ce mă întristează azi

79

Că există oameni ca fata asta, Natasha, care și-a făcut un blog cu texte furate de la cine a apucat, printre care și de la mine, (nu voi pune link, nu merită, și așa i-am făcut ieri trafic nejustificat) iar atunci cînd i-am trimis un comentariu, a găsit de cuviință să îmi dea o replică care m-a blocat. Textele furate și dovedite, ale mele și bucăți din cărțile Cristinei Nemerovschi, au fost apoi șterse, dar au rămas alandala bucăți însușite de la Paler, Bruckner și chiar… ei bine, blogul lui Otravă. La o simplă căutare pe Google al vreunui text de la ea, găsești autorul de drept. La început mi-am spus că e o naivă, că poate nu știe ce face, însă replica ei a fost de un tupeu care m-a lăsat mută. Citez exact:

„Plagiat pro sau contra ? Mie imi e indiferent. Internetul e la mana fiecaruia si fiacare poate sa se documenteze, sa copieze si sa scrie ce vrea inspirat de la altul. La fel ca un lant trofic. Fiecare ia si da mai departe idei.

De ce oamenii sunt contra ? Pentru ca se cred zei. Ca tot ce scriu ei si ce fac ei e unic si nemaintalnit. Nimic nu e unic. Toate ideile mele,ale tale sa stii ca le-au mai avut sute inainte. Si oamenii aia nu aveau internet sau conturi de wordpress sau drepturi de autor . si sa nu uit ca sunt oameni care scriu cateva articole zilnic doar pentru bani. Nu scrii pentru bani, scrii ca-ti place .Scrii ca simti ,ca vrei si ca te inspiri . „

În același context, pe FB o doamnă mi-a spus că numita Natasha nu mi-a furat textul ăsta, ci doar ordinea cuvintelor, căci, citez iar: Ideile zboara liber caci ele provin din Akasha unde poate, candva, de mult, le-a trimis initial alt ganditor. Nimic nu e nou si original, nimic nu ne apartine. Cand vom intelege asta, vom inceta sa ne mai certam pe drepturile de autor. Doamna, precizez, este absolventă de Drept.

Spre seară am avut puterea să mă și amuz, gîndindu-mă la Natasha, care a furat liniștită luni întregi – textul meu era plagiat în octombrie, la trei zile după ce l-am publicat – fără ca nimeni să nu îi spună o vorbă și într-o miercuri, pe la 2 așa, s-a trezit nu cu unul, ci cu mai mulți autori ai textelor furate, bătîndu-i obrazul și amenințînd-o cu judecata, precum și cu un val de cititori ai autorilor cu pricina, care mai de care mai pornit să îi explice cum e cu hoția și dreptul de autor. Ce a înțeles Natasha? Că netul e la liber, îți poți însuși orice… S-a deșteptat Natasha? Se poate observa din replica de mai sus, cu ochiul liber. O să mai fure? Pun pariu că da.

(Acum simt și eu nevoia să mă justific, din seria practice what you preach, în privința fotografiilor pe care le folosesc aici și ale căror surse – atunci cînd nu sunt personale – nu le cunosc, căci sunt adunate în calculator de-a lungul anilor. Mi-aș dori, dacă le recunoaște cineva, să mă tragă de mînecă, să pot specifica autorul lor. Sigur, nu e ca și cum Natasha, această culegătoare de folclor 2.0, cum o numea o cititoare, nu cunoștea sursa textelor și autorul, cu atît mai mult cu cît pe cele care erau scrise la masculin le-a modificat, să pară că au fost scrise de ea. Închid paranteza)

