crăciun fericit?

crăciun fericit?

De |2017-12-22T11:55:27+00:0022 decembrie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |14 Comentarii

Crăciunul este, poate, cea mai grea dintre perioadele anului. Bate și Valentine’s day. Fiindcă nicicînd presiunea socială, familială, emoțională nu este atît de mare ca de Crăciun. Fericirea celorlalți, mai zgomotoasă și stridentă. Perfecțiunea lor, mai vie. Bunăstarea lor – mai evidentă.  Toți par să se descurce cu toate cele trebuincioase mai bine decît tine. Au bradul mai mare și mai strălucitor, cadouri mai frumoase și mai scumpe, treaba mai degrabă făcută, cozonacii mai pufoși și mai dulci, sarmalele mai bine învelite. Coafura, țoalele, bijuteriile potrivite. Pozele mai reușite. Pe Facebook apar tradiționalele fotografii de familie de Crăciun, cu ei trei sau patru îmbrăcați în haine roșii, pupîndu-se și pozînd în familia perfectă și obstinant fericită. Numai zilele astea am numărat eu vreo patru, despre care știam adevărul din spatele pozei: amantlîcuri descoperite recent, abuz, alcoolism, nefericire și control, în ordinea de pe tricouri. Nu am putut da un amărît de like minciunii frumos ambalate. Pot crede unei poze făcute instant, într-un moment în care și o relație altminteri nefericită are un moment de bine, însă nu pot valida o minciună cu premeditare. Am și întrebat pe cineva: de ce, dacă voi sunteți așa de rău, faceți pozele astea? Pentru copil, au zis, să aibă o amintire frumoasă micuțul. Am zîmbit amar. Ce ne mai place să mințim și ne mințim! Cum ajungem să credem că dacă îmbrăcăm copilul în roșu și plătim o sesiune foto profi ștergem din memoria lui certurile noastre, nefericirea, faptul că nu ne suportăm, că el vede și simte asta în fiecare clipă. Cînd el ne va reproșa că i-am distrus copilăria cu scandalurile dintre noi și ura pe care am perpetuat-o ani de-a rîndul, vom scoate ca magicianul din pălărie poza de Crăciun din 2017 și i-o vom băga sub nas, despre ce vorbești, copile, avem dovezi roșu pe hîrtie fotografică de 8×13 că eram o familie frumoasă și fericită! Inventezi.

Ne comparăm mereu cu minciunile sociale ale celorlalți și mereu ieșim pe minus. Și așa ajungem să ne simțim mai greșiți, mai defecți, mai singuri, mai nefericiți, mai deprimați decît toată lumea. Iar asta ne adîncește depresia și sentimentul de inadecvare. Și atunci mințim și noi, să nu cădem de fraieri. Mimăm și noi binele sărbătoresc, doar nu suntem mai proști decît alții.

Știu oameni care au luat bani împrumut de la instituții din alea de credit instant ca să aibă bani de cadouri scumpe, să nu se facă de rîs la neamurile mai bogate cu care nu se văd decît o dată pe an, la masa de Crăciun. Fiindcă vor să simuleze o bunăstare pe care nu o trăiesc și mai degrabă se lasă picați cu  ceară decît să admită că nu le merge tocmai strălucit. Asta i-ar face mai puțin buni decît ceilalți, le-ar scădea și mai tare stima de sine, i-ar face să admită că ei nu au reușit, e ceva greșit la ei. Le-ar activa rușinea.

E multă, enorm de multă presiune. Toate luminițele de pe străzi, colindele și cîntecele de sezon vesele care rulează pe fundalul oricărui magazin, for fuck’s sake, și la funebre îl auzi pe Hrușcă în perioada asta dacă ai ghinion să trebuiască să alegi un sicriu, goana tuturor după cadoul cel mai frumos, cel mai potrivit. Și în toată veselia stridentă, generalizată, dacă tu ești trist, cum să nu te simți și mai trist și mai nepotrivit în peisaj? Mai greșit, mai singur în drama ta?

Apoi sunt vizitele și mesele de Crăciun, aproape toate fiindcă așa se face, așa e tradiția, nu avem de ales, o dată pe an e Crăciunul. Și epuizarea pentru a pregăti totul, pentru a termina salata de biof care numai biof nu conține, și ouăle umplute, și cozonacii, și friptura. Ca apoi să ți se umple (sau să umpli, la rîndul tău) casa și masa de tot felul de oameni pe care i-ai evitat tot anul sau ani de-a rîndul, nu întîmplător. Unul dintre marile motive de anxietate și depresie. Fiindcă acolo ți se apasă pe toate rănile și problemele nerezolvate de cînd erai mic. Te nimerești la masă cu toți oamenii ăia, fiecare bea cîte ceva și te trezești că tranșați vreun conflict rămas suspendat de la masa precedentă sau din copilărie, reproșurile zboară, unchiul se îmbată și țipă la nevastă, femeile țipă la copii, ăia zbiară și mai tare, verișoarele se privesc cu invidie pe sub genele rimelate, uite-o pe fufa aia cu ce blană a venit, oare de unde are atîția bani, sigur are vreun amant bogat, că bărbat-su, vai steaua lui, apoi se apleacă și îi șoptește la ureche bărbatului, Gicule, vreau și eu blană din asta, ce, noi suntem mai prejos decît ăștia, dragă, m-ai adus ca pe o săracă, să mă înjosesc, apoi cu voce tare, Nicu a zis că îmi ia mașină nouă de Crăciun, a comandat-o, trebuie să-mi sosească, să vezi ce frumoasă e, full-option, spune-le, dragă, cît a costat, o avere! Și cei care nu-și vorbesc, nora care nu a mai lăsat copilul la bunica dinspre tată fiindcă e certată cu scorpia aia, nu mergem nicăieri, du-te singur la mă-ta aia dacă vrei, eu ți-am zis că nu calc acolo, ce dacă e Crăciunul. Și apoi vii acasă sau pleacă toată lumea aia și te pui pe plîns, ce naiba mi-o fi trebuit să îi chem/să mă duc, parcă nu știam de anul trecut că o să mă facă să mă simt ca dracu? Și ce cadouri oribile am primit…

