai văzut ce gaură a făcut în buget? Mamă, mamă, alea sunt minciuni, dezinformări, manipulări, nu există presupusa gaură, e doar lipsă crasă de cunoștințe în economie! Mamă, uită-te la mine, sunt om mare, educat, sper eu, am scris cărți, am crescut copii, am făcut 18 ani jurnalism, crezi că nu înțeleg cum funcționează lumea asta? De ce nu poți avea încredere în mine, un jurnalist de profesie, cînd îți spun că își bat joc de voi, că vă spală creierele cu sferturi de adevăr combinate cu multe minciuni, că vă manipulează? Crezi că eu și prietenii mei suntem toți idioți, că ieșim în stradă că ne place gerul? Mamă, oamenii ăia din stradă sunt toți ca mine, îi cunosc, sunt prieteni sau cunoștințe, intelectuali, oameni deștepți, putem fi zeci de mii de cretini, mamă, crezi că eu sunt cretină? Crezi că sunt plătită de Soroș? Eu nu zic că ești cretină, dar chiar ți se pare o coincidență că a ars Bamboo și imediat s-a ieșit în stradă? Cine a avut interesul să ardă Bamboo? Nu știu, mamă, crezi că președintele țării a dat foc unui club plin de pițipoance și maneliști ca să iasă intelectualii în stradă, crezi că s-a furișat prin spate ca să pună foc? Sau poate o fi de la faptul că se fuma? Păi se fumează demult și nu a mai luat foc, chiar acum s-a aprins!!! S-o fi fumat, mamă, dar ca în cazul tuturor incendiilor, o singură dată e nevoie să ia foc…

Și mă uitam cum vorbele gîzilor, badilor, ieșeau din gura ei și simțeam neputință și durere și inutilitate. Mi-am propus de multe ori să nu mai discut politică cu mama, de fiecare dată ne certăm, de fiecare dată mă doare că se îndoiește de judecata mea, că îi e mai simplu să creadă niște necunoscuți care o mint așa cum vrea ea. Și, deși înțeleg că a avut o viață grea, cu muncă la cîmp de la 8 ani la 18, vară de vară, ca să aibă bani să meargă la școală, tot îmi e greu și mă apucă o furie imensă pe faptul că încă se mai poate așa ceva, să truchezi fotografii și adevăruri, să minți, să manipulezi, fără ca nimeni să te sancționeze, în timp ce CNA își doarme somnul cel de moarte, să te joci cu mințile oamenilor simpli care nu pot concepe că la televizor li se spun minciuni cu scopul de a fi folosiți. Doar televizorul e locul unde te uiți ca să te informezi, ceea ce spun ăia e literă de lege, ei sunt niște semizei, niște deținători de adevăruri pe care apoi le comunică și celor mai puțin norocoși decît ei. Și am fost și eu acolo și mă tot întreb cum or dormi oamenii ăia, nu, nu alde Gîdea, și Badea, și Ursu, și Chireac, și alte vedete gras plătite în mințile cărora colcăie rahatul, nu, oamenii ăia cu salarii mici care au opțiunea de a spune stop, nu vreau să mă degradez moral, nu vreau să fac parte din mizeria asta. Fiindcă atîta vreme cît ai mîini, picioare și o urmă de creier nu ai cum muri de foame.

Și nu, petițiile să scoatem canalelea alea din lista de cablu, nu funcționează. Cele două posturi sunt în lista must-carry. Furnizorii de cablu sunt obligați prin lege să le aibă în grilă. Trebuie mai mult, trebuie schimbată legea, urlat la CNA să își facă treaba… Pentru că, în timp ce noi facem mișto pe Facebook, acasă, milioane de oameni simpli, cei mai mulți săraci și prostiți cu un milion în plus care face mare diferență pentru ei, cred tot.

LE: am primit mesajele astea și am zis să le împărtășesc, protejînd identitatea celui care mi-a scris. Dincolo de verticalitatea omului pomenit aici, mi se pare relevantă istoria în sine.

disclaimer: Nu voi publica acele comentarii care sunt injurioase, care instigă la ură, care nu sunt exprimate pe un ton civilizat, accept orice păreri dacă sunt politicoase, mulțumesc. În caz că nu v-a apărut comentariul, acum știți și de ce, în casa mea nu se intră încălțat.

Articolul anteriorcuptor
Articolul următorșaișpe
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

237 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Oana B
Oana B
24 ianuarie 2017 11:56

Da, este ingrozitor de frustrant sa vad cum tata crede tot ce minte PSD-ul. Tv-ul lui merge non stop pe Antena 3, s-a imprimt pana si sigla pe ecran. Sunt furioasa cand vad ca e spalat pe creier si nu poate intelege adevarul, oricat ii explici, este extrem de incapatanat si sustine ce aude la TV. Ii idolatrizeaza pe Iliescu, Nastase, Petre Roman, Ponta, Dragnea si ii uraste cu patos pe ceilalti. Uraste „partidul Facebook” si internetul. E trist, e frustrant, sunt furioasa, si in acelasi timp e o lupta pierduta sa incerc sa il conving de ceva. Si sunt… Citește mai mult

Stefan
24 ianuarie 2017 13:00
Reply to  Oana B

Mda, true story…din pacate.

Alex
Alex
24 ianuarie 2017 14:10
Reply to  Oana B

Exact aceeasi situatie si la mine… Am renuntat de mult sa schimb ceva, orice incercare ducea la o cearta teribila. Ar trebui sa existe o solutie totusi..

Adi
Adi
24 ianuarie 2017 19:55
Reply to  Oana B

Sunt in aceeasi situatie,doar ca in cazul tatalui meu e vb de românia tv,daca incerc sa-i zic feva ma injura si e in stare sa imi dea in cap…

dan
dan
24 ianuarie 2017 20:06
Reply to  Oana B

si-au pierdut mintile. Eu am reusit sa-i conving cu multa rabdare si calm, dar a fost foarte greu. I-am pus in situatia de a alege intre sange din sangele lor sau mizeria de tip Gadea. E absurd cat de departe a ajuns manipularea asta.

Mihaela
Mihaela
24 ianuarie 2017 23:03
Reply to  Oana B

e insurat? Poate îl combin cu mama…la cartela, s-ar potrivi de minuneeee :)))

george
george
25 ianuarie 2017 01:01
Reply to  Oana B

@Adi Te inteleg perfect, eu cred ca problema este mai mare de atat. Hai sa-ti explic de ce. Intr-o seara, am ajuns acasa de la servici si, de curiozitate, am zis hai sa ma uit un pic la Antena 3. Era „Sinteza zilei” cu toti jurnalistii, moderata de Gadea. Toti aveau o nervozitate, o atitudine ostila, de parca te incita la violenta. Imi aducea aminte de huliganii din scoala generala care te provoca la bataie: „Vrei sa ne batem ? Hai sa ne batem!” Asa ca, dupa 5 minute, imi venea sa arunc cu telecomanda in televizor, chiar daca nu… Citește mai mult

Dan
Dan
25 ianuarie 2017 09:49
Reply to  Oana B

V-ati gandit vreodata sa le impuneti unele conditii, temporare, binenteles? Una ar fi legata de vizita la ei, fara televizor deschis, fara discutii politice! Daca incearca sa deschida televizorul pentru stiri sau alte exhibitii, indreptati-va catre iesire. Vorbeam zilele trecute cu o matusa, careia chiar in ziua votului i-am spus sa nu voteze cu PSD. M-am exprimat clar in vederea plecarii definitiv din Romania, i-am explicat ca din cauza celor 10 lei primiti de ei la pensie cativa romani trebuie sa plece. A incercat sa-mi spuna sa ma multumesc cu ceea ce Dumnezeu imi da, in sinea ei se gandeste… Citește mai mult

mamă
mamă
25 ianuarie 2017 10:16
Reply to  Oana B

Ati incercat macar un minut sa va gândiți ca poate parintii voștri va considera la fel de spălați pe creier de către postacii plătiți cu bani grei care au acest unic scop. Dacă oameni educați si nu ma indoiesc,-dar mult prea ocupați, de ce nu faceți uu mic sacrificiu din respect pentru cea spălată pe creier (mama) .Faceți un mic efort si renuntati a va contrazice ci mergeți la sursa sigura de informare: legi, monitorul oficial, statistici, constitutie, convenții internaționale, putina istorie recenta. Veți primi toate răspunsurile corecte și veți putea decide apoi cine e spălat pe creier.

sebastian
sebastian
25 ianuarie 2017 11:32
Reply to  Oana B

Vad ca tot se invoca pe aici ca unii nu inteleg adevarul.Care este adevarul? Voi credeti ca il cunoasteti? Ma indoiesc.Unde erati cand s-a modificat codul muncii si ne-au facut sclavi in tara noastra, unde erati cand s-au inchis spitale,au plecat medici,se moare pe capete din afectiuni si boli banale si nu se uita nimeni la tine? Va mai mirati ca ne bucuram la un milion in plus? Cand ne-au facut sclavi si ne-au obligat sa muncim pe doua-trei posturi pentru un salariu de mizerie(unii chiar si fara contracte de munca) n-am facut-o din lasitate sau spalati pe creier ci… Citește mai mult

Ana
25 ianuarie 2017 17:15
Reply to  Oana B

Eu sunt norocoasa! Mama mea,pensionara, 65 de ani,azi era albastra de nervi: a primit pensia cu o mărire de 78 de lei si cu promisiunea ca va fi impozitata mai puțin de luna viitoare. Comentariul ei: „au fraierit lumea pe nici 100 de lei”! Precizez ca nu e votanta PSD.

