crăciun fericit?

28

Crăciunul este, poate, cea mai grea dintre perioadele anului. Bate și Valentine’s day. Fiindcă nicicînd presiunea socială, familială, emoțională nu este atît de mare ca de Crăciun. Fericirea celorlalți, mai zgomotoasă și stridentă. Perfecțiunea lor, mai vie. Bunăstarea lor – mai evidentă.  Toți par să se descurce cu toate cele trebuincioase mai bine decît tine. Au bradul mai mare și mai strălucitor, cadouri mai frumoase și mai scumpe, treaba mai degrabă făcută, cozonacii mai pufoși și mai dulci, sarmalele mai bine învelite. Coafura, țoalele, bijuteriile potrivite. Pozele mai reușite. Pe Facebook apar tradiționalele fotografii de familie de Crăciun, cu ei trei sau patru îmbrăcați în haine roșii, pupîndu-se și pozînd în familia perfectă și obstinant fericită. Numai zilele astea am numărat eu vreo patru, despre care știam adevărul din spatele pozei: amantlîcuri descoperite recent, abuz, alcoolism, nefericire și control, în ordinea de pe tricouri. Nu am putut da un amărît de like minciunii frumos ambalate. Pot crede unei poze făcute instant, într-un moment în care și o relație altminteri nefericită are un moment de bine, însă nu pot valida o minciună cu premeditare. Am și întrebat pe cineva: de ce, dacă voi sunteți așa de rău, faceți pozele astea? Pentru copil, au zis, să aibă o amintire frumoasă micuțul. Am zîmbit amar. Ce ne mai place să mințim și ne mințim! Cum ajungem să credem că dacă îmbrăcăm copilul în roșu și plătim o sesiune foto profi ștergem din memoria lui certurile noastre, nefericirea, faptul că nu ne suportăm, că el vede și simte asta în fiecare clipă. Cînd el ne va reproșa că i-am distrus copilăria cu scandalurile dintre noi și ura pe care am perpetuat-o ani de-a rîndul, vom scoate ca magicianul din pălărie poza de Crăciun din 2017 și i-o vom băga sub nas, despre ce vorbești, copile, avem dovezi roșu pe hîrtie fotografică de 8×13 că eram o familie frumoasă și fericită! Inventezi.

Ne comparăm mereu cu minciunile sociale ale celorlalți și mereu ieșim pe minus. Și așa ajungem să ne simțim mai greșiți, mai defecți, mai singuri, mai nefericiți, mai deprimați decît toată lumea. Iar asta ne adîncește depresia și sentimentul de inadecvare. Și atunci mințim și noi, să nu cădem de fraieri. Mimăm și noi binele sărbătoresc, doar nu suntem mai proști decît alții.

Știu oameni care au luat bani împrumut de la instituții din alea de credit instant ca să aibă bani de cadouri scumpe, să nu se facă de rîs la neamurile mai bogate cu care nu se văd decît o dată pe an, la masa de Crăciun. Fiindcă vor să simuleze o bunăstare pe care nu o trăiesc și mai degrabă se lasă picați cu  ceară decît să admită că nu le merge tocmai strălucit. Asta i-ar face mai puțin buni decît ceilalți, le-ar scădea și mai tare stima de sine, i-ar face să admită că ei nu au reușit, e ceva greșit la ei. Le-ar activa rușinea.

E multă, enorm de multă presiune. Toate luminițele de pe străzi, colindele și cîntecele de sezon vesele care rulează pe fundalul oricărui magazin, for fuck’s sake, și la funebre îl auzi pe Hrușcă în perioada asta dacă ai ghinion să trebuiască să alegi un sicriu, goana tuturor după cadoul cel mai frumos, cel mai potrivit. Și în toată veselia stridentă, generalizată, dacă tu ești trist, cum să nu te simți și mai trist și mai nepotrivit în peisaj? Mai greșit, mai singur în drama ta?

