ce mai văd și mai citesc

breaking news cu serafimi

Mie îmi plac mult filmele românești. Știu, aud mereu tot felul de pseudo argumente contra, venite mai ales de la oameni care, de cele mai multe ori, habar nu au despre ce vorbesc. Argumentul cu sunetul prost e unul dintre cele mai întîlnite, doar că asta s-a cam terminat de ceva ani, eu le văd la multiplex, de obicei, și au sunetul impecabil. Altul e că sunt vulgare și că se înjură în ele. Dați-mi voie să rîd puțin, hahahahaha. Gata.  Știți, și în filmele americane de duzină, pardon, box-office se înjură, doar că în altă limbă, poate de aia nu deranjează așa de tare urechile pudibonzilor. Așa e, uneori se și înjură, acolo unde situația cere și e firesc. Adică, de exemplu, în Un pas în urma serafimilor, unde 20-30 de puști de seminar stau laolaltă, la un moment dat cînd vorbesc despre sex se aude cuvîntul fute. E pus el artificial acolo ca să șocheze falșii pudibonzi? Nu. Ar fi fost complet artificial să fi folosit în discuțiile despre ei alt verb? Firește. Fiindcă băieții de 18 ani așa vorbesc, e vorba despre a păstra autenticitatea. Însă argumentul cel mai puternic, repetat întruna, este acela că filmele românești [...]

De |2018-10-13T17:42:12+00:0011 octombrie, 2017|Categorii: ce mai văd și mai citesc|4 Comentarii

ce citesc și am mai citit

Mi-am propus să îmi fac un obicei de a scrie cîteva rînduri despre cărțile pe care le citesc și care îmi plac. Se mai întîmplă să citesc (nu întotdeauna să le și termin) și cărți pe care nu le-aș recomanda, așa că pe acelea le trec sub tăcere. Am fost extrem de plăcut impresionată să văd că oamenii iau de bune recomandările mele, primesc mesaje sau fotografii cu ele, le văd pe Facebook, mă bucur tare, cred că una dintre cele mai importante bucurii care trebuie împărtășite este bucuria cititului. Încep cu o carte care, vorba autorului, m-a terciuit și despre care îmi vine tare greu să scriu din două motive, de altfel foarte prezente în carte: sunt prea căzută în admirație pentru carte și scriitorul-om din spatele ei (unul dintre puținele cazuri în contemporaneitate în care cele două se suprapun & nu se află în disonanță), iar al doilea este acela că Jurnalul lui Radu Vancu, că despre această carte e vorba, mi-a accentuat infinit senzația de impostură. Fiindcă Radu Vancu, așa cum spune el însuși că l-ar fi numit Șerban Foarță, este un cărturar autentic, iar asta se poate observa din plin în obsesia livrescului care străbate întreg [...]

De |2018-10-13T17:45:27+00:003 octombrie, 2017|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , , |7 Comentarii

Perfect sănătos în Țara moartă

Am fost la cinematecă să văd Țara moartă a lui Radu Jude, despre care tot auzisem lucruri foarte bune. (Și ale cărui filme Aferim și Inimi cicatrizate le văzusem la aceeași cinematecă și-mi plăcuseră foarte.) Iar a doua zi la ultimul film al Ancăi Damian, Perfect sănătos, care rulează de vineri în cinematografe cu sala goală, căci așa suntem noi, românii, nu ne ducem să dăm bani pe bilete să vedem filme românești, doar facem mișto de ele sau, după caz, ne mîndrim cu vreun premiu important de parcă l-am fi luat noi. Trec peste faptul că cei de la cinematecă ne-au trimis în primă instanță acasă (eu aveam invitație la Perfect sănătos și luasem decizia să merg a doua zi, cu bilet plătit, ca să nu pierd documentarul care rula o singură dată, așa că am murit de nervi), pentru că nu verificaseră dacă le merge filmul și nu le mergea. Apoi au găsit o rezolvare, să-l primească pe transfer, treabă care a durat vreo oră jumate, timp în care s-a pierdut jumătate bună din spectatorii și așa puțini.   A meritat, însă, cu vîrf și îndesat așteptarea. Am ieșit, vorba lui bărbatu-meu, sfîșiată din sala de proiecție. [...]