Am senzația uneori că eu am trăit sub un clopot de sticlă, pe care mi l-am amenajat cum am putut eu mai frumos, cu oameni și lucruri. Iar acum l-am spart și ajunge la mine lumea adevărată. Care așa e. Plină de urîțenie și mai ales de prostie. Un val de șoc am primit cînd cu taximetristul care a lovit-o pe fie-mea pe trecerea de pietoni, iar cînd site-urile de știri au preluat întîmplarea, sute de comentaci proferau amenințări la adresa mea și a copilei și explicau cum ei ar fi bătut-o mai tare și îl apărau pe taxistul agresor. Acum două săptămîni, era să o pățesc eu, în parcare la Carrefour, unde mi se dezlegase șiretul la gheată, m-am oprit să îl leg, pe margine, și un cocalar a tras de volan să mă sperie și aproape a intrat în mine. Am ridicat o mînă spre el. A oprit și au coborît doi din mașină să mă bată. Doi cocalari, bărbați, să bată o femeie singură pe care mai devreme erau să o calce cu mașina că se oprise pe margine să își încheie papucul. M-au înjurat și amenințat, iar eu, rînjind, deși tremuram toată, le-am spus să se apropie mai tare și să mă lovească, pentru că abia aștept să îi bag la pîrnaie și am sunat imediat la 112 și am dat numărul mașinii. Ghici ce, s-au urcat imediat în mașină și au dispărut, iar eu am rămas tremurînd acolo. Un tip care văzuse toată scena le-a strigat să se care, cum nu le e rușine să coboare doi bărbați și să amenințe o femeie, iar ăsta e un lucru rar, oamenii nu se prea bagă, le e frică. M-am gîndit după întîmplarea asta ce e de făcut în situații similare? Să nu reacționezi deloc, de teamă că unul ca ăsta ar putea avea și un pistol pe care să ți-l descarce în cap? Să las capul în pămînt cînd sunt furată, umilită, înjurată? Mai bine mor de pistolul lor. Și mă întristează fiindcă, așa cum scriam și aici, suntem o țară de mardeiași, care au bătaia în sînge. Numai musulmanii își mai bat femeile așa cum o facem noi, ne batem femeile și copiii cu un firesc care pe mine mă sufocă de indignare. Nicio clipă cocalarii ăia doi sau taximetristul fie-mii nu au avut vreo tresărire, vreo îndoială că nu e ok să sari la bătaie cu o femeie sau un copil, că vitejia nu se măsoară cu o ființă mult mai slabă și inferioară numeric, în cazul meu. Iar printre oamenii ăștia trăim, ne facem cumpărăturile, de ei ne izbim pe străzi, în autobuze, parcări. Brrr.

Și în final, mă mai întristează ceva, din complet alt registru. Cititori ca Aurora, care îmi scrie un mesaj aici cu următorul conținut :

Imi plac postarile tale, dar cred ca exagerezi cu limbajul asta licentios! Parca am fi pe strada sau la carciuma din sat! Am remarcat asta in mai multe articole, cred ca ar fi bine sa te mai potolesti!

Aurora o fi mai limitată, sărmana, și nu înțelege că aici nu suntem nici pe stradă, nici la cîrciumă ci la MINE acasă, unde eu fac ce îmi vine iar cui nu îi place poate renunța să mai vină, de mă somează pe tonul ăsta să mă potolesc, însă mentalitatea asta de client care a plătit lăutarul să îi cînte cum și cît vrea el am mai întîlnit-o la cititori de-ai mei, din fericire puțini. Lor aș vrea să le spun că eu nu sunt lăutar, că nu mi-au dat bani ca să îi întrețin, că acesta este locul unde eu scriu ce, cum și cît vreau eu, iar ei intră gratis fiindcă eu le permit. Că eu nu fac bani de pe urma traficului lor, deci nu mă interesează dacă renunță să îmi mai calce pragul, de fapt, e mai bine să nu mi-l mai calce. Faptul că eu scriu zilnic este un efort considerabil și, repet, deși este o muncă, este una complet neplătită și nu accept să vină nimeni să îmi dea peste bot. În plus, sunt aproape sigură că niciunul dintre acești consumatori de birt care mă tratează ca pe lăutarul personal nu o să sacrifice contravaloarea aproximativă a unui pachet de țigări să cumpere vreo carte de-a mea, nu ca să mă îmbogățească pe mine, căci cîștigurile din cărți sunt rizibile, ci ca să urmeze un firesc, acela că munca se plătește, și nu doar aceea fizică, a instalatorului, de exemplu, ci și cea intelectuală, că tot efort e, iar dacă îți place să te delectezi cu efortul cuiva, trebuie să faci un efort minim și tu, nu să aștepți să primești totul gratis și apoi să emiți și pretenții de consumator, ca în reclama aia complet stupidă cu cetățeanul UE.