Apoi sunt vizitele și mesele de Crăciun, aproape toate fiindcă așa se face, așa e tradiția, nu avem de ales, o dată pe an e Crăciunul. Și epuizarea pentru a pregăti totul, pentru a termina salata de biof care numai biof nu conține, și ouăle umplute, și cozonacii, și friptura. Ca apoi să ți se umple (sau să umpli, la rîndul tău) casa și masa de tot felul de oameni pe care i-ai evitat tot anul sau ani de-a rîndul, nu întîmplător. Unul dintre marile motive de anxietate și depresie. Fiindcă acolo ți se apasă pe toate rănile și problemele nerezolvate de cînd erai mic. Te nimerești la masă cu toți oamenii ăia, fiecare bea cîte ceva și te trezești că tranșați vreun conflict rămas suspendat de la masa precedentă sau din copilărie, reproșurile zboară, unchiul se îmbată și țipă la nevastă, femeile țipă la copii, ăia zbiară și mai tare, verișoarele se privesc cu invidie pe sub genele rimelate, uite-o pe fufa aia cu ce blană a venit, oare de unde are atîția bani, sigur are vreun amant bogat, că bărbat-su, vai steaua lui, apoi se apleacă și îi șoptește la ureche bărbatului, Gicule, vreau și eu blană din asta, ce, noi suntem mai prejos decît ăștia, dragă, m-ai adus ca pe o săracă, să mă înjosesc, apoi cu voce tare, Nicu a zis că îmi ia mașină nouă de Crăciun, a comandat-o, trebuie să-mi sosească, să vezi ce frumoasă e, full-option, spune-le, dragă, cît a costat, o avere! Și cei care nu-și vorbesc, nora care nu a mai lăsat copilul la bunica dinspre tată fiindcă e certată cu scorpia aia, nu mergem nicăieri, du-te singur la mă-ta aia dacă vrei, eu ți-am zis că nu calc acolo, ce dacă e Crăciunul. Și apoi vii acasă sau pleacă toată lumea aia și te pui pe plîns, ce naiba mi-o fi trebuit să îi chem/să mă duc, parcă nu știam de anul trecut că o să mă facă să mă simt ca dracu? Și ce cadouri oribile am primit…

Între timp, au apărut sfaturile moderniste, care îți spun că nu e nevoie să faci toate astea, e ok și dacă nu faci cozonaci și nu inviți pe nimeni, e ok și dacă nu ai casa lună și bradul perfect, e ok orice, important e să fii tu fericit, numai că lucrurile astea le știm cu toții rațional, însă, din nefericire, aproape nimeni nu face lucrurile rațional, ci emoțional, degeaba știu că e ok să fie casa mizerabilă, dacă eu nu sunt în regulă cu asta, după ce 50 de ani am făcut același lucru, cum mă conving eu de pe o zi pe alta că acum e ok să fie și altfel? Iar faptul că nu reușesc pune și mai multă presiune pe mine. Ce e greșit cu mine, de ce eu nu pot face așa cum scrie X că face, că ea e relaxată și zen și face sărbători minunate, în timp ce eu mă stresez ca o proastă? Toți știm rațional că nu avem nici motive să fim depresivi dacă suntem sănătoși și avem un acoperiș deasupra capului, dar asta nu ne face să devenim brusc veseli, doar fiindcă ne repetăm motivele raționale pentru care nu ar trebui să ne simțim așa cum ne simțim.

Presiune, presiune, presiune. Îmbuibare. Iar dacă le alături, aproape că înțelegi motivul pentru care presiunea vine la pachet cu îmbuibarea. Sau invers, îmbuibarea la pachet cu presiunea. Fiindcă, aproape întotdeauna, mîncatul excesiv (orice excesiv, for that matter, băutul excesiv) vine ca răspuns emoțional la vidul emoțional care se creează în interiorul nostru. Mănînc (beau) ca să umplu cu ceva golul ăla, tristețea, inadecvarea, sentimentul că sunt defect, rușinea, frica. Probabil nu întîmplător mîncăm atît de mult de sărbători, cînd presiunea de a fi conformi, fericiți șamd este cea mai mare din tot timpul anului. Mîncăm și bem ca să uităm, fiindcă e cel mai la îndemînă panaceu, fiindcă îndulcește suferința, fiindcă mai bine mănînci decît să te sinucizi cînd ajungi să crezi că toți sunt bine, numai tu nu, deși unii preferă totuși ultima variantă, spun statisticile.