Liiceanu
Liiceanu
25 ianuarie 2017 18:22
Reply to  Oana B

Generatia mea a iesit in strada strigand: Libertate, Democratie, Alegeri Libere!
Generatia „intelectualilor” de azi iese in strada sa strige: Puscarie, Inchideti televiziuni, Catuse!
Si voi credeti ca sunteti normalil?

Costin
Costin
25 ianuarie 2017 23:05
Reply to  Oana B

Domnule „LIICEANU”, unde sunt alegerile libere? Dumneavoastra considerati ca un partid condus de domnul Dragnea, UN CONDAMNAT PENAL PENTRU TENTATIVA DE A FALSIFICA NISTE ALEGERI (nu o spun eu, au spus-o niste judecatori, niste oameni care au invatat toata viata pentru a putea spune asa ceva; eu sunt un simplu student la Politehnica, deci nu am nici cea mai mica legatura cu politica in domeniul meu de munca), partid care se afla la carma guvernului, va poate garanta alegeri libere? Chiar credeti asa ceva? Noi, cei care nu sustinem de nicio culoare aceasta absurditate suntem cei anormali? Va rog sa… Citește mai mult

MIHAI 2
MIHAI 2
26 ianuarie 2017 15:12
Reply to  Oana B

Tanara generatie a Romaniei sustine MILITIA. Niciodata , nicicand tinerii nu au sustinut MILITIA.

Tomescu
Tomescu
26 ianuarie 2017 22:09
Reply to  Oana B

Cu un astfel de părinte nu as mai discuta.

mama2
mama2
26 ianuarie 2017 22:59
Reply to  Oana B

Pentru generatia Facebook as avea cateva intrebari: – ati avut rabdarea cel putin o saptamana sa va uitati o ora cel putin pe zi la A 3 si sa spuneti apoi ce v-a placut si ce nu, pentru a va face o parere proprie despre invitatii emisiunilor ? E de altfel, valabil pentru orice prezentator de post tv, radio sau de o persoana pe care vrei sa o cunosti. Ca sa critici pe cineva, ar trebui sa-l cunosti bine, nu?; – v-a placut prezenta si discursul presedintelui la manifestatia de duminica? E unic dansul! Ce a fost zis seara, a… Citește mai mult

Lucian dr.
Lucian dr.
27 ianuarie 2017 20:31
Reply to  Oana B

Oare ti ai pus intrebarea daca are dreptate ?oare crezi in iohanes ?oare crezi ca basescu e om?sincer si eu analizez si rasp nu l am de la antena 3 .poate sunt prea sigur ca statul are oameni tampiti in functii oare cine conduce tara asta ca de fapt au distrus tot.??intrebari fara rasp.hai sa gandim un pic si vedem cine e spalat pe creier..

Oana B
Oana B
28 ianuarie 2017 00:52
Reply to  Oana B

@Mama2 Doamna, m-am uitat la Antena 3 de 2 ori, o data cand a mers Tolontan si alta data cand a mers Ciolos. 🙂 Cat de mult imi place mie de oamenii astia, tot nu am reusit sa ma uit pana la sfarsitul emisiunilor din cauza lui Gadea si Badea. Pe Badea il consider cel putin nebun, un caine turbat care uraste pe toata lumea, iar pe Gadea un lingau si-un sclav al PSD-ului incat mi se face fizic rau cand vad cum incearca sa prosteasca lumea pe fata si sa rastalmaseasca frazele in favoarea lui. Asa ca da, am… Citește mai mult

pit
pit
24 ianuarie 2017 12:28

Unde e vorba despre amnistie? Ati citit exceptiile de la gratiere? Niciun psd-ist sau alt politician corupt nu poate fi gratiat. Nu se aplica decat celor condamnati deja… nu pentru procese in curs. Ar fi bine sa cititi propunerile de ordonanta, atent, nu propaganda de pe net si sa judecati singura. Stiu ca dupa ani si ani de propaganda „anticoruptie” unele lucruri sunt mai greu de vazut. Daca ati sti cati oameni nevinovati zac in puscarii in urma marii campanii „anticoirptie” ati cu mult mai atenta la tot ce se intampla si ce se promoveaza. Nimeni de buna credinta nu… Citește mai mult

Brad
Brad
24 ianuarie 2017 13:30
Reply to  pit

Incerc sa raspund punctual: -„Niciun psd-ist sau alt politician corupt nu poate fi gratiat”. Se pare ca sunt 25-30 politicieni care se incadreaza in conditiile OUG. -„Nu se aplica decat celor condamnati deja”. Condamnarea cu supendare este tot condamnare si iata deja ca avem un politician care va fi gratiat. -„oameni nevinovati zac in puscarii in urma marii campanii”. Dati un nume de nevinovat din acesta, altfel este doar o afirmatie gratuita. -„nicio firma straina sau om de afaceri strain n-au probleme cu justitia”. http://m.hotnews.ro/stire/1214553 si daca vreti mai caut. Nu firmele straine au bagat mana in buget ci politicienii… Citește mai mult

Rossi
24 ianuarie 2017 13:30
Reply to  pit

Sunt 2 ordonanțe, una se refera la grațiere, una la amnistiție. Ca să nu îmi pierd timpul cu explicații .. căutați mesajul din campania electorală a fugarului Ghiță, explică cu punct și virgulă ambele ordonanțe, cine scapă și de ce consideră ei că este și normal să scape.

Andra
Andra
24 ianuarie 2017 13:36
Reply to  pit

exceptiile de la gratiere se aplica NUMAI celor de la art.1

„Nu beneficiază de prevederile art.1 cei care au săvârşit următoarele infracţiuni: …”

Cei de la art. 2, care se gratiaza in parte, vor fi gratiati cu 1/2 din pedeapsa, indiferent de ce fapta au savarsit. Citeste mai cu atentie.

Alex
Alex
24 ianuarie 2017 13:36
Reply to  pit

in virtutea legii penale mai favorabile, se va aplica OUG si pentru procese in curs, daca intra in vigoare.
nu trebuie sa scrie asta expres acolo,e un principiu de drept.

citeste codul penal
citeste codul penal
24 ianuarie 2017 13:37
Reply to  pit

Ceea ce lipseste din lista de exceptii de la gratiere este abuzul de serviciu si conflictul de interese. Nu mai vb de deturnarea de fonduri. Aceste 3 infractiuni sunt in topul condamnarilor penale pt coruptie . Cu alte cuvinte acesti baieti sunt „iertati” de executare dar „palmasul” de rand care e incadrat la furt calificat pt ca a furat o bucata de branza din supemarket infunda puscaria. La fel si cu luarea de mita. Raman in puscarii aia care au luat acolo cateva bancnote marcate dar cei care fac lucrurile elegant prin telefon si intermediari sunt gratiati . Marile infractiuni… Citește mai mult

Manipu Lator
Manipu Lator
24 ianuarie 2017 14:54
Reply to  pit

Sunteţi peste tot…

C
C
24 ianuarie 2017 14:56
Reply to  pit

Am citit propunerea de hotarare de guvern! Si ba da, gratiaza politicieni. Ce exceptie de acolo se aplica lui Dragnea si Voiculescu?

Sergiu
Sergiu
24 ianuarie 2017 16:07
Reply to  pit

„Niciun psd-ist sau alt politician corupt nu poate fi gratiat.” – daca te inseli promiti ca nu te mai uiti pe Antena 3 sau Romania TV un an? Abuzul in serviciu se gratiaza – vezi art 248 Cod Penal vechi,art 297 Cod Penal nou si art 13 din Legea 78 pe 2000. „nicio firma straina sau om de afaceri strain n-au probleme cu „justitia”. Doar romanii sunt corupti, hoti, neseriosi… cei mai nenorociti. Ceilalti sunt perfecti, protejati de ambsadele la care canta slugile din „justitie” si servicii” – Lukoil are probleme cu justitia, directorul general al Enel Romania s-a sinucis,… Citește mai mult

justitiaru
justitiaru
24 ianuarie 2017 17:36
Reply to  pit

Ai idee ce inseamna amnistie? Incearca google cu incredere . Daca nu ai reusit ..iti zic eu : „Act al puterii de stat prin care se înlătură răspunderea penală pentru o infracțiune săvârșită” . Pe scurt : gratierea se aplica doar condamnarilor. Amnistia se refera la dosarele in curs .

Golan
Golan
24 ianuarie 2017 20:25
Reply to  pit

Si iata exemplificarea zicatorii o mie de intelepti nu pot indrepta ce strica un prost (dar pot incerca fara rost sa-i explice ca e prost )

eugen
eugen
24 ianuarie 2017 22:15
Reply to  pit

Oameni buni, gratierea nu se aplica numai condamnarilor deja pronuntate ci si celor viitoare date pentru fapte care s-au produs pana la data OUG.
Procesele merg inainte si cand se va pronunta sentinta se va specifica faptul ca este gratiata daca intra sub incidenta gratierii.
Nu mai cadeti in plasa televiziunilor manipulatoare.

Vali
Vali
25 ianuarie 2017 00:01
Reply to  pit

Salut. Tu spui ca nu gratiaza nici un politician?” Niciun psd-ist sau alt politician corupt nu poate fi gratiat.
Nu se aplica decat celor condamnati deja… nu pentru procese in curs.” Din cate stiu domnul Dragnea a fost deja condamnat cu suspendare si are pe rol un al doilea dosar. Ceea ce inseamna ca scapa de primul si in cazul in care va fi condamnat cu suspendare in cel de-al doilea scapa si de inchisoare. Deci cum spuneati, ca nici un PSD-ist nu va fi gratiat?