Celorlalți mulți, tuturor, le mulțumesc din suflet și le spun că datorită lor găsesc energia să fac asta zilnic, chiar dacă uneori înseamnă să dorm foarte puțin. Mulțumesc. Cu ochii în lacrimi.

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

79 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
jo cre
jo cre
20 martie 2014 10:56

Haaai tuuu Petroo!! Inteleg sa te supere, sa te dispere, sa te enerveze.. dar nu sa te intristeze.. De fapt enervarea e cheia! Enerveaza-te, rau!! Hai.. pumnul sus!! Pentru cine plangi tu?!

Ecaterina
Ecaterina
20 martie 2014 10:57

Bravo, Petronela! Bravo pentru ca spui mereu lucrurilor pe nume si pentru ca esti directa. Te admir pentru tot ceea ce faci.

clara
clara
27 februarie 2015 16:32
Reply to  Petronela

Imi place ”casa ta”, biblioteca ta din hol,… imi plac trairile tale puse in cuvinte!

nico
20 martie 2014 11:05

daca vrei sa vezi cine e autorul original al unei fotografii, poti sa folosesti acest site: http://www.tineye.com/

functioneaza foarte bine

Lucia
20 martie 2014 11:06

„Toate ideile mele,ale tale sa stii ca le-au mai avut sute inainte.” E ceva adevăr în afirmaţia asta, totuşi, puteai să-i spui individei că, deşi mulţi au idei, puţini se pricep să le transpună în cuvinte. Ăsta este meritul autorului care are dreptul să pretindă ca ceea ce scrie să-i fie recunoscut. Nu ideile omenirii le-ai constetat. Dacă e aşa deşteaptă să aştearnă acele idei pe hartie, sau aici, în spaţiul ăsta virtual pe care toţi îl consideră sat fără câini în care pot să intre oriunde să se aprovizioneze cu ce le pofteşte inima din orice casă. Culmea e… Citește mai mult

Lucia
20 martie 2014 11:08
Reply to  Lucia

Completez : să aştearnă acele idei cu propriile-i cuvinte, la care văd că se pricepe când e vorba de tupeu.

Andreea
Andreea
20 martie 2014 11:10

Draga Petronela, vad ca esti trista. Si nu incerc sa te scot din starea ta de tristete, nici sa-ti spun „las’ ca trece”, incerc doar sa fiu empatica (greu castigata empatia asta, cu ajutorul cartilor de parenting citite si a cursurilor urmate 🙂 ). Si empatica fiind, incerc sa ma pun putin de tot in pielea ta. Spun putin de tot pentru ca nu e confortabil deloc sa fii furat si amenintat cu bataia. Si e greu…Si nici macar nu o sa spun ca in tara asta, pe care tare bine ai descris-o tu intr-o postare anterioara, furtul si amenintarea… Citește mai mult

pk.vlad
pk.vlad
20 martie 2014 11:25

Mie imi palce sa ma gandesc la poporul romanesc ca o adunatura de oameni blanzi, intelepti si buni la suflet…dar din pacate zilnic vad dovezi ca multi nu sunt asa. Poate nu sunt romani, poate vremurile s-au schimbat si in loc sa aiba cojones si iasa in strada si sa isi exprime nemultumirea fata de saracie si coruptie, se dau barbati feroce la volan sau pe strada si asta intradevar te intristeaza, dar e si vina noastra, a celorlalti , care acceptam un astfel de comportament in societate, a tuturor celor care intorc spatele si se fac ca nu vad.… Citește mai mult

pk.vlad
pk.vlad
20 martie 2014 12:07
Reply to  Petronela

da mai, mersi, dar tu esti persoana aparte, ti-am mai spus. Dar cate Petronele crezi ca sunt prin tara asta ?? 😛

