cea mai frumoasă zi

64

Sunt sfîșietor de fericită. Și nu e o figură de stil. E adevărul nud, dezbrăcat de metafore. Așa mă simt: sfîșiată, ruptă în bucăți dureros de vii. Bucățile alea au devenit pagini de hîrtie mirosind a cerneală. Azi. O bucată de mine s-a dat peste cap de 9 ori și s-a făcut carte. Nu am atins-o, încă. Nu i-am adulmecat paginile, nu le-am simțit mîngîierea sub buricele degetelor. Nu i-am sărutat, sfielnic, picioarele. O să ajungă mai repede la cîțiva dintre voi, care ați comandat-o deja, înainte ca eu să o fi văzut întrupată în carnea și oasele ei de fost copac. Și nu mă doare gîndul ăsta, mă umple doar de o sfială mare. Sufletul meu o să îl țineți în mîini, rogu-vă, umblați cu fereală.

Mai devreme m-am dus după pîine și pe drum spre casă, cu gîndul la faptul că nou-născuta mea carte a ieșit, caldă, din tipar, m-a apucat un plîns nestăpînit, amarnic. Am parcat în față și am rămas în mașină să termin tot plînsul. Am stat și am lăcrimat, dar tot nu l-am terminat. Cred că am mult, mi-a dat Bunuțul, să fie, nu știi ce ocazii mai apar, să am pe ce pune mîna la nevoie. Spaniolii au o vorbă pentru asta, o vorbă pentru un plîns și o alta pentru alt plîns. Llanto.

Sfîșiată, așa mă simt. Sfîșiată. Mi-am șters lacrimile în lift, dar fetele tot au văzut. S-au înduioșat cînd au văzut-o pe mică-sa stînd în hol și șiroind, au venit și m-au îmbrățișat, cea mare cu un cap mai mare, cea mică, de la același nivel, și mi-au zis că sunt mîndre de mine și că mă iubesc. Doamne, fetele mele sunt mîndre de mine! Ce grozăvie mare e asta, tulai!

Nu am crezut că o să mi se întîmple asta, nu am crezut că merit. Scrisul meu a fost mereu un act atît de intim. Nu m-am dus niciodată să spun nimănui, avizat sau neavizat, știi, eu scriu. Mi-a părut nuștiucum să mă duc la prietenii mei scriitori și să le spun, neobrăzat, că și eu scriu. Conjuncția aia mi-a părut prea obraznică, ce infatuare e asta, cum să te pui egală, tu, care scrii la tine în cap, cu un om publicat, care are cărți în librărie și cetitori și cronici? Și nu am spus, am tăcut, că e plină lumea de oameni care și ei scriu, ce nevoie ar mai fi fost de mine? Și m-am dus la lansări. Am stat cuminte, ba în public, ba cu microfonul în mînă și cu plînsul înghițit în gît ca un nod mare și m-am uitat cum oamenii devin autori publicați. Am răsfoit cîte o carte. Uneori mi s-a părut că parcă și eu aș scrie binișor, că parcă nu e chiar așa valoroasă, cartea pe care am ținut-o în mînă. Am alungat gîndul nesimțit, ca pe o muscă sîcîitoare. Cum să cutez eu să crez asta, cine sunt eu? Și am plecat simțindu-mă o proastă și o ratată. Că dacă aș fi fost bună de ceva, aș fi stat și eu în raft, colea, dar nu sunt și nu voi sta niciodată în vreun raft. Decît dacă mă sui pe ălea din cămară. Și am simțit mereu că viața mea e în altă parte, că poate că ar fi trebuit să trag mai mult, să învăț mai mult, să citesc mai mult, să scriu mai bine și uite, poate într-o zi aș fi fost și eu acolo, printre ei, dar eu am crescut copii și am muncit și nu sunt bună de nimic, o să mă resemnez și gata. Și poate, cine știe, după ce oi sfecli-o, cineva va găsi toate bucățile alea sfîșiate de mine și le va aduna în vreo carte, cine știe? Cine știe? Și apoi alungam iar gîndul ăla, cine te crezi, fufo, să meriți asta, fie și după moarte?