Între timp, au apărut sfaturile moderniste, care îți spun că nu e nevoie să faci toate astea, e ok și dacă nu faci cozonaci și nu inviți pe nimeni, e ok și dacă nu ai casa lună și bradul perfect, e ok orice, important e să fii tu fericit, numai că lucrurile astea le știm cu toții rațional, însă, din nefericire, aproape nimeni nu face lucrurile rațional, ci emoțional, degeaba știu că e ok să fie casa mizerabilă, dacă eu nu sunt în regulă cu asta, după ce 50 de ani am făcut același lucru, cum mă conving eu de pe o zi pe alta că acum e ok să fie și altfel? Iar faptul că nu reușesc pune și mai multă presiune pe mine. Ce e greșit cu mine, de ce eu nu pot face așa cum scrie X că face, că ea e relaxată și zen și face sărbători minunate, în timp ce eu mă stresez ca o proastă? Toți știm rațional că nu avem nici motive să fim depresivi dacă suntem sănătoși și avem un acoperiș deasupra capului, dar asta nu ne face să devenim brusc veseli, doar fiindcă ne repetăm motivele raționale pentru care nu ar trebui să ne simțim așa cum ne simțim.

Presiune, presiune, presiune. Îmbuibare. Iar dacă le alături, aproape că înțelegi motivul pentru care presiunea vine la pachet cu îmbuibarea. Sau invers, îmbuibarea la pachet cu presiunea. Fiindcă, aproape întotdeauna, mîncatul excesiv (orice excesiv, for that matter, băutul excesiv) vine ca răspuns emoțional la vidul emoțional care se creează în interiorul nostru. Mănînc (beau) ca să umplu cu ceva golul ăla, tristețea, inadecvarea, sentimentul că sunt defect, rușinea, frica. Probabil nu întîmplător mîncăm atît de mult de sărbători, cînd presiunea de a fi conformi, fericiți șamd este cea mai mare din tot timpul anului. Mîncăm și bem ca să uităm, fiindcă e cel mai la îndemînă panaceu, fiindcă îndulcește suferința, fiindcă mai bine mănînci decît să te sinucizi cînd ajungi să crezi că toți sunt bine, numai tu nu, deși unii preferă totuși ultima variantă, spun statisticile.

Și nimic din toate astea nu s-ar întîmpla dacă noi am fi bine cu noi. Dacă am fi sinceri cu noi și cu ceilalți. Dacă nu am avea vieți duble, nu în sensul de adulter, ci în sensul de a fi unii cînd suntem singuri cu noi înșine și alții cînd suntem alături de ceilalți. Dacă am avea curajul vulnerabilității. Dacă nu am avea o mie de măști. Dacă ne-am cunoaște cu adevărat și ne-am lăsa cunoscuți.

Asta îmi amintește de un film italian foarte mișto, pe care vi-l recomand de sărbătorile astea, e făcut anul trecut parcă și vorbește despre faptul că ne suntem atît de străini unii altora, chiar dacă trăim în aceleași case cu anii sau suntem prieteni de cînd eram mici. Acțiunea are loc la o masă festivă, care ar putea fi masa de Crăciun de care vorbeam mai devreme, unde niște prieteni foarte vechi, cupluri, genul prieten de familie dintotdeauna, se lasă prinși în capcana unui joc de-a adevărul. Cineva aruncă provocarea de a pune toate telefoanele mobile pe masă și de a răspunde la ele pe speaker și de a citi cu voce tare orice mesaje vor primi pentru tot restul serii. Ce urmează e lesne de prevăzut, nu e așa? Nu încercați asta acasă, la masa de Crăciun. Fiindcă chiar suntem perfect necunoscuți, celorlalți, dar și nouă înșine.

Sărbători fără incidente majore vă doresc. Că alea minore sunt inevitabile, nu e așa? Am văzut eu bărbați aproape bătuți în supermarket de neveste vigilente și aprige, în goana după făină și carne tocată.