Adriana
Adriana
20 martie 2014 11:28

Apropo de efortul intelectual care nu se plateste, nu mi se pare nici mie corect. Ai putea sa-ti pui si tu pe blog un „buton” din ala de la Paypal cu „Donate”, si in loc de Donate poti sa scrii ce vrei, de ex. un prieten si-a scris „Buy me a coffee”. Mi se pare o solutie frumoasa si civilizata atata timp cat vrei sa oferi un produs gratis. In plus, veniturile respective sunt considerate donatii si sunt neimpozabile. Stii ce fain e cand intri in contul de paypal si vezi ca „ti-au mai cumparat cativa cafea de 50 de… Citește mai mult

d
d
20 martie 2014 22:00
Reply to  Petronela

chiar as vrea sa faci experimentul asta cu butonul! daca o sa vad ca vreun autor de blog romanesc primeste bani (macar 200 de euro) vreo cateva luni la rand, multe cruci imi voi face pentru acest neam!

d
d
22 martie 2014 01:54
Reply to  Petronela

mai bine ca nu-l faci, nu de alta, dar sunt cam convinsa ca mare lucru nu s-ar aduna, desi multi dau din gura inainte cum ca ba da. altfel, si mie mi se pare un fel de cersetorie mascata, si nu doar asta, dar parca pentru niste bani in plus n-ai mai putea spune ce vrei tu, cui vrei si mai ales cum. DAR mereu m-am gandit daca asta n-o fi o chestie romaneasca, parctic ne e rusine sa cerem bani pe munca noastra. si nici sa cerem, dar sa stim sa primim frumos, pentru cei care vor sa ne… Citește mai mult

Madalina
Madalina
20 martie 2014 11:28

Eu, Petro, te iubesc! <3 Si plang si eu cu tine, da? 🙂 Te sarut si te imbratisez cel mai tare. Ai sa vezi tu!

Ana
Ana
20 martie 2014 11:49

Draga mea, iti dau dreptate in totalitate. Dar hai sa ne gandim de unde pleaca toate mizeriile astea. Atat timp cat exista profesori care isi plagieaza lucrarile, parinti care ameninta profesori in fata copiilor , emisiuni care promoveaza promiscuitatea, politicieni fara Dumnezeu, mame educandu-si odraslele sa calce pe cadavre…..copiii nostri isi pierd valorile. Si vreau sa-ti spun ca mi s-a intamplat si mie sa supar un cocalar in trafic . M-a blocat intre doua masini si 10 minute m-a injurat. In tot acest timp ma uitam la tipa de langa el care radea cu pofta si imi imaginam ce mama… Citește mai mult

Dorinel
Dorinel
20 martie 2014 11:55

De putin timp am descoperit blogul tau. Te felicit pentru felul in care te exprimi. Daca ai publicat carti as fi interesat sa cumpar pentru comparare, aprofundare si pentru sufletul meu.
PS Nu pune la suflet neghiobiile de zi cu zi.

K
K
20 martie 2014 12:11

Am intrat el pe linkul acela,sa vad textul, si crezand ca era trimitere catre site-ul si textul tau, am comentat :(((((

K
K
20 martie 2014 12:11
Reply to  K

in loc de „ieri” am scrie „el”.

Elena
Elena
20 martie 2014 12:19

sa stii ca m-am gandit chiar zilele trecute sa te intreb de ce nu iti pui si tu un fel de „pay per click” sau ceva sa scoti un ban cinstit 🙂 e chiar pacat, daca tot vine atata lume aici.. cred ca ti-as da sute de clickuri in fiecare zi :))
sau, ma rog, ideea duduii de mai sus cu „buy me a coffee” e si mai faina.
oricum, imi place tare mult de tine… si imi place si mai tare numele tau cand te alinti cu „Petra”. imi suna a Ileana Cosanzeana 🙂

pk.vlad
pk.vlad
20 martie 2014 12:33
Reply to  Petronela

chiar e faina ideea cu „buy me a coffee” dar acuma numai sa nu inteleaga lumea gresit si sa iti gasesti cani de cafea dimineata la usa :)))) ( ca in Romania…orice se poate ) :))

pk.vlad
pk.vlad
20 martie 2014 12:47

Vorbind serios ar trebui sa iti stii mai bine valoarea si sa iti dai seama ca pt multe persoane de aici , prin ceea ce faci , le faci ziua mai buna si te apreciaza foarte mult pentru asta. Ar fi cersetorie daca ai pune conditii de genu Subscribe platit, dar atata timp cat doar pui un buton pe blog, e doar o cale prin care ii lasi si pe ceilalti sa isi arate aprecierea pt ce faci, ca eu, unu, ti-as aduce cafeaua dimineata, ca nu sunt intreg la mansarda, dar din desert de unde sunt eu acuma e… Citește mai mult

eurolaura
20 martie 2014 12:56

Este prima data cand am fost citata. Multumesc Petronela. Desi tot nu vad legatura cu absolvirea Facultatii de Drept. A, pardon, o vad. Se vede ca tampeniile debitate acolo de catre profesori precum Adrian Nastase, ar fi trebuit sa-mi spele creierul si nu au facut-o. Multumesc Cerului. O mica sugestie desi stiu ca nu o vei primi pentru ca esti pe blogul tau si faci ce vrei. Multumeste si tu din cand in cand pentru ca ai doua fete minunate, ai un talent extraordinar la scris si probabil ca nu e unicul, esti superba si ai o mare de cititori… Citește mai mult

Flavian
21 martie 2014 10:26
Reply to  Petronela

Asta cu legea e vrajeala. Stim toti cum se fac si ce tampiti le voteaza. Daca vrei totusi sa despicam firul in 14 pe tema proprietatii, putem incepe de aici:http:// blog.flavian.ro/2011/01/dreptul-la-proprietate.html

Dan
Dan
20 martie 2014 13:04

Suntem atat de diferiti…noi, oamenii. Poate ca limitele au fost setate cu prea multa indulgenta.

Cristina
Cristina
20 martie 2014 13:05

Eu fac parte din acei cititori care te citesc de multa vreme, care ar vrea sa scrie ceva aici la tine in semn de multumire si apreciere dar care foarte rar gaseste ceva atat de bun de zis pe cat ai tu de scris:)
Totusi, astazi o sa imi fac curaj sa iti spun ca prin tot ce scrii aduci valoare, schimbi zile proaste in zile bune, educi, destinzi…chiar daca poate direct nu iti dai seama de asta.
Nu lasa zgomotul sa te bruieze:)

Rzone
Rzone
20 martie 2014 14:30

Presimt eu ca ziua de miine o sa te inveseleasca! 🙂

3.14...
3.14...
20 martie 2014 15:20

Tarisoara e pe copca. Dupa ce si-au umplut buzunarele din taierea fabricilor bune/rele, platite de noi cu zile de frig si foame, acum iti omoara copilul pe trecere sau pe unde are el chef. Inconstientii avizi dupa bani nemunciti, ceva mai albi decat unii dintre ei, i-au ajutat iar acum sunt politicieni sau mari oameni de afaceri. afaceri pe sufletul nostru si mai ales al parintilor si bunicilor nostri, fortati sa lucreze la viitoare fabrici taiate, ca sa aiba cu ce ucide azi cocalaru’. Si cocalara sa rada.