Violet
Violet
25 ianuarie 2017 08:08
Reply to  pit

Asta cu „fostul psd” mi se pare mie cel mai tare element de manipulare din text.

Vacarescu Niculina
Vacarescu Niculina
25 ianuarie 2017 12:37
Reply to  pit

1.Reducerea pedepselor celor peste 60 ani il scapa pe Voiculescu,inclusin si de plata prejudiciului
2.Aplicarea abuzului in serviciu de la 200.00 lei il scapa pe DRAGNEA in procesul pe rol ,in care are un prejudiciu de 108.000 lei
3.GRATIEREA CELOR CU SUSPENDARE IL SCAPA DE DRAGNEA DE CONDAMNAREA ACTUALA CU SUSPENDARE

dar mai pe larg cititi aici!!!!
http://www.ziare.com/stiri/justitie/pe-cine-ar-scapa-ordonantele-pe-justitie-voiculescu-dragnea-oprea-udrea-sau-bica-printre-beneficiari-1450606

Oana
Oana
25 ianuarie 2017 13:48
Reply to  pit

Woou! Incapatanarea nu va lasa sa vedeti realitatea. Va atasati de putere, de cei care conduc, ca de aer. Daca incercati pentru o saptamana sa incercati sa-i vedeti cu alti ochi, va veti simti eliberat; Incercati!

Gelu
Gelu
25 ianuarie 2017 14:20
Reply to  pit

Hai sa fim seriosi, stim cu totii ca cei care s-au bagat „in fata” , in politica, nu s-au dus de dragul tarii. S-au dus pentru a apuca ceva si ei, un mic trafic de influenta, niscai parai si altele. Asa ca acum, cand in sfarsit, unii sunt prinsi si pusi pe dreapta, de ce sa ne grabim sa-i iertam? Amnistia si gratierea e pentru ei gandita! O stim cu totii, dar unora ne facem ca nu intelegem, ne place ca ne baga cineva in seama si minte ca ne da niste cresteri la pensii ca mai apoi, nu peste… Citește mai mult

Anti PSD
Anti PSD
26 ianuarie 2017 18:45
Reply to  pit

Pt dracnea, oprea inseamna amnistie, dosarul nu va mai exista, t ca nu incalca legea

George
George
24 ianuarie 2017 12:36

Gresiti ca incercati sa ii convingeti cu argumente ca Antena 3 minte. In ziua votului, eu le-am zis parintilor si bunicilor sa voteze cu USR, pentru ca „asa am eu nevoie, ca ma ajuta pe mine la salariu, la taxele pe care le platesc”. Au inteles si au votat impotriva vointei lor. Data viitoare straduiti-va mai mult sa va convingeti parintii sa nu mai voteze PSD pentru ca este responsabilitatea voastra. In alegerile din decembrie, pe multi i-au durat in cot, s-au dus la munte pe partie, ca era vremea frumoasa, in loc sa voteze. Mai avem totusi o ultima… Citește mai mult

george
george
24 ianuarie 2017 13:03
Reply to  George

@Petronela

Inseamna ca pentru ea(mama ta), PSD-ul este mai important decat tine sau politica este mai importanta decat familia, ceea ce este foarte trist.

Raluca
Raluca
24 ianuarie 2017 14:02
Reply to  George

Noi am tinut-o ocupata pe soacra mea in ziua votului si nu a votat. S-a bucurat insa ca a iesit PSD si ne-a zis ca s-ar fi ofticat daca nu iesea PSD si nu i-ar fi ajutat ea cu votul ei. Acum tipa la noi pe skype (noi locuim in Luxemburg) ca nu mai suntem cetateni romani, ca nu avem drept sa decidem pentru cei din tara, ca Iohanis asta al nostru e un bou si ca Ciolos nu a facut nimic. Da am tinut-o acasa si PSD a pierdut un vot, dar de fiecare data cand ne striga asa… Citește mai mult

Cristina
Cristina
24 ianuarie 2017 14:52
Reply to  George

Ce te face sa crezi ca nu au votat PSD !?? Asa ti-au spus : ca i-ai convibs???Si socrii mei au zis ca au inteles si nu il mai voteaza pe Ponta . Mai tarziu mi-am dat seama ca tot pe Ponta, tor PSD , tot Ant 3 .

george
george
24 ianuarie 2017 16:10
Reply to  George

@Petronela Cand eram mici, parintii nostrii ne tratau ca pe niste fiinte inconstiente, care nu stiu ce este mai bine pentru noi. Erau inventivi cand ne pacaleau sa ne culcam sau sa mancam cand nu vroiam. Acum s-a inversat roata si noi ar trebui sa facem acelasi lucru. Daca nu reusesti, inseamna ca nu ti-ai dat silinta suficient, pentru ca nu ai inteles gravitatea problemei. @Raluca Cum ziceam, nu trebuie sa te pui la mintea lor de copil. @Cristina Nu i-am enervat cu faptul ca PSD-ul ar fi hoti si ca Ciolos ar fi bun. Le-am explicat ca ei ar… Citește mai mult

Anca
Anca
24 ianuarie 2017 19:21
Reply to  George

va confim si eu aceleasi lucruri cu parintii mei, au votat PSD, in ciuda tuturor argumentelor rationale si sentimentale: votati pentru mine, pentru nepotul vostru, poate ne intoarcem in Romania in viitorul apropiat.
asta e, atat pot ei sa inteleaga…si cum spuneati si voi, ma doare enorm ca parintii nostri fac asta!

ion
ion
24 ianuarie 2017 13:04

totusi, stiti ca proiect de amnistiere nu exista, nu ? daca cereti incredere de la mama dvs ar trebui sa ii spuneti si asta, legea iertarii de raspunderea penala, amnistie, nu exista. si totusi, nu va alintati un pic spunand ca au iesit doar intelectuali in strada ? ca prostii sunt la tv, in timp ce spiritul liber e pe net ,alaturi de moise guran ? dna, in fapt prostii si manipulatori sunt in ambele tabere. diferenta o face doar capacitatea de diseminare a informatiei. de exemplu este o manipulare sa vorbesti despre proiectul de lege privind amnistia cand acesta… Citește mai mult

Adi
Adi
25 ianuarie 2017 00:30
Reply to  ion

Am citit articolul la care faceți referire. Este just, dar el nu justifică o alegere pro-stânga sau pro-dreapta în România. Văd că vorbiți despre manipulare, spunând că „tanarul frumos si liber nu vrea sa cerceteze, ci ia informatia gata mestecata”. Vă întreb, dvs. vă mestecați singur informația? Din ce surse? Există argumente pentru sau contra ambelor părți, și sunt utilizate pentru manipulare de către ambele părți. Alegerea de a crede o parte sau alta în această dezbatere provine în esență din modul în care ne-am format părerile. Urmăritorii antenelor au o formare pro-stânga, conservatoare, cei ai Facebook au o formare… Citește mai mult

Alex
Alex
25 ianuarie 2017 09:00
Reply to  ion

Din cate stiu nu e legal, sa nu mai vorbim de moralitate, sa difuzezi stiri false. Caulta burtiera de la RTV cu Iohannis cere gratiere. Pai ce a zis omul ala si ce a scris pe burtiera aia? Minciuna sfruntata! Ti se pare normal??

silicon_v
silicon_v
26 ianuarie 2017 11:39
Reply to  ion

Ca sa lamurim un pic lucrurile. Da, nu exista propunerea de „legea iertarii de raspunderea penala”. Nu exista scrisa pe hartie, ca lege de amnistiere. Dar exista de facto. Incadrarea penala de abuz in serviciu, pe care se bazeaza cam 30% din dosarele in curs ale DNA, e practic lichidata prin modificarile aduse codului penal prin ordonanta de urgenta, care o fac imposibil de aplicat: trebuie ca institutia vatamata sa depuna plangere in maxim 6 luni de la data faptei. Trebuie ca un primar care a dat contracte pe ochi frumosi catre firma lui frate-sau sa isi depuna singur plangere… Citește mai mult

ion
ion
26 ianuarie 2017 12:25
Reply to  ion

ca sa fie mai clar pt tine, propunera de oug inseamna in realitate amnistie pentru abuzul in serviciu intrucat actiunea se poate pune in miscare doar la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Adica primaria sa depuna plangere impotriva primarului, etc. Si plangerea asta are un termen in care poate fi depusa, nu poti sa o faci dupa nu stiu cat timp. Chiar si o persoana fizica s-ar putea sa nu fie pe deplin convinsa ca s-a facut un abuz in serviciu impotriva intereselor lui in perioada in care poate depune plangerea prealabila. Faptul ca denuntul nu se mai poate face… Citește mai mult

corinutza19
corinutza19
24 ianuarie 2017 13:30

Oh,Doamne,parca e despre mine si mama mea!!Exact la fel se intampla si cu noi, aceleasi dialoguri, aceeasi antena3 spalatoare de creiere, si eu incercand sa o conving pe mama(de altfel femeie citita) ca nu are copii idioti.Ca iesirea in strada nu s-a facut la comanda cuiva.De 27 de ani incerc sa – i fac pe ai mei sa inteleaga.Dar nu am nicio sansa.Tot pe pesede vor pune stampila(tata,ce-i drept, mai mult de gura mamei).Nu stiu cum nu pot intelege cat rau a facut natiei antena3 si mai nou,si rtv.