Și nimic din toate astea nu s-ar întîmpla dacă noi am fi bine cu noi. Dacă am fi sinceri cu noi și cu ceilalți. Dacă nu am avea vieți duble, în sensul de a fi unii cînd suntem singuri cu noi înșine și alții cînd suntem alături de ceilalți. Dacă am avea curajul vulnerabilității. Dacă nu am avea o mie de măști. Dacă ne-am cunoaște cu adevărat și ne-am lăsa cunoscuți.

Asta îmi amintește de un film italian foarte mișto, pe care vi-l recomand de sărbătorile astea, e făcut anul trecut parcă și vorbește despre faptul că ne suntem atît de străini unii altora, chiar dacă trăim în aceleași case cu anii sau suntem prieteni de cînd eram mici. Acțiunea are loc la o masă festivă, care ar putea fi masa de Crăciun de care vorbeam mai devreme, unde niște prieteni foarte vechi, cupluri, genul prieten de familie dintotdeauna, se lasă prinși în capcana unui joc de-a adevărul. Cineva aruncă provocarea de a pune toate telefoanele mobile pe masă și de a răspunde la ele pe speaker și de a citi cu voce tare orice mesaje vor primi pentru tot restul serii. Ce urmează e lesne de prevăzut, nu e așa? Nu încercați asta acasă, la masa de Crăciun. Fiindcă chiar suntem perfect necunoscuți, celorlalți, dar și nouă înșine.

Sărbători fără incidente majore vă doresc. Că alea minore sunt inevitabile, nu e așa? Am văzut eu bărbați aproape bătuți în supermarket de neveste vigilente și aprige, în goana după făină și carne tocată.

 

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

28 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Marta
Marta
22 decembrie 2017 11:44

De obicei mă desprind de ce fac și îmi iau răgaz să citesc în liniște când apare câte un articol nou.
Îl citesc și recitesc pentru mine, îl trimit și celor două-trei suflete foarte apropiate.
Mi-aș dori să am curajul să îl trimit și altora. Ca măcar să se întrebe și să ajusteze festinul forțat în BUCURIE.
Vă mulțumesc (iar) pentru ce (ne) scrieți.
Sănătate multă vă doresc, suflet bucuros și în tihnă!!!

Monica
Monica
22 decembrie 2017 12:23

Cat adevar in randurile tale, o nebunie. Nu vreau sa par eu mai desteapta sau stiu eu cum, dar eu petrec Craciunul in grup restrans, numai oameni frumosi si normali si fac strictul necesar. Filmul recomandat de tine va fi vizionat in vacanta. Craciun linistit si frumos iti doresc.

Ana Năstase
Ana Năstase
22 decembrie 2017 12:55

Mhm, fix aşa. Plus conversaţiile de dragul de a vorbi, de frică să n-aibă timp ceilalţi de la masă să spună vreo prostie, vreun reproş, care să strice şi masa aia de Crăciun. Câteodată-mi vine să printez câte-o postare, să le pun în Orbi în loc de felicitare şi să dau câtorva oameni cu ea în cap, spre trezire, aşa. Dar e Crăciunul, nu merge, na. :))) Sărbători măcar liniştite, Petro a mea. Ca pentru sufletul tău ăla minunat.

mire
mire
22 decembrie 2017 13:06

Vai esti geniala!!!😘

geanina buliga
geanina buliga
22 decembrie 2017 13:18

Sunt de acord cu tine, de ceva timp pun în practica rationalul, văzut și filmul italian..craciun fericit și rational

Svetlana
Svetlana
23 decembrie 2018 18:01

Asa e,nu sunt in concordanta, cum facem ca amandoua sa transmita acelasi mesaj, mai ales cand radacinile obisnuitelor/ traditiilor sunt atat de adanci,ma gandesc ca daca sufletul ar fi plin si noi am fi autosuficienti nu am mai incerca sa fim ca altii. Dar the question is” cum le aliniem noi pe cele doua emotie si ratiune”
Multumesc

Cleo
Cleo
22 decembrie 2017 14:17

Atat pot sa ti spun Petronela, MULTUMESC!

Lenuta Lungu
Lenuta Lungu
22 decembrie 2017 14:43

Multumesc ! Real life , exprimata in cuvinte .

Valentin
Valentin
23 decembrie 2017 10:43

Viața așa cum este ea! Ascunsul sub preș a problemelor naște monștri printre noi…

Simona G.
Simona G.
23 decembrie 2017 20:56

Ai spus lucrurilor pe nume! Totul e atat de real! Cum se numeste acel film italian?

firzefir
23 decembrie 2017 22:50

Doamne ,Petronela,m-ai facut sa plang.Dar un plans fericit,de impacare.Mereu in preajma Craciunului ma simt mai singura si mai pierduta in spatiu,decat in orice perioada a anului…din pricina familiei.Una pe care mi-o doresc…de multi ani,odata cu stingerea mamei.De cativa ani imi petrec Craciunul modest,doar eu si motanul.Gatesc,fac prajituri,impodobesc bradut,deretic prin casa,incerc sa nu ma gandesc,dar parca tot afluxul asta de fericire,in valuri, pe facebook ma face sa ma inchid in mine,sa ma simt prost ca eu nu am ce au ceilalti.Plang neputincioasa ,apoi imi revin,resemnata,dupa un somn bun. E perioada aceea din an cand nu pot sa imi tin in frau… Citește mai mult

Cristiana
Cristiana
27 decembrie 2017 04:12

Pacat ca nu am citit mai devreme articolul…Mi-ar fi prins tare bine in ziua de Craciun. Noroc ca citisem deja Orbi si m-am mai linistit ca nu aveam ce happy family/couple sa postez 😂 Lasand gluma la o parte, Craciunul acesta a fost greu. Mai e hopul cu Revelionul si revenim la normal.
P.S. cred ca cel mai frumos am sarbatorit anul acesta de Paste, umbland prin tara, fara masa traditionala etc. Doar ce am gasit prin benzinariile intalnite in drum 😊

Mihaita
Mihaita
29 decembrie 2017 10:26

Trist!

intensivcarealexAlex
intensivcarealexAlex
30 decembrie 2017 08:55

Nemaipomenit articolul. Iar filmul pare interesant, sa vad cum fac rost de el.

Gabriela Profir
Gabriela Profir
22 decembrie 2018 23:00

Foarte misto filmul. L-am vazut de anul trecut si mersi de amintire, ca il mai văd inca o data zilele astea. Pentru mine este primul an in care aleg sa ma bucur de colindele astea arhicunoscute, omniprezente. Pana acum ma enervau, acum cred ca am devenit toleranta cu mine si cu alții si aleg, cand le aud, sa ma bucur de ele. Pe de alta parte, pentru ca m-am saturat sa fiu obosita, nervoasa, epuizata de tot ce se întâmpla in Bucuresti si de graba de a face activități, cât mai multe, întâlniri cu prietenii, cât mai multe șamd, anul… Citește mai mult

Enedi Rodica
Enedi Rodica
23 decembrie 2018 22:19

Petronela, fată dragă și deșteaptă, mi-ai redat speranta că limba română are șanse să se vindece atâta timp cât în țară viețuiesc tineri cu șarm (ti-am văzut și chipul) și substanță ca tine. Nu sunt singură, nici depresivă, nici obosită, (deși am 70+ ani!) dar mă tem că a pus stăpânire pe noi prostia, impostura, mitocănia…Să ai sărbători cum îți dorești, mie mi-ai făcut un cadou deosebit! Îți mulțumesc, Ana ,profa de română