Acum doi ani stăteam în subsolul librăriei Șt. O Iosif. Se lansa o carte frumoasă, cu autoare frumoasă. De vîrsta mea. Cu multe cărți scrise și multe proiecte. Nu cred că m-am simțit vreodată mai obidită, mai ștearsă, mai una cu pămîntul. Am plîns tot drumul spre redacție. Eram cea mai ratată femeie din Univers. Nu am invidiat-o. Nu. Am admirat-o. I-am citit cartea cu sufletul. Dar, în comparație, m-am simțit nimic. Zero.

Peste cîteva zile voi sta în subsolul aceleiași librării. Cu cartea mea în mînă. Înconjurată de Oameni. Cum rahat să nu plîng cu muci pe tastatură, spuneți și voi? Cum naiba s-au întîmplat toate astea, cînd? Mie? Așa, deodată? Mă simt de parcă aș sta într-o cameră goală a cărei ușă s-a deschis și pe acolo năvălește apă. Multă apă. Toată. Mă sufoc, stau în apnee.

 

foto cover: Adriana Becichi

LE: cinci ani mai tîrziu, cartea se afla la a doua ediție și un număr de tiraje uriaș pentru o carte de poezie.

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

64 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Rzone
Rzone
3 aprilie 2014 09:39

Ei da!
Asta se pare ca e ziua ta cea mai… si cea mai…completezi tu, eu n-am curaj. Si probabil ca n-am nici dreptul sa. Dar ma bucur pentru tine, sincer, din adincuri, si-ti zimbesc cum pot in citeva rinduri.

Rzone
Rzone
3 aprilie 2014 09:51
Reply to  Rzone

Si chestii mai tehnice: ai si o varianta electronica pentru cei mai umblatori? Mi-ar place sa pot s-o iau cu mine si sa ma delectez cu lectura in momentele de respiro.

Rzone
Rzone
3 aprilie 2014 10:34
Reply to  Petronela

Voi astepta rabdator, atunci 🙂

Cristina
Cristina
3 aprilie 2014 10:07

Am comandat cu bucurie CARTEA TA (in sfarsit pot sa ma exprim asa) si astept cu nerabdare sa o rasfoiesc! Te felicit si sper ca va fi un real succes!

fericirepesegmente
fericirepesegmente
3 aprilie 2014 10:42

Of, cum iar m-ai facut tu pe mine sa lacrimez aici matinal (code for plang ca o vaca). Ntz, ntz…meriti mai femeie, tot binele ala din lume, de care povestim cu totii si pe care il asteptam in orice forma, cred. Dar tu-l meriti mai ales asternut pe foi curate si imbibate de tine. Nu stiu cat meritam noi, cititorii tai, atatea sentimente, cu fiecare postare…ranjete asezate pe chip sau lacrimi siroind pe obraz.
Congrats, over and over again.
Stii, te cam iubesc :))

Laura
Laura
3 aprilie 2014 11:03

Si noi te cam iubim…:) Si iti multumim pentru fiecare dimineata pe care ne-o faci frumoasa! Ne vedem vineri, bineinteles.Sper doar sa nu fii printre primii, eu inainte de 8-8.30 nu am cum sa ajung.

Diana
Diana
3 aprilie 2014 11:14

Da’ de mine ce sa zic, deschid blogul tau si-ti vad poza. Eu nu am nici talent la scris, la nimic artistic, ca sa zic asa, si nici frumoasa ca tine nu’s 🙂
Si am mai ramas si ravasita dupa ce am citit postarea. Pentru ca stii sa ajungi direct in suflet, pentru ca nu-ti e frica sa-ti pui sufletul in fata noastra. Cred ca de-asta te iubim atatia. Ai curaj, nu gluma. Si stil.
Diana

Kla
Kla
3 aprilie 2014 11:32

Mi-as dori sa fiu „acolo” cand vei citi din cartea Ta, dar cum din motive obiective nu voi putea, te rog sa imi spui daca ai in plan sa faci lucrul asta si la Brasov.
Multumesc.
Doar de bine si …. scrie ca tare bine-ti iese !