Lia Bugnar
Lia Bugnar
20 martie 2014 16:00

N-ai patit-o destul de des, daca inca te enervezi. Mie mi se iau tot timpul piese si se monteaza pe cine stie unde si de cele mai multe ori nici nu aflu decit dupa ce au luat nu stiu ce premiu sau dupa ce a scris cineva o cronica. Ideea e ca, oricum, daca-s trupe de amatori, chiar daca le joaca in public, legea nu prea le face nimic. Zilele trecute am patit patania pataniilor cind o femeie care scrie si ea (dar nu teatru ci articole prin ziare si reviste) a batut toba pe blogul ei si pe tot… Citește mai mult

luminita
luminita
20 martie 2014 16:01

primul blog pe care l-am citit aici a fost cel despre ” parazitii ” share-uit de un prieten comun . mi-a placut MAXIM . l-am citit apoi pe cel cu povestea tatuajului tau doar pentru ca si eu am un tatuaj in acelasi loc . m-a impresionat . in dimineata urmatoare am mai citit cateva si am vrut sa-ti scriu un mesaj . nu-s prea curajoasa si nici prea bagacioasa asa ca am lasat-o balta . am sa-ti spun acum ce am vrut sa-ti scriu : esti un om minunat si ma bucur ca pot sa citesc ceea ce scrii… Citește mai mult

Claudia
20 martie 2014 17:01

Intristeaza de fiecare data si aproape de fiecare data hotul se da ingenuu: el asa crede ca se intampla lucrurile pe internet… Hotul textelor de acest gen caci articolele cu specific tehnic sunt insusite cu buna stiinta. Am sa te rog sa-mi dai adresa acestei Natasha, pe privat sau chiar si aici, dar eventual cu ceva spatii ca sa nu fie link valid. Sunt intr-un grup de blogerite pe facebook si 1. vreau sa verific daca individa figureaza acolo 2. sa anunt fetele sa se verifice… 3. eventual sa vad daca a luat si de la mine 4. stiai ca… Citește mai mult

Claudia
20 martie 2014 20:38
Reply to  Petronela

Si trist. Cu cat ma gandesc mai mult cu atat e mai trist. Stii? Cand se copiaza de colo-colo retete de clatite zici ca e o reteta in definitiv, cata beletristica si fantezie sa pui intr-o reteta, dar cand se copiaza articole personale, totusi intime in felul lor public de a fi, e peste puterea de intelegere…

Abigail Smycken
20 martie 2014 18:04

Well, daca Natasha asta crede ca pe internet e un lant trofic, ea cu siguranta este jos, foarte jos in acest lant trofic. Si cu ocazia asta ti-am descoperit si eu blogul minunat.

Mario
Mario
20 martie 2014 18:53

Aici esti la tine ACASA, deci faci cum iti pare. Cui nu ii place ceea ce citeste nu are ce cauta aici. Limbaj vulgar cateodata ? Da, mie nu imi place dar nici nu am ceva impotriva cui ii foloseste. Despre „plagiatoare”, in loc sa te enervezi ar trebui sa fii mandra ! Si chinezii copiaza masinile/motocicletele italiene dar nu o sa ajunga niciodata la aceeasi calitate si finete. Deci ai un „brand” excelent 😉 . Cat despre comportamentul anumitor persoane, ce pot sa zic .. am emigrat din Rromania (da, Rromania) acum 10 ani si nu am de gand… Citește mai mult

Romelia
Romelia
20 martie 2014 20:19

Poate iti admiră munca.
Sincer nu văd ce rost a avut ca să faci atâta haz de un articol. Poate a pus un tag, ai văzut asta ?
Plagiatul in România nu se pedepseste , si nici nu se promovează, aici are dreptate.
Nu stiu care e mai ipocrită dintre voi două , Natasha cu iz de plagiatoare din lanțul trofic sau tu cu aere de tanti de la țara care se in victima…
Tristețea te omoara…vai. Să creden ? Și care iti apreciam blogul…ai ajuns ca sa te plangi de nimicuri.

pk.vlad
pk.vlad
21 martie 2014 00:08
Reply to  Romelia

observ ca e mai greu cu limba romana asa ca o sa incerc sa scriu rar: de…ce…ii…citesti…blogul…daca…nu…iti…place…sper ca am fost clar, dar daca totusi mai ai nevoie de detalii suplimentare, nu ezita sa ma contactezi 😀

Carmen
Carmen
20 martie 2014 23:03

Te citesc zilnic si iti multumesc! Abia astept sa iti apara cartea.

seven
seven
21 martie 2014 00:47

fara vreo legatura cu textu’ de mai sus, eu tocmai mi-am dat seama ca-mi amintesti de tina turner. adica intr-un fel ai acelasi „volum” sau forta, in capu’ meu. bine, nu inteleg de ce as impartasi asa ceva dar ai got brain fog so it makes sense.

p.s. am rabdare sa citesc asa cam tot ce scrii, si majoritatea textelor mi se pare refreshing ceea ce ii bine, ca in general nu am rabdare sa citesc bloguri personale. sooo, that’s it, you’re cool. nighty nite

Andie
21 martie 2014 01:09

Petronela, nu pune la suflet, nu te incarca cu ignoranta si rautatea altor oameni. Furaciosi cu tupeu exista peste tot, comentarii cum ai primit tu primim toti cei care ne expunem in online, fara exceptie. Nu cred ca acesti oameni vor putea fi opriti vreodata in totalitate, e o munca de Sisif sa incerci. In legatura cu folosirea fotografiilor pe net insa simt nevoia sa fac o clarificare: chiar daca se precizeaza sursa, folosirea pe net/print/orice mijloc al unei fotografii care nu iti apartine reprezinta o incalcare a drepturilor de autor. Singura situatie in care poti folosi o poza pe… Citește mai mult

Andie
21 martie 2014 16:48
Reply to  Petronela

Da, la texte asta e, atata timp cat citeaza. Insa la fotografii se aplica alte reguli 🙂

Flavian
21 martie 2014 10:33

Am sa fac eu pe avocatul diavolului. Sa ridice mana primul, ala care nu a vazut nici un film piratat si nu a ascultat nici un mp3 descarcat de pe net. Iar asta nu zic doar eu, a mai zis-o unul acum vreo 2000 de ani. Desi probabil nici el nu a fost primul. Semneaza: un tip cu blog de ani buni, mii de cititori si sute de articole, copiate si ele de diversi… 😉

Flavian
21 martie 2014 10:59
Reply to  Flavian

P.S. Doamna care vorbea de cronica Akasha avea dreptate. Creierul nu este un hard disk, ci un aparat de radio. El nu stocheaza ideile „tale” ci le receptioneaza pe alea pe a caror frecventa te afli la un anumit moment. Sunt cazuri cu jumatate de creier extirpat a caror memorie a ramas intacta. Indiferent daca a fost emisfera stanga sau dreapta. Asa-zisa „stiinta” actuala nu are interesul (financiar, in general) sa ne spuna prea multe. Cazul lui Rupert Sheldrake cenzurat de TED este exemplificativ. Tot cam asa functioneaza si restul evenimentelor. Cand te vei detasa de cramponarile astea de diverse… Citește mai mult

Dan
Dan
21 martie 2014 11:22
Reply to  Flavian

Totusi exista o diferenta. La un mp3, video sursa e evidenta. 🙂

Flavian
21 martie 2014 11:31
Reply to  Dan

Diferente sunt multe. Jean Valjean e martor… 🙂

Dan
Dan
21 martie 2014 11:38
Reply to  Flavian

Sa concluzionam. Civilizat ar fi sa citezi si nu sa-ti insusesti.