Familia Mortasipu
Familia Mortasipu
27 decembrie 2018 12:53

Am trăit Crăciunul, asa cum îl descrii tu, toata copilaria și tinerețea mea! Cu multă presiune, tensiune, certuri, dar cu masa plină! Multă tristete! Primul Crăciun, după ce m- am căsătorit a fost memorabil! Cu pace și liniște in casa, simplu și cu bucurie! Sărbătorind pe Hristos și nașterea Sa! Și de atunci, tot asa încercam sa facem! Au trecut zece ani de atunci, a venit pe lume și o fetița și dorim sa ne bucurăm cu adevărat! In primi ani de viața ai fetiței pregăteam o iesle și cântam colinde! Cred ca se poate opri acest fel de a… Citește mai mult

Miruna
Miruna
29 decembrie 2018 14:17

2018 and it still available. For me, now more than ever. No family Christmas photo this year, îmi mi-e lehamite si să ma prefac. Fără cozonaci si sarmale in casa deloc curățată la virgula, însă asta nu înseamnă decât că nu am chef. Mi se rupe. Căci inima e imbibata in amărăciune. Amărăciunea, un lichid incolor, inodor si insipid pentru alții, pentru ca, nu-i asa, cine naiba te poate înțelege?

Iulian
Iulian
2 ianuarie 2019 11:19

Fain. La rădăcina.

Emil
Emil
2 ianuarie 2019 12:41

Filmul pleaca de la o ipoteza falsa. Nimeni, in realitate, nu s-ar lasa antrenat intr-un asemenea joc, avand scheleti in dulap.
Ce se intampla in film, e despre realitate, intr-adevar, insa ipoteza ca oamenii ar accepta acest joc e complet falsa.
Filmul nu e decat un exercitiu, cu urmari previzibile.

Cozmin Vasile
Cozmin Vasile
24 decembrie 2019 11:27

Toti se agita in cochiliia lor, macina zile la rand ce si cum sa pregateasca celorlalti si uita in tot timpul asta sa se pregateasca tocmai pe ei si sufletul lor. Asa ajungi acasa, la rude, la socri, la nasi, deja extenuat de aranjat mese intinse, de cautat cadouri care sa arate efortul depus de ei sau de tine, de cum sa avem o prezenta memorabla, etc. E o ceata groasa prin care alergam atat de bezmetici in cautare de „Sarbatori fericite!” incat nu mai reuseste nimeni sa se relaxeze cu adevarat, iesi din vacanta asta mai lovit decat ai… Citește mai mult

Monica Popa
Monica Popa
24 decembrie 2019 12:08

Ooooo dar ooooo apropos de film. Eu văzusem varianta franțuzească. Dar era cu ocazia lunii pline când nu-i așa toată lumea o lua razna, iar dimineața totul s-a luat de la capăt ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat totul fiind pus pe seama lunii pline și a unei deviații de comportament.

Costin
Costin
25 decembrie 2019 11:31

Petronela Rotar, fain articolul, ca o operație pe viu de îndepărtare a puroiului. Ca o spovedire a tuturor persoanelor, care sunt într-o ființă umană. Ai tăiat cu bisturiul și zeama a țâșnit, e pe tavan și pe pereți…
Printre rânduri, așa, totuși, cred că văd și ceva experiență proprie, care a dat greutate textului… Sau mă înșel, e totul roz, copiii bine, „și-ai mei și-ai tăi, bine…”?
Crăciun cu fericire!

Tudor
Tudor
25 decembrie 2019 12:37

Tu ai vazut intai filmul, dupa care ai scris pe blog. Dar de dragul „adevarului”, l-ai prezentat ca un by-the-way. E totul defazat la tine. Imi place instigarea asta la adevar dar nu cred ca trebuie sa o asezi „la picioarele” Craciunului. A facut si Puiu un film dar era cu un parastas, la fel de sofist. Eu cred ca rufele nu se spala in public si cred ca toata invidia si felul in care ego-urile se zbat sa isi cosmetizeze bubele nu schimba faptul ca durerea e taxa pe care o plateste fiecare zilnic. Nu doar de Craciun! Imi… Citește mai mult

Dan Craciun
Dan Craciun
28 decembrie 2019 01:15

Daca faina nu e Dobrogea si doar Dobrogea, sa vezi bataie :)) Cum se numeste filmul?