3.14...
3.14...
3 aprilie 2014 11:48

A aparut soarele si pe strada ta. Un soare alb. Iar spinul a inflorit. E fericit ca si tine. Felicitari! Si ar cam trebui sa te obisnuiesti cu succesul. Stiu ca e sfasietor de placut dar merita…

mihaela
mihaela
3 aprilie 2014 12:29

Sper să ai parte de astfel de zile şi în continuare. Bravo! Ai reuşit acolo unde doar sperai; să fii pe raft alături de ceilalţi scriitori. Prin răspunsurile primite pe blog ştiai că eşti în sufletul cititorilor, dar tu voiai ceva palpabil, o confirmare materială a plăcerii de a ne împărtăşi preocupările tale. Bucură-te fată dragă! O meriţi din plin. Azi mi-ai înseninat ziua. Pupici! pupici…

Adrian
Adrian
3 aprilie 2014 12:38

🙂 no, bravo tu! Felicitări si mult succes iti doresc in continuare! Uite, o floare pentru tine @–}——

Felicia
Felicia
3 aprilie 2014 13:17

Bravo tie, Petronela!
Nu trebuie sa ne multumesti noua, tu ai scris-o, ne vei multumi dupa ce o vom fi citit-o, ca sigur vom face asta 🙂
eu vreau sa vin la St O Iosif, cand va fi, ca nu mai e mult, am rabdare… pana atunci, imi fac loc in suflet, cap si ochii pt randurile tale.
Sa dea Domnul sa dureze cat mai mult sentimentul zilei de azi!

Marina
Marina
3 aprilie 2014 13:52

Esti M-I-N-U-N-A-T-A!!!!!!!!

Gratiela
Gratiela
3 aprilie 2014 13:56

…comandat….abia astept…iti cam multumim ..pentru portiile de bucurie si rasfat intellectual

Daniel V
Daniel V
3 aprilie 2014 15:04

Si-n momentele de genul asta suntem pe aici… 🙂
Din pacate maine seara nu pot ajung . Sa ne anunti unde prin ce librarii putem gasi bucata rupta din tine…

Cornelia
Cornelia
3 aprilie 2014 16:44

Felicitari , cu drag, Petronela! Plangi si fericeste-te pentru ca meriti din plin! Fericirea asta ti se intoarce dintr-o mie de suflete pe care si tu le-ai bucurat nespus. Iti spun asta numai gandindu-ma in cate dimineti m-ai resuscitat pe mine cu blogul tau. De cate ori am picat si am gustat cate-o bucatica din tine si mi-am revenit… Mai stii in poveste, cand Fat Frumos cand se lupta cu zmeul? Tu ai fost fata frumoasa care imi dadea sa beau apa din inima ta facuta caus si scrisa aici. Toata generozitatea asta trebuia rasplatita candva. O sa comand si… Citește mai mult

Mario
Mario
3 aprilie 2014 17:29

Pai va trebui sa te obisnuiesti cu ideea de a sta pe rafturi de acum incolo 😀 . Eu nici nu ma gandesc sa citesc varianta electronica, astept sa imi trimita prietenul meu un exemplar (autografat daca se poate) prin posta. Vreau sa o savurez asa cum trebuie 😉 .
Ah, si apropo … asta e prima carte, nu-i asa ? Doar nu te opresti aici …

lucia
lucia
3 aprilie 2014 19:29

Un om cu un vis nu poate fi incenuncheat! Cat de frumos reusesti sa ne transmiti sentimentele de fericire… suntem mai fericiti cand „te citim”, mai senini. Inspiri sinceritate acida dar in acelasi timp dulce. Esti un exemplu pentru noi toti. Si totul pentru ca nu ai renuntat la visul tau… Iti multumesc!

lucia
lucia
3 aprilie 2014 19:33

*ingenuncheat

Daniel V
Daniel V
3 aprilie 2014 20:03

off-topic: „esti frumoasa”, „esti desteapta” mi se par maruntisuri… poate e nevoie si de ele. pentru mine esti un om care nu se multumeste sa-si converteasca valoarea si calitatile in profit social si material si cu asta sa se declare un om implinit, ci incerci sa traiesti frumos si rotundoff-topic: „esti frumoasa”, „esti desteapta” mi se par maruntisuri, detalii neimportante… poate e nevoie si de ele. pentru mine esti un om care nu se multumeste sa-si converteasca valoarea si calitatile in profit social si material si cu asta sa se declare un om implinit. esti un om viu si curajos,… Citește mai mult

Van den Aar
Van den Aar
3 aprilie 2014 21:35

Rar vezi bucuria unui om exprimată exact aşa cum este. Unii sunt diplomaţi, poate pentru a nu părea aroganţi, alţii sunt mult prea încrezători. Prea puţini sunt naturali. Scrierea asta e una naturală care se vede în fiecare propoziţie.
Felicitări încă o dată şi aştept apariţia în librărie să mai am motiv de zăbovit în lumea cărţilor! 🙂

Vio
Vio
3 aprilie 2014 22:09

Petronela draga, felicitari si mult succes in continuare! De unde as putea sa iti achizitionez cartea in Cluj? Astept cu drag sa o citesc!

Daniel V
Daniel V
4 aprilie 2014 07:37

Scuze, scrisesem textul intr-un document si fiindca faceam 2-3 chestii in acelasi timp l-am paste-uit de 2 ori fara sa-mi dau seama. Nu-i doar ca n-ai in gene lucrativul sub orice forma. Sunt unii care se nasc prizonieri acestui reflex dar si altii care prin straduinta reusesc sa-l imite destul de bine. Si mai sunt putinii care nici nu-si pun problema. Fac un lucru pentru el in sine, fara sa aiba in minte eventualele „accesorii”. De aici incepe libertatea… Sunt convins ca desi ai capatat o oarecare vizibilitate, consumi momentul decent si simplu, fara sa te bantuie vreo proiectie a… Citește mai mult

dr.oana olson
dr.oana olson
4 aprilie 2014 16:29

Sa ma prezint si eu, draga mea….Nu am deocamdata access la carti, nici la Cimitir nici la carticica ta. Sunt la Budapesta, medic de 10 ani. Vin la Bucuresti cam de 3 ori pe an.

De 4 zile nu ma pot opri din citit…si pe tine si pe Telespan, de azi… Ce bine ca te-am gasit. pot si eu sa incep sa ma cunosc prin tine…prin ce scrii tu…Felicitari sa fii sanatoasa…

leealina
leealina
4 aprilie 2014 19:57

Felicitari! Din tot sufletul! Bogatia, femeie iubita, nu-i la tine. E la noi! Noi suntem mai bogati cu fiecare cuvant pe care ni-l impartasesti, noua, sufletelor setoase, cu fiecare daruire a ta, a celor mai intime trairi, a inimii tale. Capacitatea ta de a ne intra in vene si de a ne imbunatatii circulatia e un har! E un dar! Si nimic nu e intamplator pe lumea asta patrunsa de superficial, de haos si indiferenta! Cineva trebuie sa ne mai aline si noua sufletele. …plang de plansul tau si plang de fericire pentru tine! Esti toate anotimpurile intr-unul!

Dan Popescu
Dan Popescu
4 aprilie 2014 22:56

Bafta multa si incerc un regret enrom ca abia acum am vazut ca azi cu cateva ore in urma ai avut deja sedinta de autografe.Iti doresc mult succes si la mai multe.Esti un om frumos cu har de povestitor si cu un suflet superb.Sa te ajute Dumnezeu in tot ce faci .

Alina
Alina
4 aprilie 2014 23:53

Am comandat cartea ieri. A venit azi la pranz. Pana pe seara am devorat-0. A fost prea putin…mai vreau…serios…te rog sa te apuci de urmatoarea….