Geologu
Geologu
25 ianuarie 2017 10:29
Reply to  corinutza19

Corina te inteleg, La mine e invers, mama voteaza cu cine vrea ea.Noi suntem 3 frati tustrei majori si cu copii majori. Fiecare dintre noi fratii a facut si face politica dar nu in acelasi partid. Fiecare cu alt partid mare. Un frate, care e pesedist inca de pe vremea pecereului (adica rosu purpuriu) se uita la A3 inca de la infiintarea ei si sustine ca romanii plecati din tara la munca nu ar trebui sa aiba drept de vot motivand ca ar trebui sa munceasca aici nu afara. De parca ei ar fi fampiti s-ar duce la munca afara… Citește mai mult

Cezar
Cezar
25 ianuarie 2017 12:34
Reply to  corinutza19

@Geologu
Ce ma enerveaza cand aud chestia asta cu romanii de afara n-ar trebui sa aiba drept de vot.Multi romani nu realizeaza faptul ca o mare parte din banii cheltuiti de ei aici in tara tot afara se duc.Utilitatile, produsele din supermarket-uri etc. iar noi ca tara nu prea mai producem nimic si asta se datoreaza tot partidelor de la putere de dupa 89, in cea mai mare parte PSD.Totul e un cerc vicios…

Bianca Mereuta
Bianca Mereuta
24 ianuarie 2017 13:43

Daca CNA nu ii inchide, haideti sa facem noi asta. Putem convinge companiile sa isi retraga publicitatea de pe acest posturi. Le putem cumpara produse pentru a-i sustine, multi dintre noi, insa doar cu conditia ca ei sa retraga promovarea. Pana la urma o promisiune de notorietate nu e mai putin puternica decat o promisiune de vanzare. Am scris aceste cuvinte dimineata. Ideea poate fi preluata, expusa de oricine cu vizibilitate mai multa si transmisa mai departe spre cei care pot sa lua decizii. Companiile care platesc publicitate ar putea sa isi retraga sustinerea rand pe rand. „Brandule, vreau sa… Citește mai mult

ion
ion
24 ianuarie 2017 16:17
Reply to  Bianca Mereuta

e dramatic ca o femeie tanara, project manager, are o mentalitate atat de radicala ,intoleranta. sa se inchida a3 si rtv, iar daca nu o inchideti, pe motiv ca nu ne place, sa santajam clientii sa isi retraga marfa ca sa lasam fara serviciu sute de persoane, cameramani, regizori, sunetisti etc. de ce ? pt ca au alta opinie decat noi. ei zic ca psd e bun, noi zicem ca e rau, sa moara deci aia care zic altfel decat noi. altminteri e frumos, libertate de opinie, democratie alea-alea. stiati totusi ca s-a inventat telecomanda, nu ? si ca este… Citește mai mult

Dana
Dana
24 ianuarie 2017 17:01
Reply to  Bianca Mereuta

Pentru Ion

Daca serviciul lor face un deserviciu unei intregi tari – nu-mi fac asa multe griji pentru serviciul lor.

george
george
24 ianuarie 2017 17:25
Reply to  Bianca Mereuta

@Ion

Sarmanii de A3 si Rtv, le cenzuram noi dreptul de opinie si libera exprimare. Stirile de cancan, acuzatiile fara argumente sau dovezi, tot opinii sunt ? Ce usor e sa deformezi un pic faptele, sa le pui in contexte extreme sa creezi un contrast puternic! Aceste trucuri de comunicare merg doar la dobitoacele carora le este lene sa gandeasca. Oamenii care si-au facut hobby sa se uite la Antena 3 de dimineata pana seara, mai bine s-ar duce in parc sa joace sah sau table. Viata este frumoasa, nu merita sa o irosesti in fata TV-ului.

serban
serban
24 ianuarie 2017 17:31
Reply to  Bianca Mereuta

e teribil Ion. a3 si ro tv fac anti-jurnalism, iar CNA, care ar trebui sa le avertizeze, amendeze, suspende emisia, apoi licenta pentru dezinformare, manipulare si propaganda, este dominata de slugi psd/alde.
daca legea e blocata, e normal sa intervina societatea civila, oamenii interesati de viitor si cu ceva educatie, care stiu cum functioneaza o societate civilizata.
cand nu intelegi decat teorii ale conspiratiei sau iei de buna propaganda, esti doar masa de manevra. sau troll.

ion
ion
24 ianuarie 2017 18:46
Reply to  Bianca Mereuta

minunat ! si nu mai bine facem noi asta, ne urmam propriile sfaturi, decat sa promovam cenzura, desfiintarea, inchiderea oricarui organ de presa cu care suntem in profund dezacord ? telecomanda iti spune ceva ?

Mira
Mira
24 ianuarie 2017 19:18
Reply to  Bianca Mereuta

Bravo Bianca..super..trebuie apucati de undeva!
Singura speranta sunteti voi -oamenii tineri cu initiativa…galaxia se misca in univers..si noi vrem sa traim in trecut…ce valori apara oamenii astia ancorati la a3 si ratv…ei voteaza pentru cei cativa ani care le-au mai ramas..furandu-va voua si copiilor parte din viata..distrugand orice valoare morala!
..si da! avem dreptul sa fim intoleranti cu a3 si ratv..ar fi culmea sa intoarcem obrazul sa ne scuipe si pe celalat..ce fac ei este abject!
Ma mir ca, la cate li se permit nu difuzeaza in direct decapitari..transari pe viu..violuri..voodooo..orice vrea Voiculescu nu??

Brad
Brad
24 ianuarie 2017 23:14
Reply to  Bianca Mereuta

Pt. Ion. Imaginati-va ca, copiilor dv. la scoala li se preda: 1+1=3, apa obisnuita ingheata la temperatura de 2 grade si ca doar in conditii deosebite la 0 grade (mai spuneti dv. niste aberatii), ce faceti?
Va duceti si faceti ceva plangeri pe la directiune: nimic. La inspectorat, nimic. Doriti sa mutati copii, dar ei nu si nu ca aia este scoala lor. Simtiti ca este foarte, foarte grav ce se intampla acolo, ca atat de multi copii sunt invatati lucruri false care le vor face viata foarte grea. Ce faceti?

Marinel
Marinel
25 ianuarie 2017 08:16
Reply to  Bianca Mereuta

Felicitări!!!

Violet
Violet
25 ianuarie 2017 08:22
Reply to  Bianca Mereuta

BRAD a dat un exemplu corect. La Antena 3 și RTV manipularea are deja ca rezultat chiar și siguranța națională ( na! ). Aici nu mai e vorba de telecomandă…nu mai e vorba demult…

Corina
Corina
25 ianuarie 2017 19:43
Reply to  Bianca Mereuta

Brad, exemplul dumneavoastra este perfect.

ion
ion
26 ianuarie 2017 12:43
Reply to  Bianca Mereuta

din pacate brandurile respective stiu ca sunt putini oameni fermi ca tine si ca nu vor castiga prea mult din aceasta miscare, ba dimpotriva, vor pierde. ce brand crezi ca nu isi doreste sa isi faca reclama tintit unor persoane usor de prostit (asa cum sunt telespectatorii acestor posturi)? cu atat mai mult cu cat acesti oameni au tendinta sa transfere increderea acordata postului tv si reclamelor care apar acolo. iti dau un exemplu: catena + stela si arsinel. farmacia cu pricina stie ca oamenii vin orbeste la ei ca daca acolo se duce stela si arsinel inseamna ca este… Citește mai mult

Geo
Geo
24 ianuarie 2017 14:10

Dacă tot ați realizat că e o pierdere de timp sa luptați împotriva antena 3( e și normal, ei fac asta non stop, sunt și plătiți sa formeze opinii) mai bine pierdeți inca un pic din timp și opriți acest rau, de exemplu restricționați postul cu parola și gata, sa se uite pe Discovery sau history chanel 🙂 ați face un bine tuturor

Veleronia
Veleronia
25 ianuarie 2017 11:09
Reply to  Geo

Te-ai uitat la Discovery in ultimii 10 ani? Ca nu difera cu mult de latrina 3. In adolescenta mea erau emisiuni de astrofizica, genetica, fizica particulelor elementare, documentare istorice. Si nu se sfiau sa o dea ca lumea in termeni stiintifici si sa explice la ce lucreaza fizicienii sau biologii. Era un fel de popularizare a stiintei, Zilele astea vezi si acolo numa conspiratii, fantome, case bantuite, criminali in serie, X face spiritism, „reality” shouri rasuflate . Zici ca se incearca prostirea populatiei la scara mondiala, nu numai la noi. Sau poate asta cere publicul. Mai bine ar pune mana… Citește mai mult

Cecontează Nusuntou
Cecontează Nusuntou
26 ianuarie 2017 21:28
Reply to  Geo

Citindu-vă pe toți am dezlegat eterna poveste: mai deștept decât găina este oul aferent! Cu renumita mea minte de cocoș bătrân mă tot întreb de ce oare aceste ouă nu reușesc să-și convingă găinile din dotare că : – ăștia spun că… dar este fals deoarece … – ăștia afirmă că… dar realitatea este că… – ăștia susțin că… și mint pentru că faptele au arătat următoarele… EXEMPLU : – Băsescu și ai lui sunt ceimai cinstiți, corecți și nepătați politiceni care au adus prosperitate în țară… – justiția este nepătată, nu a făcut abuzuri, nu a făcut penali la… Citește mai mult

Mona
24 ianuarie 2017 14:26

Ani intregi de explicatii, de inchide mama-naibii televizorul ala!…nimic, pana le-am zis ca nici in vacante nu mai venim in tara!..au descoperit acum ca se poate face si altceva in locul postatului la mincinosi..

Alina
Alina
24 ianuarie 2017 14:28

Asa e din pacate: Prin 2010 iarna ma uitam la Antena 1 celebrul Observator…apare un reporter transmitea in direct ( a se intelege in direct) din Pasul Tihuta jud. Bistrita-Nasaud…zapada mar d-le dezastru nu mai pot trece masinile, un camion derapat…eu stresata sun o prietena de a mea cu care munceam si locuia la Vatra Dornei…plecase in dupa-masa aceea spre casa la parinti…cand o sun coincidenta era chiar in Pasul Tihuta, si ii spun draga mea vezi ca e dezastru nu se poate trece asa arata astia la Antena1…la care ea razand spune prostiu sunt aici drumul e bun nici… Citește mai mult

robi
robi
25 ianuarie 2017 15:12
Reply to  Alina

Nu nu a fost miunciuna am fost in pasul Tihuta in acel martie al anului 2010 am vazut acel camion suspendat deasupra prapastiei iar circulatia in pas a fost intrerupta din cauza vizibilitatii sub 2 m si a zapezii viscolite.

ion
ion
24 ianuarie 2017 14:51

am vomitat si eu un comentariu, e la moderare. cu ingaduinta dvs, poate il lasati sa zburde liber 🙂

Dana
Dana
24 ianuarie 2017 16:59
Reply to  ion

Buna descriere pentru mesajul tau!

Geo
Geo
24 ianuarie 2017 15:07

Eu am bafta imensa. Parintii mei sunt in asentiment cu mine, iar bunica mea si sora ei mereu ne intreaba cu cine sa voteze, pentru ca spun intotdeauna ca voteaza pentru viitorul nostru. Bunica-mea e cea mai pornita pe PSD, de cand i-am instalat Facebook ma suna incontinuu sa imi spuna cat de tare o enerveaza Dragnea & co., cand vede ce minciuni debiteaza, iar la Antena 3 nu se uita pentru ca spune ca sunt niste nerusinati.

Roxy
Roxy
24 ianuarie 2017 18:47
Reply to  Geo

N-are cap sa gindeasca cu capul ei? va intreaba pe voi? Ce manipulare!

Violet
Violet
25 ianuarie 2017 08:29
Reply to  Geo

ROXY:

Ba bunica lui Geo e mult mai inteligentă decât -din păcate- mulți dintre cei de-o vârstă cu ea, în primul rând, pentru CĂ ARE ÎNCREDERE ÎN NEPOTUL EI, în copiii în care și ea a investit. Adică nu se lasă intoxicată de TV. A fi inteligent înseamnă să știi ce nu știi și să alegi corect de la cine încerci să înțelegi lucruri.

Geo
Geo
25 ianuarie 2017 20:26
Reply to  Geo

Tocmai, pentru ca are cap (si decenta), prefera sa ne intrebe, pentru a se asigura ca voteaza pentru noi. Si da, prefer sa ii spun eu, decat Antena 3, prin urmare mai usor cu insinuarile subtile despre capacitatea familiei mele de a decide. It’s called empathy, look it up!

Doru
Doru
24 ianuarie 2017 15:17

Treaba de la final e ca job-ul lui Barney Stinson, din How I Met Your Mother 😀 dar numai 5000lei/luna? pentru vreo 10000eur net posibil sa ma bag :))) glumesc, evident

Radu
Radu
24 ianuarie 2017 15:25

Ca romau’ impartial, eu as spune (vreo) doua chestii… 1. Ca si miscarea sociala provocata de incendiul de la Colectiv, si cea actuala urmeaza a fi folosita de KI in incercarea de a rasturna o guvernare democratic aleasa. Pentru ca acesta este adevarul: PSD a fost castigatorul indiscutabil al alegerilor din decembrie trecut… Cei care acum blameaza votul respectiv sunt, in mare majoritate, dintre cei care au chiulit in 11 decembrie. Din comoditate, sau din orice motiv de genul „oricum, toti sunt hoti”, nu conteaza, Dar ei nu au dreptul moral sa deschida gura pe tema guvernarii PSD. Au avut… Citește mai mult

Eu
Eu
24 ianuarie 2017 21:57
Reply to  Radu

Manifestatia NU a fost antiguvernamentala ci împotriva ordonanțelor lui Dragnea. În plus, era programată mult înainte de a izbucni incendiul în Bamboo. Terminati cu analogia Colectiv. Nu are nimic în comun.

Mariana
Mariana
24 ianuarie 2017 22:00
Reply to  Radu

Uite vezi, de asta trebuie scoase din grila haznaua3 si RTV…

Corina
Corina
25 ianuarie 2017 19:53
Reply to  Radu

Orice om intreg la minte este de acord cu faptul ca PSD guverneaza constitutional pentru ca a castigat alegerile. E ok asta. Dar! De ce nu au prezentat in campanie in al lor program si acest proiect de modificare a legii prin OUG? Si de ce aceasta OUG este indreptata TINTIT spre o anumita categorie de politicieni, in special? Nu era mai normal sa-si faca guvernul o prioritate din viata din spitale, din ceea ce se intampla in scoli, din modul in care traiesc pensionarii? De ce ii preocupa inchisorile atat de puternic, in conditiile in care copiii nostri au… Citește mai mult

Elena
Elena
24 ianuarie 2017 15:49

Offf…eu m am certat cu ai mei pt ca sotul a iesit la protest. Citez ” nu imi vine sa cred ce face… e golanie, violenta, nu ma asteptam de la voi” . Ei cred in psd cu tot sufletul. Nu mai am argumente sa le explic. Vb cu peretii.

Mihaela
Mihaela
24 ianuarie 2017 16:34

Am 57 de ani…probabil varsta unora dintre parintii dvs…Va inteleg supararea, indignarea, etc. Le-am trait si eu cand parintii mei in 90 incercau sa-mi explice ca m-am vandut strainilor (alde Dl Ratiu) si le este rusine cu noi (mai am un frate si o sora iar fratele meu inainte de alegeri si-a pus o insigna primita pe strada cu PNTCD-ul) ca avem asemenea idei si vrem sa-i aducem „sa ne conduca un Campeanu sau un Ratiu”. Desigur, nu-i stiam pe nicunul dintre ei, stiam un pic de istorie ciuntita de catre comunisti, si mai citisem despre ei cum au trait… Citește mai mult

Andrei
Andrei
24 ianuarie 2017 21:45
Reply to  Mihaela

Un comentariu excelent. Va multumesc ca ati impartasit cu noi experienta dumneavoastra.

Corina
Corina
25 ianuarie 2017 20:01
Reply to  Mihaela

Dumneavoastra ati facut revolutia română. Vă mulțumim și ne înclinăm în fața dvs pentru asta. Dar oare ce s-a intâmplat cu o mare parte din generația dvs, a celor care ați stat în ploaia de gloanțe? Cum se justifică oare dorința de a te întoarce la cel care a comandat să fiți măcelăriți la revoluție, și apoi in timpul mineriadelor?

Muntean
Muntean
24 ianuarie 2017 16:59

Nu as vrea ca cineva sa voteze ptr mine fara ca sa creada in ce voteaza. Nu oblig si nici nu santajez emotional. Sunt atatea argumente clare si cred ca putem explica orice. Daca nu putem, atunci nici nu avem dreptul sa emitem pretentia ca parintii nostri sa voteze ce dorim noi. Putem lua punct cu punct si sa discutam orice neclaritate. Le punem pe hartie si la final le aratam cat de mult s-au inselat.

Liloo
Liloo
25 ianuarie 2017 11:00
Reply to  Muntean

Subscriu. Părinții mei au votat cu PSD, după ce, altădată, au votat, unul cu PSD, celălalt, cu PNL. Eu am votat cu ALDE, în lipsa unui PNL coerent. Fiul meu, cu USR. În familie, ne respectăm opiniile și avem discernământ asupra alegerile făcute. Cele bune,

iri
iri
24 ianuarie 2017 17:19

este adevarat: coruptia ucide, dar prostia, incompetenta si trufia ucid mai mult decat coruptia ????

Ana
Ana
24 ianuarie 2017 17:48

Se uită la RomâniaTV. Ei sunt spre sfârșitul vieții și eu am 40 de ani și am trecut prin multe singură. Râd hohotit de mine și de prietenii mei că suntem prostiți de alții. „Uite, dragă, că acolo au fost galeriile lui Steaua și Dinamo și niște oameni luați de pe stradă. Fraierii pun botul!” vorbesc unul cu altul de parcă eu n-aș fi acolo. Fraiera sunt eu. Eu nici nu mai întreb ca și tine dacă mă cred cretină pentru că îmi spun că sunt. Și tâmpită. Ba își mai sună și prietenii să le explice cum singurul lor… Citește mai mult

Andrei
Andrei
24 ianuarie 2017 21:47
Reply to  Ana

Stiu ca uneori pare ca nu mai e nicio speranta, dar tine minte – nu esti singura. Mai sunt cel putin 30.000 de alti oameni care ca si tine cred intr-o Romanie cinstita.

