ce mai văd și mai citesc

din 1800 pînă azi, cu Mark Twain

Nu aș fi citit, la ce listă de lecturi am pregătită, (capitole din) autobiografia lui Mark Twain. Sau, oricum, nu acum. Mă bucur tare că am fost invitată să vorbesc despre ea la lansarea de la Brașov, căci mare bucurie mi-a fost lectura. L-am regăsit pe părintele lui Tom Sawyer și Huck Finn într-un discurs spumos, ironic și autoironic și am retrăit din altă perspectivă cărțile copilăriei mele, citite și răscitite, însă cu mintea de acum. Am găsit nenumărate pasaje demne de reprodus, însă cel mai tare m-au uimit asemănările absolut uluitoare între felul în care gîndeau părinții în 1800 și cei din 2017 despre corectarea copiilor și pedepsele care trebuie să le fie aplicate pentru a fi “îndreptați”, felul în care se argumenta în epocă firescul de a deține alți oameni, sclavii negri (în același fel în care azi se argumentează împotriva legalizării relațiilor homosexuale, de exemplu, dar nu numai). Și mi-am reamintit, cu ajutorul paginilor dictate de Mark Twain la începutul anilor 1900, de unde vine omenirea din punct de vedere al medicinei, cam tot de acolo unde azi curentele antivacciniste încearcă să o întoarcă. O să las aici cîteva citate care mi s-au părut definitorii. Părem să [...]

De | 2017-11-19T13:48:56+00:00 9 noiembrie, 2017|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , |1 comentariu

loveless: o viață măruntă

O viață măruntă este cea mai bună și cea mai copleșitoare carte pe care am citit-o în ultimul timp. O carte care m-a ținut ca în transă pe parcursul celor 698 de pagini și trează pînă spre dimineață în multe nopți în care am ajuns tîrziu acasă (am făcut, concomitent, maraton la cinema cu filmele cîștigătoare la Cannes, așa că am halit tristețe și disperare pe pîine, artistic, de trei ori pe zi). Au fost nopți în care m-am trezit după o oră de somn și nu am mai putut adormi, cu mintea plină de cartea asta sau de vreo imagine din vreun film... Citisem prin cronicile peste care am dat că este o carte a prieteniei, care are în prim plan povestea a patru prieteni, însă eu nu am citit-o deloc în cheia asta. Dacă nu vă plac spoilerele, cred că ar fi bine să renunțați acum la citit, fiindcă nu pot vorbi despre cartea asta fără să spun despre ea tot ce îmi vine să spun. Eu am citit-o ca pe o cartea a suferinței dincolo de limita imaginabilului, o carte a abuzurilor atroce și a felului în care ele schilodesc definitiv oamenii, o carte a lipsei de [...]

De | 2017-12-27T15:55:32+00:00 19 octombrie, 2017|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , , |3 Comentarii

breaking news cu serafimi

Mie îmi plac mult filmele românești. Știu, aud mereu tot felul de pseudo argumente contra, venite mai ales de la oameni care, de cele mai multe ori, habar nu au despre ce vorbesc. Argumentul cu sunetul prost e unul dintre cele mai întîlnite, doar că asta s-a cam terminat de ceva ani, eu le văd la multiplex, de obicei, și au sunetul impecabil. Altul e că sunt vulgare și că se înjură în ele. Dați-mi voie să rîd puțin, hahahahaha. Gata.  Știți, și în filmele americane de duzină, pardon, box-office se înjură, doar că în altă limbă, poate de aia nu deranjează așa de tare urechile pudibonzilor. Așa e, uneori se și înjură, acolo unde situația cere și e firesc. Adică, de exemplu, în Un pas în urma serafimilor, unde 20-30 de puști de seminar stau laolaltă, la un moment dat cînd vorbesc despre sex se aude cuvîntul fute. E pus el artificial acolo ca să șocheze falșii pudibonzi? Nu. Ar fi fost complet artificial să fi folosit în discuțiile despre ei alt verb? Firește. Fiindcă băieții de 18 ani așa vorbesc, e vorba despre a păstra autenticitatea. Însă argumentul cel mai puternic, repetat întruna, este acela că filmele românești [...]

De | 2017-11-19T14:39:57+00:00 11 octombrie, 2017|Categorii: ce mai văd și mai citesc|4 Comentarii

ce citesc și am mai citit

Mi-am propus să îmi fac un obicei de a scrie cîteva rînduri despre cărțile pe care le citesc și care îmi plac. Se mai întîmplă să citesc (nu întotdeauna să le și termin) și cărți pe care nu le-aș recomanda, așa că pe acelea le trec sub tăcere. Am fost extrem de plăcut impresionată să văd că oamenii iau de bune recomandările mele, primesc mesaje sau fotografii cu ele, le văd pe Facebook, mă bucur tare, cred că una dintre cele mai importante bucurii care trebuie împărtășite este bucuria cititului. Încep cu o carte care, vorba autorului, m-a terciuit și despre care îmi vine tare greu să scriu din două motive, de altfel foarte prezente în carte: sunt prea căzută în admirație pentru carte și scriitorul-om din spatele ei (unul dintre puținele cazuri în contemporaneitate în care cele două se suprapun & nu se află în disonanță), iar al doilea este acela că Jurnalul lui Radu Vancu, că despre această carte e vorba, mi-a accentuat infinit senzația de impostură. Fiindcă Radu Vancu, așa cum spune el însuși că l-ar fi numit Șerban Foarță, este un cărturar autentic, iar asta se poate observa din plin în obsesia livrescului care străbate întreg [...]

De | 2017-10-03T11:31:13+00:00 3 octombrie, 2017|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , , |7 Comentarii