 

Despre autor:

Clickul pe care îl daţi e fierăstrăul cu care faceţi sternotomia mea. Îmi deschideţi pieptul şi umblaţi pe dinăuntru prin mine. Umblaţi uşor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeţi, nu zgămâiaţi, nu etichetaţi. Nu parcaţi pe aortă, nu scuipaţi. Nu vă urcaţi încălţaţi cu cizmele pline de noroi. Mulţumesc.

14 Comments

  1. Marta 22 decembrie 2017 at 11:44 - Răspunde

    De obicei mă desprind de ce fac și îmi iau răgaz să citesc în liniște când apare câte un articol nou.
    Îl citesc și recitesc pentru mine, îl trimit și celor două-trei suflete foarte apropiate.
    Mi-aș dori să am curajul să îl trimit și altora. Ca măcar să se întrebe și să ajusteze festinul forțat în BUCURIE.
    Vă mulțumesc (iar) pentru ce (ne) scrieți.
    Sănătate multă vă doresc, suflet bucuros și în tihnă!!!

  2. Monica 22 decembrie 2017 at 12:23 - Răspunde

    Cat adevar in randurile tale, o nebunie. Nu vreau sa par eu mai desteapta sau stiu eu cum, dar eu petrec Craciunul in grup restrans, numai oameni frumosi si normali si fac strictul necesar. Filmul recomandat de tine va fi vizionat in vacanta. Craciun linistit si frumos iti doresc.

  3. Ana Năstase 22 decembrie 2017 at 12:55 - Răspunde

    Mhm, fix aşa. Plus conversaţiile de dragul de a vorbi, de frică să n-aibă timp ceilalţi de la masă să spună vreo prostie, vreun reproş, care să strice şi masa aia de Crăciun. Câteodată-mi vine să printez câte-o postare, să le pun în Orbi în loc de felicitare şi să dau câtorva oameni cu ea în cap, spre trezire, aşa. Dar e Crăciunul, nu merge, na. :))) Sărbători măcar liniştite, Petro a mea. Ca pentru sufletul tău ăla minunat.

  4. mire 22 decembrie 2017 at 13:06 - Răspunde

    Vai esti geniala!!!😘

  5. geanina buliga 22 decembrie 2017 at 13:18 - Răspunde

    Sunt de acord cu tine, de ceva timp pun în practica rationalul, văzut și filmul italian..craciun fericit și rational

    • Petronela Rotar 22 decembrie 2017 at 15:12

      a, păi eu tocmai asta zic, că eu nu cred în raționalul care nu e în concordanță cu emoționalul. 🙂

  6. Cleo 22 decembrie 2017 at 14:17 - Răspunde

    Atat pot sa ti spun Petronela, MULTUMESC!

  7. Lenuta Lungu 22 decembrie 2017 at 14:43 - Răspunde

    Multumesc ! Real life , exprimata in cuvinte .

  8. Valentin 23 decembrie 2017 at 10:43 - Răspunde

    Viața așa cum este ea! Ascunsul sub preș a problemelor naște monștri printre noi…

  9. Simona G. 23 decembrie 2017 at 20:56 - Răspunde

    Ai spus lucrurilor pe nume! Totul e atat de real! Cum se numeste acel film italian?

  10. firzefir 23 decembrie 2017 at 22:50 - Răspunde

    Doamne ,Petronela,m-ai facut sa plang.Dar un plans fericit,de impacare.Mereu in preajma Craciunului ma simt mai singura si mai pierduta in spatiu,decat in orice perioada a anului…din pricina familiei.Una pe care mi-o doresc…de multi ani,odata cu stingerea mamei.De cativa ani imi petrec Craciunul modest,doar eu si motanul.Gatesc,fac prajituri,impodobesc bradut,deretic prin casa,incerc sa nu ma gandesc,dar parca tot afluxul asta de fericire,in valuri, pe facebook ma face sa ma inchid in mine,sa ma simt prost ca eu nu am ce au ceilalti.Plang neputincioasa ,apoi imi revin,resemnata,dupa un somn bun. E perioada aceea din an cand nu pot sa imi tin in frau emotiile,desi,de obicei, sunt stapana pe mine si ma bucur cu fix cat am. Si povestea se repeta an de an.
    M-ai luminat teribil cu articolul tau.Multumesc. [desigur,stim ca exista si familii real-fericite! 🙂 ]

  11. Cristiana 27 decembrie 2017 at 04:12 - Răspunde

    Pacat ca nu am citit mai devreme articolul…Mi-ar fi prins tare bine in ziua de Craciun. Noroc ca citisem deja Orbi si m-am mai linistit ca nu aveam ce happy family/couple sa postez 😂 Lasand gluma la o parte, Craciunul acesta a fost greu. Mai e hopul cu Revelionul si revenim la normal.
    P.S. cred ca cel mai frumos am sarbatorit anul acesta de Paste, umbland prin tara, fara masa traditionala etc. Doar ce am gasit prin benzinariile intalnite in drum 😊

  12. Mihaita 29 decembrie 2017 at 10:26 - Răspunde

    Trist!

  13. intensivcarealexAlex 30 decembrie 2017 at 08:55 - Răspunde

    Nemaipomenit articolul. Iar filmul pare interesant, sa vad cum fac rost de el.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: