cea mai bună carte

22

Carevasăzică Sfîrșitul nopții a cîștigat concursul propus de bookaholic, cea mai bună carte a anului 2016. Nu am sperat sau crezut că se va întîmpla asta, pentru mine era deja un premiu faptul că se afla pe lista de cărți propuse, căci anul acesta cei de la bookaholic nu au mai pus laolaltă toate cărțile care au fost publicate în 2016, ci au făcut propria selecție. Și, repet, însuși faptul că am fost selectată era un premiu în sine. Așa că, în afară de faptul că am distribuit o dată linkul către concurs și apoi am uitat de el, nu mi-am bătut capul. Ieri, cînd am ieșit de la terapia de grup, unde nu mă ating de telefon, m-am trezit felicitată, tăguită, urîtă și iarăși felicitată și a fost un șoc măricel premiul ăsta. Fie-mea aia mică a rîs de mine, cum ești șocată mama, tu oriunde participi mereu cîștigi și mi-am dat seama că nu e prima oară că sfîrșesc cîștigînd ceva important pentru mine în acel moment, însă niciodată nu cred că se va întîmpla asta.

Și da, e un premiu important pentru mine. Însemnează că există niște oameni, acolo, pe care i-am atins cu scrisul meu. Și nu văd un scop mai înalt al literaturii, oricît m-aș strădui, decît acela să ajungă în inimile și mințile a oameni diferiți, să rezoneze acolo, să creeze emoții, gînduri, reacții. Iar eu mă simt cu adevărat fericită și împlinită atunci cînd o studentă la Litere îmi spune că, atunci cînd i-a ars casa, singurul obiect pe care l-a salvat a fost cartea mea. Sau cînd altcineva îmi scrie că doarme cu una dintre cărțile mele sub pernă. Sau cînd mi se traduc poeme în reviste literare și în antologii, așa cum s-a întîmplat anul ăsta, de către oameni care nu au niciun interes decît acela față de scrisul meu, sau cînd primesc un mesaj ca ăsta „Foarte tare scrii! Foarte tare! Și sunt puțin doctor în filologie așa că am o părere cât de cât avizată. Din toată literatura pe care am îngurgitat-o până acum, în scrisul tău am găsit primul model autentic despre cum e să fii femeie prin 2017.” Sau cînd aflu că nu știu care student în an terminal își face lucrarea de licență pe poezia mea. În fiecare zi primesc mesaje de la oameni care îmi spun că scrisul meu îi ajută, că le-am schimbat viața, că îi inspir și îi ajut să meargă mai departe și în fiecare zi sunt recunoscătoare pentru asta. Și continui să scriu, așa cum mă pricep eu mai bine.

Și vă mulțumesc.

Dar nu despre asta vreau să vorbesc acum, ci despre ceva ce am tot vrut să scriu de multă vreme. Despre o parte dintre reacțiile, foarte prompte, venite odată cu cîștigarea acestui concurs pe care scriitorii adevărați, nepopulari, aflați, precum Schopenhauer, pe piscurile cele mai înalte ale valorii, nici nu-l bagă în seamă măcar. Decît atunci cînd e cîștigat de altcineva și și atunci doar cu scopul de a-l scuipa și disprețui. Fiindcă, se știe, popularitarea e verișoara mai curvă a prestigiului, să fii populară, recte citită = lipsită de valoare, mediocră, o neavenită, o coate-goale într-ale literaturii, o mațe-fripte, o aia. Una pe care o citesc doar cei care citesc „decît” petronele, unde petronela devine substantiv comun, de gen feminin, care desemnează o fufă, o pi#dă lirică, o autoare de fluturi, de fonfleuri, de pseudo cărți care se află sub demnitatea oricărui cititor adevărat. Unde mai pui că, ți s-a zis în față, nu ești scriitor în general dacă nu ai fost format în cenacluri.

Practic, pe logica asta, scriitorii mari sunt niște tipi inaccesibili, cu zero popularitate, pe care îi citește o nișă de elite, dedulcită într-ale dicționarelor de neologisme, iar fraierii care vînd milioane de cărți niște Coelho și Sandre Brown toți. Un scriitor adevărat, mare, nu produce cărți cu mai multe niveluri de lectură, din care fiecare cititor, în funcție de cît îl duce capul, își ia ce are nevoie. Nu, un scriitor mare scrie pentru prietenii din gașca lui literară, care îl adulează și pe care îi adulează, (adulația nu merge decît reciproc) și pentru cinci, hai maximum șase cititori, suficient de educați, cu spirite suficient de elevate ca să fie receptori suficient de pregătiți pentru mesajul lui.