Alexandra
Alexandra
25 ianuarie 2017 01:09
Reply to  Ana

Pt andrei de mai sus… nu e singura, in situatia aia suntem multi. Problema e ca pt fiecare individ ca noi sunt 2 parinti… votul va fi dezastruos.

rafaela
rafaela
25 ianuarie 2017 21:55
Reply to  Ana

Ana, am 56 de ani. Sunt mama unor copii de 30 de ani si impartasesc aceleasi opinii despre politica, administratie etc ca si copiii mei, ca si tine, ca si multi altii. Parintii mei de 80 de ani gandesc si actioneaza intr-o maniera asemanatoare cu parintii tai. Drept urmare incerc sa evit orice discutie pe teme politice, caci despre lamurire nu poate fi vorba, pentru ca nu pot sa concurez cu orele de emisie de la antene si romaniatv. Cand la dau sfaturi legate de sanatate sau orice altceva in folosul lor, vorbele mele sunt egale cu zero. Doar ceea… Citește mai mult

Genix
26 ianuarie 2017 12:42
Reply to  Ana

Doamne-fereste, femeie!!! Pleaca de acolo!!! Stii ca este de rau, de ce ramai?!?? By the way, abused will be abusers!!! Se aplica si la ei, daca sunt obsedati de control, dar va fi valbil si la tine!!! Fugi cat vezi cu ochii!!! E clar, sunt oameni pentru care copilul e doar un obiect, era pe vremuri un „must”, ca sa primesti casa, sa ai avantaje… Cunsoc prea bine situatzia, asa ca pleaca de acolo!!! Te vor distruge fara sa-ti dai seama. Sincer, faptul ca mama ta a fost profesoara nu e neaparat bine. Am avut destule care ne pocneau, ne… Citește mai mult

Ana
Ana
26 ianuarie 2017 21:32
Reply to  Ana

Vă mulțumesc pentru răspunsuri.
Rafaela, te înțeleg atât de bine…. Nici eu nu deschid discuții, iar sfaturi nu dau pentru că sincer cred că fiecare om e în stare să hotărască pentru viața lui.
Genix, am plecat! Din când în când mai trec pe acolo, televizorul merge, mie mi se face rău, iar ei sunt hipnotizați, efectiv, de inepțiile pe care le aud și atât de tare hipnotizați încât simt nevoia să calce în picioare pe oricine face altceva decât propovăduiesc antenele și rtv. Asta a făcut din ei o cutie numită televizor (bine, a avut și cu cine).

teo
teo
24 ianuarie 2017 17:54

Domnilor, Vad ca sunteti foarte ofuscati pe parinti, antena3,etc. Totodata vad ca utilizati un limbaj ingrijit , nu suburban,deci am hotarat sa intru intr-un dialog….. Cu oricine. Pot sa va spun ca sunt Inca tanar, educat, stidii superioare, etc cu experienta in productie si colective de oameni. Pot sa inteleg tot ce spuneti, am cunostinte de doctrine politice, management, etc. Stiu cine sunt si unii si altii, si de dreapta si de stanga si am ales calea de stanga. Nu vreau sa intru in nici o polemics,dati-mi 3sau cate argumente credible!!!! Pentru a-mi schimba orientarea dar nu tampenii si nu… Citește mai mult

Dora
Dora
24 ianuarie 2017 22:32
Reply to  teo

Zici singur ca ai ales ceva dar ceri ‘argumente’ ca sa-ti schimbi optica.
Astept sa spui intai cu ce te-a convins partea aleasa si de acolo putem dezvolta. OK?

Coca
Coca
26 ianuarie 2017 02:00
Reply to  teo

Bravo Teo ! Toti uita cat de multi tineri au votat PSD ,asta e democratie fiecare gandeste singur .In 2014 nenumarati si-au obligat parintii sa-l voteze pe actualul presedinte si o multime au ajuns sa-l injure in mai putin de un an .Sigur fiecare cu preferintele lui si cu motivele lui .Sunt de varsta parintilor sau poate a bunicilor unora din dstra ,nu traiesc in tara dar cunosc exact ce se intampla acolo .Nu ma mira diferenta de opinii si preferinte intre copii si parinti ,noi de multi ani am renuntat sa votam pt Romania si aici avem pareri divergenta… Citește mai mult

Stancu
Stancu
24 ianuarie 2017 18:23

La mine nu e cazul insă am un prieten care le-a zis parintilor ca, daca nu votează ca el, vinde tot si pleaca din țară. Din cate zice el a functionat ;). E greu sa ai argumente in fata lor daca se uita la a3 sau rtv, etc., e greu dar nu e imposibil.

P
P
24 ianuarie 2017 21:40
Reply to  Stancu

Ceva de genul i-am spus si eu mamei. Plus ca i-am explicat ca la batranete eu voi avea grija de ea nu PSD. A zis ca mine si a facut ca ea…no comment. Pot spune doar ca nu functioneaza nimic.

Ilie
Ilie
24 ianuarie 2017 18:33

Ma uit din cand in cand la TV, incerc sa observ cu atentie modul in care se dezbat subiecte. Ma informez si din alte surse atunci cand un subiect imi trezeste interes. Ma uit si la Antena 3 si la Realitatea si la RTV, cautand sa aflu cat mai multe pareri. Ascult Europa FM. Am peste 3000 de persoane in lista pe facebook. Ma consider echidistant si cat se poate de obiectiv ( atat cat propria constiinta subiectiva in mod natural si logic, imi permite). Observ ca un act DEMOCRATIC s-a implinit – alegerile parlamentare. Observ ca o majoritate parlamentara… Citește mai mult

Aurelia
Aurelia
24 ianuarie 2017 18:35

Vorba reclamei: of, of parintii astia cum ii credti asa ii ai! Cred ca ar trebui sa facem un forum: despre parinti.ro si sa ne sfatuim cum sa-i abordam/manipulam. Nu vad alta varianta decat prin bani: la fiecare marire de pensie de 3 lei, dati 5 si puneti sa fotografieze votul. Santajatii cu nepotii: sa planga cand merg pe la ei: copilul lui Badea m-a pocnit ca nu pot spagatul si nepotul lui Gadea mi-a furat sandvisul, desi eu aveam cu parizer si el cu salam de sibiu! Cred ca doar asa putem invinge, prin aceleasi metode jalnice si prin… Citește mai mult

P
P
24 ianuarie 2017 21:42
Reply to  Aurelia

asta-i chiar tare :))

Adrian
Adrian
24 ianuarie 2017 19:04

Petronela, o posibila solutie aici: campaniamea.de-clic.ro/petitions/nu-mai-cumparam-produse-promovate-pe-a3-si-rtv

Cip
Cip
24 ianuarie 2017 19:56

S-a mai gandit careva ca noi, astia „destepti”, „tineri”, „activi” si „inteligenti”, care-i citim pe pe Liiceanu, Plesu si Patapievici suntem vinovati ca mesajul anticorutie nu ajunge la restul poporului deoarece suntem autosuficienti, elitisti, exclusivisti si ne pute cand ii auzim pe mos Petrache si pe tanti Floarea ca-si dau cu parerea pe subiecte politice. Ca suntem la fel de incrancenati ca si ei cand vine vorba desre politica, taindu-ne astfel orice cale de comunicare cu ei? A facut careva asa un exercitiu de comunicare prin care sa „traduca” mesajele anticoruptie pe limba lor? Don’t shoot, it’s only an idea.… Citește mai mult

Eli
Eli
24 ianuarie 2017 20:26
Reply to  Cip

Pentru Raluca: Puneti-i soacrei DIGI satelit, Nu are antenele! Eu sunt fericita ca nu le am in grila de programe!

Maria
Maria
24 ianuarie 2017 19:58

Lasati parintii care se uita la Antene… sa va spun ca sunt corporatista si un coleg de-al meu a votat cu PSD ? Si credeti-ma, e un om in a carui ratiune am avut toata increderea pana acum. Sa mai spun ca niste cunostinte – oameni tineri, antreprenori care se chinuie sa razbata, au facut la fel (inclusiv campanie sustinuta pentru PSD) ? Suntem toti si fiecare in bulele noastre si chiar nu stiu ce ne-ar putea schimba pe unii – cei care se lasa mintiti si inselati.

Gogu
Gogu
25 ianuarie 2017 13:42
Reply to  Maria

Și voi cei care sunteți împotriva ”Anteleor”, sunteți exact ca cei din vremea anilor 50-80, cu toate armele împotriva ”Europei Libere” și ”Voice of America”, dar cu toții le ascultați/priviți pentru a avea ”ulterior” muniție pentru ”ura față de celălalt” (mai trebuie să avți alături sovieticul NKVD și vechea securitate)…. Parcă n-ați trăii cu toții aici (pardon, greșesc….mulți sunteți pe ”afară”, că doar de la cel mai înalt nivel, într-o grobiană hăhăială, acum ceva vreme s-a decretat: ”cui nu-i place poate să plece ” ) și ”consumăm” amarul vieții zilnice, în egală măsură, plin de ”E”-uri de import, prost plătiți… Citește mai mult

Magda
Magda
24 ianuarie 2017 20:01

Un lucru sa-mi explice cineva,dar cu argumente: DE CE E ATATA GRABA .?? Sa treaca prin parlament ,cu un simulacru de dezbatere,ca oricum au majoritatea !!!
Nu cred ca-i doare situatia din penitenciare. Alt argument….

Edmond
Edmond
24 ianuarie 2017 20:15

Scriu cu lacrimi in ochi acest comentariu:
Tatal meu mi-a spus ca gandesc ca un criminal! Am avut un schimb de replici in contradictoriu cu privire la modul in care manipuleaza a3.

Emil
Emil
24 ianuarie 2017 20:32

Un jurnalist stie ca o știre trebuie sa fie facuta ca o poveste, sa fie apreciata si cumparata de public. Da, vad o poveste cu un mare continut de adevar, asta nu o face pe intregime adevarata. Haideți sa va dau o alta varianta a povești, asta in cazul in care nu se rezolva problemele cu penitenciarele prin amnistie si gratiere si alte condiții impuse de situație: http://www.evz.ro/in-timp-ce-cedo-ne-ameninta-cu-o-amenda-de-80-de-milioane-de-euro-pe-an-administratia-nationala-a-penitenciarelor-plimba-presa-prin-puscarii-ca-sa-se-vada-ce-bine-traiesc-detinutii.html

George
George
24 ianuarie 2017 20:40

Numai mințiiți poporul, doamnă RP-C! Am dokumente cu transferurile bancare între fundația Soroș și firmele pe care le patronați!!! Eu personal am fost martor când vă aduceau akoliții Dumnealui sacoje cu bani ka să minți-ți poporul cu articolele astea mincinoase. Ochii mei nu minte. Cu banii Dumnealui vați trimis fetele la șopin în Norvegia și chiar umpik mai la nord în Alaska!!!! Va mituit ka să ieșiți în stradă și să amenințați decizia istorică a românilor de peste pretutindeni de la 11 decembrie. Și pentru ce, doamnă? Pentru câteva poșetuțe? Nu v-ă mai ajunge!
Dragnea rulzzzz!!!
#aseasaneajutedumnezeumaicutadomnuluisfantaparaschivasiiepurasuldepasti

Radu
Radu
24 ianuarie 2017 21:31

Astia care argumenteaza pentru ordonanta sunt fabulosi. E o isterie care pentru mine deja nu se mai justifica prin interesul lui Dragnea. E altceva la mijloc, sper sa nu fiu paranoic. Prea este evident, slugile lui prea bat apa in piua pe exact ce ne enerveaza pe noi, posibilitatea ca aia corupti sa scape. Undeva, ceva. Nu stiu, poate Monitorul Oficial ar trebui urmarit zilele astea, cum se dadeau pe vremuri scutiri de taxe de 24h la importul de mandarine cand veneau tirurile cui trebuia. In fine, aceeasi istorie ca si tine am si eu cu tata. Am renuntat. Macar… Citește mai mult

mihai
mihai
24 ianuarie 2017 22:00

Citesc si sunt uimit. Daca parintii nostri au alte optiuni politice si urmaresc alte canale decat noi, trebuie sa ii tratam ca pe niste copii (nu am vrut sa fiu mai rau) carora le codam canalele pentru adulti? Cine poate afirma ca este detinatorul adevarului absolut? Noi sau parintii? Poate adevarul este undeva la mijloc iar noi in loc sa ne respectam parintii, ajungem sa ii judecam. Sunt de parere ca intr-o familie sunt mai presus alte valori decat discutiile politice in contradictoriu. Eu urmaresc toate canalele si citesc tot ce imi ajunge in mana pentru a fi in masura… Citește mai mult

cri
cri
25 ianuarie 2017 10:05
Reply to  mihai

tocmai asta este problema,ca noi nu mai sintem luati in considerare de parinti,noi nu avem cum,in fata lor,sa fim mai destepti decit mocirla 3.

grand
grand
25 ianuarie 2017 11:31
Reply to  mihai

Nu doreste nimeni sa ingradeasca dreptul la exprimare al unora care au opinii diametral opuse DAR: A3 si infectia aia de romaniatv nu sunt doar subiective, sunt MANIPULATOARE intr-un mod grosolan care sfideaza orice urma de bun simt, deformeaza adevarul intr-un mod grotesc. Hai ca A3 sunt ceva mai spalati si mai invita opozitie (sau invitau anii trecuti cand ma mai uitam), as putea sa ii inghit, nici nu au mereu burtiere asa infecte. Dar romania tv sunt de o nesimtire infioratoare. OTV-ul era post de cultura prin comparatie. In rarele ocazii in care deschid TV-ul pe romaniatv efectiv mi… Citește mai mult

Violet
Violet
25 ianuarie 2017 12:17
Reply to  mihai

GRAND:

Foarte bine punctate elementele din realitate și de acord cu gândirea generată de disperare referitoare la combaterea mizeriei din cele două televiziuni.

Marius
Marius
24 ianuarie 2017 22:04

Cand am demonstrat in sfarsit tatalui meu ca PSD fura acesta mi-a raspuns ca au dat legea cu doua miliarde ca sa poata contola partidul cat sa fure si ca este bine ca le da voie la fostii politicieni sa iasa din puscarii sa ne conduca iar intrucat acum sunt bogati si nu vor mai fura vor sa faca treaba.

Stefan
Stefan
24 ianuarie 2017 22:16

Din nefericire orice incercare de a ii explica ceva pe tema asta unei persoane care s-a uitat si se uita NUMAI pe Antena 3, RTV la minciuni si manipulari grosolane, e din start sortita esecului. In primul rand, emisiunile lor (ca e Badea, ca e Gadea etc) se adreseaza persoanelor fara acces la informatie (batranii in special, toti banuiesc ca am observat ca pensionarii sunt principalii sustinatori ai lor.. nu?), care nu pot verifica o intoxicare sau manipulare asa cum facem noi cautand imediat pe internet. In al doilea rand, putem blama CNA-ul care e total aservit politic si nu… Citește mai mult

o femeie
24 ianuarie 2017 22:22

Avem 1 milion de copii ce nu au mancat dimineata asta si merg desculta la scoala, si noua ne arde de grija a 1 mie de infractori ce au primit ceva la micul dejun.

Asta e realitatea 🙁 – copiii astia vor creste si ne vor da in cap: DE FOAME.

Radu
Radu
24 ianuarie 2017 22:23

Mama m-a mintit cu cine a votat… Si pana acum nu ma mai mintise niciodata… 🙁

Andrei
Andrei
24 ianuarie 2017 22:37

Cu parere de rau si durere va spun, nimic nu se va schimba radical in bine, atata vreme cat ei, cei care ne-au nascut si crescut, vor mai fi alaturi de noi. Nu doresc decesul nimanui, dar s-au obisnuit sa fie manipulati, aproape le place, duc dorul cenzurii, dorul lui Ceausescu, PCR-ului si aparentei de securitate si relaxare din vremea aia. Acum considera ca merita pensii mai mari (si poate chiar merita) si indiferent cine li le ofera, sau cu ce cost, ala e cel mai meritoriu. Cand, din cauze naturale, ai nostri nu vor mai fi, va trebui totusi… Citește mai mult

Dan
Dan
24 ianuarie 2017 23:06

ROMÂNIA BOLNAVĂ DE SINDROMUL VICTIMEI CARE ÎȘI APĂRĂ ȘI CHIAR ÎȘI ADORĂ AGRESORUL! citiți aici:
http://murariudanpsiholog.blogspot.fr/2016/11/e-timpul-6-romania-bolnava-de-sindromul.html

ValiE
ValiE
24 ianuarie 2017 23:17

Eu fix discutiile astea le am cu tata de fiecare daca cand ne vedem. De tot atatea ori ma minunez cum un om educat, antocomunist convins poate accepta acum la batranete cacaturile de le indruga aia la RTV. Singura mini victorie am avut-o cand inrait in credinta lui ca toti sunt niste mizerabili si nu a mai mers la vot in decembrie. Mama „a avut voie” ca a votat cum am vorbit :d

Adrian
Adrian
24 ianuarie 2017 23:26

Tu ești ABSOLUT SIGURĂ că tu ai dreptate și nu mama ta? Repet, ești absolut sigură? Și știi de ce? Am văzut un film rusesc cu o comunistă fanatică ajunsă la vârsta senectuții. Ea nu avea credință și își făcuse o religie din ideologia bolșevică. Avusese o viață grea, soțul ei murise pe front, lăsând-o cu doi copii mici,pe care i-a crescut în cumpătare și severitate. Îi făcuse „oameni”, dar copiii refuzau să-i împărtășească opiniile. În fine, la un moment dat, se „iluminează”, își dă seama că se închinase toată viața unui idol fals, că ajutase unor monștri. Îți doresc… Citește mai mult

db
db
25 ianuarie 2017 03:03
Reply to  Adrian

Ce anume din ce a vorbit Iohannis pana acum te-a facut sa tragi concluzia ca ar exclude gratierea, ca una dintre solutiile pentru problemele din penitenciare? Iohannis a cerut clar sa nu fie dat acest OUG care nu rezolva problema aglomeratiei din penitenciare si nici a conditiilor de trai de acolo, ca aia care raman, tot multi peste numarul locurilor disponibile, tot la fel de prost vor trai. Mai mult, a cerut ca, fiind vorba despre gratiere colectiva, ceea ce se reglementeaza prin lege organica, sa fie retras din dezbatere publica proiectul de OUG si sa fie discutata solutia in… Citește mai mult

Ana
Ana
24 ianuarie 2017 23:31

Fiecare isi spala capul (creierul) cu ce (sampon) i se potriveste: Unii cu Antena3, altii cu RomaniaTv, altii cu RealitateaTv, altii cu Digi24, altii cu facebook… Stati linititi ca pentru fiecare exista alternativa!