Anca
Anca
5 aprilie 2014 14:06

Promit sa umblu cu ea cu fereala. Habar n-ai cat o astept! Pe luni-marti trebuie sa ajunga… Si eu te cam iubesc. Ca pui jos si din gandurile si simtirile mele, si nu ma mai simt singura si ciudata pe lume – chiar daca am oameni dragi in jur. Randurile tale imi confirma ca mai e una ca mine. Te imbratisez si eu! Unde si cand ai nevoie de brate, ai cel putin o pereche virtuale, acolo, pentru tine.

Anca
Anca
9 aprilie 2014 13:59

He he, a venit, și sunt cu ea-n pat. Și se deapănă prea repede paginile. Și pățesc ca la altele, ajung la sfârșit și parcă de-abia am început. Ultimele pagini le lungesc cât pot, numai-numai să nu se termine așa de repede. Sau măcar de-ar mai fi una, acolo, imediat, pe care s-o iau din nou la citit, recitit, căzut în visare, revenit buimac, citit, recitit, dus-venit din alte lumi. Trebuie să mai publici. Nici nu știi cât ești de „citibilă”. Știu că sună egoist dorința mea, dar, te rog, mai vreau…

Vio
Vio
10 aprilie 2014 23:29

Petronela draga, am intrebat la Carturesti in Iulius Mall Cluj si nu o aveau. Doar pe comanda, insa de comandat o pot comanda si eu. Insa le-am zambit si le-am spus ca pe viitor te vor stii de undeva! Spor la treaba, keep up the good work!

Vio
Vio
11 aprilie 2014 23:56
Reply to  Petronela

Te tinla curent si mai intreb, sigur!

Alin
Alin
11 aprilie 2014 08:57

Bine te-am regasit clementino! Stiam ca voi mai auzi de tine, astept sa te arati in TM in toata splendoarea 🙂

Ioana
Ioana
22 septembrie 2014 10:56

Imi pare rau ca atunci cand ai venit la Cluj aveam un examen si n-am reusit sa ajung. Ma intrebam, cu aceasta noua carte , n-ai sa revii? Tare m-as bucura 🙂

Cineoare
Cineoare
2 aprilie 2015 19:39

Dintre toate lucrurile care mi-ar fi lipsit o dată cu tine cel mai tare m-ar fi durut faptul de a nu-ți mai putea spune despre cum se simte fascinația asta pe care mi-o provoci când citesc textele din care răzbate sufletul tău necenzurat. E ceva, așa, ca un ghem de electricitate luminoasă care mi se naște în stomac și se răspăndește cu fiecare imagine pe care o descifrez, către tot restul corpului. E organic, înțelegi. Simt șurubelnița aia cu care ți-ai scos sufletul afară. Și mă scurg așa de neputință. Adică ți-aș mai fi zis chestii, dar mai cu teamă.… Citește mai mult

ionela
ionela
2 aprilie 2015 21:58

Nu te-am știut de undeva la prima lansare, n-am fost alive nici la a doua, dar asta nu m-a oprit să-ți citesc cărțile deja de două ori și spre finalizare a treia oară.
Nu, nu vreau sa le memorez, dar până voi putea să obțin autograful promis, cred că nu strică să le păstrez proaspete în memorie.
Și sper ca la cea de a treia lansare, cea a romanului, să fiu acolo și să mă bucur de aproape de emoțiile pe care le trăiești și împărtășești prin ceea ce scrii.

O admiratoare
O admiratoare
11 martie 2018 20:59

draga de tine! te imbratisez cu lacrimi in ochi…
ma bucur sfisietor, vorba ta, ca in sfarsit primesti ceea ce meriti…dupa atatea lovituri, nedreptati…sa radiezi de fericire

esti o frumoasa si e frumos tare in lumea ta. nu mai plec! 😛

Nicolae
Nicolae
10 aprilie 2022 15:23

Te-am descoperit întâmplător… Îmi place tare mult ce scrii și nu vreau sa pierd nimic…