ce mai văd și mai citesc

despre trupuri și suflete

Am venit de la Cinematecă, unde era cît pe aci să nu pot intra la film, așa de plină era sala. Și am dat play la piesa asta, pe repeat, cu impulsul, cu nevoia iminentă (the urge, cum ar spune englezul) de a scrie despre ultimele două filme văzute. Care se pot strînge dimpreună sub același titlu: despre trup și suflet, deși doar unul se numește așa. (Dă play cît citești, o să intri în atmosfera filmului, care atmosferă mi-a amintit cumva de In the mood for love.) https://www.youtube.com/watch?v=HU2ts1IUByA Despre trup și suflet e un film tulburător și straniu. De o frumusețe tulburătoare și stranie. Premiat cu Ursul de aur la Berlin și nominalizat la cel mai bun film străin la Oscar. Regizat și scris de unguroaica Ildiko Enyedi. Cu Alexandra Borbely, care a luat premiul European Actress Award pentru rolul ăsta și Geza Morcsanyi în rolul lui Endre. Și alte premii și nominalizări, nu le-nșir pe toate. La marginea Budapestei (deși ar fi putut fi oriunde altundeva, la fel de bine) un abator de vite, condus de Endre, un director trecut de 50 de ani, cu o mînă paralizată, își duce viața crudă și sîngeroasă de abator. De ale [...]

pororoca

  Aseară târziu, l-am cărat iar pe bărbatu-meu la un film cu liniște, cum spune el, ironic binevoitor, filmelor românești, care, de altfel, îi plac mai mult decât ar părea din astfel de replici. Și am văzut cel mai mișto-tulburător film românesc de multă vreme încoace. Pororoca, de Constantin Popescu, un regizor din noul val. Atât de tulburător încât azi-noapte m-am trezit brusc de două sau trei ori, fără să înțeleg în primele secunde de ce stau cu ochii larg deschiși în întuneric, pentru ca apoi să-mi năvălească în minte senzațiile date de film. Nu întâmplător este atât de lăudat de critica străină, cum că ar fi film colosal și nu întâmplător Bogdan Dumitrache, actorul principal, a trebuit să lucreze cu un psiholog pentru a face filmul. La început, faci cunoștință cu familia Ionescu, o familie obișnuită, fericită, cu doi soți care încă știu a glumi și rîde împreună, doi copii frumoși și isteți, apartament modern și mașină peste medie, în care nimic nu pare să lipsească. E duminică și Tudor, interpretat magistral de Bogdan Dumitrache, iese cu Maria, de 5 ani, și Ilie, de 6-7, în parc, la joacă. Tudor e un tată atent, care are grijă de copii, [...]

De | 2018-01-22T17:39:17+00:00 22 ianuarie, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , |5 Comentarii

necredincioasa Ayaan

Cînd mi-a fost recomandată Necredincioasa, numele m-a dus cu gîndul la vreo poveste de amor (pentru mine, titlurile pot exercita efect de atracție sau respingere imediată, însă de multe ori greșesc), dar aveam încredere în cel care a făcut recomandarea, așa că mi-am cumpărat cartea fără să citesc nimic despre ea. Recunosc că nu știam nimic despre Ayaan Hirsi Ali înainte, abia după ce am terminat cartea am căutat și citit despre ea. Cartea a fost pentru mine un șoc cultural. Nimic din ce știam despre islamism, despre viața pe care o duc femeile musulmane, nu m-a pregătit pentru ce am citit în confesiunile uneia dintre cele mai curajoase femei ce provine din acea zonă religioasă. E o carte profund personală, însă în același timp are dimensiuni universale, reușește să surprindă o lume altfel inaccesibilă nouă, din interior. Nu e ușor de citit. Pe măsură ce înaintam în ea, cu inima și stomacul făcute ghem, îi mai citeam cu voce tare lui bărbatu-meu cîte un pasaj, iar el îmi spunea să tac, să nu mai citesc, că i se pare insuportabil. Pe scurt, cartea spune povestea vieții unei fetițe, fete și apoi femei musulmane, născută în Somalia, dar care trăiește [...]

De | 2018-01-21T16:25:07+00:00 21 ianuarie, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , |12 Comentarii

un bărbat pe nume Ove

Am citit chiar azi undeva, într-o recenzie, că Un bărbat pe nume Ove nu este o capodoperă literară fiindcă este o carte scrisă simplu și ușor de citit. Am rîs. Cred că cel mai complicat și greu lucru pe lume este să scrii simplu și ușor de citit, dar în același timp fermecător. Dacă nu mă credeți, încercați. De nenumărate ori am auzit acest argument legat de cîte o carte foarte mișto: nu se vrea o capodoperă fiindcă e o carte scrisă simplu și ușor de citit. Ca și cum capodoperele sunt musai niște volume ilizibile, înțesate de neologisme și cuvinte sofisticate, cu mai multe silabe decît putem număra pe degetele de la două mîini, pentru citirea cărora avem nevoie să ne înconjurăm cu dicționare și să facem pauze dese pentru deslușirea sensului vreunui cuvînt sau vreunei fraze alambicate și prețioase. Or, mie tocmai o care care curge firesc, care poate fi citită cu ușurință și plăcere mi se pare o carte mare. Evit cuvîntul capodoperă, mi se pare un cuvînt de lemn, hai, fie, cu esență de lemn, musai amar. Iar Un bărbat pe nume Ove este o carte superbă. Și foarte bine scrisă. Foarte bine dozată. Fredrik Backman [...]

De | 2018-01-11T17:19:08+00:00 11 ianuarie, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , |4 Comentarii