D.T.
D.T.
24 ianuarie 2017 23:33

Am scris un comentariu, dar l-am șters. Hai să nu stricăm treaba și să rămânem la literatură, gânduri și sentimente. Dacă e să vorbim de manipulare, sunt multe de spus, mai ales dacă ai cunoștințe din interior. Dar aici nu e locul. Vă spun însă că manipularea a început cu cei „60.000 de morți de la Timișoara” și continuă și în prezent. Cine a ascultat asta în direct și își amintește ce a simțit atunci și după, știe despre ce vorbesc. Alte state și națiuni s-au mai trezit, noi însă dormim și din când în când mai boloborosim aiureli în… Citește mai mult

Cristian
Cristian
24 ianuarie 2017 23:38

Problema voastră e ca nu doar cei mai in vârsta si fără internet si fb se uita la Antena 3, deja tot mai mulți de vârsta medie si chiar tineri si foarte tineri o fac. De altfel s-a schimbat puțin si compoziția electoratului PSD, si-au lărgit practic bazinul electoral si vor continua s-o facă, iar voi, cei care considerați ca A3 minte, veți continua sa nu înțelegeți DE CE. Tinerii care urmăresc A3 n-u Facebook, rețele, site-URI, toate alea? Tocmai ca ei pot face mult mai ușor comparația si se cutremura când văd unde e manipularea de fapt. Ghiciți unde!… Citește mai mult

Cosmin
Cosmin
25 ianuarie 2017 04:56
Reply to  Cristian

As putea sa incep un roman cu raspunsul la ce ai spus tu. Pe scurt. Manipularea a inceput in SUA, propagata de Trump si sustinuta de FoxNews. A urmat Brexitul si celelalte victorii ale rasismului in Europa. Baietii de la PSD cu ajutorul televiziunilor aservite au studiat si au bagat la cap. Manipularea funcioneaza atata timp cat il faci pe om, in special cel fara intelect, sa creada ca vina pt toate problemele lui e a ALTCUIVA. La Trump a fost vina imigrantilor, la Brexit si la restul rasistilor a fost vina refugiatilor musulmani, iar la PSD, Antena, Rtv a… Citește mai mult

Tania
Tania
24 ianuarie 2017 23:40

Pot sa ii multumesc lui Dumnezeu pentru mama pe cade o am. Are 70 de ani impliniti, are lucrati pe cartea de munca 50 de ani, e profesor lucreaza si acum, fost membru fundator PSD din orasul nostru. Dar acuma ii e atat de scarba de ei incat nu imi vine sa cred, nu poate intelege cum au ajuns asemenea oameni in partid,oameni fara scrupule i-as putea numin in multe feluri mai urate dar nu vreau sa ma cobor la nivelul lor. Sunt capabil sa elibereze criminali numai pentru a iesi ei cu basma ua curata. Mama nu ii poate… Citește mai mult

Vali
Vali
25 ianuarie 2017 19:42
Reply to  Tania

Multumesc !

Coca
Coca
26 ianuarie 2017 02:37
Reply to  Tania

Credeti ca mama e mai inteligenta daca-l vota pe Blaga sau Basescu cu statul mafiot ?A spus-o el n-o spun eu. Ce-ar fi sa lasam parintii in pace .Sunt mai intelepti si-si iubesc mai mult tara .Libertatea cuvantului trebuie sa fie sfanta .

Carmela-Terezia Kuti
Carmela-Terezia Kuti
24 ianuarie 2017 23:49

Oameni buni! Toate posturile TV și toată presa manipulează, fie într-un fel, fie în altul! Nu vă dați seama că incită la ură, că deja țara este împărțită în două? Că dezbină familii, că desface prietenii? Că întorc clasele sociale una împotriva alteia? Că au ridicat minciuna , nedreptatea, furtul la rang de virtute? Nu vă lăsați manipulați nici de unii, nici de alții! Încercați să priviți dincolo de aceste manipulări, încercați să gîndiți cu INIMA, știu nu este ușor să ocoliți dominația creierului, dar încerați măcar! Încerați să iubiți necondiționat, să vă ajutați între voi necondiționat, propuneți-vă să faceți… Citește mai mult

o femeie
26 ianuarie 2017 13:30

Am constientizat asta cand am renuntat la tv: am scapat si de dureri de cap si de hemoroizi si de pofte de cola sau alte asigurari etc. la ce se mai face reclama. Suntem din ce in ce mai multi care am ales sa ne documentam la biblioteca si nu la tv. Da, iti confirm tot ce ai scris, ca am remarcat-o si eu: cu cate mai multe ore le petrec la tv, cu cate mai multe tv-uri sunt in casa, mintea e mai ocupata de prostii si paranoia.

Monica
Monica
24 ianuarie 2017 23:50

https://www.youtube.com/watch?v=Cbe3VSlAOTI File din istoria manipulării… Golanii de ieri (Piața Universității, 1990), soro-iștii de azi… Cei care azi primesc 50 de lei la pensie atunci l-au aplaudat pe Iliescu, li s-a părut normal cum a reacționat…Minerii erau eroi… Ion Rațiu era un ”soro-ist” venit să ne fure țara, iar regele nici nu fusese lăsat încă să intre în țară… Între timp… furară ei țara cu tot cu fabrici și uzine, o vândură la fier vechi… Eram adolescentă atunci…acum mă uit la aceste imagini vinovată că, poate, undeva într-un colț de suflet, m-am bucurat și eu cu ai mei că minerii au… Citește mai mult

Liloo
Liloo
25 ianuarie 2017 19:52
Reply to  Monica

Bine punctat! Părerea mea, de absolventă de Istorie-Filosofie, la Universitatea din București, și în primul an de profesorat, în 1989 – 1990… Bunicii și părinții noștri au ales ceea ce cunoșteau cel mai bine, deși, mulți dintre ei au știut cu.. ce lingură se mânca FSN-ul, condus de Ion Iliescu și alții, urmașul PCR-ului, condus de Nicolae Ceaușescu și alții. Atunci, au votat în cunoștință de cauză, din varii motive. Unul ar fi *răul cunoscut*, partidul comunist, care a guvernat România, ca republică socialistă. Altul, a fost o crasă și perfidă manipulare, aplicată unei populații temătoare, la modul relaxat, totuși.… Citește mai mult

LG
LG
25 ianuarie 2017 00:03

„PSD a guvernat țara asta mereu”… chiar mama ta ti-a spus:) Pntru mine ar fi un argument suficient de ce trebuie sa se schimbe un pic lucrurile, nu?

Oana
Oana
25 ianuarie 2017 00:06

Mai am un raspuns: mama, daca nu erau astia la putere 27 de ani pensia ta era mult mai mare, nu trebuia sa te umilesti pentru o suta de lei.

puiu
puiu
25 ianuarie 2017 00:19

Din pacate criticile contra A3 sunt facute de cei ce nu au urmarit emisiunile lor. Tinerii sunt (in lipsa timpului) foarte superficiali si deci usor influentabili. Daca ar avea timp, rabdare si experienta si-ar schimba ideile fixe. Un om cu experienta vietii si care asculta si alta parte isi poate da singur seama ce e adevar si ce e propaganda. In cazul ordonantelor in discutie adevarul e la mijloc, manipularea mai mare fiind facuta insa tocmai de cei in minoritate. Pana la urma se va dovedi ca e nevoie si de o gratiere colectiva si poate de un alt ton… Citește mai mult

Vali
Vali
25 ianuarie 2017 19:58
Reply to  puiu

De ce e nevoie de o gratiere colectiva ? Nu inteleg ! Sunteti infractor sau fost infractor ? De ce E NEVOIE ? Sunt milioane de oameni care nu au o amenda ,nici macar contraventionala . E NEVOIE ? Puiu, e nevoie si de un alt ton pt dispute cu infractorii ? Adica dupa ce ne fura sa-i batem pe spate,sa fim intelegatori cu ei si sa le dam de buna voie . ca daca tot sunt hoti sa la dam noi , sa nu cumva sa-i acuze cineva ,iar, de hotie. Voi cei care militati pt gratiere si amnistie… Citește mai mult

George
George
25 ianuarie 2017 00:30

Pensionarii au o motivație puternică, manipulați ori nu, sunt o forță. Pe noi ăștia deștepții ce anume ne-ar motiva să schimbăm ceva? Nu ne uităm la A3 și RTV, nu ne prostesc ei pe noi, Gâdea, Badea & Co. sunt cu multe clase sub noi, mirosim manipulările din fașă, știm exact direcția bună, avem acces la adevăr nemijlocit și totuși din patru în patru ani când ar trebui să batem cu pumnul în masă, în mă-sa, în mama lor nu reușim să ajungem până la secțiile de votare. Ne pierdem pe drum, la vreun meci, la vreun festival cultural, la… Citește mai mult

Vali
Vali
25 ianuarie 2017 20:01
Reply to  George

Si nu numai,intelectuali rasati…

Florentina
Florentina
25 ianuarie 2017 00:52

…mi se pare mie sau cunoașterea gramaticii limbii române este invers proporțională cu susținerea PSD-ului şi al postului Antena 3 ? Înainte să citesc comentariile de mai sus, le-am citit pe cele peste 100 de la cele 3 postări cu ieșirea în stradă (de pe grupul Brașov ) şi am rămas fără cuvinte…afirmații pe lângă subiect, adunate în fraze cu prea multe greșeli gramaticale încât ajungi să te întrebi câte clase au acei oameni sau dacă sunt români; nemulțumiri venite de la cetățeni care se pare că nu au nici o noțiune despre atribuțiile președintelui , dovadă fiind enumerarea nevoilor… Citește mai mult