ce mai văd și mai citesc

muza

În toamnă eram la un tîrg de carte de aici, din Brașov, unde am auzit-o pe Denisa Comănescu recomandînd cartea asta, așa că mi-am luat-o imediat. Nu îmi amintesc să fi citit vreo carte din colecția Raftul Denisei care să nu îmi placă. I-a venit rîndul abia acum, însă a fost o lectură exact atît de bună pe cît mă așteptam. Aș vrea să fac un mic desclaimer acum: eu scriu pe blog despre cărțile pe care le citesc și îmi plac (despre cele care nu cred că merită recomandate nu scriu, mă oftic doar că am pierdut vremea) din dorința de a le împărtăși cu voi. Nu fac recenzii, cronici, cu atît mai puțin critică literară, sunt doar un cititor împătimit încă de cînd aveam 6 ani, și scriu subiectiv și personal despre cărțile care consider că merită să ajungă în cît mai multe mîini. Muza, de Jessie Burton, este în mod clar una dintre ele. E o carte care m-a prins foarte repede și atît de tare încît, într-una dintre nopți cînd, obosită de toate cele, am lăsat-o din mîini și am adormit, am visat că înțeleg legăturile din carte pe care autoarea le întrețese excelent, doar că [...]

cei frumoși și cei buni & cîntec lin

Așa cum ziceam și zilele trecute, am rămas datoare să povestesc despre două cărți (între timp s-au făcut patru, dar o iau cătinel) citite și plăcute maxim luna asta. Cu scrisul lui Cristian Fulaș am făcut cunoștință anul trecut, cînd am citit Fîșii de rușine, romanul lui  despre care înțeleg că nu se mai găsește, din păcate, pe piață. Apare indisponibil peste tot, iar Cristian spune că nu vrea să-l reediteze. Mare păcat, căci este un roman excelent, care tratează o temă omniprezentă și omniascunsă în societatea noastră: dependența. Dacă îl găsiți, citiți-l neapărat. Cei frumoși și cei buni este o carte diferită de ce găsisem în Fîșii. Cristian își exersează mai multe voci narative aici, toate extrem de izbutite și de vii, de tensionate, care te țin cu sufletul la gură. Cei frumoși și cei buni conține cinci proze cît se poate de diferite ca temă și stil, deși senzația mea a fost că scriitorul brodează cinci povești în jurul unei obsesii literare, aceleiași pe care o găsim diferit abordată și în roman: singurătatea. Sunt multe feluri de singurătate și autoiluzionare în cartea asta, iar proza care le condensează cel mai bine, din toate punctele de vedere, este Liniștea. [...]

mă dor strămoșii

Deși voiam să scriu despre două cărți de literatură pe care le-am citit în perioada asta (Cei frumoși și cei buni, Cristian Fulaș, și Cîntec lin, Leila Slimani), mai las un pic să dospească, fiindcă am simțit nevoia imperioasă, după ce am terminat Mă dor strămoșii, să scriu despre ea. Este o carte de psihoterapie care tratează abordarea psihogenealogică în terapie. Psihogenealogia a apărut în anii 1970 și a fost dezvoltată de Anne-Ancelin Schutzenberg, care a pornit de la premiza unui inconștient familial, în care sunt depozitate secretele, traumele, credințele, talentele și visele strămoșilor, care sunt moștenite și aplicate apoi, tot inconștient, de descendenți. Această moștenire spirituală a familiei se face simțită în fiecare dintre noi, știut fiind că preluăm de la părinții noștri, care au preluat de la părinții lor, atît lucrurile bune, cît și (sau mai ales) pe cele mai puțin bune. Omul nu mai este văzut ca scos din contextul său familial extins, ci cu toată zestrea lui moștenită transgenerațional. Dacă vreți, psihoterapeuții care au dezvoltat această ramură, psihogenealogia, încearcă să afle cît de adevărate sunt zicale precum: așchia nu sare departe de trunchi, ce se naște din pisică șoareci mănîncă, tragem păcatele părinților pînă la a [...]

