chiromanție și astrograme

25

Aceasta este palma mea. Nu mă pricep la chiromanție, dar vreo două babe și-au scuipat în sîn cînd au văzut. O țigancă mi-a spus odată, aoleo, mamă, chinuită viață mai ai! Nu am vrut să știu mai mult. Acum aș vrea. Palma mea nu seamănă cu palmele altor oameni la care m-am mai uitat, cu linii netede și clare. Mă mai uit uneori, dar nu reușesc să mă prind care e linia vieții, o fi aia care se bifurcă? Și dacă da, la bifurcație, pe unde am luat-o, pe cărarea scurtă sau pe aia lungă?

Acum cîțiva ani, mama unui prieten mi-a făcut astrograma. Eu am luat cam în rîs operațiunea. Iaca ce notasem, ironic și neconvinsă, după ce mi-o citise. Am scris și am uitat de astrogramă.

Astrograma mea e mai deșteaptă ca mine. E un adevăr și crud și dureros și scump. Dacă știam că e așa de simplu, nu mai cheltuiam atîția bani pe la psiholog. Păi să fi știut io că astrele sunt de vină! De cîte sentimente de culpă scăpam… astrele rulz. Nici să fi fost ursitoare nu știau așa de bine. Astrele, tu-le muma în cur, s-au aliniat greșit și orice aș fi făcut ăla tot murea. Zice, negru pe alb, astrograma. Tot planetele, Mercur, Neptun, astea saturniene cum ar veni, au decis să am io viață agitată din leagăn și pînă la moarte, citez din memorie. Mai zic astrele că am talent la scris și de aia o să am eu mare succes într-o zi, hahaha. Sunt o marionetă în mîna astrelor, practic. Liberul arbitru doarme liniștit, pe inelul lui Saturn, legănat de un vînticel interstelar, cam ca cheptăn deita. De interstelar, adică. Mie îmi convine, să îți spui drept. M-am spălat pe mîini de orice responsabilitate. Uite, zice acilea, la astrogramă, nu aveam practic ce să fac. Sau, după caz, am făcut tot ce am putut, precum Copos pentru pîrtiile din Poiană. Carevasăzică juriul a deliberat, am fost iertată și absolvită. Nefericirea mea e un dat. Bărbații coaieless așișderea. Se poate vedea în casa căsătoriei, parol. Cît despre cînd o să fie bine și la vară cald. Cum cînd? Cînd s-or alinia planetele, honey. Favorabil, adică. Că în defavoare se tot așază, continuu, au făcut și bătături pe partea aia. Eu m-am hotărît să aștept și să scrutez cerul în expectativă, așa. M-am și ocupat în viață mult cu așteptatul, am know-howul, tot, ar fi și păcat să nu le folosesc. Și pe mine, în scopul în care am fost creată. Să aștept.

Așa am rîs atunci de astrograma mea. Bine, bine, am zis, viață agitată din leagăn pînă la moarte… Bine, bine, nefericirea ca dat, nu o să îmi găsesc liniștea niciodată… Dar cînd mi-a zis femeia că o să am două căsnicii, una mai lungă și alta scurtă mi s-a părut clar plastografie. Eram precisă că nu am cum să mă mai mărit. Și oricum, aș fi pariat că prima fusese cea scurtă. Am mai rîs una bună la aia cu scrisul și succesul. Mai zicea și că la 35 de ani am o cumpănă. Am rîs și am uitat. Mi-am amintit după nuntă. Pfoai, mi-am zis, ale dracu planete, cum au știut ele! Și am început să mă sparii de cumpănă. Care fuse și ea. Nici prima, nici ultima, de altfel. Acum mă interesează asta cu succesul și mă tot uit în palmă, oare îl mai prind vie au ba?

25
Lasă un mesaj

avatar
14 Discuții
11 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
Lucia
Utilizator

Eu cred ca tocmai asta ti-a reusit f bine. 🙂

Lucia
Utilizator

Asta cu succesul. Talentata esti, oamenii te citesc cu placere…

Lucia
Utilizator

In privinta casniciilor nu-mi dau cu parerea, ca nu stiu amanunte. Sunt si eu una care a esuat lamentabil, ba spre deosebire de multe femei destepte a mai si tras de amarata aia de casnicie 20 de ani. Inca mai am cosmaruri. Nu sunt eu in masura sa vorbesc despre casnicii… In privinta anilor, mai asteapta putin. Asa eram si eu pana acum vreo doi ani in urma. Acum, cand vad cate mi-au ramas neterminate si cati depind de mine, ma apuca groaza cand ma gandesc ca sunt aproape batrana. Iti trece. Ajungi la 70 si nici nu stii cand… Citește mai mult

Dan
Utilizator
Dan

:)) misto, mi-a placut ‘expresia’ coaieless, suna bine. in ceea ce priveste liberul arbitru, eu cred ca isi face treaba in ceea ce ne priveste pe fiecare. nici macar astrele nu au puterea sa-l adoarma. sa ne straduim sa-l tinem treaz pe cat posibil.

Adriana
Utilizator
Adriana

Inca nu mi-am facut profilul astrologic (ma tenteaza si ma sperie in acelasi timp:P) dar povesteam cu un prieten de curand legat de asta si el imi zicea ca motivul pentru care ai vrea sa iti intelegi profilul nu este deloc unul fatalist -asta ma asteapta si nu am nici o sansa sa fac ceva, ci de cunoastere – sa ajungi sa iti intelegi trasaturile pozitive si negative si sa iti transformi conflictele in echilibru. In ideea ca destinul e de fapt determinat de caracteristicile noastre si atunci cand iti modifici modul in care reactionezi practic iti influentezi destinul.

ILUZIA
Utilizator

Umple o cupa cu sampanie. (Daca nu ai, e bun si vin spumant).Lipeste palma stanga de partea borcana a paharului incercand sa-l cuprinzi. Bea doo guri. Priveste liniile palmei printre bule. Nu-i asa ca simti ca totul o sa fie bine ????

Oana
Utilizator
Oana

E o simpla superstitie. Nu exista nici o dovada empirica a corelatiei dintre destinul individual si liniile din palma. Bine, exista o corelatie inversa intre gradul de educatie si credinta ca alte forte ( astrele, liniile din palma, scuipatu in san sau pisica neagra) iti influenteaza/ilustreaza destinul.

georgia
Utilizator
georgia

o sa fie totul bine. let it be.

https://www.youtube.com/watch?v=5ozBRWmZuF4

increat
Utilizator
increat

Acest bloc de nervi se-nvârte încet
pe senile.
El vine, da, vine direct
dulceato, la tine.

O, lasa-ma sa te iubesc cu trupul meu
pe care mi l-am fost cioplit din pietre,
ori din al treilea cântat mereu
cel de cocos pe care-l plânse Petre.

Nu te cunosc si nici nu vreau,
dar ca un ochi ma pironeste aspra
vorbirea ta de singur zeu
si, si tacerea dumneavoastra.

O, lasa-ma, sa nu mai fii,
sa fiu acela care-ti duce
mai înainte ca sa-nvii
trupul tau alb, urcat pe cruce.

increat
Utilizator
increat

……..frumooooooooos………..multumesc……….

Daciana
Utilizator
Daciana

As sugera sa nu excludem varianta urmatoare – configuratia astrelor ne-o alegem singuri pt ca tot noi suntem cei ce alegem data, ora si locul cand ne nastem in aceasta lume…

In aceasta varianta, liberul arbitru e chiar cel ce determina configuratia astrelor ce ne va influenta in timpul vietii pe pamant.

Stiu ca asemenea aranjare a evenimentelor contrazice varianta oficiala dar cine mai are azi incredere in oficialitati…?

mihaela
Utilizator
mihaela

Am avut noroc de o zi mai liberă şi m-am delectat citindu-te şi descoperindu-te, atât cât doreşti. Îmi place ce scrii şi cum scrii.
Dacă există similitudine de destine (cam la fel arată şi palma mea), cu siguranţă prinzi juma de secol (atunci intri în categoria babelor tinere).
Am fost suprinsă să descopăr pe acest blog persoana care discuta într-un limbaj „lejer” cu Adrian Teleşpan (pt. 10 e un răspuns inteligent, în fond şi l-am văzut iniţial pe Facebook).
Sunt convinsă că o să ai mulţi fani. Meriţi!

silvia
Utilizator

Palma ta seamana surprinzator de bine cu a mea, liniile din ea adica. Nu cred in chiromantie, astrograme si alte minuni dar cred in cold reading, hot reading si alte arte de genul asta. 🙂
Si mai cred ca scrii foarte bine.

eurolaura
Utilizator
eurolaura

Eu am avut un semn negru exact unde ai tu alunita aceea in palma si mi s-a spus sa incerc sa-l elimin cumva. La mine a fost simplu, l-am „extirpat” cu un ac, nu era din nastere, dar numai dupa ce am pierdut pe cineva drag, caci inainte n-am luat in seama advice-ul. Incearca sa scapi de ea cumva, o cauterizare, vezi tu. Eu am avut doua etape: mai intai am crezut prosteste in toate babele, tigancile si „vrajitoarele”, apoi n-am mai crezut in nimic. Acum ma aflu la cea de-a treia. O cale care o ia pe undeva mai… Citește mai mult

O admiratoare
Utilizator
O admiratoare

nu cred in din astea, dar mi-esti simpatica cu crezul tau, asa, ironic. 😀