De |2018-10-13T17:54:16+00:0017 septembrie, 2017|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , , |4 Comentarii

ce-am mai citit și recomand

În ultima vreme, mai mult am citit decît orice altceva. În vacanță, de altfel, e ușor să stai cu capul în cărți. Mult timp nu am zis mai departe ce citeam, mi se părea fudulie, paradă, iete cît și ce citesc eu. În ultima vreme, mi-am dat seama că e important să spunem ce citim, să facem recomandări, să discutăm despre cărțile citite. Eu, una, îmi iau multe cărți după ce aud de la oameni în care am încredere despre ele. Plus, am văzut că atunci cînd scriu despre cărți, multă lume citește și share-uiește. De curînd, m-a rugat Oana Botezatu să fac o listă cu cinci cărți de citit și a fost un articol foarte citit. Îl găsiți aici.  Lapte Negru al lui Elif Shafak l-am citit la mare, legănată în hamacul din curtea pensiunii sau pe plajă. Îl aveam pe listă, dar nu mă atrăgea prea tare. E prima carte a scriitoarei turcoaice pe care o citesc și așteptările mele erau scăzute. Am dat peste o istorie a literaturii feminine care mi-a plăcut foarte mult, întrețesută cu o poveste personală - o lume interioară scindată și reprezentată personificat printr-un harem de minifemei, niciuna în consonanță cu cealaltă - [...]

De |2018-10-13T18:01:26+00:0017 august, 2017|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , |15 Comentarii

crude

Eu, cînd plec în vacanțe, îmi iau cu mine multe cărți. Îmi place mult să citesc cînd sunt la plajă, de exemplu. Și nu am înțeles de ce oamenii spun că lecturile de vacanță sunt, de obicei, lejere, de vară, eu citesc și în vacanță tot aceleași cărți pe care le-aș citi în mod normal, nu îmi cumpăr Coelho pentru că a venit vara. Renunț la haine vara, nu și la neuroni. Și pentru că îmi imaginez că nu sunt singura, dar și pentru că am citit în ultimele zile niște cărți tare mișto (iar mie îmi place să aud despre cărți de citit de la oameni în ale căror gusturi mă încred) poate plecați în vacanță și nu știți ce să citiți, vă zic și vouă: Extraconjugal, de Mihai Radu. E o carte foarte bine scrisă, cu suficient umor și autoironie cît să fie crudă (de altfel, Mihai mi-a mărturisit că a vrut să scrie o carte simplă și crudă, ceea ce i-a ieșit de minune), dar și efervescentă, precum o pastilă de vitamina C pe care o pui pe limbă în loc de pahar, îți place, dar te pișcă și te doare în același timp. Da, eu așa [...]

ce se întîmplă în iubire

Pe Alain de Botton îl iubesc de la Eseuri de îndrăgostit, pe care am recitit-o de curînd, că nu mi-a ajuns citirea. Și de cînd am purtat o conversație extra amabilă pe email, mi s-a părut un om tare fain. Duminică am stat în pat și am citit încontinuu, cu scurte intermezzo-uri de reflecție și îndoire a paginilor, să pot reveni mai ușor la anumite pasaje. În cap am avut, pe toată perioada lecturii, diverse exclamații: cartea asta trebuie citită de toată lumea! Cartea asta e un must-read pentru toți iubiții, soții, amanții, divorțații! Trebuie să scriu despre cartea asta! Cred că e singura poveste reală de și despre iubire din literatura contemporană. Singura poveste dezvrăjită de romantism și tragedii, altfel superbe și foarte livrești. Cel puțin eu nu am mai citit nimic asemănător. Dacă mai știți vreuna, ziceți-mi și mie. Fiindcă este povestea adevărată care se află dincolo de clișeul pe care îl auzim de mici: și au trăit fericiți pînă la adînci bătrîneți. Pe care îl putem colora cum vrei noi, ni-l putem imagina în diverse și foarte romantice moduri, la care ne raportăm, pe care îl proiectăm asupra vieților noastre pentru a sfîrși dezamăgiți crunt, cu care [...]