ce mai văd și mai citesc

călătoria către sine

Mi-am terminat anul trecut și început anul nou citind memoriile celui mai drag mie (și nu doar mie) psihiatru, Irvin D. Yalom. Lui Yalom îi datorez în plan personal enorm și mă umfla rîsul gîndindu-mă că pentru el nu exist nici măcar ca reprezentare, o femeie oarecare dintre multe femei care-l citesc în exoticul sud-est al Europei (chiar enumera la exemplare exotice traducerile cărților sale în bulgară sau slovenă, română nici nu amintește), dar pe care a influențat-o atît de mult, totuși. Călătoria către sine este, în primul rînd, un model de asumare și autodezvăluire în scris extrem de curajos. Am citit încet, cu senzația că aceasta chiar este ultima carte a lui Yalom, ajuns acum la venerabila vîrstă de 85 de ani. Și, cum am citit tot ce a scris, ba unele cărți de psihoterapie cum este Privind soarele în față de mai multe ori, nu îmi va mai rămîne decît să reiau de acum încolo. Și m-a întristat asta. Pentru mine Yalom este un model din multe puncte de vedere și știu de pe acum că mă va durea cînd nu va mai fi (și, oh, cu cîtă luciditate știe că toți în jur se pregătesc pentru asta) [...]

De | 2018-01-04T09:50:35+00:00 4 ianuarie, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc|11 Comentarii

despre cărți și filme mișto

Am terminat de ceva vreme Tetralogia napolitană, însă cu toată fojgăiala cu lansările și plecările și venirile, nu am apucat să scriu o vorbuliță despre ea. Sigur că, cu obsesiile mele psihologice, mi se pare că iar am citit-o în altă cheie decît ce văzusem prin cronicile care mi-au ajuns sub ochi în perioada asta. Dincolo de faptul că este o mare carte (chiar dacă spartă în patru volume) scrisă foarte bine și care îți dă senzația că te uiți la un film italienesc, cu Marcello Mastroiani, poate, Tetralogia este și o poveste a unei lumi care te fascinează. Urmărești nu doar povestea celor două fetițe și apoi femei (și devenirea lor), ci și cea a devenirii Italiei postbelice, ce trece prin lupte între monarhiști, fasciști, camoriști, comuniști, concentrată în povestea unui cartier mizer din Napoli, condus de mafie. Lenu și Lila, cele două personaje centrale ale romanului (mă voi referi în continuare la cele patru cărți ca la un singur roman, așa cum îl și percep) pot fi la fel de bine și un alter ego al aceleiași persoane, al naratoarei. Una cu multă ambiție și multă determinare, care învață pe rupte ca să-și depășească condiția (însă, cel puțin [...]

ce autori români am citit anul ăsta

Aud tot mai multă lume că citește autori români și tare mă bucur. Eu însămi citesc mult români contemporani, încerc să țin pasul cu aproape tot ce se scrie. M-am gîndit, așadar, să las aici o listă cu ce am citit și mi-a plăcut anul ăsta, doar autori în viață, poate vă inspiră ceva. La tîrg vor apărea noi titluri, abia aștept să-mi mai iau cîte ceva ce nu am încă. Mai jos, în ordinea în care mi le amintesc cu memoria mea prăfuită, sunt cărțile pe care le-am citit în ultimul an (unele ieșite în 2016-2017, altele nu neapărat), și mi-au și plăcut mult sau foarte mult. Ce am citit și nu mi-a plăcut nu se va regăsi, căci înseamnă că nu aș recomanda. Chiar, sunt curioasă, cîte titluri s-au adunat, acum o să văd și eu. Solenoid, Mircea Cărtărescu, roman Pelinul negru, Ioana Nicolaie, roman Extraconjugal, Mihai Radu, roman Inocenții, Ioana Pîrvulescu, roman Înalt este numele tău, Ioana Bradea, roman Sînii verzi, Florin Iaru, proză scurtă Pereți subțiri, Ana Maria Sandu, roman (poate fi citit și ca proză scurtă) Copilăria lui Kaspar Hauser, Alexandru-Bogdan Stănescu, roman (poate fi citit și ca proză scurtă) Fîșii de rușine, Cristian Fulaș, [...]

De | 2018-01-15T15:33:12+00:00 20 noiembrie, 2017|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: |8 Comentarii

din 1800 pînă azi, cu Mark Twain

Nu aș fi citit, la ce listă de lecturi am pregătită, (capitole din) autobiografia lui Mark Twain. Sau, oricum, nu acum. Mă bucur tare că am fost invitată să vorbesc despre ea la lansarea de la Brașov, căci mare bucurie mi-a fost lectura. L-am regăsit pe părintele lui Tom Sawyer și Huck Finn într-un discurs spumos, ironic și autoironic și am retrăit din altă perspectivă cărțile copilăriei mele, citite și răscitite, însă cu mintea de acum. Am găsit nenumărate pasaje demne de reprodus, însă cel mai tare m-au uimit asemănările absolut uluitoare între felul în care gîndeau părinții în 1800 și cei din 2017 despre corectarea copiilor și pedepsele care trebuie să le fie aplicate pentru a fi “îndreptați”, felul în care se argumenta în epocă firescul de a deține alți oameni, sclavii negri (în același fel în care azi se argumentează împotriva legalizării relațiilor homosexuale, de exemplu, dar nu numai). Și mi-am reamintit, cu ajutorul paginilor dictate de Mark Twain la începutul anilor 1900, de unde vine omenirea din punct de vedere al medicinei, cam tot de acolo unde azi curentele antivacciniste încearcă să o întoarcă. O să las aici cîteva citate care mi s-au părut definitorii. Părem să [...]

De | 2017-11-19T13:48:56+00:00 9 noiembrie, 2017|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , |1 comentariu