Îmi pot asuma faptul că sunt o mediocră, chiar dacă asta înseamnă să-mi jignesc o parte importantă dintre cititori. Scriu din mine, fără să fi învățat cum se scrie prin cenacluri literare. Am o vagă bănuială că, în genere, originalitatea, scrisul în afara rețetelor, e ceea ce diferențiază scriitorii buni de ăia de duzină, acceptînd tototdată că eu fac parte din cea de a doua categorie. În plus, sunt femeie, și, se știe, profunzimile noastre sunt mai superficiale, mai puțin profunde. Pînă la urmă, muierea tot muiere, tot frivolă. Sunt și o răsfățată a sorții, nu m-am născut urîtă, grasă, balcîză și lălîie, de unde profunzimi? Pentru astea e nevoie de chin, de suferință, de inadecvare, de chestii grele, eu nu am de unde, sunt totuși doar una care apărea la televizor la un moment dat. Cu datele astea, mă mai mir că majoritatea celor care îmi sunt detractori nici măcar nu au citit vreun rînd scris de mine, nu e absolut evident că e sub demnitatea lor să citească așa ceva? Nici nu e nevoie să citești, ajunge să vezi două poze pe facebook ca să îți fie clar din ce stofă sunt făcută, iar aici nu vorbim de mătase naturală, ci de altfel de stofe, ieftinături, din care își fac uniformele servitoarele, gospodinele și alte asemenea specii și specimene care îmi sunt și cititoare/fane. Fiindcă dacă un bărbat trece printr-o chestie nasoală, o moarte, o sinucidere, o dependență, o relație distructivă, un divorț, o căsnicie, în definitiv, iar asta îl afectează și scrie o carte, e felicitat pentru deschidere, pentru onestitatea scrisului, pentru stil, dar cînd o fac eu, mă plîng pe bloguri și în cărți, fac pe victima, îmi folosesc morții ca să cîștig simpatie, sunt patetică (deși dacă ar folosi sensul propriu, ar fi de bine), sunt o muiere, ce mai.

Fie și așa, tu, ca scriitor care ai vîndut 100 de cărți maximum, nu ar trebui să te bucuri că există pe lume și fufe literare ca mine, care atrag totuși către citit, așa mediocru cum e, un număr mare de oameni? De ce ai psihologie de precupeț, de șaormar, care se sperie cînd se deschide o locantă pe aceeași stradă și ajunge să vîndă mai bine decît tine? Literatura, deși e cu de toate, nu e șaorma, ca dacă clientul se ghiftuiește la mine, tu să intri în faliment. Literatura face exact inversul, pînă și aia așa proastă cum o scriu eu: deschide apetitul pentru citit. Și înfometatul, după ce se educă și vede că ce scriu eu e ordinar, se mută la tine, care scrii chestii extra-ordinare, deștepte, iluminante, trece la next level, cum ar veni. Una ca mine te ajută pe tine, de fapt, atrage către citit oameni care și-au pierdut interesul sau cheful de citit, oameni care nu mai citeau autori români deloc. Primesc mereu mesaje care asta îmi spun: nu mai citeam demult scriitori români, acum am descoperit că și la noi se scrie bine, am reînceput să citesc ce scriu ai noștri. Iar eu mă bucur mai tare de oamenii care vin acum spre citit sau spre citit românește decît de cititorii învederați, la fel cum sfîntul se bucură mai tare de păcătosul pocăit decît de ăla care nu s-a lăsat să cadă în ispită și a ținut mereu drumul drept. Fiii risipitori ai cititului îmi par un mare cîștig și, dacă e ceva ce reușesc să fac, în afară de literatură de duzină, bineînțeles, e asta, aduc oameni către citit, și mă felicit și sunt mîndră. Fiindcă eu nu fac colecție de cititori sau de oameni, ba recomand mereu alți scriitori contemporani, citesc mult, văd filme făcute de români, cumpăr lucruri făcute de români, mă străduiesc mereu să ajut lumea asta din care fac parte.

Și mă fac și eu, la rîndu-mi, vinovată de stereotipii, oricît de rău îmi fac ele mie. De curînd, cea mai mare surpriză literară și o mare bucurie, mi-am făcut-o după ce mi-am învins un astfel de stereotip: autoarea, o femeie frumoasă, fostă jurnalistă ca și mine, drept care (cum eu nu reușesc să mă validez și iubesc, cum aș putea să fac asta cu cineva care îmi seamănă?) nu am avut așteptări foarte mari (dap, atît de varză sunt), însă am dat peste o carte de mare frumusețe. E vorba de Tatiana Țîbuleac, Vara în care mama a avut ochii verzi. Iar dacă eu nu aș fi citit cartea asta, pentru că aș fi considerat că e sub demnitatea mea, nu Tatiana ar fi avut de pierdut ceva, ci eu aș fi fost aia. Eu am cîștigat citind-o și mă felicit că am făcut-o. Și sunt bucuroasă și recunoscătoare că a scris-o. Chiar e o carte excepțională.

Nu e de mirare, așadar, că astfel de opinii și reacții mă întristează și mă fac să mă gîndesc serios dacă nu ar trebui să mă las de scris, de fiecare dată. Nu întîmplător am scris pentru mine atîtea zeci de ani, mereu am considerat că sunt și eu doar încă una care scrie și că e așa de plină lumea de astfel de „scriitori” încît numai eu lipsesc, tichie de mărgăritar. Patru cărți mai tîrziu, deși primesc zilnic aprecieri, și nu doar de la coafeze, deși au scris critici și scriitori pe care îi admir despre mine, încă mă îndoiesc serios de calitatea scrisului meu, de nevoia de a exista și eu în lumea asta. Și nu îmi e rușine să recunosc asta. Ce nu știu detractorii mei este că nu se pot îndoi ei de mine, nu mă pot insulta sau disprețui cum pot să o fac eu.

Aseară, după bucuria pricinuită de primirea premiului, m-am băgat în pat cu o amăreală puternică în cerul gurii. Bărbatu-meu m-a luat în brațe și m-a întrebat: iubito, cine sunt ăia care au scris mizeriile aslea despre tine? Niște tipi mișto și de succes, cu public numeros, multe cărți vîndute sau unii care scriu și se laudă și premiază între ei? Sau sunt critici literari? În plus, ai și ghinion că ești femeie, frumoasă și fericită, ori oamenilor le e mereu mai simplu să vadă în orice altceva decît în  talent și muncă motivele succesului cuiva, asta le justifică propriile eșecuri, îi ajută să doarmă noaptea mai bine. Și, chiar dacă nu am putut să integrez prea bine ce mi-a zis, m-am simțit o femeie a naibii de norocoasă.

 

Cea mai bună carte românească din 2016 – topul cititorilor Bookaholic.ro

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

22 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Mihaita
Mihaita
14 martie 2017 15:56

Felicitari, sunt jenat de faptul ca nu am citit-o, dar mi-am promis ca o voi citi cat de curand!

Ana Maria Bedreagă
Ana Maria Bedreagă
14 martie 2017 16:29

Bravo! Pe elitiștii ăștia literați, iartă-i, e niște triști! Și mai ales să știi că toți scriitorii ăștia canonici pe care îi predăm noi prin școli au avut un succes imens la public. Și da, subliteratura e calea prin care toți ne-am apucat de citit (la mine s-a chemat Rocambole, un roman de vreo 39 de volume!), dar chiar nu e cazul tău! Eu cred că scrii despre o generație și scrii autentic și frumos! Asta e! Felicitări! Și mai am ceva de adăugat: ceea ce numesc ei literatură grea e îngrozitor de plictisitor chiar și pentru un avizat ca… Citește mai mult

Iulia
Iulia
14 martie 2017 20:38

Of, este adevarat ca sunt foarte multe cărți extrem de prost scrise și in același timp extrem de populare. Este adevarat și ca exista multe cărți foarte bine scrise, pe care nu le citește nimeni, și bineînțeles, sunt și cartile extrem de inaccesibile si de deprimante ale cenaclistilor, care, dupa parerea mea sunt pe o treapta mai jos decat cartile prost scrise dar populare. Macar astea de duzina, desi nu iti pun mintea la contributie reusesc pe alocuri sa te relaxeze si sa te binedispuna. Oamenii care scriu fara sa reuseasca sa transmita nimic prin cartile lor isi rateaza menirea.… Citește mai mult

Dorina Vilchez
Dorina Vilchez
14 martie 2017 23:31

Petronela dragă, ce s-a întâmplat? Cine te-a suparat? Eu nu inteleg, daca primesti asa de multe mesaje pozitive, de ce conteaza si te afecteaza parerile celor care nu sunt in stare nici sa isi vanda cartile, nici sa aiba atatia fani ca tine?

Claudia
Claudia
15 martie 2017 00:19

Felicitari din toata inima, ca le meriti tare mult! Tu esti originala si cat se poate de buna, asa ca Sfarsitul noptii a castigat pe drept. Lasa’i pe aia in plata Domnului si bucura-te. A, eu am luat cartea in februarie, si, dupa cum iti spuneam pe fb, nu stiu de ce era intrerupta. Mare pacat, n-am putut citi de la pagina 32 pana la 49, ca-i lipsesc paginile! tare rau mi-a parut, taman la cartea ta. Nu mi s-a mai intamplat sa vad asta inainte. Sper ca doar un numar mic de carti au fost publicate asa. Ce a… Citește mai mult

Manu
Manu
15 martie 2017 00:48

Felicitari pentru premiu! Esti tare!

D.T.
D.T.
15 martie 2017 16:16

Am avut norocul să citesc toate cele patru cărți, una după alta, înșirate cronologic. Am constatat o evoluție, atât a scrisului cât și a sentimentelor. La început scrisul era mai violent, sentimentele erau primare, venite din adâncuri. Scrisul era ca o săgeată aruncată cu forță. În prezent scrisul este mai elaborat, mai fin, are structură mai bogată, se deschide în mai multe unghiuri, te invită la reflecție. Asta am constatat eu, citind cele patru cărți. Nu sunt un cititor de carte (beletristică) tipic. Adică nu mă duc în librării să văd ce a mai apărut nou, ce e la modă,… Citește mai mult

D.T.
D.T.
15 martie 2017 16:28

Hehe… recitind comentariul am văzut că am scris „am aruncat(-o) la gunoi” de trei ori. Cred că asta spune multe multe despre plăcerea provocată… nu de carte, ci de faptul că „am aruncat-o la gunoi”. Na, că am spus de patru ori acum 🙂

D.T.
D.T.
16 martie 2017 10:28
Reply to  D.T.

Cartea în cauza se numește „2312” de Kim Stanley Robinson și a câștigat premiul Nebula pentru cel mai bun roman SF în 2012.
Pentru cine nu a auzit de premiul Nebula, acesta a fost acordat în premieră în 1965 romanului Dune de Frank Herbert, o capodoperă a genului,

D.T.
D.T.
20 martie 2017 09:41
Reply to  D.T.

Nu citești SF deloc? Nici măcar capodoperele?
Fă-mi un hatâr și citește măcar „Picnic la marginea drumului” de Arkadi și Boris Strugațki (dacă nu l-ai citit). Merită. A stat la baza filmului „Călăuza” de Tarkovski.

Raj
Raj
15 martie 2017 17:03

Sarumana si toate icoanele dela beserica de care apartineti, dna Petronela ! Cea m-ai buna carte ii caroul de asi, s-e stie. Asu de trefla ii cartea mea de capatai. Dv.aveti timp liber si mai cititi, da io is cu agricultura si nam timp, doar cand ploua. Am vut odata sa citesc o carte si nevastamea, dupa ce adormeam, ba imi dadea filele inainte, ba inapoi, asa ca nam inteles nica din cartea aia si in +, cartile ma adoarme mai ceva ca votca. Am citit odata o carte cu o printesa frumoasa, balaie, trasa pin inel si mia afectat… Citește mai mult

Raj
Raj
15 martie 2017 19:34

Aaaaa , asa patz si io! Anu trecut ma aruncat depe acoperis. Mai am si rau de avion si sufar ingrozitor de prabusire iminenta. Odata chiar mam tinut tremurand ca varga, respectiv ca trestia, de cracii stiuardezei Noi nu prea ne certam, doar dela manele. Ea vrea Guta, io il vreau pe dnu Adrian Cop.minune. Sper ca apreciati manelele si nu sunteti vio ciudata care asculta vivaldy sau sopenhauer…