despre trupuri și suflete

Am venit de la Cinematecă, unde era cît pe aci să nu pot intra la film, așa de plină era sala. Și am dat play la piesa asta, pe repeat, cu impulsul, cu nevoia iminentă (the urge, cum ar spune englezul) de a scrie despre ultimele două filme văzute. Care se pot strînge dimpreună sub același titlu: despre trup și suflet, deși doar unul se numește așa. (Dă play cît citești, o să intri în atmosfera filmului, care atmosferă mi-a amintit cumva de In the mood for love.) https://www.youtube.com/watch?v=HU2ts1IUByA   Despre trup și suflet e un film tulburător și straniu. De o frumusețe tulburătoare și stranie. Premiat cu Ursul de aur la Berlin și nominalizat la cel mai bun film străin la Oscar. Regizat și scris de unguroaica Ildiko Enyedi. Cu Alexandra Borbely, care a luat premiul European Actress Award pentru rolul ăsta și Geza Morcsanyi în rolul lui Endre. Și alte premii și nominalizări, nu le-nșir pe toate. La marginea Budapestei (deși ar fi putut fi oriunde altundeva, la fel de bine) un abator de vite, condus de Endre, un director trecut de 50 de ani, cu o mînă paralizată, își duce viața crudă și sîngeroasă de abator. De [...]

pororoca

Aseară târziu, l-am cărat iar pe bărbatu-meu la un film cu liniște, cum spune el, ironic binevoitor, filmelor românești, care, de altfel, îi plac mai mult decât ar părea din astfel de replici. Și am văzut cel mai mișto-tulburător film românesc de multă vreme încoace. Pororoca, de Constantin Popescu, un regizor din noul val. Atât de tulburător încât azi-noapte m-am trezit brusc de două sau trei ori, fără să înțeleg în primele secunde de ce stau cu ochii larg deschiși în întuneric, pentru ca apoi să-mi năvălească în minte senzațiile date de film. Nu întâmplător este atât de lăudat de critica străină, cum că ar fi film colosal și nu întâmplător Bogdan Dumitrache, actorul principal, a trebuit să lucreze cu un psiholog pentru a face filmul. La început, faci cunoștință cu familia Ionescu, o familie obișnuită, fericită, cu doi soți care încă știu a glumi și rîde împreună, doi copii frumoși și isteți, apartament modern și mașină peste medie, în care nimic nu pare să lipsească. E duminică și Tudor, interpretat magistral de Bogdan Dumitrache, iese cu Maria, de 5 ani, și Ilie, de 6-7, în parc, la joacă. Tudor e un tată atent, care are grijă de copii, îi [...]

necredincioasa Ayaan

Cînd mi-a fost recomandată Necredincioasa, numele m-a dus cu gîndul la vreo poveste de amor (pentru mine, titlurile pot exercita efect de atracție sau respingere imediată, însă de multe ori greșesc), dar aveam încredere în cel care a făcut recomandarea, așa că mi-am cumpărat cartea fără să citesc nimic despre ea. Recunosc că nu știam nimic despre Ayaan Hirsi Ali înainte, abia după ce am terminat cartea am căutat și citit despre ea. Cartea a fost pentru mine un șoc cultural. Nimic din ce știam despre islamism, despre viața pe care o duc femeile musulmane, nu m-a pregătit pentru ce am citit în confesiunile uneia dintre cele mai curajoase femei ce provine din acea zonă religioasă. E o carte profund personală, însă în același timp are dimensiuni universale, reușește să surprindă o lume altfel inaccesibilă nouă, din interior. Nu e ușor de citit. Pe măsură ce înaintam în ea, cu inima și stomacul făcute ghem, îi mai citeam cu voce tare lui bărbatu-meu cîte un pasaj, iar el îmi spunea să tac, să nu mai citesc, că i se pare insuportabil. Pe scurt, cartea spune povestea vieții unei fetițe, fete și apoi femei musulmane, născută în Somalia, dar care trăiește [...]

De |2018-10-04T15:49:30+00:0021 ianuarie, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , |12 Comentarii