Daniel V
Daniel V
21 martie 2014 19:35

Buna. Citesc de ceva vreme postarile tale. Am vrut adeseori sa las cate un comentariu, dar fie ca eram nemultumit de textul meu, fie ca n-am avut timp sa scriu sau pur si simplu pentru ca mi-am zis : ” care-i treaba ta?” am renuntat… Intristarea care razbate din postarea asta m-a determinat sa trec peste retinerile de tot felul. De cand ti-am descoperit blogul sunt un „consumator” constant. Scrisul tau e bun, consistent si viu. Administrarea unui blog cere un efort si un pret. Desigur ca puteai sa scrii toate astea intr-un jurnal sau intr-un word document si atat.… Citește mai mult

Roxana
Roxana
22 martie 2014 08:26

Te urmaresc de putin timp, si cred ca deja ti-am citit tot blogul :). Printre cele mai frumoase si incarcate de simtire bloguri descoperite vreodata… Povestea ta de viata mai ales, mi se pare incarcata cu multe cumpene, insa modul cum o redai presupune cumva ridicarea deasupra lor, ceea ce mi se pare ca poate fi realizat de un spirit invingator, in ciuda granitelor fine intre renuntare si persistenta in cautarea bucuriilor vietii. In opinia mea este foarte bine ca ai „denuntat” plagiatul fapturii ce cu abilitate se pune la adapostul cugetarilor filozofice. In ciuda nebuloasei in propriul cap, este… Citește mai mult

Anca
Anca
22 aprilie 2014 14:45

Eu adresez comentariul fatucii care ti-a cerut sa te ,,potolesti”nitel:)NU,eu (ca multi alti cititori capturati intamplator pe acest blog)nu vreau sa se potoleasca pentru ca exact acest stil de a scrie si de a gandi e ceea ce m-a tintuit si ma face sa citesc oriunde m-as afla(la lucru,in metrou,acasa si cand il adorm pe picioare pe bebe mic

Cristina
Cristina
1 iunie 2014 23:21

Buna. Indraznesc si eu sa iti povestesc o intamplare. Sunt ardeleanca dar m-am mutat in Bucuresti de doi ani. La job-ul trecut am avut o colega care statea foarte aproape de mine si mereu incerca sa vina cu mine spre casa. Ideea era ca eu nu prea o suportam si intr-o seara l-am sunat pe sotul meu si l-am rugat sa ocolim. Ei bine, cand am coborat din autobuz am dat nas in nas cu colega care si ea la randul ei schimbase traseul incercand sa ajunga mai repede acasa. Noi cand am vazut-o, ne-am intors bursc si am schimbat… Citește mai mult

Elena
Elena
28 martie 2015 12:23

Saptamana trecuta, pe trecerea de pietoni (un adevarat test de atentie si instinct de supravietuire prin Bucuresti), mi-am salvat piciorul in ultima secunda. Pentru ca la noi nu se opreste la trecere,se lasa la liber si se infige in viteza a 3-a,daca se poate. Ghinion,insa. Ca a trebuit sa opreasca totusi,ca na,mai vin si masini. Moment in care toti dracii mei adunati de la faze de-astea s-au revarsat intr-un pumn in geamul taximetristului. Bineinteles ca „defunctii mamei” – citat dintr-un filmulet de pe youtube – s-au trezit pomeniti (eram si in fata unei biserici le-o fi prins bine oare?),eu m-am… Citește mai mult

O admiratoare
O admiratoare
11 martie 2018 14:58

si eu ma intristez deseori, pentru ca vad la fiecare pas natashe, care traiesc cu impresia ca alte vieti, alte libertati, alte trupuri si secretii sunt la liber, ca este alegerea lor personala, a lor si doar a lor, ce fac cu acele vieti si, cica, furtul nu e furt, ci o alegere personala, crima si violul asisderea. stiu, nu e un subiect foarte popular si imi cer scuze, ca il tot ating, dar paralele astea imi vin in minte involuntar, caci vad nedretati si aici, si dincolo, si mi se par importante toate, toate ma preocupa si asa cum… Citește mai mult