ce mai văd și mai citesc

un bărbat pe nume Ove

Am citit chiar azi undeva, într-o recenzie, că Un bărbat pe nume Ove nu este o capodoperă literară fiindcă este o carte scrisă simplu și ușor de citit. Am rîs. Cred că cel mai complicat și greu lucru pe lume este să scrii simplu și ușor de citit, dar în același timp fermecător. Dacă nu mă credeți, încercați. De nenumărate ori am auzit acest argument legat de cîte o carte foarte mișto: nu se vrea o capodoperă fiindcă e o carte scrisă simplu și ușor de citit. Ca și cum capodoperele sunt musai niște volume ilizibile, înțesate de neologisme și cuvinte sofisticate, cu mai multe silabe decît putem număra pe degetele de la două mîini, pentru citirea cărora avem nevoie să ne înconjurăm cu dicționare și să facem pauze dese pentru deslușirea sensului vreunui cuvînt sau vreunei fraze alambicate și prețioase. Or, mie tocmai o care care curge firesc, care poate fi citită cu ușurință și plăcere mi se pare o carte mare. Evit cuvîntul capodoperă, mi se pare un cuvînt de lemn, hai, fie, cu esență de lemn, musai amar. Iar Un bărbat pe nume Ove este o carte superbă. Și foarte bine scrisă. Foarte bine dozată. Fredrik Backman [...]

De | 2018-01-11T17:19:08+00:00 11 ianuarie, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , |4 Comentarii

călătoria către sine

Mi-am terminat anul trecut și început anul nou citind memoriile celui mai drag mie (și nu doar mie) psihiatru, Irvin D. Yalom. Lui Yalom îi datorez în plan personal enorm și mă umfla rîsul gîndindu-mă că pentru el nu exist nici măcar ca reprezentare, o femeie oarecare dintre multe femei care-l citesc în exoticul sud-est al Europei (chiar enumera la exemplare exotice traducerile cărților sale în bulgară sau slovenă, română nici nu amintește), dar pe care a influențat-o atît de mult, totuși. Călătoria către sine este, în primul rînd, un model de asumare și autodezvăluire în scris extrem de curajos. Am citit încet, cu senzația că aceasta chiar este ultima carte a lui Yalom, ajuns acum la venerabila vîrstă de 85 de ani. Și, cum am citit tot ce a scris, ba unele cărți de psihoterapie cum este Privind soarele în față de mai multe ori, nu îmi va mai rămîne decît să reiau de acum încolo. Și m-a întristat asta. Pentru mine Yalom este un model din multe puncte de vedere și știu de pe acum că mă va durea cînd nu va mai fi (și, oh, cu cîtă luciditate știe că toți în jur se pregătesc pentru asta) [...]

De | 2018-01-04T09:50:35+00:00 4 ianuarie, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc|11 Comentarii

despre cărți și filme mișto

Am terminat de ceva vreme Tetralogia napolitană, însă cu toată fojgăiala cu lansările și plecările și venirile, nu am apucat să scriu o vorbuliță despre ea. Sigur că, cu obsesiile mele psihologice, mi se pare că iar am citit-o în altă cheie decît ce văzusem prin cronicile care mi-au ajuns sub ochi în perioada asta. Dincolo de faptul că este o mare carte (chiar dacă spartă în patru volume) scrisă foarte bine și care îți dă senzația că te uiți la un film italienesc, cu Marcello Mastroiani, poate, Tetralogia este și o poveste a unei lumi care te fascinează. Urmărești nu doar povestea celor două fetițe și apoi femei (și devenirea lor), ci și cea a devenirii Italiei postbelice, ce trece prin lupte între monarhiști, fasciști, camoriști, comuniști, concentrată în povestea unui cartier mizer din Napoli, condus de mafie. Lenu și Lila, cele două personaje centrale ale romanului (mă voi referi în continuare la cele patru cărți ca la un singur roman, așa cum îl și percep) pot fi la fel de bine și un alter ego al aceleiași persoane, al naratoarei. Una cu multă ambiție și multă determinare, care învață pe rupte ca să-și depășească condiția (însă, cel puțin [...]

ce autori români am citit anul ăsta

Aud tot mai multă lume că citește autori români și tare mă bucur. Eu însămi citesc mult români contemporani, încerc să țin pasul cu aproape tot ce se scrie. M-am gîndit, așadar, să las aici o listă cu ce am citit și mi-a plăcut anul ăsta, doar autori în viață, poate vă inspiră ceva. La tîrg vor apărea noi titluri, abia aștept să-mi mai iau cîte ceva ce nu am încă. Mai jos, în ordinea în care mi le amintesc cu memoria mea prăfuită, sunt cărțile pe care le-am citit în ultimul an (unele ieșite în 2016-2017, altele nu neapărat), și mi-au și plăcut mult sau foarte mult. Ce am citit și nu mi-a plăcut nu se va regăsi, căci înseamnă că nu aș recomanda. Chiar, sunt curioasă, cîte titluri s-au adunat, acum o să văd și eu. Solenoid, Mircea Cărtărescu, roman Pelinul negru, Ioana Nicolaie, roman Extraconjugal, Mihai Radu, roman Inocenții, Ioana Pîrvulescu, roman Înalt este numele tău, Ioana Bradea, roman Sînii verzi, Florin Iaru, proză scurtă Pereți subțiri, Ana Maria Sandu, roman (poate fi citit și ca proză scurtă) Copilăria lui Kaspar Hauser, Alexandru-Bogdan Stănescu, roman (poate fi citit și ca proză scurtă) Fîșii de rușine, Cristian Fulaș, [...]

De | 2018-01-15T15:33:12+00:00 20 noiembrie, 2017|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: |8 Comentarii